Libertatea este cel mai valoros dar.
i totusi cand cineva se poticneste si cade in prapastie, pentru ca alegerea i-a pricinuit raul de moarte, mai bine sa se fi lipsit de darul acesta. Numai cel scapat printr-o imprejurare fericita din ghearele balaurului nemilos stie cum sa-si plateasca asa-zisa dorinta de mai bine. Pacatul roade ca gangrena, ca viermele copacul cel mare, [] i totusi cand cineva se poticneste si cade in prapastie, pentru ca alegerea i-a pricinuit raul de moarte, mai bine sa se fi lipsit de darul acesta. Numai cel scapat printr-o imprejurare fericita din ghearele balaurului nemilos stie cum sa-si plateasca asa-zisa dorinta de mai bine. Pacatul roade ca gangrena, ca viermele copacul cel mare, ca daunatoarele planta cea verde, facandu-le mormane de uscaciuni.
Sa nu-l acuzam pe Adam in alegerea sa cea rea, ca a ales neascultarea in locul ascultarii, devenind tatal tuturor celor ce se pogoara in groapa. El, cel dintai imparat pamantean dupa voia lui Dumnezeu, cu depline facultati intelectuale ca nimeni altul, avea legaturi zilnice cu Dumnezeu Creatorul, Care, in racoarea zilei, venea in Gradina, sa stea de vorba cu omul. Toate lucrurile i-au fost ingaduite, afara de una singura, care, implinind-o dupa voia lui Dumnezeu, il va fi inaltat pe culmile sfinteniei, asemanandu-se ingerilor in nevinovatie si stralucire. Dar n-a fost asa. Adam, desi avea libertatea sa aleaga intre ascultare si neascultare de Dumnezeu, nu s-a folosit de dreptul acesta, nu s-a calauzit de judecata proprie, ci a permis amestec strain de voia lui Dumnezeu si in afara dorintelor de mai bine, impotriva fericirii sale. Cel ce-l indemna la rele era cel ce se razvratise odinioara impotriva lui Dumnezeu, era parasul fratilor sai, cel impotriva caruia s-a razvratit cerul (cf. Is 14, 12, 15), era satana, care prin viclesug l-a inlaturat pe om de pe scaunul de imparat si s-a asezat el. Sufletul viu si dumnezeiesc din gra-dina Eden, intelegerea-i desavarsita se clatina, se rostogolesc in intunecime si intinaciune.
In alegerea lui Adam statea fericirea sau nenorocirea intregii omeniri, caci, prin Adam, toti au pacatuit, si, prin el, sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (cf. Rom 3, 23). Prin alegerea sa, Adam a dat orientare stricata intregii omeniri, si printr-o singura greseala a venit osanda care a lovit pe toti oamenii (cf. Rom 5, 18). Orientarea data de Adam omenirii este drumul celor ce se pogoara in groapa celor ce mor, si alegerea sa a dat nenorocirea. Din el, izvorul omenirii s-a preschimbat in rau al jalei si al suferintelor, al pustiirilor. Pretutindeni pe unde strabate acest rau blestemat al jalei se datoreste alegerii sale nechibzuite, alegerii lui Adam, care a avut libertatea si puterea sa aleaga binele.
Libertatea ne este de folos doar atunci cand prin ea dobandim pacea cu Dumnezeu. Astazi, in multimea imprejurarilor vietii, alegerea poate fi fatala. Sunt cazuri cand oamenilor le lipseste posibilitatea de a alege, li se impune conduita vietii, ca si itinerariul acesteia. Hotararea de a rasturna ceea ce se impune da nastere la nemultumiri. Or Adam nu cunostea pacatul. In constiinta lui nealterata voia lui Dumnezeu, sfintenia vietii, ascultarea rasunau vii, vibratii sonore, deslusite. Avea libertatea deplina sa aleaga, dar a ales minciuna diavolului in locul Adevarului dumnezeiesc. Iata de ce Dumnezeu, in bunatatea Sa nemarginita, a trimis lumii pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, ca sa-L reprezinte si prin El omenirea sa recastige sfintenia si dreptul de a fi, drept pierdut prin alegerea celui dintai Adam.
Izvorul, sapandu-si o noua albie in mersul...
Sa nu-l acuzam pe Adam in alegerea sa cea rea, ca a ales neascultarea in locul ascultarii, devenind tatal tuturor celor ce se pogoara in groapa. El, cel dintai imparat pamantean dupa voia lui Dumnezeu, cu depline facultati intelectuale ca nimeni altul, avea legaturi zilnice cu Dumnezeu Creatorul, Care, in racoarea zilei, venea in Gradina, sa stea de vorba cu omul. Toate lucrurile i-au fost ingaduite, afara de una singura, care, implinind-o dupa voia lui Dumnezeu, il va fi inaltat pe culmile sfinteniei, asemanandu-se ingerilor in nevinovatie si stralucire. Dar n-a fost asa. Adam, desi avea libertatea sa aleaga intre ascultare si neascultare de Dumnezeu, nu s-a folosit de dreptul acesta, nu s-a calauzit de judecata proprie, ci a permis amestec strain de voia lui Dumnezeu si in afara dorintelor de mai bine, impotriva fericirii sale. Cel ce-l indemna la rele era cel ce se razvratise odinioara impotriva lui Dumnezeu, era parasul fratilor sai, cel impotriva caruia s-a razvratit cerul (cf. Is 14, 12, 15), era satana, care prin viclesug l-a inlaturat pe om de pe scaunul de imparat si s-a asezat el. Sufletul viu si dumnezeiesc din gra-dina Eden, intelegerea-i desavarsita se clatina, se rostogolesc in intunecime si intinaciune.
In alegerea lui Adam statea fericirea sau nenorocirea intregii omeniri, caci, prin Adam, toti au pacatuit, si, prin el, sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (cf. Rom 3, 23). Prin alegerea sa, Adam a dat orientare stricata intregii omeniri, si printr-o singura greseala a venit osanda care a lovit pe toti oamenii (cf. Rom 5, 18). Orientarea data de Adam omenirii este drumul celor ce se pogoara in groapa celor ce mor, si alegerea sa a dat nenorocirea. Din el, izvorul omenirii s-a preschimbat in rau al jalei si al suferintelor, al pustiirilor. Pretutindeni pe unde strabate acest rau blestemat al jalei se datoreste alegerii sale nechibzuite, alegerii lui Adam, care a avut libertatea si puterea sa aleaga binele.
Libertatea ne este de folos doar atunci cand prin ea dobandim pacea cu Dumnezeu. Astazi, in multimea imprejurarilor vietii, alegerea poate fi fatala. Sunt cazuri cand oamenilor le lipseste posibilitatea de a alege, li se impune conduita vietii, ca si itinerariul acesteia. Hotararea de a rasturna ceea ce se impune da nastere la nemultumiri. Or Adam nu cunostea pacatul. In constiinta lui nealterata voia lui Dumnezeu, sfintenia vietii, ascultarea rasunau vii, vibratii sonore, deslusite. Avea libertatea deplina sa aleaga, dar a ales minciuna diavolului in locul Adevarului dumnezeiesc. Iata de ce Dumnezeu, in bunatatea Sa nemarginita, a trimis lumii pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, ca sa-L reprezinte si prin El omenirea sa recastige sfintenia si dreptul de a fi, drept pierdut prin alegerea celui dintai Adam.
Izvorul, sapandu-si o noua albie in mersul...
