In toata cetatea aceea, oamenii au iubit mai mult porcii lor decat sa aiba mila si bunatate, si iubire fata de un semen izbavit din aceasta stare nenorocita de catre Dumnezeu. La fel e si astazi cu cei care se intorc la Dumnezeu: adeseori nimeni nu se bucura de aceasta, ci toti se ridica impotriva []In toata cetatea aceea, oamenii au iubit mai mult porcii lor decat sa aiba mila si bunatate, si iubire fata de un semen izbavit din aceasta stare nenorocita de catre Dumnezeu.

La fel e si astazi cu cei care se intorc la Dumnezeu: adeseori nimeni nu se bucura de aceasta, ci toti se ridica impotriva lor. De ce oare bietul nenorocit a dorit mai degraba sa alerge langa Domnul, sa-i paraseasca pe toti ai lui si sa lase casa lui, cetatea lui, pe toti ai lui si sa mearga dupa Domnul? Pentru ca el a simtit ca nimeni nu-l iubea, ci numai Domnul era Acela care il iubea; si el a vrut sa ramana nedespartit de Dumnezeu. Dar Mantuitorul, Care a venit in lume intr-o lume vrajmasa si potrivnica sa faca binele, sa marturiseasca lumina si sa-i cheme la mantuire pe cei intre care Tatal L-a trimis, l-a trimis si El pe acel nenorocit: Du-te acum in cetatea aceea in care nu te-a iubit, in care n-ai avut pe nimeni apropiat, in care nimeni n-a avut mila de tine Du-te si spune-le totusi ca si fata de ei Dumnezeu mai are mila si ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat si de ei .

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Saucani octombrie 1981In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Despre Sfanta Evanghelie de astazi s-a amintit mereu si e bine sa ne amintim totdeauna despre Cuvantul Domnului si despre faptele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca tot ce s-a scris acolo pe paginile Sfantului Cuvant ne priveste pe fiecare dintre noi si este istoria fiecaruia dintre noi.

Inceputul Evangheliei de astazi nu-i in Luca la capitolul 8, versetul 26, ci-i la versetul 22, unde se spune ca Mantuitorul i-a silit pe ucenicii Sai sa se suie in corabie si sa treaca marea de partea cealalta Acolo unde ii astepta un bolnav.

Cat de mare este dragostea lui Dumnezeu fata de toti cei care sufera! Nimeni nu se mai gandea si la acest nenorocit de la care toti se intorceau cu groaza si pe care toti il uitasera, parasindu-l pentru totdeauna. Nici o speranta nu mai era pentru el. Toti isi intorceau fetele cu groaza si se departau de la acest om, de acest suflet nenorocit.

Numai Domnul se gandea la el. Domnul nu-l uitase. Din dragoste pentru el, a parasit tarmul si ucenicii, si prietenii, si pe toti cei care Il inconjurasera cu dragoste si a infruntat furtuna si valurile apelor, si primejdia mortii ca sa treaca dincolo, pe tarmul gadarenilor, unde astepta acest nenorocit care dorea si care suspina, si care suferea asteptand mantuirea Lui.

Dragii mei frati si surori! In istoria acestui om nenorocit eram fiecare dintre noi. i noi am fost robii atator duhuri straine si departate de Dumnezeu, si potrivnice lui Dumnezeu. i atatea fapte rele cate facea acel nenorocit suflet am facut multi dintre noi, cata vreme eram stapaniti de toate valurile si ispitele, si patimile, si duhurile potrivnice Voii lui Dumnezeu. Atat de multi dintre noi isi pot aminti despre anii vietii lor cei atat de straini si departati, in cate lucruri si locuri nefericite i-a dus pacatul si cate fapte urate si nevrednice sau vrednice de pierzare i-a facut duhul strain care-i stapanea sa faca toate impotriva Voii lui Dumnezeu.

Istoria nefericitului vindecat de Domnul din Evanghelia de astazi este, mai mult sau mai putin, istoria fiecaruia dintre noi. Citind despre dragostea Domnului, Care a infruntat marea involburata si valurile primejdioase, ne aducem aminte de dragostea Domnului aratata fata de fiecare dintre noi.

Odata, intre mai multi frati si surori adunati impreuna, unul dintre frati spunea cu lacrimi: Ce a facut Dumnezeu pentru mine nu a mai facut pentru nimeni! Am fost asa de rau, asa de stricat, asa de departe de Dumnezeu, asa de plin de intuneric! Eram plin de tot felul de duhuri straine si rele, plin de toate relele, dar Domnul S-a indurat de mine si m-a izbavit nu numai din intuneric si din pierzare, dar mi-a si ajutat sa merg pe o cale minunata si m-a izbavit din saracie si din inapoiere si m-a ajutat sa am acum o familie curata, frumoasa, o casa buna, o viata vrednica, o stare placuta si binecuvantataCe a facut Dumnezeu pentru mine nu a mai facut pentru nimeni! Asa de rau si de departe de Dumnezeu cum am fost eu nu a mai fost nimeni. i atunci Dumnezeu pe mine m-a apropiat si sunt asa de fericit si de binecuvantat .

Nu stiu zicea o sora daca ceea ce spui este asa sau nu Nu stiu daca cineva a fost mai departe de Dumnezeu ca mine, dar stiu ca asa cum a lucrat Dumnezeu cu mine n-a mai lucrat cu nimeni. Asa departe de Dumnezeu, asa straina de Dumnezeu, intr-o stare asa de intunecata si asa de pierduta cred ca n a mai fost nimeni ca mine. Dar cum a lucrat Dumnezeu fata de mine, cred ca fata de nimeni nu a mai lucrat .

Poate ca e frumos ceea ce spuneti voi se ridica un alt frate , dar cand ma gandesc la viata mea cred ca fata de nimeni Dumnezeu nu a mai lucrat ca fata de mine, cu mai multa bunatate . i aveau dreptate cu totii, pentru ca fata de fiecare dintre noi Dumnezeu lucreaza cu atata bunatate si indurare! Numai ca fiecare isi stie felul de viata nenorocit si nefericit in care era si lucrarea minunata pe care a facut-o Dumnezeu cand ne-am intors la El, cand El S-a intors la noi. i schimbarea fericita pe care a facut-o El in viata noastra dupa ce ne-am intors.

Ce a facut in viata altora, noi stim prea putin; stim insa, fiecare dintre noi, ce a facut in viata noastra.

Despre acest om nefericit se spune ca, dupa ce Mantuitorul l-a vindecat, Domnul l-a trimis sa se duca la ai lui si sa le spuna tot ce a facut Dumnezeu pentru el. Cum a avut mila de el si cum l-a schimbat. Se spune ca a plecat in toata cetatea si le-a spus la toti. La toata cetatea a spus. A umplut toata cetatea si a umplut tot tinutul acela cu lauda fata de Dumnezeu si cu recunostinta fata de Domnul pentru minunata lui schimbare si pentru harul minunat pe care Dumnezeu il aratase fata de el. Schimbarea vindecarii minunate a acelui om bolnav, din care Mantuitorul scosese aceste duhuri chinuitoare si nefericite schimbarea aceasta inchipuie nasterea din nou prin care noi toti trebuie sa trecem, pentru ca si omul acela vindecat de Mantuitorul era ca si unul nascut din nouCel ce fusese bolnav nu mai eraCel ce fusese candva stapanit de duhuri straine era acum un altul, unul nascut din nouCel ce era alungat, cel ce era pierdut, cel ce era groaza tuturor devenise acum un om nou, un om binecuvantat, un om vindecat si un mantuit al lui Dumnezeu.

Asa trebuie sa se faca si in viata noastra, daca cu adevarat ne-am intors la Dumnezeu si daca cu adevarat vrem sa fim si sa aratam ca niste izbaviti ai lui Dumnezeu. Asa schimbare trebuie sa se faca. Aceasta schimbare este taina pocaintei, taina nasterii din nou, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Aceasta este taina care ne vindeca pe noi si sufletul nostru, care scoate duhurile vechi care ne chinuisera si care ne purtasera pe caile pacatului si care a facut din noi niste oameni noi cu adevarat, innoiti si vindecati, urmasi ai Domnului, care stam la picioarele Lui intr-o stare sfanta si binecuvantata si care sunt un semn de mirare si de bucurie pentru toti cei care se uita la un astfel de suflet vindecat si intors la Dumnezeu.

Multe sunt amanuntele minunate care ne spun noua foarte mult din cuprinsul acestei Sfinte Evanghelii, vorbind despre mantuirea unui om si despre puterea Unui MantuitorAici se vorbeste despre un suflet nenorocit, pierdut, fara nici o speranta, randuit pentru totdeauna pierzarii si deznadejdii. Despre o clipa cand omul acesta a fost aflat de Dumnezeu, Mantuitorul sau. Acest suflet nenorocit nu a facut nimic pentru mantuirea sa, nici nu a stiut macar sa se roage, nici nu a stiut macar pe cineva care l-ar putea izbavi, n-a avut nici o lacrima si nici o rugaciune in fata lui Dumnezeu pentru salvarea lui. Pentru ca duhurile rele care il stapaneau il tineau in asa mare intuneric si robie, ca el nici nu avea cunostinta, nici n-avea un gand si nici n-avea o putere, si nici n-avea macar o cunostinta despre Dumnezeu. Domnul Iisus a facut totul pentru ca acest om sa fie si el izbavit.

In pildele Mantuitorului care vorbesc despre pierduti si despre aflati, sunt trei feluri de pierduti si de aflati:1. Mantuitorul vorbeste intr-o pilda despre o femeie care a pierdut un ban. Un ban de aur. L-a cautat si l-a gasit si, de bucurie ca l-a gasit, a chemat pe prietenele ei, zicandu-le: Veseliti-va impreuna cu mine, ca am aflat banul pe care il pierdusem! . Banul acesta nici el n-a putut face nimic pentru aflarea lui.2. Se vorbeste despre o oaie pierduta pe care pastorul a cautat-o. Poate ca oaia asta a putut sa faca ceva. De unde era pierduta, ea a putut scoate un strigat si pastorul a auzit-o. Ea n-a putut insa sa iasa din spini sau din prapastie, dar a putut striga si pastorul s-a dus el insusi, s-a coborat pana la ea jos, a luat-o pe umerii lui si s-a intors cu ea intre celelalte 99 care nu erau pierdute.

Aceasta oaie pierduta a putut sa faca ceva Acest suflet pierdut a putut sa faca ceva pentru salvarea lui. Macar a putut sa strige. Ceva mai mult decat banul care nu a putut sa faca nici asta. i apoi se vorbeste despre fiul pierdut care el insusi a facut mai mult. S-a intors el pana acasa si tatal l-a primit.

In una din aceste trei stari am fost sau suntem si noi. Unii sunt ca acest ban pierdut: nici macar nu pot sa strige si nici macar nu stiu nimic si nu pot nimic pentru intoarcerea si pentru aflarea, si pentru mantuirea lor. Acesta inchipuie acele suflete care sunt in asa stare de intuneric si de robie a pacatului, ca nici nu au cunostinta, nici nu au dorinta, nici nadejde, nici dragoste de Dumnezeu. Pentru acestia Domnul Iisus singur face tot. i binecuvantat sa fie Domnul ca foarte multi dintre noi am fost asa. N-am stiut nici macar sa ne rugam, n-am stiut nici macar de starea pierduta in care eram. Numai Domnul ne-a cautat, asa cum l-a cautat si pe acel indracit care se chinuia acolo si nici nu stia el ca mai exista un Mantuitor in Care sa mai aiba o speranta. Ca undeva si candva se va putea intalni si el cu Dumnezeu.

Unii inchipuim oaia pierduta. Am mai putut striga, am mai avut o lacrima si un strigat de rugaciune din starea grea in care eram. Dumnezeu a ascultat rugaciunea si a venit El si ne-a salvat.

Altii au facut mai mult pentru mantuirea lor. Au fost ca si fiul cel pierdut care s-a trezit la un moment dat departe de parintii lui si a strigat de acolo: Cati argati ai tatalui meu au belsug de paine, iar eu mor de foame in pustiul acesta! tiu ce voi face: ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si voi zice: Tata, pacatuit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa fiu chemat fiul tau. Numeste-ma ca pe unul dintre argatii tai . i tatal l-a primit nu ca pe un argat, ci ca pe un fiu. L-a imbracat, din dezbracat cum era. L-a incaltat, din descult cum era, si i-a dat inelul semnul dragostei si iertarii, al primirii si al infierii pentru totdeauna.

Noi Ii multumim lui Dumnezeu din toata inima pentru dragostea cu care ne-a iubit. Ori de cate ori ne intalnim doi sau trei impreuna, sa nu uitam niciodata de starea aceasta. Chiar daca intre noi sunt unii care au venit in fata lui Dumnezeu cu vreun merit pentru intoarcerea si mantuirea lor, cum a avut un merit, o umbra de merit, fiul cel pierdut care s-a intors si a venit pana acasa. Sau poate ca n-am avut decat o lacrima si o dorinta, un strigat de deznadejde: Doamne, ai mila de mine! cum trebuie sa fi strigat si oaia cea pierduta dupa pastor.

Iar altii, ca si pierdutul acela ca si banul acela ascuns undeva in intuneric, in gunoaiele tuturor pacatelor , n-am putut nici sa strigam dupa Dumnezeu. El Insusi a facut tot binele, toata calea, toata osteneala, toata munca, toata lupta si jertfa cautarii noastre, cum a facut si pentru acest nefericit cand a plecat de la tarmul celalalt si a trecut marea furtunoasa dincoace, dupa el singur, cautandu-l, aflandu-l si vindecandu-l, mantuindu-l si izbavindu-l.

Nici pentru intoarcerea lui nu s-a bucurat nimeni, n-a avut mila nimeni de nenorocirea lui. N-a avut nimeni bucurie de vindecarea lui. Un om care n-a avut pe nimeni.

In toata cetatea aceea, oamenii au iubit mai mult porcii lor decat sa aiba mila si bunatate, si iubire fata de un semen izbavit din aceasta stare nenorocita de catre Dumnezeu.

La fel e si astazi cu cei care se intorc la Dumnezeu: adeseori nimeni nu se bucura de aceasta, ci toti se ridica impotriva lor. De ce oare bietul nenorocit a dorit mai degraba sa alerge langa Domnul, sa-i paraseasca pe toti ai lui si sa lase casa lui, cetatea lui, pe toti ai lui si sa mearga dupa Domnul? Pentru ca el a simtit ca nimeni nu-l iubea, ci numai Domnul era Acela care il iubea; si el a vrut sa ramana nedespartit de Dumnezeu. Dar Mantuitorul, Care a venit in lume intr-o lume vrajmasa si potrivnica sa faca binele, sa marturiseasca lumina si sa-i cheme la mantuire pe cei intre care Tatal L-a trimis, l-a trimis si El pe acel nenorocit: Du-te acum in cetatea aceea in care nu te-a iubit, in care n-ai avut pe nimeni apropiat, in care nimeni n-a avut mila de tine Du-te si spune-le totusi ca si fata de ei Dumnezeu mai are mila si ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat si de ei .

In aceasta stare suntem cu totii. Aceasta este porunca pe care Domnul Iisus ne-o da si noua, tuturor celor care am cunoscut vindecarea Lui si izbavirea Sa. Ne trimite la ai nostri La ai nostri La ai nostri in primul rand! Sa le povestim si sa le spunem ce a facut Domnul pentru noi si cum a avut El mila fata de noi.

E mare lucru acesta! Dar omul acesta vindecat numai in felul acesta a putut avea indrazneala si a putut avea credinta, si a avut putere sa se duca la ai sai si sa le spuna si sa le marturiseasca, si sa le vorbeasca: daca mai intai el arata prin toata purtarea lui ca in viata lui se intamplase o minune, ca in viata lui se facuse nasterea din nou. Ca in viata lui, Dumnezeu facuse marea si vesnica schimbare a acestei stari: din cea mai grea noapte si din cel mai greu intuneric, in cea mai stralucita lumina din cea mai inalta stare.

Daca noi ne-am intalnit cu Hristos si daca in viata noastra s-a facut minunea nasterii din nou, noi avem datoria sa spunem peste tot, sa spunem despre vestea aceasta si despre transformarea cereasca pe care Dumnezeu a facut-o in viata noastra daca a facut-o intr-adevar. i nu putem avea indrazneala sa ne ducem si n-am putea avea indrazneala sa ne ducem sa le spunem altora despre acest lucru, daca in viata noastra Dumnezeu n-ar fi facut si n-a facut marea si vesnica schimbare a nasterii din nou.

Porunca Domnului este ca fiecare dintre noi sa ne nastem din nou. Din Cuvantul lui Dumnezeu si din Duhul lui Dumnezeu.

Nasterea din nou nu-i botezul. Nici de mic, nici de mare, cum vorbesc foarte multi. Nasterea din nou este nasterea din nou. Acea transformare, vindecare, innoire, schimbare care s-a facut si pe care Dumnezeu a facut-o totdeauna in viata acelora care au venit la El. Care erau bolnavi si au fost vindecati. Care au fost indraciti si pe care Dumnezeu i-a izbavit. Care au fost morti si pe care Domnul i-a inviat. Care erau pierduti si pe care Domnul i-a aflat.

Aceasta este nasterea din nou. In Biserica si in credinta noastra, nasterea din nou este Taina Pocaintei. Acea schimbare pe care Dumnezeu o face cand sufletul, din starea de pacatos cazut, pierdut, Il afla pe Hristos si trece prin credinta, prin Cuvantul si prin Puterea lui Dumnezeu, din starea de rob al pacatului, la starea de fiu al Imparatiei, al neprihanirii. Din starea de stapanit al duhurilor rele, al patimilor si pacatelor, in starea de vindecat al lui Hristos.

Un astfel de om isi schimba domiciliul: din locul pacatului, din locul pustiu, din mormintele si din locurile murdare si ingrozitoare in care il tinea satana pe om, el trece la picioarele Domnului, printre ucenicii Domnului, in lucrarea Domnului, in umblarea si ascultarea de Dumnezeu.

Aceasta este schimbarea cea mare pe care Evanghelia Domnului nostru o propovaduieste pe toate paginile ei, fie ca e vorba de Samariteanul milostiv care l-a ridicat pe cel bolnav si l-a dus, de unde era cazut, in hanul mantuirii, fie ca e vorba de fiul pierdut care a venit de la porci la casa parinteasca, fie ca e vorba despre banul gasit sau despre oaia gasita, sau despre oricare alta din pildele Evangheliei. In esenta lor, in samburele lor si in adevarul lor este totdeauna...