Cum putem primi Duhul mângîierii?
Duhul Sfant il cerceteaza pe om in chipul limbilor de foc a caror stralucire creste treptat, pana se preface intr-o slavita si desavarsita zi. Duhul Sfant este Apa cea Vie care curge spre viata vesnica, iar cei ce inseteaza dupa ea vor bea cu bucurie. Intr-adevar, numai daca suntem mistuiti de setea cea duhovniceasca vom []Duhul Sfant il cerceteaza pe om in chipul limbilor de foc a caror stralucire creste treptat, pana se preface intr-o slavita si desavarsita zi. Duhul Sfant este Apa cea Vie care curge spre viata vesnica, iar cei ce inseteaza dupa ea vor bea cu bucurie. Intr-adevar, numai daca suntem mistuiti de setea cea duhovniceasca vom avea parte de aceasta Apa.
De aceea si Dumnezeu ne-a daruit vremea dinaintea propriei noastre Cincizecimi, ca sa aprindem inlauntrul nostru aceasta sete binecuvantata dupa darul Duhului Sfant.
Inainte de patimirea si de rastignirea Sa, Domnul le-a spus ucenicilor ca Se duce la Tatal, dar le-a fagaduit ca nu-i va lasa orfani, ci Se va ruga Tatalui sa le trimita un alt Man gaietor, Duhul Sfant, Care sa ramana cu ei in veac. Totusi, pentru scurt timp, de la inaltarea Domnului la cer si pana la Pogorarea Duhului Sfant, Sfintii Apostoli au ramas orfani. Ei se bucurasera de purtarea blanda si binevoitoare a inva tatorului lor de-a lungul celor trei ani petrecuti alaturi de El, precum si dupa Invierea Sa din morti. De asemenea, se invrednicisera de multe si minunate daruri: invierea mor tilor, alungarea demonilor, vindecarea bolnavilor si a ne putinciosilor.
Iata insa ca si acesti sfinti si mari apostoli au ramas orfani, ca sa cunoasca ei insisi din cercare cuvintele Domnului: Fara Mine nu puteti face nimic . Au ramas singuri si staruiau cu totii impreuna in rugaciune, astep tand rabdatori venirea celuilalt Mangaietor pe Care li-L fagaduise Mantuitorul. Primul lor Mangaietor fusese Domnul Insusi, Care neincetat ii mangaiase cu dumnezeiestile Sale cuvinte. Era, asadar, necesar ca ei sa traiasca si o anumita stare de parasire, de saracire si de singuratate, pentru ca in sufletele lor sa se aprinda setea arzatoare dupa Apa cea Vie a Cincizecimii.
In Vechiul Testament, Cincizecimea era sarbatoarea in care evreii praznuiau primirea legii de catre Moise, scrisa pe table de piatra de insasi mana lui Dumnezeu. Aceasta lege nu i-ar fi calauzit insa niciodata la libertatea Duhului, caci prin ea omul nu putea ajunge la desavarsire. Scopul legii era sa pregateasca poporul pentru plinirea vremii, pentru clipa in care legea Duhului avea sa fie inscrisa in inimile lor. Acest maret eveniment a avut loc in ziua Cincizecimii, la zece zile dupa inaltarea Domnului la cer:atunci cand apostolii erau cu totii adunati impreuna, asteptandu-L pe Domnul cu mare ravna duhovniceasca, rugandu-se si frangand painea, precum ii invatase Acesta, S-a pogorat peste ei Duhul Sfant, celalalt Mangaietor. Nu intamplator Duhul S-a pogorat atunci cand ucenicii frangeau painea, adica in timpul savarsirii Sfintei Euharistii, aceasta fiind una din multele dovezi care atesta ca Biserica Apostolica a luat nastere in acel moment.
Atat in Vechiul cat si in Noul Testament, Duhul Sfant il cerceteaza pe om in chip vazut si simtit.
In ziua Cincizecimii El S-a pogorat ca o suflare de vant ce vine repede, precum aflam din Faptele Apostolilor. Dupa aceasta, limbi ca de foc, impartite au sezut peste fiecare dintre apostoli, vadind prezenta Duhului Sfant inlauntrul lor. Toate aceste semne au fost preinchipuite in Vechiul Testament. Manhit din pricina necredinciosiei iudeilor, Prorocul Ilie s-a retras intr-o pestera pe Muntele Horeb si a plans cu amar inaintea lui Dumnezeu. Domnul i-a poruncit atunci sa urce pe varful muntelui, pentru ca acolo avea sa i Se descopere. Mai intai s-apornit o vijelie naprasnica ce sfarama stancile, dupa vijelie a fost cutremur, iar dupa cutremur, foc; dar Dum nezeu nu a fost in nici una dintre acestea. La sfarsit a fost oadiere de vant lin, glasul bland al lui Dumnezeu. Vedem, asadar, ca aratarea lui Dumnezeu este precedata de anumite semne, precum vijelie naprasnica, cutremur sau foc. Calea Domnului trebuie mai intai netezita, pregatita, pentru ca noi care suntem trupesti sa putem vedea si recunoaste pre zenta smerita si plina de lumina a Duhului Sfant si, prin venirea Lui, sa devenim fapturi duhovnicesti.
In Sfanta Evanghelie calea Domnului este adeseori pre gatita prin cuvinte grele . De pilda, Sfantul Ioan Boteza torul ii numea pe fiii lui Israel pui de vipere , iar Evan ghelia ne spune mai departe ca prin aceste cuvinte de ocara el ii mangaia pe oameni. Parintele Sofronie talcuia aceasta in felul urmator: mustrandu-i pe iudei, Sfantul Ioan trezea in inimile lor umilinta. La randul sau, umilinta smereste inima, iar smerenia o deschide spre a primi darul Duhului Sfant, harul Mangaietorului singura mangaiere adevarata a omului.
Toate cuvintele aspre pot fi, asadar, intelese in lumina celor spuse de Sfantul Apostol Pavel: Cine este cel care sa ma inveseleasca, daca nu cel intristat de mine?. Intocmai ca si Sfantul Ioan Botezatorul, Apostolul smerea inima fiilor sai duhovnicesti, trezind in ei constiinta ca nu vietuiesc in chip vrednic de chemarea lor. Dar smerindu-i, el atragea asupra lor harul Domnului, caci Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. i apoi, dupa cum citim in prima rugaciune de la slujba hirotoniei intru preot, vine harul dumnezeiesc, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le plineste .
Asadar, in viata crestinilor, fiecare cuvant aspru este asemeni suflarii de vant ce vine repede . El vesteste minunile lui Dumnezeu si aduce in inima omului umilinta.
Aceasta umilinta sau strapungere sfarma muntii intinaciunii ce ne acopera inima si zdrobeste impietrirea fiintei noastre launtrice, ajutandu-ne sa ne aflam adancul inimii si pregatind astfel calea darului Duhului Sfant. Toate incercarile si necazurile din viata omului sunt asemeni unui cutremur devastator care ii zguduie intreaga fiinta, dar care ii este de mare folos, deoarece il invata ca singurul lucru ce ii trebuie in aceasta viata este sa-si afle adancul inimii.
Parintele Sofronie avea si el astfel de cuvinte grele . Unul dintre acestea este:Cine nu a ajuns la masura ruga ciunii ipostatice adica sa poarte in el intregul Adam si sa aduca in rugaciune intreaga omenire inaintea lui Dumnezeu acela sa nu indrazneasca fara frica si fara rusine a se...
De aceea si Dumnezeu ne-a daruit vremea dinaintea propriei noastre Cincizecimi, ca sa aprindem inlauntrul nostru aceasta sete binecuvantata dupa darul Duhului Sfant.
Inainte de patimirea si de rastignirea Sa, Domnul le-a spus ucenicilor ca Se duce la Tatal, dar le-a fagaduit ca nu-i va lasa orfani, ci Se va ruga Tatalui sa le trimita un alt Man gaietor, Duhul Sfant, Care sa ramana cu ei in veac. Totusi, pentru scurt timp, de la inaltarea Domnului la cer si pana la Pogorarea Duhului Sfant, Sfintii Apostoli au ramas orfani. Ei se bucurasera de purtarea blanda si binevoitoare a inva tatorului lor de-a lungul celor trei ani petrecuti alaturi de El, precum si dupa Invierea Sa din morti. De asemenea, se invrednicisera de multe si minunate daruri: invierea mor tilor, alungarea demonilor, vindecarea bolnavilor si a ne putinciosilor.
Iata insa ca si acesti sfinti si mari apostoli au ramas orfani, ca sa cunoasca ei insisi din cercare cuvintele Domnului: Fara Mine nu puteti face nimic . Au ramas singuri si staruiau cu totii impreuna in rugaciune, astep tand rabdatori venirea celuilalt Mangaietor pe Care li-L fagaduise Mantuitorul. Primul lor Mangaietor fusese Domnul Insusi, Care neincetat ii mangaiase cu dumnezeiestile Sale cuvinte. Era, asadar, necesar ca ei sa traiasca si o anumita stare de parasire, de saracire si de singuratate, pentru ca in sufletele lor sa se aprinda setea arzatoare dupa Apa cea Vie a Cincizecimii.
In Vechiul Testament, Cincizecimea era sarbatoarea in care evreii praznuiau primirea legii de catre Moise, scrisa pe table de piatra de insasi mana lui Dumnezeu. Aceasta lege nu i-ar fi calauzit insa niciodata la libertatea Duhului, caci prin ea omul nu putea ajunge la desavarsire. Scopul legii era sa pregateasca poporul pentru plinirea vremii, pentru clipa in care legea Duhului avea sa fie inscrisa in inimile lor. Acest maret eveniment a avut loc in ziua Cincizecimii, la zece zile dupa inaltarea Domnului la cer:atunci cand apostolii erau cu totii adunati impreuna, asteptandu-L pe Domnul cu mare ravna duhovniceasca, rugandu-se si frangand painea, precum ii invatase Acesta, S-a pogorat peste ei Duhul Sfant, celalalt Mangaietor. Nu intamplator Duhul S-a pogorat atunci cand ucenicii frangeau painea, adica in timpul savarsirii Sfintei Euharistii, aceasta fiind una din multele dovezi care atesta ca Biserica Apostolica a luat nastere in acel moment.
Atat in Vechiul cat si in Noul Testament, Duhul Sfant il cerceteaza pe om in chip vazut si simtit.
In ziua Cincizecimii El S-a pogorat ca o suflare de vant ce vine repede, precum aflam din Faptele Apostolilor. Dupa aceasta, limbi ca de foc, impartite au sezut peste fiecare dintre apostoli, vadind prezenta Duhului Sfant inlauntrul lor. Toate aceste semne au fost preinchipuite in Vechiul Testament. Manhit din pricina necredinciosiei iudeilor, Prorocul Ilie s-a retras intr-o pestera pe Muntele Horeb si a plans cu amar inaintea lui Dumnezeu. Domnul i-a poruncit atunci sa urce pe varful muntelui, pentru ca acolo avea sa i Se descopere. Mai intai s-apornit o vijelie naprasnica ce sfarama stancile, dupa vijelie a fost cutremur, iar dupa cutremur, foc; dar Dum nezeu nu a fost in nici una dintre acestea. La sfarsit a fost oadiere de vant lin, glasul bland al lui Dumnezeu. Vedem, asadar, ca aratarea lui Dumnezeu este precedata de anumite semne, precum vijelie naprasnica, cutremur sau foc. Calea Domnului trebuie mai intai netezita, pregatita, pentru ca noi care suntem trupesti sa putem vedea si recunoaste pre zenta smerita si plina de lumina a Duhului Sfant si, prin venirea Lui, sa devenim fapturi duhovnicesti.
In Sfanta Evanghelie calea Domnului este adeseori pre gatita prin cuvinte grele . De pilda, Sfantul Ioan Boteza torul ii numea pe fiii lui Israel pui de vipere , iar Evan ghelia ne spune mai departe ca prin aceste cuvinte de ocara el ii mangaia pe oameni. Parintele Sofronie talcuia aceasta in felul urmator: mustrandu-i pe iudei, Sfantul Ioan trezea in inimile lor umilinta. La randul sau, umilinta smereste inima, iar smerenia o deschide spre a primi darul Duhului Sfant, harul Mangaietorului singura mangaiere adevarata a omului.
Toate cuvintele aspre pot fi, asadar, intelese in lumina celor spuse de Sfantul Apostol Pavel: Cine este cel care sa ma inveseleasca, daca nu cel intristat de mine?. Intocmai ca si Sfantul Ioan Botezatorul, Apostolul smerea inima fiilor sai duhovnicesti, trezind in ei constiinta ca nu vietuiesc in chip vrednic de chemarea lor. Dar smerindu-i, el atragea asupra lor harul Domnului, caci Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. i apoi, dupa cum citim in prima rugaciune de la slujba hirotoniei intru preot, vine harul dumnezeiesc, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le plineste .
Asadar, in viata crestinilor, fiecare cuvant aspru este asemeni suflarii de vant ce vine repede . El vesteste minunile lui Dumnezeu si aduce in inima omului umilinta.
Aceasta umilinta sau strapungere sfarma muntii intinaciunii ce ne acopera inima si zdrobeste impietrirea fiintei noastre launtrice, ajutandu-ne sa ne aflam adancul inimii si pregatind astfel calea darului Duhului Sfant. Toate incercarile si necazurile din viata omului sunt asemeni unui cutremur devastator care ii zguduie intreaga fiinta, dar care ii este de mare folos, deoarece il invata ca singurul lucru ce ii trebuie in aceasta viata este sa-si afle adancul inimii.
Parintele Sofronie avea si el astfel de cuvinte grele . Unul dintre acestea este:Cine nu a ajuns la masura ruga ciunii ipostatice adica sa poarte in el intregul Adam si sa aduca in rugaciune intreaga omenire inaintea lui Dumnezeu acela sa nu indrazneasca fara frica si fara rusine a se...
