Pastorala PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix la Nașterea Domnului
Bucuria celui credincios este una lucratoare si luptatoare; ea indeamna la actiune, la marturisire, la propovaduire. Credinciosul care se bucura participa activ la viata Bisericii, pentru ca acolo este Hristos, izvorul bucuriei; in bucuria sa, crestinul se roaga neincetat, canta, infaptuieste binele. Bucuria lui devine molipsitoare, imbietoare, convingatoare, polarizanta. Ieronim, din mila si cu []Bucuria celui credincios este una lucratoare si luptatoare; ea indeamna la actiune, la marturisire, la propovaduire. Credinciosul care se bucura participa activ la viata Bisericii, pentru ca acolo este Hristos, izvorul bucuriei; in bucuria sa, crestinul se roaga neincetat, canta, infaptuieste binele. Bucuria lui devine molipsitoare, imbietoare, convingatoare, polarizanta. Ieronim,din mila si cu harul lui DumnezeuEpiscopul Daciei FelixPreacuviosului cin monahal,Preacucernicului cler siPreaiubitilor credinciosi crestini din eparhia Daciei Felix,Har, bucurie, pace si sanatate de la Domnul nostru, Iisus Hristos, intru toate bunavoire cu prilejul Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei,Iar de la Noi arhieresti si parintesti binecuvantari!Hristos S-a nascut, mariti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului, tot pamantul! (Psalmi 95, 1) Hristos S-a intrupat, bucurati-va, tremurand si veselindu-va in acelasi timp: tremurand din pricina pacatului, veselindu-va din pricina nadejdii! (Sfantul Grigorie Teologul, Predica la Nasterea Domnului[1])Dreptmaritori crestini,Bucuria Nasterii Mantuitorului, in Betleemul Iudeii, ne-a invesmantat, si in acest an, in chip deosebit! O, ce veste minunata in Betleem ni s-arata aminteste un cunoscut si drag colind romanesc, pe care copiii de toate varstele il rostesc, in ajun de praznic, cu multa veselie! Iar o cantare liturgica specifica perioadei ne indeamna pe toti la sarbatoare: Sa se bucure cerul, sa se veseleasca pamantul! Ca S-a nascut pe pamant Mielul lui Dumnezeu, dand izbavirea lumii [2].
Ce-ar fi fost aceasta perioada de iarna fara minunatul Praznic al Nasterii Domnului si fara salba de praznice si sarbatori care ii urmeaza!? Oare bucuria noastra, a celor credinciosi, ar mai fi fost aceeasi?Iata ca, de peste doua milenii, vestea Intruparii Fiului lui Dumnezeu este cea care ofera sens si substanta sarbatorii noastre, dar si cea care aduce speranta si mangaiere in viata omului. Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos este temelia bucuriei tuturor oamenilor, de ieri si de azi, pentru ca, asa cum invata un mare Sfant Parinte al Bisericii, Sfantul Grigorie Teologul ( 390), Hristos S-a nascut pentru noi pentru ca El, care ne-a dat existenta, sa ne dea si fericirea sau, mai mult chiar, pentru ca prin intruparea Sa sa ne readuca la viata fericita de la care noi am decazut prin pacat [3].
In invatatura si cultul Bisericii noastre dreptmaritoare, sarbatoarea Nasterii Domnului vesteste bucuria regasirii noastre ca fii ai lui Dumnezeu. Din dragoste, Mantuitorul S-a facut om pentru ca omul sa se indumnezeiasca, adica sa se mantuiasca. Prin urmare, Craciunul si toate praznicele care ii urmeaza sunt tot atatea popasuri care ne indeamna catre o altfel de veselie, catre o bucurie duhovniceasca. De aceea, in traditia crestina autentica, bucuria praznuirii Nasterii Domnului se reflecta negresit in frumusetea si solemnitatea slujbelor bisericesti, in pregatirea trupeasca si duhovniceasca a credinciosilor, in prezenta lor la Sfanta Liturghie, dar si in multimea colindelor si a datinilor care impodobesc aceasta perioada din anul liturgic si care sunt expresii tipice ale simtirii religioase romanesti.
Iubiti credinciosi si credincioaseIn viata crestina, fiecare moment de bucurie este prilej de rugaciune si de cantare, pentru ca omul credincios are intotdeauna constiinta ca Dumnezeu ii este alaturi si il binecuvanteaza.
Daca cercetam cartile Sfintei Scripturi, putem observa ca bucuria, in toate formele ei de manifestare, este rezultatul interventiei lui Dumnezeu si a binefacerilor Sale fata de oameni. Astfel, in Vechiul Testament citim ca poporul ales s-a bucurat atunci cand a fost eliberat din robia egipteana si s-a inchinat (Iesire 4, 31); in cartea Levitic, se aminteste ca Dumnezeu a primit jertfa lui Moise, moment in care poporul a scos strigate de bucurie si a cazut cu fata la pamant (Levitic 9, 23); in mai multe randuri, psalmistul da marturie despre faptul ca Domnul este bucurie (Psalmi 31, 8) si ne indeamna: strigati lui Dumnezeu tot pamantul; cantati si va bucurati si cantati (Psalmi 80, 1). In Noul Testament, in Evanghelia dupa Luca, intalnirea dintre Maica Domnului, care il purta in pantece pe Mantuitorul, si Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, este, din nou, ales moment de bucurie (Luca 1, 44-47). Imediat dupa Invierea Sa din morti, Mantuitorul le intampina pe femeile mironosite cu indemnul Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat (Matei 28, 9). Dupa Inaltarea Mantuitorului la cer, evanghelistul Luca ne relateaza ca apostolii s-au inchinat si s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare (Luca 24, 52).
Este cat se poate de relevant ca, in Sfanta Scriptura, bucuria este una dintre particularitatile sau trasaturile celor credinciosi. Ea nu este o simpla emotie vremelnica, ci devine si se dezvolta ca o adevarata virtute a omului credincios. Pentru crestini, bucuria este o calitate si o realitate; ea este expresia neechivoca a relatiei personale cu Dumnezeu. Credinciosul care se impartaseste din prezenta lui Dumnezeu si care are constiinta apropierii de Hristos traieste o bucurie continua sustinuta de nadejdea mantuirii. El nu poate fi trist, pentru ca insasi bucuria lui Hristos salasluieste intru el (Ioan 15, 11).
Dar aceasta bucurie crestina cu ecou mantuitor nu este una inerta, statica sau stearpa. Bucuria celui credincios este una lucratoare si luptatoare; ea indeamna la actiune, la marturisire, la propovaduire. Credinciosul care se bucura participa activ la viata Bisericii, pentru ca acolo este Hristos, izvorul bucuriei; in bucuria sa, crestinul se roaga neincetat, canta, infaptuieste binele. Bucuria lui devine molipsitoare, imbietoare, convingatoare, polarizanta. Cata liniste si pace poate aduce omului o fapta buna si cat de tulburator si dureros este pacatul!Evenimentul Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, in ieslea din Betleem, este unul dintre cele mai frumoase exemple de manifestare a bucuriei crestine din istoria mantuirii. Evanghelistul Luca ne relateaza ca, imediat dupa nasterea Mantuitorului, un inger s-a aratat pastorilor din apropiere si le-a spus:...
Ce-ar fi fost aceasta perioada de iarna fara minunatul Praznic al Nasterii Domnului si fara salba de praznice si sarbatori care ii urmeaza!? Oare bucuria noastra, a celor credinciosi, ar mai fi fost aceeasi?Iata ca, de peste doua milenii, vestea Intruparii Fiului lui Dumnezeu este cea care ofera sens si substanta sarbatorii noastre, dar si cea care aduce speranta si mangaiere in viata omului. Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos este temelia bucuriei tuturor oamenilor, de ieri si de azi, pentru ca, asa cum invata un mare Sfant Parinte al Bisericii, Sfantul Grigorie Teologul ( 390), Hristos S-a nascut pentru noi pentru ca El, care ne-a dat existenta, sa ne dea si fericirea sau, mai mult chiar, pentru ca prin intruparea Sa sa ne readuca la viata fericita de la care noi am decazut prin pacat [3].
In invatatura si cultul Bisericii noastre dreptmaritoare, sarbatoarea Nasterii Domnului vesteste bucuria regasirii noastre ca fii ai lui Dumnezeu. Din dragoste, Mantuitorul S-a facut om pentru ca omul sa se indumnezeiasca, adica sa se mantuiasca. Prin urmare, Craciunul si toate praznicele care ii urmeaza sunt tot atatea popasuri care ne indeamna catre o altfel de veselie, catre o bucurie duhovniceasca. De aceea, in traditia crestina autentica, bucuria praznuirii Nasterii Domnului se reflecta negresit in frumusetea si solemnitatea slujbelor bisericesti, in pregatirea trupeasca si duhovniceasca a credinciosilor, in prezenta lor la Sfanta Liturghie, dar si in multimea colindelor si a datinilor care impodobesc aceasta perioada din anul liturgic si care sunt expresii tipice ale simtirii religioase romanesti.
Iubiti credinciosi si credincioaseIn viata crestina, fiecare moment de bucurie este prilej de rugaciune si de cantare, pentru ca omul credincios are intotdeauna constiinta ca Dumnezeu ii este alaturi si il binecuvanteaza.
Daca cercetam cartile Sfintei Scripturi, putem observa ca bucuria, in toate formele ei de manifestare, este rezultatul interventiei lui Dumnezeu si a binefacerilor Sale fata de oameni. Astfel, in Vechiul Testament citim ca poporul ales s-a bucurat atunci cand a fost eliberat din robia egipteana si s-a inchinat (Iesire 4, 31); in cartea Levitic, se aminteste ca Dumnezeu a primit jertfa lui Moise, moment in care poporul a scos strigate de bucurie si a cazut cu fata la pamant (Levitic 9, 23); in mai multe randuri, psalmistul da marturie despre faptul ca Domnul este bucurie (Psalmi 31, 8) si ne indeamna: strigati lui Dumnezeu tot pamantul; cantati si va bucurati si cantati (Psalmi 80, 1). In Noul Testament, in Evanghelia dupa Luca, intalnirea dintre Maica Domnului, care il purta in pantece pe Mantuitorul, si Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, este, din nou, ales moment de bucurie (Luca 1, 44-47). Imediat dupa Invierea Sa din morti, Mantuitorul le intampina pe femeile mironosite cu indemnul Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat (Matei 28, 9). Dupa Inaltarea Mantuitorului la cer, evanghelistul Luca ne relateaza ca apostolii s-au inchinat si s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare (Luca 24, 52).
Este cat se poate de relevant ca, in Sfanta Scriptura, bucuria este una dintre particularitatile sau trasaturile celor credinciosi. Ea nu este o simpla emotie vremelnica, ci devine si se dezvolta ca o adevarata virtute a omului credincios. Pentru crestini, bucuria este o calitate si o realitate; ea este expresia neechivoca a relatiei personale cu Dumnezeu. Credinciosul care se impartaseste din prezenta lui Dumnezeu si care are constiinta apropierii de Hristos traieste o bucurie continua sustinuta de nadejdea mantuirii. El nu poate fi trist, pentru ca insasi bucuria lui Hristos salasluieste intru el (Ioan 15, 11).
Dar aceasta bucurie crestina cu ecou mantuitor nu este una inerta, statica sau stearpa. Bucuria celui credincios este una lucratoare si luptatoare; ea indeamna la actiune, la marturisire, la propovaduire. Credinciosul care se bucura participa activ la viata Bisericii, pentru ca acolo este Hristos, izvorul bucuriei; in bucuria sa, crestinul se roaga neincetat, canta, infaptuieste binele. Bucuria lui devine molipsitoare, imbietoare, convingatoare, polarizanta. Cata liniste si pace poate aduce omului o fapta buna si cat de tulburator si dureros este pacatul!Evenimentul Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, in ieslea din Betleem, este unul dintre cele mai frumoase exemple de manifestare a bucuriei crestine din istoria mantuirii. Evanghelistul Luca ne relateaza ca, imediat dupa nasterea Mantuitorului, un inger s-a aratat pastorilor din apropiere si le-a spus:...
