O, tu cel pentru care uşa mai este încă azi deschisă
In 1959, printre cei arestati cu lotul fratilor din Hunedoara si Alba, era si el. ( fr. Mandroni Valer din Ciula Mare, judetul Hunedoara ) A fost condamnat astfel, impreuna cu ceilalti frati, la multi ani de inchisoare pentru activitatea lui religioasa. Ajuns la Gherla, dupa cateva luni, in urma conditiilor grele, s-a imbolnavit si []In 1959, printre cei arestati cu lotul fratilor din Hunedoara si Alba, era si el. ( fr. Mandroni Valer din Ciula Mare, judetul Hunedoara )A fost condamnat astfel, impreuna cu ceilalti frati, la multi ani de inchisoare pentru activitatea lui religioasa.
Ajuns la Gherla, dupa cateva luni, in urma conditiilor grele, s-a imbolnavit si el grav A dat in dizenterie, a slabit de tot, pana ce nu s-a mai putut scula din pat.
Din cauza bolii sale, s-au ridicat apoi impotriva lui si unii dintre cei inchisi impreuna cu el, provocandu-i mereu chinuri si mustrari din ce in ce tot mai grele. Cei doi frati care erau langa el il ajutau cum puteau, dar starea lui se inrautatea din ceas in ceas.
Au batut la usa, sa-l scoata la infirmerie sau macar sa-i dea ceva medica-mente, dar nimic.
Cei din camera ii ingreuiau tot mai mult starea prin mustrarile si amenintarile pline de rautate si de neintelegere.
Astfel, nu dupa multe zile, fratele Valer a inchis ochii pentru totdeauna acolo in celula 14, in bratele fratilor Avram si GhitaIn ultimele sale ceasuri spunea fratilor cum Il vede pe Domnul cel imbracat in alb, asa cum Il vazuse in noptile chemarii lui i corul de ingeri care cantau acum pentru bucuria intampinarii lui, care pleca spre eiAsa a sfarsit, ca un martir, acest frate iubit care, din clipa chemarii sale, sa predat Domnului cu toata puterea sa, apoi L-a slujit pe Domnul cu o dragoste si o statornicie pline de indrazneala pana la moarte.
Slavit sa fie Domnul pentru orice suflet care trece in vesnicie biruitor si vrednic!In amintirea lui si a celorlalti frati ai nostri care si-au sfarsit viata in acei ani si prin acele locuri, pecetluind cu sangele si cu moartea lor sfanta slujba si indrazneala lor pentru Domnul, sa ne plecam genunchii, rugandu-ne Lui pentru fericirea lor vesnica, acolo la Scumpul nostru Mantuitor Iisus. i sa ne rugam pentru curatia si biruinta Lucrarii Oastei, la temelia careia, pe langa suferintele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus, sunt ingropate si suferintele acestor martiri alesi si scumpi inaintea Lui si a noastra, care au ramas stator nici in invatatura si mari in credinta pana la moarte, asa cum au primit de la inceput, prin cuvantul si pilda Parintelui Iosif.
Iar noi si toti cei care vor mai urma in aceasta Lucrare sfanta sa luam pilda de la ei! Sa privim la sfarsitul felului lor de vietuire si sa-i urmam statornici in invatatura si in credinta lor si a noastra de la inceput.
Indaratul acestei usi inchise parca de o vesnicie, stateam acum ca intr-un iad. Din cauza prea marilor chinuri, a foametei si a apasarii, tot trupul ne era stors de orice vlaga. Eram cu totii ca niste oameni pe jumatate morti. Slabisem din nou, pana la marginea de jos a puterii.
Din cauza durerilor sufletesti insa, sufeream si mai mult. Simteam ca si cum mi s-ar desface fasie cu fasie toata carnea putrezita de pe oase. Toata fiinta imi era ca intre niste lespezi de gheata sau de foc.
Taceam cu totii aproape tot timpul ca niste morti sau ca niste inghetati care, desi aveau atat de multe sa-si spuna unii altora, nu-si mai spuneau nimic. Starea ne era asa de grea, incat fiecare nu mai doream nimic altceva decat sa fim scosi de aici si dusi oriunde. Numai sa nu mai fim aici si asa. i usa asta cumplita, care sta mereu neclintita, inchisa pe dinafara peste noi aici, ca un zid pana la cer, prin care nu mai patrunde de nicaieri nimic la noi de o vesnicie i de la noi nicaieriSuntem aici inchisi parca in uitarea vesnicaLanga usa aceasta inchisa, gandindu-ma la o mie de bucurii si la o singura durere, am compus primele versuri din poezia:U AVoi, care va puteti deschide a voastra usacand doriti,voi, ce puteti iesi din casa, voi ce intrati,dupa placere,voi ce puteti privi in voie la soarele placut al zilei,la stelele si luna noptii,la campul inflorit si verde,la ploaia primaverii calda,la fulgii leganati ai iernii,voi nu stiti ce inseamna-o usape care n-o puteti deschidesi care n-o puteti inchidenici la nevoie,nici la voie,o usa unde n-ai tu cheia,dar care-i totusi usa ta!Voi, care nu stiti,care n-aveti de unde sti ce-amar se plangesi-ngrozitor se poate ardesi suferi de viu in groapa,dincolo, dup-o usa-nchisa,mai ingropat decat toti mortiiVoi, care n-ati stat treji in flacari de asteptarenopti si zilesi luni si anicu rasuflarea opritasi auz atent,cu inima zdrobita-n zbucium de teamasi de banuialasi chinuiti de deznadejde si de nadejde totodata,napoia unei...
Ajuns la Gherla, dupa cateva luni, in urma conditiilor grele, s-a imbolnavit si el grav A dat in dizenterie, a slabit de tot, pana ce nu s-a mai putut scula din pat.
Din cauza bolii sale, s-au ridicat apoi impotriva lui si unii dintre cei inchisi impreuna cu el, provocandu-i mereu chinuri si mustrari din ce in ce tot mai grele. Cei doi frati care erau langa el il ajutau cum puteau, dar starea lui se inrautatea din ceas in ceas.
Au batut la usa, sa-l scoata la infirmerie sau macar sa-i dea ceva medica-mente, dar nimic.
Cei din camera ii ingreuiau tot mai mult starea prin mustrarile si amenintarile pline de rautate si de neintelegere.
Astfel, nu dupa multe zile, fratele Valer a inchis ochii pentru totdeauna acolo in celula 14, in bratele fratilor Avram si GhitaIn ultimele sale ceasuri spunea fratilor cum Il vede pe Domnul cel imbracat in alb, asa cum Il vazuse in noptile chemarii lui i corul de ingeri care cantau acum pentru bucuria intampinarii lui, care pleca spre eiAsa a sfarsit, ca un martir, acest frate iubit care, din clipa chemarii sale, sa predat Domnului cu toata puterea sa, apoi L-a slujit pe Domnul cu o dragoste si o statornicie pline de indrazneala pana la moarte.
Slavit sa fie Domnul pentru orice suflet care trece in vesnicie biruitor si vrednic!In amintirea lui si a celorlalti frati ai nostri care si-au sfarsit viata in acei ani si prin acele locuri, pecetluind cu sangele si cu moartea lor sfanta slujba si indrazneala lor pentru Domnul, sa ne plecam genunchii, rugandu-ne Lui pentru fericirea lor vesnica, acolo la Scumpul nostru Mantuitor Iisus. i sa ne rugam pentru curatia si biruinta Lucrarii Oastei, la temelia careia, pe langa suferintele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus, sunt ingropate si suferintele acestor martiri alesi si scumpi inaintea Lui si a noastra, care au ramas stator nici in invatatura si mari in credinta pana la moarte, asa cum au primit de la inceput, prin cuvantul si pilda Parintelui Iosif.
Iar noi si toti cei care vor mai urma in aceasta Lucrare sfanta sa luam pilda de la ei! Sa privim la sfarsitul felului lor de vietuire si sa-i urmam statornici in invatatura si in credinta lor si a noastra de la inceput.
Indaratul acestei usi inchise parca de o vesnicie, stateam acum ca intr-un iad. Din cauza prea marilor chinuri, a foametei si a apasarii, tot trupul ne era stors de orice vlaga. Eram cu totii ca niste oameni pe jumatate morti. Slabisem din nou, pana la marginea de jos a puterii.
Din cauza durerilor sufletesti insa, sufeream si mai mult. Simteam ca si cum mi s-ar desface fasie cu fasie toata carnea putrezita de pe oase. Toata fiinta imi era ca intre niste lespezi de gheata sau de foc.
Taceam cu totii aproape tot timpul ca niste morti sau ca niste inghetati care, desi aveau atat de multe sa-si spuna unii altora, nu-si mai spuneau nimic. Starea ne era asa de grea, incat fiecare nu mai doream nimic altceva decat sa fim scosi de aici si dusi oriunde. Numai sa nu mai fim aici si asa. i usa asta cumplita, care sta mereu neclintita, inchisa pe dinafara peste noi aici, ca un zid pana la cer, prin care nu mai patrunde de nicaieri nimic la noi de o vesnicie i de la noi nicaieriSuntem aici inchisi parca in uitarea vesnicaLanga usa aceasta inchisa, gandindu-ma la o mie de bucurii si la o singura durere, am compus primele versuri din poezia:U AVoi, care va puteti deschide a voastra usacand doriti,voi, ce puteti iesi din casa, voi ce intrati,dupa placere,voi ce puteti privi in voie la soarele placut al zilei,la stelele si luna noptii,la campul inflorit si verde,la ploaia primaverii calda,la fulgii leganati ai iernii,voi nu stiti ce inseamna-o usape care n-o puteti deschidesi care n-o puteti inchidenici la nevoie,nici la voie,o usa unde n-ai tu cheia,dar care-i totusi usa ta!Voi, care nu stiti,care n-aveti de unde sti ce-amar se plangesi-ngrozitor se poate ardesi suferi de viu in groapa,dincolo, dup-o usa-nchisa,mai ingropat decat toti mortiiVoi, care n-ati stat treji in flacari de asteptarenopti si zilesi luni si anicu rasuflarea opritasi auz atent,cu inima zdrobita-n zbucium de teamasi de banuialasi chinuiti de deznadejde si de nadejde totodata,napoia unei...
