In vremea cand tanarul preot din satul lui Iancu rostea aceste predici, capatand o astfel de intelegere a chemarii sale, randuiala cea tainica a voii lui Dumnezeu a socotit sfarsita vremea pentru lucrarea lui de acolo si a vrut sa-l ridice pe un amvon mult mai inalt decat cel al bisericii din satul lui ascuns []In vremea cand tanarul preot din satul lui Iancu rostea aceste predici, capatand o astfel de intelegere a chemarii sale, randuiala cea tainica a voii lui Dumnezeu a socotit sfarsita vremea pentru lucrarea lui de acolo si a vrut sa-l ridice pe un amvon mult mai inalt decat cel al bisericii din satul lui ascuns intre munti. Un astfel de om, aprins pentru Hristos, era omul de care avea nevoie Dumnezeu si Biserica; Hristos si lumea; Duhul Sfant si Evanghelia. Dar, ca sa poata fi dus acolo, pe inaltimea unde avea nevoie de el ca sa lumineze, trebuia sa fie scos de aici, unde statea acoperit.

Ca sa fie slobod pentru Casa lui Dumnezeu, trebuia sa fie dezlegat de casa lui. Ca sa poata incepe Lucrarea lui Hristos, trebuia sa-i fie imprastiate lucrurile lui.

O, cat de tainice si de intelepte sunt Caile Domnului!Abia intra in al zecelea an de casnicie, cand i se darama tot rostul lui de la Vidra. Dupa ce i-a murit, pe rand, trei din cei patru copii, si-a inmormantat si sotia, rapusa de molima gripei de la sfarsitul primului razboi mondial. In fata bisericutei de lemn de la Vidra, aproape de usa bisericii, mai pot fi vazute si azi, imprejmuite cu un gardut, cele patru morminte scumpe care au facut sa sangereze, pana in clipa mortii lui, patru rani adanci in inima marelui chinuit al lui Hristos.

Era atunci primavara anului 1918, acel an de mari framantari si tulburari produse de razboiul cel mare, care inca nu se linistisera. Parintele abia isi inmormantase in aceeasi zi sotia si copilul cel mai mic. Nici nu se intorsese de la biserica si unele dintre rudeniile sotiei, vazandu-l ramas aproape singur, i-au jefuit casa de cele mai multe lucruri ramase de la sotia sa.

Cand a ajuns acasa cu Titus, singurul copilas ce-i mai ramasese, in varsta de trei anisori, casa era goala. Cuibul lui de aici era spart pentru totdeauna! Peste incercarea adusa de Dumnezeu venise si nelegiuirea oamenilor, pustiind si prapadind totul, fara nici o mila.

Loviturile acestea, venite fara veste, si una dupa alta, l-au ranit adanc pe noul Iov, incercatul Domnului, dar nu l-au doborat.

Plecandu-si capul si ini-ma sub voia cea tainica a lui Dumnezeu, isi petrecea tot timpul ingrijind sufletele scumpe, biserica lui si mor-mintele dragi de langa ea.

Un mare gol se facuse in sufletul lui si, neaparat, o mare cotitura trebuie sa ia viata sa.

In conditiile astea, l-a gasit chemarea de la mitropolitul Sibiului spre a merge acolo pentru tot lucrul sau de viitor. In cei zece ani de la Vidra, darul lui aprins si dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru nevoile poporului, il facusera sa scrie, cu marele sau talent, lucrand si luptand neobosit, in mai toate gazetele si revistele din tara. In acesti zece ani, ajunsese unul dintre condeiele cele mai cunoscute si pretuite dintre gazetarii pentru popor. Conducatorii de atunci ai treburilor bisericesti din Ardeal nu puteau afla un om mai potrivit ca el, pentru a fi pus in fruntea gazetei pe care planuiau sa o scoata ca o lumina noua si ca un indrumator sanatos pentru poporul satelor noastre romanesti si crestinesti.

Iata chemarea:Iubite parinte Trifa! Imi aduc aminte de fagaduinta ce ti-am facut, in prezenta pr. dr. Lupas, ca bucuros te-as aduce...