Hambare pline, dar suflet gol
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Duminica a XXVI-a dupa Rusalii (Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina) Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. i el cugeta in sine, zicand: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? i a zis: Aceasta voi []Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneDuminica a XXVI-a dupa Rusalii (Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina) Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. i el cugeta in sine, zicand: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? i a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. i cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu.
Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVI-a dupa Rusalii a fost randuita de Biserica sa fie citita in aceasta prima duminica a Postului Nasterii Domnului, pentru ca este plina de invataturi in ceea ce priveste urcusul nostru duhovnicesc spre marea sarbatoare a Craciunului, deoarece Dumnezeu, bogat fiind intru mila (Efeseni 2, 4), a voit ca prin Hristos sa arate in veacurile viitoare covarsitoarea bogatie a harului Sau (Efeseni 2, 5-7).
In Sfanta Scriptura, bogatia si saracia nu sunt un scop in sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de indepartare de Dumnezeu si de semeni. Iata de ce Sfanta Evanghelie se incheie cu aceste cuvinte: Asa se intampla cu cel ce isi aduna comoara pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu (Luca 12, 21).
Patima lacomiei cauzeaza decaderea si insingurarea omuluiPilda bogatului caruia i-a rodit tarina nu se refera la un om anume, ci bogatul lacom, nemultumitor si nemilostiv poate fi orice om ajuns intr-o stare de robie a sufletului sau, printr-un atasament exclusiv de bunurile materiale limitate si trecatoare din lumea aceasta.
Bogatia nu este rea in sine, pentru ca ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rau sau bun. Evanghelia ne arata ca, deodata, pe neasteptate, Dumnezeu i-a facut bogatului o surpriza cu o recolta foarte mare de cereale, ca sa vada cum o foloseste. Dumnezeu l-a miluit din belsug pe bogat fara ca acesta sa fi avut vreun merit; i-a facut un mare dar, asteptand ca si el, la randul sau, sa faca daruri altora. Dar nu a fost asa. Recolta aceasta neasteptata, in loc sa il umanizeze pe bogat, il dezumanizeaza; in loc sa il apropie de Dumnezeu si de semeni, il indeparteaza de Dumnezeu si de semeni, il insingureaza. De ce? Pentru ca atitudinea lui spirituala fata de un dar material neasteptat care vine din marinimia lui Dumnezeu devine o atitudine patimasa, care-i schimba insusi modul de a rationa, il innebuneste din cauza lacomiei sufletului sau pentru bunurile materiale. In loc sa multumeasca lui Dumnezeu si sa ii ajute pe semenii sai care au nevoie de hrana, bogatul lacom uita de Dumnezeu si de semeni. El nici nu multumeste lui Dumnezeu, nici nu miluieste pe saraci, ci se gandeste doar la sine, se asigura material, dar se insingureaza spiritual, nu se consulta cu nimeni, ci vorbeste doar cu sine insusi, pentru ca se gandeste numai la sine insusi. Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te (Luca 12, 19) isi spune siesi bogatul din Evanghelie. In planul sau de viitor, bogatul foloseste verbele: a se odihni, a manca, a bea, a se veseli, insa intre acestea nu apare verbul a multumi , nici verbul a darui . Vedem, asadar, ca sufletul bogatului nemultumitor si nemilostiv a devenit intru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura lui preocupare este aceea de a se supune trupului lacom de a manca, de a bea si de a se veseli, in totala uitare de Dumnezeu si de semeni. Modul in care sufletul se odihneste este, de fapt, ingroparea lui in cele materiale. De aceea, Dumnezeu ii spune: Nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau! (Luca 12, 20). Sufletul a inceput deja sa se ingroape in cele materiale, fiind inrobit de trupul care dupa moarte se va ingropa in materia pamantului. Vedem aici o moarte spirituala, o cadere si o decadere a bogatului lacom si patimas, prin reducerea vietii umane la starea ei biologica, la dimensiunea ei pur materiala: Mananca, bea si te veseleste, suflete! (Luca 12, 19). Chiar veselia bogatului a fost talcuita de Sfantul Chiril al Alexandriei ca fiind veselia legata de placerile trupesti patimase, provocate de imbuibarea pantecelui cu mancare si bautura.
Imbogatirea in DumnezeuMarea iluzie a bogatului lacom de a-si construi fericirea numai pe averi materiale, pe care le aduna in hambare noi, mai mari, este taxata de Evanghelie ca fiind o nebunie. De aceea, Dumnezeu ii spune acestui om pe care bogatia l-a dezaxat si l-a dezumanizat: Nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau! i cele ce ai pregatit ale cui vor fi? (Luca 12, 20). Adica moartea te va desparte de toate averile materiale. Dar cine sunt, oare, cei care vor cere sau vor lua sufletul acestui om bogat, deoarece in textul Evangheliei nu se spune: Dumnezeu iti va cere...
Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVI-a dupa Rusalii a fost randuita de Biserica sa fie citita in aceasta prima duminica a Postului Nasterii Domnului, pentru ca este plina de invataturi in ceea ce priveste urcusul nostru duhovnicesc spre marea sarbatoare a Craciunului, deoarece Dumnezeu, bogat fiind intru mila (Efeseni 2, 4), a voit ca prin Hristos sa arate in veacurile viitoare covarsitoarea bogatie a harului Sau (Efeseni 2, 5-7).
In Sfanta Scriptura, bogatia si saracia nu sunt un scop in sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de indepartare de Dumnezeu si de semeni. Iata de ce Sfanta Evanghelie se incheie cu aceste cuvinte: Asa se intampla cu cel ce isi aduna comoara pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu (Luca 12, 21).
Patima lacomiei cauzeaza decaderea si insingurarea omuluiPilda bogatului caruia i-a rodit tarina nu se refera la un om anume, ci bogatul lacom, nemultumitor si nemilostiv poate fi orice om ajuns intr-o stare de robie a sufletului sau, printr-un atasament exclusiv de bunurile materiale limitate si trecatoare din lumea aceasta.
Bogatia nu este rea in sine, pentru ca ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rau sau bun. Evanghelia ne arata ca, deodata, pe neasteptate, Dumnezeu i-a facut bogatului o surpriza cu o recolta foarte mare de cereale, ca sa vada cum o foloseste. Dumnezeu l-a miluit din belsug pe bogat fara ca acesta sa fi avut vreun merit; i-a facut un mare dar, asteptand ca si el, la randul sau, sa faca daruri altora. Dar nu a fost asa. Recolta aceasta neasteptata, in loc sa il umanizeze pe bogat, il dezumanizeaza; in loc sa il apropie de Dumnezeu si de semeni, il indeparteaza de Dumnezeu si de semeni, il insingureaza. De ce? Pentru ca atitudinea lui spirituala fata de un dar material neasteptat care vine din marinimia lui Dumnezeu devine o atitudine patimasa, care-i schimba insusi modul de a rationa, il innebuneste din cauza lacomiei sufletului sau pentru bunurile materiale. In loc sa multumeasca lui Dumnezeu si sa ii ajute pe semenii sai care au nevoie de hrana, bogatul lacom uita de Dumnezeu si de semeni. El nici nu multumeste lui Dumnezeu, nici nu miluieste pe saraci, ci se gandeste doar la sine, se asigura material, dar se insingureaza spiritual, nu se consulta cu nimeni, ci vorbeste doar cu sine insusi, pentru ca se gandeste numai la sine insusi. Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te (Luca 12, 19) isi spune siesi bogatul din Evanghelie. In planul sau de viitor, bogatul foloseste verbele: a se odihni, a manca, a bea, a se veseli, insa intre acestea nu apare verbul a multumi , nici verbul a darui . Vedem, asadar, ca sufletul bogatului nemultumitor si nemilostiv a devenit intru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura lui preocupare este aceea de a se supune trupului lacom de a manca, de a bea si de a se veseli, in totala uitare de Dumnezeu si de semeni. Modul in care sufletul se odihneste este, de fapt, ingroparea lui in cele materiale. De aceea, Dumnezeu ii spune: Nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau! (Luca 12, 20). Sufletul a inceput deja sa se ingroape in cele materiale, fiind inrobit de trupul care dupa moarte se va ingropa in materia pamantului. Vedem aici o moarte spirituala, o cadere si o decadere a bogatului lacom si patimas, prin reducerea vietii umane la starea ei biologica, la dimensiunea ei pur materiala: Mananca, bea si te veseleste, suflete! (Luca 12, 19). Chiar veselia bogatului a fost talcuita de Sfantul Chiril al Alexandriei ca fiind veselia legata de placerile trupesti patimase, provocate de imbuibarea pantecelui cu mancare si bautura.
Imbogatirea in DumnezeuMarea iluzie a bogatului lacom de a-si construi fericirea numai pe averi materiale, pe care le aduna in hambare noi, mai mari, este taxata de Evanghelie ca fiind o nebunie. De aceea, Dumnezeu ii spune acestui om pe care bogatia l-a dezaxat si l-a dezumanizat: Nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau! i cele ce ai pregatit ale cui vor fi? (Luca 12, 20). Adica moartea te va desparte de toate averile materiale. Dar cine sunt, oare, cei care vor cere sau vor lua sufletul acestui om bogat, deoarece in textul Evangheliei nu se spune: Dumnezeu iti va cere...
