Tot cel ce nu se întăreşte cade înfrânt de ispite.
CORABIA SE OPRE TE PE MUNTELE ARARAT CEI DOI SOLI: PORUMBELUL I CORBUL Urgia potopului a tinut cu totul 150 de zile, timp in care a pierit tot ce era viu pe fata a tot pamantul, de la om pana la dobitoc si a ramas singur Noe si cei ce erau cu el in [] CORABIA SE OPRE TE PE MUNTELE ARARATCEI DOI SOLI: PORUMBELUL I CORBUL Urgia potopului a tinut cu totul 150 de zile, timp in care a pierit tot ce era viu pe fata a tot pamantul, de la om pana la dobitoc si a ramas singur Noe si cei ce erau cu el in corabie (Fac. 7, 23).
Dupa patruzeci de zile Dumnezeu a facut sa sufle vant pe pamant si a incetat apa. Izvoarele adancului si stavilarele cerului s-au incuiat si ploaia din cer s-a oprit. Apele au scazut de pe fata pamantului, scurgandu-se si imputinandu-se si, dupa o suta cincizeci de zile, apele s-au micsorat (Fac. 8, 1 3).
Razele soarelui au inceput sa invioreze din nou o lume ce fusese botezata cu un botez de judecata. Corabia s-a oprit pe muntele Ararat. In luna a saptea, in ziua a saptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe muntii Ararat. Iar apa a scazut pana in luna a zecea; iar in luna a zecea, in ziua cea dintai a lunii, s-au ivit varfurile muntilor (Fac. 8, 4 5).
Ah, ce priveliste infioratoare se vedea acum in lume! Apele se scurgeau cu vuiet mare lasand, pretutindeni cadavre de oameni si animale. Pretutindeni se vedea secerisul cel grozav al mortii, al pacatului.
Dupa patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei si a dat drumul unui corb si unui porumbel sa afle daca au scazut ori ba apele de pe pamant. Porumbelul s-a intors, dar corbul, ba. Plina de un adanc inteles sufletesc este intamplarea aceasta. Porumbelul s-a intors grabit in corabie. Afara era o lume ce nu-i placea. Simtea mirosul mortaciunilor, vuiau inca apele mortii porumbelul a fugit degraba inapoi in corabie.
Porumbelul acesta este icoana crestinului adevarat care nu iubeste duhul acestei lumi pacatoase. El miroase de departe mortaciunile patimilor si pacatelor si se retrage ingrozit in corabia mantuirii. El se odihneste numai in Domnul si n-are odihna decat in Domnul. El nu mai are placere pentru cele lumesti. Oricat l-ai slobozi in lume, el se reintoarce in corabie.
Un tanar intrat in Oastea Domnului imi scrie: Tata mi-a zis la Craciun: Fiule, acum de sarbatori, te slobod si pe tine sa te duci la petrecere du-te petrece-ti si tu! Tata draga i-am raspuns eu pana acum ma opreai, sa nu ma duc, si eu ma duceam pe furis; acum ma lasi, dar nu vreau eu sa merg. De cand am intrat in Oastea Domnului nu mai am nici o placere pentru petrecerile lumesti. Petrecerea mea este Scriptura si cartile religioase. Acum, chiar daca mi-ai porunci sa merg, nu m-as duce Iata si acesta este un porumbel ce nu-si afla loc si odihna picioarelor sale si sufletului sau decat in corabie, in Domnul (Fac. 8, 9).
Nu asa a fost cu corbul. Corbul nu se simtea bine in corabia lui Noe. Parca-l vad cum va fi stat trist si posomorat intr-un colt al corabiei. El se gandea la hoiturile lui el suspina dupa mortaciunile lui. Ah, unde sunt hoiturile mele cele placute? va fi suspinat cor-bul. Acest batran m-a incuiat si pe mine in aceasta corabie fara morta-ciuni. Toate dobitoacele salbatice din corabie isi pierdusera firea ce o avusesera in lume (alt-cum s-ar fi sfasiat unele pe altele), numai corbul isi pastrase gustul lui dupa mortaciuni.
Corbul se simtea ca un arestat in corabie. Pentru el, corabia era un arest. El se dorea dupa libertatea hoiturilor si a mortaciunilor. Cand Noe i-a dat drumul va fi rasuflat usurat, iar cand va fi gasit hoituri destule, mare va fi fost bucuria lui. Nici nu s-a mai gandit sa se intoarca in arestul corabiei. S-a pus iar pe mortaciuni.
Corbul acesta este icoana sufleteasca a celor care au iesit o data din pacate, dar pe urma iar s-au intors la ele. Inchipuie pe cei care se intorc iar la...
Dupa patruzeci de zile Dumnezeu a facut sa sufle vant pe pamant si a incetat apa. Izvoarele adancului si stavilarele cerului s-au incuiat si ploaia din cer s-a oprit. Apele au scazut de pe fata pamantului, scurgandu-se si imputinandu-se si, dupa o suta cincizeci de zile, apele s-au micsorat (Fac. 8, 1 3).
Razele soarelui au inceput sa invioreze din nou o lume ce fusese botezata cu un botez de judecata. Corabia s-a oprit pe muntele Ararat. In luna a saptea, in ziua a saptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe muntii Ararat. Iar apa a scazut pana in luna a zecea; iar in luna a zecea, in ziua cea dintai a lunii, s-au ivit varfurile muntilor (Fac. 8, 4 5).
Ah, ce priveliste infioratoare se vedea acum in lume! Apele se scurgeau cu vuiet mare lasand, pretutindeni cadavre de oameni si animale. Pretutindeni se vedea secerisul cel grozav al mortii, al pacatului.
Dupa patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei si a dat drumul unui corb si unui porumbel sa afle daca au scazut ori ba apele de pe pamant. Porumbelul s-a intors, dar corbul, ba. Plina de un adanc inteles sufletesc este intamplarea aceasta. Porumbelul s-a intors grabit in corabie. Afara era o lume ce nu-i placea. Simtea mirosul mortaciunilor, vuiau inca apele mortii porumbelul a fugit degraba inapoi in corabie.
Porumbelul acesta este icoana crestinului adevarat care nu iubeste duhul acestei lumi pacatoase. El miroase de departe mortaciunile patimilor si pacatelor si se retrage ingrozit in corabia mantuirii. El se odihneste numai in Domnul si n-are odihna decat in Domnul. El nu mai are placere pentru cele lumesti. Oricat l-ai slobozi in lume, el se reintoarce in corabie.
Un tanar intrat in Oastea Domnului imi scrie: Tata mi-a zis la Craciun: Fiule, acum de sarbatori, te slobod si pe tine sa te duci la petrecere du-te petrece-ti si tu! Tata draga i-am raspuns eu pana acum ma opreai, sa nu ma duc, si eu ma duceam pe furis; acum ma lasi, dar nu vreau eu sa merg. De cand am intrat in Oastea Domnului nu mai am nici o placere pentru petrecerile lumesti. Petrecerea mea este Scriptura si cartile religioase. Acum, chiar daca mi-ai porunci sa merg, nu m-as duce Iata si acesta este un porumbel ce nu-si afla loc si odihna picioarelor sale si sufletului sau decat in corabie, in Domnul (Fac. 8, 9).
Nu asa a fost cu corbul. Corbul nu se simtea bine in corabia lui Noe. Parca-l vad cum va fi stat trist si posomorat intr-un colt al corabiei. El se gandea la hoiturile lui el suspina dupa mortaciunile lui. Ah, unde sunt hoiturile mele cele placute? va fi suspinat cor-bul. Acest batran m-a incuiat si pe mine in aceasta corabie fara morta-ciuni. Toate dobitoacele salbatice din corabie isi pierdusera firea ce o avusesera in lume (alt-cum s-ar fi sfasiat unele pe altele), numai corbul isi pastrase gustul lui dupa mortaciuni.
Corbul se simtea ca un arestat in corabie. Pentru el, corabia era un arest. El se dorea dupa libertatea hoiturilor si a mortaciunilor. Cand Noe i-a dat drumul va fi rasuflat usurat, iar cand va fi gasit hoituri destule, mare va fi fost bucuria lui. Nici nu s-a mai gandit sa se intoarca in arestul corabiei. S-a pus iar pe mortaciuni.
Corbul acesta este icoana sufleteasca a celor care au iesit o data din pacate, dar pe urma iar s-au intors la ele. Inchipuie pe cei care se intorc iar la...
