Ca un bun ostaș al lui Hristos – în amintirea lui Traian Dorz, cântărețul Oastei Domnului
de Sergiu Grossu Scrie in cartea Apocalipsei: Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza! (Apoc. 14, 13). Versetul acesta i se potriveste, in chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, caruia Parintele Iosif Trifa ii spunea intotdeauna, cu []de Sergiu GrossuScrie in cartea Apocalipsei: Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza! (Apoc. 14, 13).
Versetul acesta i se potriveste, in chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, caruia Parintele Iosif Trifa ii spunea intotdeauna, cu o ruptura de suflet: draga Dorz .
La cuvintele acestea reconfortante, m-am gandit atunci cand un frate de credinta din Banatul sarbesc mi-a adus la cunostinta, pe la mijlocul lunii iunie, ca Traian Dorz, cantaretul lui Hristos si slujitorul neobosit al Evangheliei, se afla de cateva zile internat la un spital din Beius, cazut intr-o stare de coma profunda si ca, din pacate, clipa plecarii lui este aproape. Am telefonat indata la familia cea mai apropiata de inima sa, ca sa mi se raspunda ca ucenicul si prietenul sau, Vasile, impreuna cu care batatorea drumurile spitalelor si-ale bailor Covasna, ii veghea zi si noapte lenta, tacuta lui stingere. Pentru ca, la 20 iunie, sa mi se comunice la telefon, cu o voce inlacrimata, ca fratele Traian a adormit in Domnul in zorii zilei, la ora 4 si 10 minute, el, care a suferit toata viata, care a luptat, a cantat si-a scris toata viata conform indemnului Sfantului Pavel, ca un bun ostas al lui Hristos (II Tim. 2, 3).
Nu avea decat 15 ani si jumatate cand s-a predat Domnului. Era duminica, 8 iunie 1930. Misionarul care l-a adus la picioarele Mantuitorului a fost Corabia lui Noe a Parintelui Iosif Trifa, intemeietorul Oastei Domnului, carte primita ca premiu de la profesorul de religie, un preot din Beius. Cartea aceasta, se destainuie Traian Dorz intr-unul din multiplele sale manuscrise, care ar merita sa vada lumina tiparului in lumea libera, cartea aceasta mi-a vorbit mie pentru prima data despre pacat, despre nasterea din nou, despre Sangele lui Hristos si despre mantuirea sufletului meu in prima luna dupa ce s-a inscris in Oaste s-a si abonat la foaia Oastea Domnului, ce aparea la Sibiu, si datorita careia s-a format duhovniceste, cucerit de articolele Parintelui Iosif. La adunari nu prea avea unde sa se duca, deoarece satele erau indepartate, iar la Beius se tineau prea rar. Astfel, marturiseste Traian Dorz, viata mea duhovniceasca s-a dezvoltat inauntru si nu inafara. Aveam Noul Testament nedespartit de mine si in orice clipa libera citeam din el. Indata ce ramaneam singur, ma ascundeam pe unde puteam ca sa ma rog. Simteam atata nevoie de rugaciune, incat nu-mi sta gandul la nimic altceva mai mult decat sa ma rog. Indata ce apucam undeva un loc mai ferit, unde sa nu ma vada nimeni, ma aruncam in genunchi. Imi inaltam mainile si tot sufletul in sus si asa ma rugam, lacom dupa rugaciune ca un copil dupa miere. Asa ma infruptam din rugaciunea cea mai fericita si mai gustoasa. Asa ma adanceam in partasia cea mai dulce cu Domnul meu, de care nu ma mai puteam satura Destainuirea aceasta explica, in mare masura, nu numai profilul spiritual al luptatorului crestin, pentru care rugaciunea este o arma de aparare si de atac, dar si miezul trairii sale crestine, bogatia roadelor sale duhovnicesti, mireasma unica a versurilor sale religioase, permanenta pledoarie pentru necesitatea suprematiei lui lisus in creatia poetica, cheltuirea totala in slujba de infrumusetare interioara a poporului roman, pe care l-a iubit si pentru mantuirea caruia a mers pe urmele marelui sau predecesor din Sibiu, practicandu-i invatatura si aparandu-i memoria de-a lungul anilor. El a fost, alaturi de loan Marini, ucenicul si colaboratorul intim al Parintelui Iosif Trifa, care i-a apreciat talentul si i-a dat posibilitatea sa publice in foile Oastei Domnului minunatele sale poezii religioase. In 1935, la 20 de ani, ii apare cea dintai roada a stradaniei sale poetice placheta La Golgola, iar in 1937, in perioada stagiului militar, isi vede tiparita a doua culegere de poezii, intitulata Pe drumul Crucii. Ceva mai tarziu, credinciosii din Romania vor trai clipe de extaz, citind Cantarile Apocalipsei, din care foarte multe poezii vor deveni cantari de dragoste si de proslavire a numelui lui Iisus. Cine poate uita: Ce nume scump ai tu Iisuse, iubitul sufletului meu ? i cine n-a fredonat cu ochii scaldati in lacrimile fericirii depline: O Iisuse dulce, dulcele meu Domn / ziua treaz si noaptea suspinand in somn / sufletul meu cheama chipul Tau cel bland / ziua treaz Iisuse noaptea suspinand ?Nimeni n-a cantat in tara noastra, cu mai multa dragoste si pietate evanghelica pe lisus Mantuitorul, pe mirele iubit , atat de prezent in versurile sale simple din punct de vedere estetic, dar si mustind de seva duhului. Toata poezia lui Traian Dorz e ca o rugaciune cu iz liturgic, rostita cu timiditatea penitentului umil, in cautarea obarsiilor sale divine; e ca o revarsare de cer, ca o litanie biblica, ca o prescura de lumina, oferita sufletelor dornice de slava si de comuniune mistica.
De Traian Dorz ma leaga amintiri frumoase, in legatura cu lucrare Oastei Domnului. Incepand cu anul 1948 cand voia lui Dumnezeu ne-a incrucisat drumurile (in acea perioada predicam la adunarile ostasesti, din biserica Sfanta Ecaterina, alaturi de scriitorii AL. Lascarov Moldovanu si I. Gr. Oprisan). Mereu ne-am vazut si rugat impreuna, fie cand venea la Bucuresti sa viziteze pe fratii din Ghencea, fie cu prilejul adunarilor ostasesti din tara, fie la sfaturile fratesti hotarate de el, in vederea discutarii mersului lucrarii si a masurilor de rigoare ce trebuiau luate, pentru pastrarea spiritualitatii Oastei Domnului, conform viziunii pariuntelui Iosif Trifa. Ce clipe sfinte de o cutremuratoare ambianta spirituala am trait impreuna, de pilda in casa fratelui Vaier din Carpinis, unde am fost invitat sa-mi petrec vacanta anului 1952 stiu cat de mult s-a bucurat cand i-am citit ciclul de poeme. in scoala Domnului lisus si poemul dramatic Fiul cel pierdut , talcuite in vara aceea de vis sub bolta de lumina a dragostei lui Dumnezeu si a unei indesctructibile partasii fratesti! Traian abia iesise din puscarie si locuia in casa fratelui Cornel Rusu. din Simeria, insa nu pentru vreme indelungata, fiindca in dimineata de Craciun a fost din nou arestat si inchis la Deva, pentru ca pe ziua de 2 martie 1953 sa fie trimis la munca in colonii cum ii promisese ofiterul anchetator via lagarul Ghencea, un centru de triere a detinutilor apti sa munceasca. De acolo, a fost expediat in Baragan cu domiciliul obligatoriu, mai intai in satul Dropia, la 6 kilometri de gara Ciulnita, apoi la o ferma a unei statiuni experimentale. Acolo l-am vizitat cu regularitate in 1954, 1955 si 1956. In primavara ultimului an de domiciliu fortat nu mai lucra decat ca paznic...
Versetul acesta i se potriveste, in chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, caruia Parintele Iosif Trifa ii spunea intotdeauna, cu o ruptura de suflet: draga Dorz .
La cuvintele acestea reconfortante, m-am gandit atunci cand un frate de credinta din Banatul sarbesc mi-a adus la cunostinta, pe la mijlocul lunii iunie, ca Traian Dorz, cantaretul lui Hristos si slujitorul neobosit al Evangheliei, se afla de cateva zile internat la un spital din Beius, cazut intr-o stare de coma profunda si ca, din pacate, clipa plecarii lui este aproape. Am telefonat indata la familia cea mai apropiata de inima sa, ca sa mi se raspunda ca ucenicul si prietenul sau, Vasile, impreuna cu care batatorea drumurile spitalelor si-ale bailor Covasna, ii veghea zi si noapte lenta, tacuta lui stingere. Pentru ca, la 20 iunie, sa mi se comunice la telefon, cu o voce inlacrimata, ca fratele Traian a adormit in Domnul in zorii zilei, la ora 4 si 10 minute, el, care a suferit toata viata, care a luptat, a cantat si-a scris toata viata conform indemnului Sfantului Pavel, ca un bun ostas al lui Hristos (II Tim. 2, 3).
Nu avea decat 15 ani si jumatate cand s-a predat Domnului. Era duminica, 8 iunie 1930. Misionarul care l-a adus la picioarele Mantuitorului a fost Corabia lui Noe a Parintelui Iosif Trifa, intemeietorul Oastei Domnului, carte primita ca premiu de la profesorul de religie, un preot din Beius. Cartea aceasta, se destainuie Traian Dorz intr-unul din multiplele sale manuscrise, care ar merita sa vada lumina tiparului in lumea libera, cartea aceasta mi-a vorbit mie pentru prima data despre pacat, despre nasterea din nou, despre Sangele lui Hristos si despre mantuirea sufletului meu in prima luna dupa ce s-a inscris in Oaste s-a si abonat la foaia Oastea Domnului, ce aparea la Sibiu, si datorita careia s-a format duhovniceste, cucerit de articolele Parintelui Iosif. La adunari nu prea avea unde sa se duca, deoarece satele erau indepartate, iar la Beius se tineau prea rar. Astfel, marturiseste Traian Dorz, viata mea duhovniceasca s-a dezvoltat inauntru si nu inafara. Aveam Noul Testament nedespartit de mine si in orice clipa libera citeam din el. Indata ce ramaneam singur, ma ascundeam pe unde puteam ca sa ma rog. Simteam atata nevoie de rugaciune, incat nu-mi sta gandul la nimic altceva mai mult decat sa ma rog. Indata ce apucam undeva un loc mai ferit, unde sa nu ma vada nimeni, ma aruncam in genunchi. Imi inaltam mainile si tot sufletul in sus si asa ma rugam, lacom dupa rugaciune ca un copil dupa miere. Asa ma infruptam din rugaciunea cea mai fericita si mai gustoasa. Asa ma adanceam in partasia cea mai dulce cu Domnul meu, de care nu ma mai puteam satura Destainuirea aceasta explica, in mare masura, nu numai profilul spiritual al luptatorului crestin, pentru care rugaciunea este o arma de aparare si de atac, dar si miezul trairii sale crestine, bogatia roadelor sale duhovnicesti, mireasma unica a versurilor sale religioase, permanenta pledoarie pentru necesitatea suprematiei lui lisus in creatia poetica, cheltuirea totala in slujba de infrumusetare interioara a poporului roman, pe care l-a iubit si pentru mantuirea caruia a mers pe urmele marelui sau predecesor din Sibiu, practicandu-i invatatura si aparandu-i memoria de-a lungul anilor. El a fost, alaturi de loan Marini, ucenicul si colaboratorul intim al Parintelui Iosif Trifa, care i-a apreciat talentul si i-a dat posibilitatea sa publice in foile Oastei Domnului minunatele sale poezii religioase. In 1935, la 20 de ani, ii apare cea dintai roada a stradaniei sale poetice placheta La Golgola, iar in 1937, in perioada stagiului militar, isi vede tiparita a doua culegere de poezii, intitulata Pe drumul Crucii. Ceva mai tarziu, credinciosii din Romania vor trai clipe de extaz, citind Cantarile Apocalipsei, din care foarte multe poezii vor deveni cantari de dragoste si de proslavire a numelui lui Iisus. Cine poate uita: Ce nume scump ai tu Iisuse, iubitul sufletului meu ? i cine n-a fredonat cu ochii scaldati in lacrimile fericirii depline: O Iisuse dulce, dulcele meu Domn / ziua treaz si noaptea suspinand in somn / sufletul meu cheama chipul Tau cel bland / ziua treaz Iisuse noaptea suspinand ?Nimeni n-a cantat in tara noastra, cu mai multa dragoste si pietate evanghelica pe lisus Mantuitorul, pe mirele iubit , atat de prezent in versurile sale simple din punct de vedere estetic, dar si mustind de seva duhului. Toata poezia lui Traian Dorz e ca o rugaciune cu iz liturgic, rostita cu timiditatea penitentului umil, in cautarea obarsiilor sale divine; e ca o revarsare de cer, ca o litanie biblica, ca o prescura de lumina, oferita sufletelor dornice de slava si de comuniune mistica.
De Traian Dorz ma leaga amintiri frumoase, in legatura cu lucrare Oastei Domnului. Incepand cu anul 1948 cand voia lui Dumnezeu ne-a incrucisat drumurile (in acea perioada predicam la adunarile ostasesti, din biserica Sfanta Ecaterina, alaturi de scriitorii AL. Lascarov Moldovanu si I. Gr. Oprisan). Mereu ne-am vazut si rugat impreuna, fie cand venea la Bucuresti sa viziteze pe fratii din Ghencea, fie cu prilejul adunarilor ostasesti din tara, fie la sfaturile fratesti hotarate de el, in vederea discutarii mersului lucrarii si a masurilor de rigoare ce trebuiau luate, pentru pastrarea spiritualitatii Oastei Domnului, conform viziunii pariuntelui Iosif Trifa. Ce clipe sfinte de o cutremuratoare ambianta spirituala am trait impreuna, de pilda in casa fratelui Vaier din Carpinis, unde am fost invitat sa-mi petrec vacanta anului 1952 stiu cat de mult s-a bucurat cand i-am citit ciclul de poeme. in scoala Domnului lisus si poemul dramatic Fiul cel pierdut , talcuite in vara aceea de vis sub bolta de lumina a dragostei lui Dumnezeu si a unei indesctructibile partasii fratesti! Traian abia iesise din puscarie si locuia in casa fratelui Cornel Rusu. din Simeria, insa nu pentru vreme indelungata, fiindca in dimineata de Craciun a fost din nou arestat si inchis la Deva, pentru ca pe ziua de 2 martie 1953 sa fie trimis la munca in colonii cum ii promisese ofiterul anchetator via lagarul Ghencea, un centru de triere a detinutilor apti sa munceasca. De acolo, a fost expediat in Baragan cu domiciliul obligatoriu, mai intai in satul Dropia, la 6 kilometri de gara Ciulnita, apoi la o ferma a unei statiuni experimentale. Acolo l-am vizitat cu regularitate in 1954, 1955 si 1956. In primavara ultimului an de domiciliu fortat nu mai lucra decat ca paznic...
