Acest om infratit cu durerea, dar si cu pacea lui Hristos care intrece orice pricepere omeneasca (Filip 4, 7), a inteles ca nimeni altul sa uneasca meditatia cu actiunea. Staruia in rugaciune ceasuri indelungate, dar stia in acelasi timp ca nu-si putea face o coliba pe taborul rugaciunii si al meditatiei. Incarcat de putere duhovniceasca, []Acest om infratit cu durerea, dar si cu pacea lui Hristos care intrece orice pricepere omeneasca (Filip 4, 7), a inteles ca nimeni altul sa uneasca meditatia cu actiunea. Staruia in rugaciune ceasuri indelungate, dar stia in acelasi timp ca nu-si putea face o coliba pe taborul rugaciunii si al meditatiei. Incarcat de putere duhovniceasca, el cobora, in Ierusalimul luptelor si nelinistelor de tot felul, si, lepadandu-se de sine, isi lua crucea urmandu-L cu credinta si rabdare pe Mantuitorul sau.

Ioan Marini nu facea parte din categoria acelor pastori scrobiti si in tinuta si in idei, care, dupa ce si-au tinut predica, improvizata sau solid organizata dupa toate legile oratoriei, coborau de la amvon, considerand ca si-au indeplinit indatoririle spirituale pentru o intreaga saptamana fata de turma incredintata spre pastorire. Pentru acest suflet de apostol, Cuvantul lui Dumnezeu nu era predica, ci traire zilnica, lupta indarjita cu pacatul, pentru a largi cu fiecare suflet adus la mantuire hotarele imparatiei cerurilor inca de aici, de pe pamant.

Munca de evanghelizare din marile adunari desfasurate in biserici sau in piete era o unealta unita in chip atat de fericit cu munca de la om la om. Aproape ca nu trecea o zi sa nu cerceteze ori o familie nevoiasa, ori vreun bolnav, ori niste batrani uitati prin azile, ori vreun suflet chinuit de deznadejde si necredinta.

Intr-o zi a intrat in curtea unei taranci de la marginea comunei Sasciori, locul sau de nastere. Aceasta avea o droaie de copii. Cativa mai maricei se jucau prin curte, vreo doi, care mergeau copacel, o tineau de poale in timp ce spala rufe; altul scancea in leagan Era atat de invalmasita cu treburile, biata gospodina, incat numai de discutii nu-i ardea!Fratele Marini, dupa ce o saluta cu blandete si caldura, se aproprie de ea. Trecu mana mangaietor cum ii era obiceiul prin parul copiilor care s-au alipit si mai mult de mama lor. Scoase indata o cutie cu bomboane si le-o intinse cu bunatate. Femeia ii multumi sfielnica si, privind spre focul ce abia mai palpaia sub cazan, se indrepta sa-l mai invioreze cu niste vreascuri. Fratele invatator nu pierdu momentul, puse mana pe cele doua galeti goale si, facandu-mi un semn cu capul, o luaram pe poteca ce ducea la rau. Vezi, dragul meu, avem acum prilejul sa implinim una din faptele bune pe care le-a randuit Dumnezeu in ziua asta, pentru mantuirea noastra.

Gospodina ne-a intampinat cu niste priviri in care se amestecau reprosul inlacrimat cu recunostinta sfioasa. Apoi invatatorul interveni rupand tacerea: Daca avem ochii cei dinauntru mereu deschisi, chiar lucrand, putem fi...