Fratele învăţător IOAN MARINI, neînfricatul apostol al lui Hristos.
Acest om infratit cu durerea, dar si cu pacea lui Hristos care intrece orice pricepere omeneasca (Filip 4, 7), a inteles ca nimeni altul sa uneasca meditatia cu actiunea. Staruia in rugaciune ceasuri indelungate, dar stia in acelasi timp ca nu-si putea face o coliba pe taborul rugaciunii si al meditatiei. Incarcat de putere duhovniceasca, []Acest om infratit cu durerea, dar si cu pacea lui Hristos care intrece orice pricepere omeneasca (Filip 4, 7), a inteles ca nimeni altul sa uneasca meditatia cu actiunea. Staruia in rugaciune ceasuri indelungate, dar stia in acelasi timp ca nu-si putea face o coliba pe taborul rugaciunii si al meditatiei. Incarcat de putere duhovniceasca, el cobora, in Ierusalimul luptelor si nelinistelor de tot felul, si, lepadandu-se de sine, isi lua crucea urmandu-L cu credinta si rabdare pe Mantuitorul sau.
Ioan Marini nu facea parte din categoria acelor pastori scrobiti si in tinuta si in idei, care, dupa ce si-au tinut predica, improvizata sau solid organizata dupa toate legile oratoriei, coborau de la amvon, considerand ca si-au indeplinit indatoririle spirituale pentru o intreaga saptamana fata de turma incredintata spre pastorire. Pentru acest suflet de apostol, Cuvantul lui Dumnezeu nu era predica, ci traire zilnica, lupta indarjita cu pacatul, pentru a largi cu fiecare suflet adus la mantuire hotarele imparatiei cerurilor inca de aici, de pe pamant.
Munca de evanghelizare din marile adunari desfasurate in biserici sau in piete era o unealta unita in chip atat de fericit cu munca de la om la om. Aproape ca nu trecea o zi sa nu cerceteze ori o familie nevoiasa, ori vreun bolnav, ori niste batrani uitati prin azile, ori vreun suflet chinuit de deznadejde si necredinta.
Intr-o zi a intrat in curtea unei taranci de la marginea comunei Sasciori, locul sau de nastere. Aceasta avea o droaie de copii. Cativa mai maricei se jucau prin curte, vreo doi, care mergeau copacel, o tineau de poale in timp ce spala rufe; altul scancea in leagan Era atat de invalmasita cu treburile, biata gospodina, incat numai de discutii nu-i ardea!Fratele Marini, dupa ce o saluta cu blandete si caldura, se aproprie de ea. Trecu mana mangaietor cum ii era obiceiul prin parul copiilor care s-au alipit si mai mult de mama lor. Scoase indata o cutie cu bomboane si le-o intinse cu bunatate. Femeia ii multumi sfielnica si, privind spre focul ce abia mai palpaia sub cazan, se indrepta sa-l mai invioreze cu niste vreascuri. Fratele invatator nu pierdu momentul, puse mana pe cele doua galeti goale si, facandu-mi un semn cu capul, o luaram pe poteca ce ducea la rau. Vezi, dragul meu, avem acum prilejul sa implinim una din faptele bune pe care le-a randuit Dumnezeu in ziua asta, pentru mantuirea noastra.
Gospodina ne-a intampinat cu niste priviri in care se amestecau reprosul inlacrimat cu recunostinta sfioasa. Apoi invatatorul interveni rupand tacerea: Daca avem ochii cei dinauntru mereu deschisi, chiar lucrand, putem fi...
Ioan Marini nu facea parte din categoria acelor pastori scrobiti si in tinuta si in idei, care, dupa ce si-au tinut predica, improvizata sau solid organizata dupa toate legile oratoriei, coborau de la amvon, considerand ca si-au indeplinit indatoririle spirituale pentru o intreaga saptamana fata de turma incredintata spre pastorire. Pentru acest suflet de apostol, Cuvantul lui Dumnezeu nu era predica, ci traire zilnica, lupta indarjita cu pacatul, pentru a largi cu fiecare suflet adus la mantuire hotarele imparatiei cerurilor inca de aici, de pe pamant.
Munca de evanghelizare din marile adunari desfasurate in biserici sau in piete era o unealta unita in chip atat de fericit cu munca de la om la om. Aproape ca nu trecea o zi sa nu cerceteze ori o familie nevoiasa, ori vreun bolnav, ori niste batrani uitati prin azile, ori vreun suflet chinuit de deznadejde si necredinta.
Intr-o zi a intrat in curtea unei taranci de la marginea comunei Sasciori, locul sau de nastere. Aceasta avea o droaie de copii. Cativa mai maricei se jucau prin curte, vreo doi, care mergeau copacel, o tineau de poale in timp ce spala rufe; altul scancea in leagan Era atat de invalmasita cu treburile, biata gospodina, incat numai de discutii nu-i ardea!Fratele Marini, dupa ce o saluta cu blandete si caldura, se aproprie de ea. Trecu mana mangaietor cum ii era obiceiul prin parul copiilor care s-au alipit si mai mult de mama lor. Scoase indata o cutie cu bomboane si le-o intinse cu bunatate. Femeia ii multumi sfielnica si, privind spre focul ce abia mai palpaia sub cazan, se indrepta sa-l mai invioreze cu niste vreascuri. Fratele invatator nu pierdu momentul, puse mana pe cele doua galeti goale si, facandu-mi un semn cu capul, o luaram pe poteca ce ducea la rau. Vezi, dragul meu, avem acum prilejul sa implinim una din faptele bune pe care le-a randuit Dumnezeu in ziua asta, pentru mantuirea noastra.
Gospodina ne-a intampinat cu niste priviri in care se amestecau reprosul inlacrimat cu recunostinta sfioasa. Apoi invatatorul interveni rupand tacerea: Daca avem ochii cei dinauntru mereu deschisi, chiar lucrand, putem fi...
