Mi-ai stralucit prvirii si sufletului stins, Candva, cand norii negri mi-erau de necuprins Si cerul vietii mele s-a-nseninat, incat N-am mai stiut ca-i noapte, ci zori de zi! Si-atat! Stiu noptile de farmec, de-alin, de meditari, Cantate-n tugaciune si planse-ntre cantari, Ce-au fost carari de aur spre drumul fericit, Pe care impreuna ni l-am dorit []Mi-ai stralucit prvirii si sufletului stins,Candva, cand norii negri mi-erau de necuprinsSi cerul vietii mele s-a-nseninat, incatN-am mai stiut ca-i noapte, ci zori de zi! Si-atat!Stiu noptile de farmec, de-alin, de meditari,Cantate-n tugaciune si planse-ntre cantari,Ce-au fost carari de aur spre drumul fericit,Pe care impreuna ni l-am dorit pornitImi amintesc de crinii ce-i semanam atunci,Umpland de-nmiresmare si har a noastre lunci,De dorul revederii de dupa despartiri,De tainicele clipe sfintite-n intalniriDe tot ce ne umpluse launtrul fericitImi amintesc din locul unde-s acum opritSi cand Il vad pe Domnul plangand de jale plin,Launtrul mi se rupe de-un nesfarsit suspin.

Si cantecu-mi se face un geamat lung si-amarIar luncile cu crinii, un dureros Calvar.

Mi-e strigat rugaciunea in tot launtrul meuSi-un gand durut ma roade si chinuie mereu.

Privind napoi, pe drumul, de-o vreme, pan-aici,Vad cresterea-mi ne-ajunsa si pasii-atat de mici,Vad urma-mi vinovata pe unde m-am taratSi fumul jertfei mele imprastiat uratSi plang din locu-acesta si-L rog pe DumnezeuSa nu ma lase singur, caci mi-e amar de greu!Si-as vrea sa tac, tacerea sa fie-al meu cuvantSi cantecul cu care voi merge in mormant.(4 august 1978)Costel BALAN