Domnul a spus: Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20). Se gasesc oare doi sau trei adunati intru numele Lui? Se gasesc, dar rareori. De altfel nu vorbeste de o simpla adunare si unire locala a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea []Domnul a spus: Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20). Se gasesc oare doi sau trei adunati intru numele Lui? Se gasesc, dar rareori. De altfel nu vorbeste de o simpla adunare si unire locala a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, impreuna cu unirea, sa existe la cei adunati acolo si alte virtuti. Prin aceste cuvinte, asadar, vrea sa spuna: Daca cineva Ma va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui fata de aproapele, si impreuna cu aceasta iubire are si celelalte virtuti, atunci voi fi impreuna cu el . Acum insa, cei mai multi oameni au alte scopuri.

Nu intemeiaza pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeste pe altcineva, pentru ca si acela ii arata iubire; altul il iubeste pe cel care l-a cinstit; iar altul il iubeste pentru ca i-a fost de folos la vreo treaba de-a lui. E greu sa gasesti pe cineva care-l iubeste pe aproapele doar din dragoste pentru Hristos, caci ceea ce-i leaga pe oameni sunt de obicei interesele materiale. Insa o iubire cu atatea lipsuri este batjoco-ritoare si trecatoare. La cea mai mica problema vreun cuvant jignitor, daune banesti, invidie, ambitie sau ceva asemanator iubirea aceasta, care nu are temelie duhovniceasca, se destrama.

Dimpotriva, iubirea care-L are ca pricina si temelie pe Hristos, este statornica si nepieritoare. Nimic n-o poate destrama, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar amenintarile cu moartea. Cel ce are dragoste crestina, oricate neplaceri ar suferi de la un om, nu inceteaza sa-l iubeasca; caci nu este influentat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea crestina, cum spunea Pavel, nicicand nu va pieri. i, adevarat, ce pricina ai putea aduce, pentru care sa incetezi sa-l mai iubesti pe aproapele tau? Faptul ca, pe cand tu il cinsteai, acela te injura? Sau faptul ca, pe cand tu savarseai fapte bune in folosul lui, acela voia sa te vatame? Dar daca-l iubesti intru Hristos, aceste cauze te vor face nu sa-l urasti, ci sa-l iubesti si mai mult. Caci toate cele care distrug iubirea obisnuita, nascuta din interes, intaresc iubirea crestina. Cum? In primul rand, intrucat cel care se poarta in chip vrajmas cu tine, iti aduce rasplata de la Dumnezeu; si in al doilea rand, fiindca acela, fiind bolnav duhovniceste, are nevoie de compatimirea si de sprijinul tau.

Prin urmare, cel care are iubire adevarata continua sa-l iubeasca pe aproapele, chiar daca acesta il uraste sau il injura sau il ameninta, cu multumirea ca iubeste pentru Hristos si deci Il si urmeaza pe Hristos, Care asemenea iubire a aratat vrajmasilor Sai. Nu numai ca S-a jertfit pentru cei care L-au urat si L-au rastignit, dar L-a si rugat pe Tatal Lui sa-i ierte: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac (Luca 23, 34).

Iubirea, de asemenea, nu stie ce inseamna interesul. De aceea Pavel ne povatuieste: Nimeni sa nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt (I Corinteni 10, 24). Iubirea nu stie ce inseamna nici invidia, caci cine iubeste cu adevarat considera binele aproapelui ca pe al sau. Astfel iubirea, incet-incet, il preschimba pe om in inger. Dupa ce il scapa de manie, de invidie si de oricare alta patima tiranica, il scoate din starea naturala omeneasca si-l aseaza in starea ingerestii eliberari de patimi.

Cum se naste insa dragostea in sufletul omului? Dragostea este rodul virtutii. Dar si iubirea, la randul ei, da nastere virtutii. i iata cum se intampla asta: Cel virtuos nu alege banii in locul iubirii aproapelui sau. Nu tine minte raul. Nu este nedrept. Nu vorbeste de rau. Pe toate le rabda cu vitejie sufleteasca. Din acestea provine iubirea. Faptul ca din virtute se naste dragostea este aratat de cuvintele Domnului: Din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci (Matei 24, 12). i iarasi, faptul ca din iubire se naste virtutea, il arata cuvintele apostolului Pavel: Cel ce iubeste pe altul a plinit legea (Romani 13, 8). Asadar una din doua se cere, dragostea sau virtutea. Cel ce o are pe una, o detine negresit si pe cealalta. i invers: cel care nu iubeste si raul il va savarsi; si cel ce face raul nu iubeste. Sa ne straduim deci sa dobandim iubirea, pentru ca ea este o fortareata care ne apara de tot raul.

Apostolul nu a spus simplu iubiti , ci urmariti iubirea (I Corinteni 14, 1), de vreme ce e nevoie de multa lupta pentru a o dobandi. Dragostea trece degraba si dispare, caci multe lucruri ale lumii acesteia o distrug. S-o urmarim, sa alergam incontinuu in spatele ei, ca s-o prindem, inainte de a reusi sa ne scape.

Apostolul Pavel ne spune si motivele pentru care trebuie sa ne iubim unul pe altul: Intru frateasca prietenie iubiti-va unii pe altii (Romani 12, 10). Vrea sa spuna: sunteti frati, si de aceea trebuie sa aveti dragoste frateasca intre voi. Aceasta a spus-o si Moise evreilor acelora care se certau in Egipt: De ce va certati? Sunteti frati (Parafraza la Iesirea 2, 13). Este remarcabil faptul ca Apostolul, desi ii povatuieste pe crestini sa aiba intre ei blandete si iubire frateasca, atunci cand se refera la legaturile dintre crestini si necredinciosi spune altfel de cuvinte: Daca-i cu putinta, pe cat tine de voi, traiti in pace cu toti oamenii (Romani 12, 18).

Deci in cazul necredinciosilor ne cere sa nu ne certam cu ei, sa nu-i uram, sa nu-i nesocotim, pe cand in cazul fratilor nostri crestini cere in plus blandete, iubire frateasca, sincera si neprefacuta, iubire arzatoare si statornica.

Insa cum va fi iubirea statornica? Ne-o arata tot Apostolul, spunand: Intreceti-va cu cinstirea (Romani 12, 10). In felul acesta se si plasmuieste dragostea, si ramane statornica. Caci, adevarat, nu exista mijloc mai bun pentru pastrarea iubirii, cat sa-l cinstim pe celalalt. Astfel si iubirea devine mai vie, si respectul reciproc mai adanc.

Dincolo de cinstire, trebuie inca sa aratam ca ne pasa de problemele celuilalt, pentru ca imbinarea cinstirii cu purtarea de grija da nastere celei mai arzatoare iubiri. Nu ajunge sa iubim numai cu inima, ci sunt necesare si acestea doua, cinstirea si interesul pentru celalalt, care sunt manifestarile dragostei, si totodata si conditiile ei. Ele se nasc din iubire, dar si nasc iubire.

Trebuie sa stim ca iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Esti dator sa-l iubesti pe fratele tau, atat pentru ca esti inrudit duhovniceste cu el, cat si pentru ca va sunteti madulare unul altuia. Daca lipseste dragostea, vine nimicirea.

Esti dator insa sa-l iubesti pe fratele tau si dintr-un alt motiv: pentru ca ai castig si folos, de vreme ce prin iubire plinesti toata legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubesti devine binefacatorul tau. i intr-adevar, sa nu savarsesti adulter; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu marturisesti stramb; sa nu poftesti si oricare alta se cuprind in acest cuvant, adica: sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Romani 13, 9).

Insusi Hristos ne-a incredintat ca toata legea si invatatura proorocilor se cuprind in iubire (Matei 22, 40). i iata cat de sus a asezat-o: a stabilit doua porunci de iubire si hotarele fiecareia. Prima, zice, este sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau; iar a doua, la fel de importanta, este sa-l iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti (Matei 22, 37-39). Cat de inalta este iubirea de oameni si bunatatea lui Hristos! Dragostea fata de El, desi suntem cu mult inferiori Lui, o aseaza pe o treapta cu dragostea fata de aproapele nostru. Tocmai de aceea hotarele acestor doua porunci de iubire aproape ca sunt identice. Despre prima, iubirea de Dumnezeu, a spus: din toata inima ta si din tot sufletul tau (Matei 22, 37); iar pentru a doua, iubirea de aproapele, a grait: ca pe tine insuti (Matei 22, 39). i e de la sine inteles ca fara a doua, prima nu foloseste la nimic. De altfel, cum a spus si Evanghelistul Ioan, Daca cineva zice: Il iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Cel care-L iubeste pe Dumnezeu, sa-L iubeasca si pe fratele sau (I Ioan 4, 20-21).

Cel ce iubeste nu-i face rau aproapelui sau. Dragostea, fiind plinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, are doua avantaje, evitarea raului si savarsirea binelui. i este numita plinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu nu numai pentru ca ea constituie suma tuturor indatoririlor noastre crestine, ci si pentru ca inlesneste plinirea lor.

Iubirea este o datorie care ramane mereu neachitata. Cu cat lucram pentru a o achita, cu atat datoria creste. Cand e vorba de foloase banesti, ii admiram pe cei care nu au datorii, pe cand, atunci cand e vorba de foloasele iubirii, ii fericim pe cei care sunt foarte indatorati. De aceea apostolul Pavel scrie: Nimanui cu nimic sa nu-i fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul (Romani 13, 8). Prin aceste cuvinte vrea sa ne arate ca datoria dragostei trebuie totdeauna s-o achitam si totodata sa ramanem indatorati. Niciodata sa nu incetam sa fim indatorati cu ea, cata vreme ne aflam in aceasta viata. Caci pe cat de grav si suparator este sa datoreze cineva bani, tot atat de vrednic de osandire este sa nu datoreze iubire. Iubirea este o datorie care ramane, cum am spus, mereu neachitata. Fiindca aceasta datorie este cea care mai presus de orice ne alcatuieste viata si ne leaga mai strans intre noi.

Orice fapta buna este rodul dragostei. De aceea Domnul a vorbit de multe ori despre aceasta. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei , a spus, de veti avea iubire unii pentru altii (Ioan 13, 35).

Asa cum toata viata noastra ne hranim trupul, la fel trebuie sa-i iubim pe semenii nostri, si, desigur, cu si mai multa ravna decat intretinerea trupului, pentru ca dragostea conduce la viata vesnica si nu va inceta sa existe vreodata.

Necesitatea iubirii n-o invatam numai din cuvintele lui Dumnezeu, ci si din faptele Lui. O astfel de lectie este felul in care ne-a zidit pe noi. Dumnezeu, creandu-l pe primul om, a stabilit ca din el sa se nasca toti ceilalti oameni, ca sa fim considerati toti ca un singur om si sa ne legam prin dragoste. Legatura de iubire a tuturor oamenilor a impus-o cu intelepciune prin schimburile pe care suntem nevoiti sa le avem intre noi. Caci a dat multime de bunatati in lume, insa nu pe toate pretutindeni, ci in fiecare tara anumite feluri. Astfel suntem obligati sa facem negot, dand cele care ne prisosesc si primind pe cele de care avem nevoie, iubindu-i pe semenii nostri.

La fel a facut Dumnezeu si cu fiecare om in parte. N-a ingaduit fiecaruia sa aiba toate cunostintele, ci unuia sa aiba cunostinte de medicina, altuia de zidarie, altuia de vreo alta stiinta sau mestesug etc., ca sa avem nevoie unul de altul si in felul acesta sa ne iubim unul pe altul.

La fel se intampla si cu harismele duhovnicesti, cum spune Apostolul: Unuia i se da prin Duhul cuvant de intelepciune, iar altuia, cuvant de cunoastere unuia, faceri de minuni, iar altuia profetie, unuia, deosebirea duhurilor, iar altuia, felurimea limbilor, iar altuia, talmacirea limbilor (I Corinteni 12, 8-10).

Dar deoarece nimic nu este mai presus de iubire, a asezat-o deasupra tuturor, spunand: De-as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, dar daca n-am iubire facutu-m-am arama sunatoare si chimval zanganitor. i de-as avea darul profetiei si de-as cunoaste toate tainele si toata stiinta si de-as avea credinta toata sa pot muta si muntii, dar daca n-am iubire, nimic nu sunt (I Corinteni 13, 1-2). i nu s-a oprit aici, ci a adaugat ca, chiar moartea pentru credinta ar fi nefolositoare, daca lipseste iubirea (I Corinteni 13, 3). De ce a pus atat de mult baza pe insemnatatea iubirii? Intrucat cunostea, ca un cultivator intelept al sufletelor noastre, ca, atunci cand dragostea se inradacineaza bine inlauntrul nostru, vor rasari din ea, ca niste vlastare, toate virtutile.

De ce, insa, vorbim despre micile argumente ale insemnatatii iubirii si le nesocotim pe cele mari? Din dragoste a venit langa noi Fiul lui Dumnezeu si S-a facut om, ca sa nimiceasca ratacirea idolatriei, sa aduca adevarata cunoastere de Dumnezeu si sa ne daruiasca viata vesnica, dupa cum spune si Evanghelistul Ioan: Ca intr-atat a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede intr-Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3, 16). Inflacarat de iubire, apostolul Pavel a spus aceste cuvinte ceresti: Cine ne va desparti de iubirea lui Hristos?: Oare necazul? Sau stramtorarea? Sau prigoana? Sau foametea? Sau golatatea? Sau primejdia? Sau sabia?!.. . (Romani 8, 35). i dupa ce a nesocotit toate aceste greutati, considerandu-le lipsite de importanta, vorbeste de cele mai infricosatoare, nesocotindu-le si pe acestea: nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta de iubirea lui Dumnezeu cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 38-39).

Iubirea ti-l arata pe aproapele ca pe un alt sine al tau, te invata sa te bucuri pentru fericirea lui, ca si cum ar fi fericirea ta, si sa te intristezi la necazurile lui, ca si cum ar fi necazurile tale. Iubirea face din multi un trup si din sufletele...