PĂZIREA DUHULUI DINTÂI AL OASTEI
Marturisiri ale fratelui Gheorghita Simion (Slobozia) () [Tatal meu] nu m-a putut suferi toata vremea cat am stat in familie, impreuna. Din prapaditule si ticalosule , nu ma scotea. Cine mai e ca tine in sat, mai? Nadajduia sa ma iau de pahar, sa ma iau de tigara, sa ma iau de cutare, cu cei de []Marturisiri ale fratelui Gheorghita Simion (Slobozia)() [Tatal meu] nu m-a putut suferi toata vremea cat am stat in familie, impreuna. Din prapaditule si ticalosule , nu ma scotea. Cine mai e ca tine in sat, mai? Nadajduia sa ma iau de pahar, sa ma iau de tigara, sa ma iau de cutare, cu cei de seama mea din sat. Cine mai e ca tine in sat, mai? Intr-o seara a fost un bal in sat si s-au batut, s-au taiat A doua zi erau la postul de jandarmi, la Politie. i tata iar ma luase rost. i i-am zis: Tata, haide, arata-mi un baiat din sat care-ti place cum traieste, sa vad si eu daca ma pot purta ca el. Uite, cum e cutare, cum e cutare? (Acestia erau anchetati acuma la postul de jandarmi.) Pai, nu asa, mai. Dar nici ca tine! Pai, tata, sunt numai doua cai pe care pot sa merg: ori rea, ori buna. Nu se poate altfel. i de-atunci, pe urma, i-am dat pace. A zis cat a vrut, dar nu i-am mai raspuns la nici o batjocura, la nimic. M-am supus la toate treburile care se cereau, pana ce am ajuns la majorat si m-am dus de-acasa.
In 1937 am ajuns la Talmaciu, o comuna invecinata cu Sibiul. Lucram acolo. i intr-o dimineata (era toamna, prin septembrie), am iesit la gara. i am auzit doua femei vorbind: Azi este adunare mare la Sibiu, ca preotul Iosif Trifa se impaca cu mitropolitul . Eu, cum aveam foaia (ca eram abonat la Isus Biruitorul , cunosteam mersul treburilor), m-am gandit pe loc sa vin si eu. Am luat trenul, care era gata sa intre in gara, si am venit. Am cautat cat am cautat si am gasit Aleea Filozofilor, numarul 18. i ce-mi vad ochii? Vreo sase, sapte sute de persoane erau adunate aici. i Parintele Iosif, multime de frati si surori Nu mai vazusem pana atunci asa [ceva]. In 1935 am facut legamant. i apoi se injghebase si la noi asa o adunare patru, cinci intr-un sat, patru, cinci intr-alt sat. i mergeam din sat in sat, asa: in duminica de azi intr-un sat, pe urma in celalalt, pe urma in celalalt i asa ne desfasuram viata. Am simtit asa o mare bucurie o dulceata cereasca dupa ce am pus legamant. M-am simtit prins ca de-o mana cu care m-a prins cineva si nu m-a mai lasat. Nu pot spune ca n-am avut si scaderi si abateri, si caderi. Dar am simtit mana asta care nu m a mai lasat.
Apoi, dupa ce am venit la Sibiu si am luat cunostinta cu adunarea asta mare, am simtit ceva si n-am mai putut uita si nu mai pot uita. De cate ori vin la Sibiu, ma uit peste aceste locuri pe unde am trecut atunci intai, in 37, in 12 septembrie. Nu pot sa uit ce am vazut si ce am simtit atunci in sufletul meu. M au impresionat doua cuvantari ale Parintelui Iosif, din care am retinut aproape tot ce a vorbit in ziua aceea. Intre altele, a zis asa:Duhul Sfant a facut Lucrarea Oastei Domnului in Biserica. Ea a crescut in Biserica, traieste in Biserica. Daca va iesi din Biserica, va fi orice altceva, numai Oastea Domnului nu va fi. Astea, mie mi s-au intiparit asa pe inima, de nu le-am mai putut uita. i a adaugat dupa aceea:Mai curand sau mai tarziu, vor fi doua sau mai multe feluri de osti. [Dar] Oastea Domnului va fi aceea care va pastra invatatura data ei de la inceput. Care va pastra pana la sfarsit asa, neschimbat, drumul pe care i l-a insemnat Duhul Sfant ei . i apoi a trecut vremea a trecut Parintele Iosif, in 38, numai dupa sase luni Am trecut si eu, cu varsta, si am ajuns militar in Brasov. i dupa doi ani, in 1940, am vrut sa merg si eu la mormantul Parintelui Iosif. Am luat invoire de la armata si am plecat. Am ajuns la cimitir, am cautat si am gasit mormantul Parintelui Iosif. Nu era cum e acum. Dupa doi ani, era numai asa un loc insemnat cu o cruce de lemn simpla, pe care scria: Iosif Trifa.
Nu era nimeni la mormant. Am stat acolo cam o jumatate de ceas. i numai ce apare un grup de vreo douasprezece sau paisprezece persoane. i, de cantat, nu mai tin minte daca s-a cantat vreo cantare. Dar am ingenuncheat cu totii in jurul mormantului. A facut cineva rugaciune. Dar ce m-a izbit pe mine asa de dureros a fost faptul ca am observat ca nici unul, din cati au fost, n-a ridicat mana sa-si faca semnul sfintei Cruci. Nici la inceput, nici la sfarsit. Pe mine m-a izbit asa o stare dureroasa si am zis: Doamne, ce se va alege de Lucrarea asta? Ca, iata, numai doi ani au trecut de cand era cu totul altfel, [departe] ca de la cer la pamant starea fratilor, si acuma cum arata! . Era asa ca si cum fusese o primavara in plin si ar da peste ea un ger si un inghet. Asa parca am simtit eu atunci starea Lucrarii. i apoi, cu inima stransa, am plecat de la mormant si, in decursul vremii, am fost tot asa zdrobit, tot timpul, cu intrebarea: Ce se va alege de Lucrarea asta? . Ca a trecut printr-o mare raspantie. Numai bunul Dumnezeu a randuit ca Lucrarea sa se ridice iarasi, sa ajunga la starea in care era ea in vremea Parintelui Iosif, dupa ce a trecut Lucrarea prin focul incercarilor, prin temnitele care au urmat dupa aceea. Dar foarte multi au ramas orbi, schiopi si uscati.
In sfarsit, am ramas cu semnul intrebarii, ca aceasta a fost pentru mine o lovitura asa de mare si nu m-am mai putut redresa, [asa incat] sa ma simt pe un suport trainic, sigur, pe ce cale sunt, pe ce cale merg. i am inceput asa, in starea mea prin care treceam atunci, sa nu mai fac nici o deosebire. Ma intalneam cu un baptist era bun pentru mine. Ma intalneam cu un adventist tot asa. Ma intalneam cu unul de alt fel tot asa. Cu frati, surori, de-ai nostri, din Lucrare, tot asa. N-am facut deosebire. i, la un moment dat, s-a facut in mintea mea un haos ca nu mai stiam acuma ce sa mai aleg. Mi-aduc aminte de [versurile din] poezia fratelui Traian: Cautand prea multe adevaruri, / nu mai gasesti cararea lui Am trecut pe-aici. i, pe urma, am pus genunchii la pamant si am zis: Doamne, daca existi, arata-mi calea. i voi merge toata viata pe ea . Am ramas parca si acum ma cutremur cand ma gandesc la starea prin care am trecut. i, pentru ca am cautat cu inima sincera, Dumnezeu mi-a raspuns. Cineva din Brasov, o cunostinta, venise la Manastirea Sambata. Acolo era un preot calugar, parintele...
In 1937 am ajuns la Talmaciu, o comuna invecinata cu Sibiul. Lucram acolo. i intr-o dimineata (era toamna, prin septembrie), am iesit la gara. i am auzit doua femei vorbind: Azi este adunare mare la Sibiu, ca preotul Iosif Trifa se impaca cu mitropolitul . Eu, cum aveam foaia (ca eram abonat la Isus Biruitorul , cunosteam mersul treburilor), m-am gandit pe loc sa vin si eu. Am luat trenul, care era gata sa intre in gara, si am venit. Am cautat cat am cautat si am gasit Aleea Filozofilor, numarul 18. i ce-mi vad ochii? Vreo sase, sapte sute de persoane erau adunate aici. i Parintele Iosif, multime de frati si surori Nu mai vazusem pana atunci asa [ceva]. In 1935 am facut legamant. i apoi se injghebase si la noi asa o adunare patru, cinci intr-un sat, patru, cinci intr-alt sat. i mergeam din sat in sat, asa: in duminica de azi intr-un sat, pe urma in celalalt, pe urma in celalalt i asa ne desfasuram viata. Am simtit asa o mare bucurie o dulceata cereasca dupa ce am pus legamant. M-am simtit prins ca de-o mana cu care m-a prins cineva si nu m-a mai lasat. Nu pot spune ca n-am avut si scaderi si abateri, si caderi. Dar am simtit mana asta care nu m a mai lasat.
Apoi, dupa ce am venit la Sibiu si am luat cunostinta cu adunarea asta mare, am simtit ceva si n-am mai putut uita si nu mai pot uita. De cate ori vin la Sibiu, ma uit peste aceste locuri pe unde am trecut atunci intai, in 37, in 12 septembrie. Nu pot sa uit ce am vazut si ce am simtit atunci in sufletul meu. M au impresionat doua cuvantari ale Parintelui Iosif, din care am retinut aproape tot ce a vorbit in ziua aceea. Intre altele, a zis asa:Duhul Sfant a facut Lucrarea Oastei Domnului in Biserica. Ea a crescut in Biserica, traieste in Biserica. Daca va iesi din Biserica, va fi orice altceva, numai Oastea Domnului nu va fi. Astea, mie mi s-au intiparit asa pe inima, de nu le-am mai putut uita. i a adaugat dupa aceea:Mai curand sau mai tarziu, vor fi doua sau mai multe feluri de osti. [Dar] Oastea Domnului va fi aceea care va pastra invatatura data ei de la inceput. Care va pastra pana la sfarsit asa, neschimbat, drumul pe care i l-a insemnat Duhul Sfant ei . i apoi a trecut vremea a trecut Parintele Iosif, in 38, numai dupa sase luni Am trecut si eu, cu varsta, si am ajuns militar in Brasov. i dupa doi ani, in 1940, am vrut sa merg si eu la mormantul Parintelui Iosif. Am luat invoire de la armata si am plecat. Am ajuns la cimitir, am cautat si am gasit mormantul Parintelui Iosif. Nu era cum e acum. Dupa doi ani, era numai asa un loc insemnat cu o cruce de lemn simpla, pe care scria: Iosif Trifa.
Nu era nimeni la mormant. Am stat acolo cam o jumatate de ceas. i numai ce apare un grup de vreo douasprezece sau paisprezece persoane. i, de cantat, nu mai tin minte daca s-a cantat vreo cantare. Dar am ingenuncheat cu totii in jurul mormantului. A facut cineva rugaciune. Dar ce m-a izbit pe mine asa de dureros a fost faptul ca am observat ca nici unul, din cati au fost, n-a ridicat mana sa-si faca semnul sfintei Cruci. Nici la inceput, nici la sfarsit. Pe mine m-a izbit asa o stare dureroasa si am zis: Doamne, ce se va alege de Lucrarea asta? Ca, iata, numai doi ani au trecut de cand era cu totul altfel, [departe] ca de la cer la pamant starea fratilor, si acuma cum arata! . Era asa ca si cum fusese o primavara in plin si ar da peste ea un ger si un inghet. Asa parca am simtit eu atunci starea Lucrarii. i apoi, cu inima stransa, am plecat de la mormant si, in decursul vremii, am fost tot asa zdrobit, tot timpul, cu intrebarea: Ce se va alege de Lucrarea asta? . Ca a trecut printr-o mare raspantie. Numai bunul Dumnezeu a randuit ca Lucrarea sa se ridice iarasi, sa ajunga la starea in care era ea in vremea Parintelui Iosif, dupa ce a trecut Lucrarea prin focul incercarilor, prin temnitele care au urmat dupa aceea. Dar foarte multi au ramas orbi, schiopi si uscati.
In sfarsit, am ramas cu semnul intrebarii, ca aceasta a fost pentru mine o lovitura asa de mare si nu m-am mai putut redresa, [asa incat] sa ma simt pe un suport trainic, sigur, pe ce cale sunt, pe ce cale merg. i am inceput asa, in starea mea prin care treceam atunci, sa nu mai fac nici o deosebire. Ma intalneam cu un baptist era bun pentru mine. Ma intalneam cu un adventist tot asa. Ma intalneam cu unul de alt fel tot asa. Cu frati, surori, de-ai nostri, din Lucrare, tot asa. N-am facut deosebire. i, la un moment dat, s-a facut in mintea mea un haos ca nu mai stiam acuma ce sa mai aleg. Mi-aduc aminte de [versurile din] poezia fratelui Traian: Cautand prea multe adevaruri, / nu mai gasesti cararea lui Am trecut pe-aici. i, pe urma, am pus genunchii la pamant si am zis: Doamne, daca existi, arata-mi calea. i voi merge toata viata pe ea . Am ramas parca si acum ma cutremur cand ma gandesc la starea prin care am trecut. i, pentru ca am cautat cu inima sincera, Dumnezeu mi-a raspuns. Cineva din Brasov, o cunostinta, venise la Manastirea Sambata. Acolo era un preot calugar, parintele...
