Vorbirea fratelui Traian Dorz de la o nunta () tim cum ei s-au rugat pentru noi si noi ne-am rugat pentru ei. In aceasta partasie frateasca, scumpa sta fericirea noastra, a tuturor si cand dam, si cand primim; si cand plecam, si cand venim; si cand ne intalnim, si cand ne despartim. Noi avem in []Vorbirea fratelui Traian Dorz de la o nunta() tim cum ei s-au rugat pentru noi si noi ne-am rugat pentru ei. In aceasta partasie frateasca, scumpa sta fericirea noastra, a tuturor si cand dam, si cand primim; si cand plecam, si cand venim; si cand ne intalnim, si cand ne despartim. Noi avem in ochii nostri, prin harul lui Dumnezeu, aceleasi lacrimi iubitoare si fratesti. i in cuvintele noastre, acea unduire a caldurii dragostei pe care Duhul Domnului a pus-o in inimile noastre.

Din toata inima salutam, in Numele Domnului, pe acesti miri iubiti, pe parintii lor si pe toti fratii si surorile noastre care au participat, in aceasta neuitata duminica, la bucuriile noastre.

Salutam pe scumpii nostri frati care trebuie sa plece; ne rugam lui Dumnezeu sa-i binecuvanteze in tot drumul, sa-i faca sa ajunga cu bucurie de oriunde vor pleca si oriunde vor sosi. Pana vom pleca pe ultimul drum, sa-L intampinam pe Domnul nostru in vazduh, asa cum ne-a promis El. i dupa aceea sa fim pentru totdeauna cu El la Nunta cea vesnica si fericita pentru care ne rugam mereu si pentru care dorim mereu sa-i vedem fericiti si prega tindu se pe toti ai nostri.

In aceste cateva clipe care ne-au mai ramas pana cand vom incheia cu o rugaciune de multumire aceasta parte fericita si bucuroasa de petrecere a noastra de astazi, as vrea sa va impartasesc cateva cuvinte privitoare la sfanta Lucrare a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, in care suntem noi chemati sa-L slujim pe Dumnezeu in Biserica noastra, in credinta parintilor nostri, in patria noastra si in mijlocul acestui popor al nostru binecuvantat in care ne-au nascut Dumnezeu si parintii nostri. Pe acest pamant pe care l-au sfintit ei cu lacrimile, cu sudoarea, cu sangele lor si pe care ni l-au lasat binecuvantat de Dumnezeu, si care poarta pretutindeni pe fata lui semnele dragostei si recunostintei parintilor nostri fata de Dumnezeu. Oameni minunati cum a avut poporul nostru putine popoare din lume au avut. Domnitori credinciosi, oameni care au aparat cu pretul vietii lor nu numai fiinta neamului acestuia si libertatea acestui pamant binecuvantat, ci credinta in Dumnezeu, mai presus de orice. i aceasta aparare a credintei si aceasta slujire a lui Dumnezeu a fost scutul ceresc care i-a aparat pe parintii nostri in decursul atator veacuri de suferinte si de jertfe, in mijlocul atator vanturi si furtuni care au trecut cu aceeasi salbaticie si din nord spre sud, si din apus spre rasarit peste noi toti.

Dumnezeu ne-a pazit pentru ca parintii nostri au fost credinciosi si ne-au invatat si pe noi cum l-a invatat Neagoe Basarab pe fiul sau Teodosie: Mai intai de toate, fiul meu, sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, Care ne-a chemat pe noi de la nefiinta la fiinta si ne-a facut sa-L cunoastem pe El si sa fim fericiti . Acest testament l-au lasat inaintasii nostri copiilor si urmasilor lor pana astazi. i acest testament ne-a ramas si noua de la parintii nostri si fericiti vom fi daca ni-l vom tine pana la sfarsit.

Numai Dumnezeu cunoaste in ce vremuri tulburi au trait stramosii nostri prin toata istoria lor pana astazi. i vremurile nu s-au linistit mult Dar Dumnezeu i-a aparat pe ei pentru ca au crezut in El si L-au slujit, si I-au ramas credinciosi; si, daca a trebuit sa-si dea viata cum si-a dat-o Constantin Branco veanu si nu numai viata lui, ci si viata copiilor sai , n-au stat la targuiala cu Dumnezeu ca le cere prea mult. I-au dat totul, pentru ca si Dumnezeu sa Se arate fata de ei cu aceeasi bunatate, pastrand viata si fiinta acestui neam binecuvantat, din pricina stramosilor nostri.

Noi Il cunoastem pe Dumnezeu nu numai din scrierile Sfintilor Evanghelisti, ci [si] din scrierile parca de aceeasi valoare ale cronicarilor nostri. i avem nu numai din istoria poporului evreu cunoasterea Bibliei si Cuvantul Sfintelor Scripturi, ci din propria noastra istorie cunoastem toate acestea. i, daca suntem noi fii credinciosi si adevarati ai stramosilor nostri, noi nu-L vom parasi pe Dumnezeu Care i-a aparat pe ei. Pentru ca de Acela avem si noi nevoie, sa ne apere si pe noi in vremurile care vin si care se anunta nu mult mai linistite. Cand toata lumea se zbuciuma de temere si de fior, noi ne incredem linistiti in Dumnezeul parintilor nostri. i, daca Il vom iubi si vom fi credin ciosi, vom vedea ca si pe noi, si pe copiii nostri ne va apara El. Pentru ca El are putere sa potoleasca toate valurile si furtunile, ca atunci pe Marea Ghenezare tului, si astazi pe marea istoriei popoarelor.

Noi trebuie sa-L binecuvantam pe Dumnezeul nostru din toata inima ca, in mijlocul poporului nostru si in timpul anilor nostri, a randuit sa vina in acest popor al nostru un om binecuvantat ca Parintele Iosif care s-a ridicat si, binecuvantat de Dumnezeu si intarit de puterea Lui, a ridicat solia aceasta si ne-a vestit noua acest cuvant prin care am ajuns sa avem astfel de sarbatori minunate la nunta copiilor nostri; la insotirea tinerilor nostri, la savarsirea Tainei Nuntii dintre cele sapte Taine ale sfintei noastre Biserici. Care, daca au fost sfinte de la inceputul lor si ni le-au vestit noua niste parinti sfinti, si noi, copiii si urmasii lor, suntem datori sa le pastram cu toata sfintenia. Nu v-ar placea sa aveti mereu astfel de nunti binecuvantate in satul acesta si in toate satele si orasele patriei noastre? Caci, daca ne numim popor crestin si dreptcredincios, cum se cheama credinta noastra buna si strabuna, atunci trebuie sa dovedim cu fapta noastra ca si meritam sa fim urmasii unor parinti asa binecuvantati. Daca parintii nostri au fost lei, noi nu trebuie sa fim pisici. Daca parintii nostri au fost eroi, noi nu trebuie sa fim lasi. Daca parintii nostri au fost credinciosi, noi nu trebuie sa ne lepadam de Dumnezeul istoriei noastre, Care a aparat pamantul nostru si cerul nostru din pricina lor.

Pe intinsul patriei noastre sunt insemnate semnele credintei si dragostei lor fata de Dumnezeu. Numai tefan cel Mare, cat a semanat pe intinsul acestor plaiuri! Veneam pe drumurile acestea si, cu ochii in lacrimi ma uitam spre aceste dealuri si spre aceste drumuri pe care ziceam, vorbind cu fratii: Pe aici au umblat picioarele sfinte ale lui tefan cel Mare, aparand tarinile acestea, muntii acestia, hotarele acestea , cum spune Eminescu: Eu imi apar saracia si nevoile si neamul . Acestea erau sfinte prin sudoarea si sangele, si lacrimile lor. Asa stramosi minunati am avut noi. i atunci, noi cum sa ne putem lepada de ei? Daca Sfintii nostri Parinti bisericesti ne-au invatat si ne-au lasat noua dogmele credintei noastre (ca toate savarsirile Tainelor noastre sfinte trebuie sa le facem intr-o atmosfera, intr-un mediu sfant), atunci cum sa nu calcam noi pe urmele lor? Cum sa calcam noi cuvintele lor, daca vrem sa avem parte si noi de binecuvantarea de care au avut parte ei cand au trait pe aceste meleaguri?Gandeam la toate lucrurile acestea astazi cand, in ceasul cand se citesc sfintele Evanghelii in biserica, ne-am gandit si noi ca, in Evanghelia de astazi, s-a vorbit asa de frumos despre fapta unuia dintre martorii Patimilor si Invierii Domnului Iisus: Iosif din Arimateea. In ceasul cel mai greu, cand nimeni nu se gasea sa poata avea indrazneala sa mearga la Pilat, sa ceara trupul Mantuitorului, daca nu s-ar fi dus el in ceasul acela, stiti ce s-ar fi intamplat cu trupul Mantuitorului nostru? Asa cum se intampla cu cei condamnati la moarte, care nu mai sunt in puterea si stapanirea rudeniilor lor. Autoritatea care i-a judecat la moarte ii duce si-i arunca in groapa comuna, cu toti ceilalti detinuti si condamnati. Nu mai sunt vrednici sa fie redati familiei lor, nici sa fie inmormantati in chip cinstit, ca oamenii liberi. Mantuitorul nostru ar fi ajuns in groapa comuna, la un loc cu talharii si poate cu starvul lui Iuda, care fusese spanzurat si aruncat si el in arina Olarului.

Dar Dumnezeu a avut grija de Fiul Sau iubit si l-a pregatit pe unul dintre prietenii Sai, care pana atunci statea ascuns. S-a dus la Pilat. El, care avea autoritatea si curajul sa faca acest lucru, a scos trupul Mantuitorului nostru, l-a dat jos de pe cruce pe umarul lui si l-a dus si l-a inmormantat in mormantul lui. Ce gest minunat a facut acest om mare al lui Dumnezeu!Cat de recunoscatori trebuie sa fim noi celor care au facut, in momentul cel mai critic, fapte deosebit de mari si de insemnate pentru numele si pentru cauza Mantuitorului nostru!Pomenindu-l pe Iosif din Arimateea Evanghelia de astazi si [vazand] cat de frumos a scris despre el Sfantul Evanghelist, m-am gandit la atatia binecuvantati binefacatori ai nostri. Caci printre cei mai mari binefacatori ai omenirii sunt cei care i-au facut binele duhovnicesc si care au facut pentru Dumnezeu si in Numele lui Dumnezeu lucruri nemuritoare si neuitate in fata noastra.

Am avut si noi un binefacator, binefacatorul poporului nostru care a facut pentru noi atat de mult, cum a facut Iosif din Arimateea pentru Mantuitorul nostru cand L-a luat pe umarul Sau si L-a coborat de pe cruce. titi cum spune mai departe traditia? (Nu ne ajunge timpul acesta trebuie sa ma grabesc foarte mult sa povestim numai cum Dumnezeu i-a rasplatit lui Iosif din Arimateea dragostea lui si sacrificiul lui, si riscul lui cel mare pe care [si l-a asumat] pentru Domnul Iisus.)Dintre martorii Patimilor, dintre cei care au fost de fata atunci la Patimile Mantuitorului, Evanghelia vorbeste despre cativa. Dar sfanta traditie ne-a pastrat despre Iosif din Arimateea un amanunt atat de miscator. Inainte de procesul Mantuitorului,...