18 noiembrie 1959
Slavit sa fie Domnul! 18 -11-1959. O zi neagra in istoria Oastei Domnului . Se implinesc 64 de ani de la nedreptul proces intentat fruntasilor Oastei. Cei mai vrednici si hotarati inaintasi au umplut atunci temnitele comuniste. In cinstea lor a adunat fr. Traian Dorz material pentru a tipari cartea FERICITII NOSTRI INAINTASI . []Slavit sa fie Domnul! 18 -11-1959. O zi neagra in istoria Oastei Domnului . Se implinesc 64 de ani de la nedreptul proces intentat fruntasilor Oastei. Cei mai vrednici si hotarati inaintasi au umplut atunci temnitele comuniste. In cinstea lor a adunat fr. Traian Dorz material pentru a tipari cartea FERICITII NOSTRI INAINTASI . Sa-i pomenim in rugaciunile noastre, ei cu siguranta mijlocesc pentru noi inainte tronului slavei Sale.
Procesul nostru s-a fixat pentru ziua de 18 noiembrie 1959.
In dimineata zilei procesului am fost scos din celula si bagat intr-o masina inchisa.
Pe rand au fost adusi in aceasta masina apoi: Capata, Tudose, Pop, Ioan Opris, Lae MariniApoi am fost dusi la Tribunalul Militar si bagati intr-o camera Abia acolo ne-am revazut toti cati eram: douazeci si trei.
Noi, cei sase care fuseseram tinuti la Securitate pana la proces, eram imbracati in hainele noastre de acasa. Toti ceilalti, care fusesera dusi la penitenciar, erau in hainele vargate, de condamnati condamnati mai inainte chiar de a ni se fi tinut procesul.
Era si acest lucru un semn ca noi eram deja condamnati de mai inainte. Procesul era doar o formalitate de ochii lumii.
Ni s-a pus de la inceput cu strictete in vedere ca n-avem voie sa spunem nici un cuvant si nici sa facem macar un semn familiilor noastre care se vor afla in sala procesului. Ca oricare dintre noi va face asa ceva o sa aiba de suferit pe loc o pedeapsa. i nu numai el, ci si familia sa. Va rugam sa ne dati macar dreptul la zece minute de vorbitor cu familia si la pachet de la ai nostri, le-am cerut noi, stiind ca mai inaintea noastra multora dintre cei ce fusesera judecati aici li se daduse acest drept. Vi se va da dupa proces!Primul am fost introdus la judecata eu. Trebuia sa trec pana in sala procesului printr-un coridorDintr-o data am vazut pe scari si pe coridor o multime de fete cunoscute si dragi. Fratii si surorile noastre din multe parti ale tarii, veniti sa ne vada, nu fusesera lasati sa intre in sala de judecata. Acum asteptau aici afara, sa ne vada macar si de departe, trecand Bine ca ii lasasera totusi macar aici pe scari. Cautasera gardienii sa-i impiedice, dar fratii nu s-au lasat pana au razbatut.
Le-am facut din ochi si din mana, fara cuvant, cele mai fericite semne de dragoste si de nadejde in ajutorul Domnului nostru. i in revederea de Sus.
In sala erau ai nostri, familiile.
Am cautat cu ochii pe-ai mei. Numai Nina era, Viorel era in armata, accidentat si eu nu stiam. Florica departe, parintii bolnavi Apoi toti ceilalti, sotii, surori, mame, copii de ai nostri, care stateau plangand si rugandu-se.
Intrebarile si invinuirile judecatorului au fost putine si scurte, toate, de fapt, cele ale anchetatorului nostru.
Toata formularea acestora era facuta si pusa in asa fel, incat sa nu lase loc decat pentru recunoasterea invinuirii. Orice alt raspuns ne era taiat scurt.
Am cautat sa apar cauza Lucrarii si dreptul nostru la credinta Sa nu raspunzi altceva, decat la intrebare! mi-a strigat taios presedintele.
Cand am vazut ca asa merge si judecata, ca si ancheta, am tacut. N-am mai raspuns nimic. Care iti este ultimul cuvant? a intrebat aspru presedintele. Intelegere si dreptate! am raspuns. Apoi am stat jos. Bine! Altul!Toti cei din sala asistau cutremurati si aveau ochii plini de lacrimi, atintiti la noi.
Unii incercau sa ne faca semne, sa ne sopteasca Dar paznicii inarmati ne tineau din scurt, stand neclintiti si atenti ca un zid de gheata si de foc intre noi si ai nostri.
Am asistat apoi pe rand la aducerea tuturor celorlalti, in ordinea impor tantei in care avusese ordin sa ne clasifice anchetatorul, dupa scopul pe care il urmarisera cei ce cautau nimicirea Oastei atat cu ancheta, cat si cu procesul.
Pop s-a comportat ca unul care avea inca o deplina incredere in tot ceea ce probabil i se spusese de catre anchetatori: ca, daca si in fata judecatii el va recunoaste totul, ba inca chiar si mai mult decat i se cerea, el nu numai ca va fi eliberat, ci si toti cei din sala vor vedea ca el este cel mai curajos si mai vrednic. Apoi admiratia (si naivitatea) fratilor o sa-l urmeze ca pe un conducator. Abilitatea lui va avea deci de trecut aici un examen. El trebuia sa iasa primul.
Asta si vroia ancheta. Fiindca apoi, prin el, Autoritatea va putea nu numai controla tot ce este in Lucrarea Oastei, ci si conduce pe aceasta prin el, asa cum va vrea!De aceea Pop, la toate intrebarile presedintelui, a raspuns cu graba si curaj, recunoscand ca a facut mult mai mult decat statea scris in dosar.
Apoi cu singurul lui ochi a privit triumfator si zambind peste sala si a stat jos multumit.
Au urmat, adusi pe rand, ceilalti Unii au raspuns curajos si demn ca: Popa Petru, Capata, Arcadie, Cornel, Valer si mai ales fratele profesor Ghi ta Precupescu.
Apoi, unul-doi incercau sa-si tagaduiasca rolul Ca...
Procesul nostru s-a fixat pentru ziua de 18 noiembrie 1959.
In dimineata zilei procesului am fost scos din celula si bagat intr-o masina inchisa.
Pe rand au fost adusi in aceasta masina apoi: Capata, Tudose, Pop, Ioan Opris, Lae MariniApoi am fost dusi la Tribunalul Militar si bagati intr-o camera Abia acolo ne-am revazut toti cati eram: douazeci si trei.
Noi, cei sase care fuseseram tinuti la Securitate pana la proces, eram imbracati in hainele noastre de acasa. Toti ceilalti, care fusesera dusi la penitenciar, erau in hainele vargate, de condamnati condamnati mai inainte chiar de a ni se fi tinut procesul.
Era si acest lucru un semn ca noi eram deja condamnati de mai inainte. Procesul era doar o formalitate de ochii lumii.
Ni s-a pus de la inceput cu strictete in vedere ca n-avem voie sa spunem nici un cuvant si nici sa facem macar un semn familiilor noastre care se vor afla in sala procesului. Ca oricare dintre noi va face asa ceva o sa aiba de suferit pe loc o pedeapsa. i nu numai el, ci si familia sa. Va rugam sa ne dati macar dreptul la zece minute de vorbitor cu familia si la pachet de la ai nostri, le-am cerut noi, stiind ca mai inaintea noastra multora dintre cei ce fusesera judecati aici li se daduse acest drept. Vi se va da dupa proces!Primul am fost introdus la judecata eu. Trebuia sa trec pana in sala procesului printr-un coridorDintr-o data am vazut pe scari si pe coridor o multime de fete cunoscute si dragi. Fratii si surorile noastre din multe parti ale tarii, veniti sa ne vada, nu fusesera lasati sa intre in sala de judecata. Acum asteptau aici afara, sa ne vada macar si de departe, trecand Bine ca ii lasasera totusi macar aici pe scari. Cautasera gardienii sa-i impiedice, dar fratii nu s-au lasat pana au razbatut.
Le-am facut din ochi si din mana, fara cuvant, cele mai fericite semne de dragoste si de nadejde in ajutorul Domnului nostru. i in revederea de Sus.
In sala erau ai nostri, familiile.
Am cautat cu ochii pe-ai mei. Numai Nina era, Viorel era in armata, accidentat si eu nu stiam. Florica departe, parintii bolnavi Apoi toti ceilalti, sotii, surori, mame, copii de ai nostri, care stateau plangand si rugandu-se.
Intrebarile si invinuirile judecatorului au fost putine si scurte, toate, de fapt, cele ale anchetatorului nostru.
Toata formularea acestora era facuta si pusa in asa fel, incat sa nu lase loc decat pentru recunoasterea invinuirii. Orice alt raspuns ne era taiat scurt.
Am cautat sa apar cauza Lucrarii si dreptul nostru la credinta Sa nu raspunzi altceva, decat la intrebare! mi-a strigat taios presedintele.
Cand am vazut ca asa merge si judecata, ca si ancheta, am tacut. N-am mai raspuns nimic. Care iti este ultimul cuvant? a intrebat aspru presedintele. Intelegere si dreptate! am raspuns. Apoi am stat jos. Bine! Altul!Toti cei din sala asistau cutremurati si aveau ochii plini de lacrimi, atintiti la noi.
Unii incercau sa ne faca semne, sa ne sopteasca Dar paznicii inarmati ne tineau din scurt, stand neclintiti si atenti ca un zid de gheata si de foc intre noi si ai nostri.
Am asistat apoi pe rand la aducerea tuturor celorlalti, in ordinea impor tantei in care avusese ordin sa ne clasifice anchetatorul, dupa scopul pe care il urmarisera cei ce cautau nimicirea Oastei atat cu ancheta, cat si cu procesul.
Pop s-a comportat ca unul care avea inca o deplina incredere in tot ceea ce probabil i se spusese de catre anchetatori: ca, daca si in fata judecatii el va recunoaste totul, ba inca chiar si mai mult decat i se cerea, el nu numai ca va fi eliberat, ci si toti cei din sala vor vedea ca el este cel mai curajos si mai vrednic. Apoi admiratia (si naivitatea) fratilor o sa-l urmeze ca pe un conducator. Abilitatea lui va avea deci de trecut aici un examen. El trebuia sa iasa primul.
Asta si vroia ancheta. Fiindca apoi, prin el, Autoritatea va putea nu numai controla tot ce este in Lucrarea Oastei, ci si conduce pe aceasta prin el, asa cum va vrea!De aceea Pop, la toate intrebarile presedintelui, a raspuns cu graba si curaj, recunoscand ca a facut mult mai mult decat statea scris in dosar.
Apoi cu singurul lui ochi a privit triumfator si zambind peste sala si a stat jos multumit.
Au urmat, adusi pe rand, ceilalti Unii au raspuns curajos si demn ca: Popa Petru, Capata, Arcadie, Cornel, Valer si mai ales fratele profesor Ghi ta Precupescu.
Apoi, unul-doi incercau sa-si tagaduiasca rolul Ca...
