„Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii”
Aceasta a doua parabola ilustreaza elocvent un cuvant rostit anterior de Mantuitorul (in v. 15b): ceea ce la oameni este inalt il infatiseaza pe bogat in slava sa pamanteasca; iar uraciune este inaintea lui Dumnezeu arata aruncarea sa in iad.2. Bogatul nemilostiv si saracul Lazar. Bogatul este personajul negativ al parabolei. Nu pentru ca este bogat, ci pentru ca-si foloseste bogatia numai pentru sine. El se imbraca in porfira si in vison , adica in hainele care in acea vreme erau cele mai luxoase si cele mai scumpe. Porfira isi datora denumirea vopselei rosii care se extragea dintr-o molusca marina (lat. murex) si se folosea pentru vesmantul de deasupra; iar visonul era o tesatura fina din in egiptean, folosita pentru vesmintele de dedesubt. Cele doua cuvinte apar impreuna si in alte texte biblice (Prov 31,22; Apoc 18,12.16). Dar nu numai in imbracaminte era excesiv bogatul; spunand ca se veselea in toate zilele in chip stralucit , parabola arata ca bogatul isi oferea continuu o viata de lux si de placeri.
In contrast cu el apare omul sarac si plin de bube care zacea la poarta casei lui (cuvantul pulwna folosit in original pentru poarta inseamna o poarta monumentala sau un portic, ceea ce indica maretia casei bogatului). Ca niciodata in parabolele Mantuitorului, acest sarac are un nume; Lazar este o prescurtare a numelui Eleazar, care inseamna Dumnezeu m-a ajutat sau Dumnezeu este ajutorul meu . Numele se potriveste foarte bine acestui om, caruia Dumnezeu i-a rasplatit suferintele. Dupa Tertulian (Despre suflet, VII, in vol. Apologeti de limba latina, PSB, 3, Bucuresti, 1981, p. 268), faptul ca se da acest nume ar fi un indiciu ca aici nu am avea de-a face, de fapt, cu o parabola, ci cu istorisirea unui fapt real. Unii comentatori au crezut ca exista o legatura intre acest nume si Lazar din Betania: el, intr-adevar, a inviat din morti si totusi cei rai nu s-au pocait (cf. v. 30). Desi aceasta posibilitate nu este exclusa, totusi este mai probabil ca numele sugereaza pur si simplu starea neajutorata a acestui cersetor, pe care numai Dumnezeu il ajuta.
Lazar, grav bolnav faptul ca era plin de bube este, poate, un indiciu ca suferea de o forma de lepra necontagioasa , nu avea cum sa-si castige painea. Sta la poarta casei din care rasunau zgomotele ospetelor zilnice, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului (v. 21a); cainii fara stapan, si ei in asteptarea acelorasi ramasite, ii tineau tovarasie. Cum Lazar era mai mult gol decat imbracat si cu ranile nelegate, cainii, de care nu era in stare sa se apere, lingeau bubele lui (v. 21b) un indiciu in plus al starii sale mizerabile. Parabola nu reda vreun cuvant de-al lui Lazar. Ea lasa impresia ca acest om si-a purtat fara murmur si cu deplina incredere in Dumnezeu crucea suferintei si a lipsurilor. De aceea, desigur, a si fost rasplatit in viata de dincolo. Nu saracia in sine este o virtute; cum nici bogatia in sine nu este pricina de pedeapsa. Nu pentru saracie a fost rasplatit Lazar, ci pentru credinta si rabdarea sa. Iar bogatul a fost pedepsit pentru egoismul sau, pentru lipsa sa de iubire si de mila fata de aproapele.3. Sanul lui Avraam . A doua scena a parabolei indica, intr-adevar, o inversare completa a situatiei. A murit mai intai saracul si sufletul sau a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam . Credinta ca sufletele dreptilor sunt duse in rai de ingeri era prezenta in iudaism, cum o arata un targum la Cantarea Cantarilor 4,12. Iar expresia in (sau: la) sanul lui Avraam , un sinonim pentru rai , arata ca in lumea de dincolo Lazar isi odihneste capul la sanul credinciosului Avraam, ca un copil in bratele atotiubitoare ale tatalui sau, bucurandu-se de aceeasi fericire ca si el. Dimpotriva, in ce priveste moartea bogatului, parabola nu ne spune nimic altceva decat ca a fost inmormantat . El a avut parte, desigur, de o inmormantare fastuoasa, pe masura slavei sale pamantesti; aceasta i-a si fost singura rasplata .4. Iad si gheena. Dupa conceptia ebraica, dupa moarte toate sufletele merg in locuinta mortilor (in ebraica: seol; in greaca: hades, adica iad). In Sfanta Scriptura se face distinctie intre iad si gheena. Daca iadul este locul petrecerii sufletelor in asteptarea invierii, indiferent daca este vorba de sufletele dreptilor sau ale pacatosilor (cf., de pilda, Fapte 2,27, care citeaza Ps 15,10 si unde este vorba de petrecerea in iad a sufletului lui Mesia), gheena este locul pedepsei eshatologice si in ea vor fi aruncate deopotriva, dupa inviere si judecata de obste, si sufletele si trupurile celor rai (cf. Mt 10,28). Adaugam ca acest cuvant provine de la denumirea unei ravine aflata in vestul si sudul Ierusalimului, o vale blestemata, asociata cu focul si cu moartea, unde, dupa Ieremia, erau sacrificati copii lui Moloh si lui Baal (Ier. 7,31-32; 19,6; 32,35). Aceasta vale este numita in Vechiul Testament (in ebraica) fie ghe ben Hinnom, valea fiilor lui Hinnom (Ios 18,16a; IV Regi 23,10; Ier 7,31-32; 19,6; 32,35), fie ghe Hinnom, valea (lui) Hinnom (Ios 18,16b), fie simplu ghe, valea (Ier 2,23; II Paral 26,9; Neem 2,13.15; 3,13). Regele Iosia a profanat valea (cu oase de oameni ), spre a pune capat cultului pagan practicat acolo (IV Regi 23,10-14); dar acest cult a fost reluat sub Ioiachim. Ieremia a profetit ca va veni ziua cand aceasta vale va fi numita valea uciderii (Ier 7,30-32). In literatura rabinica, cuvantul folosit in mod obisnuit pentru locul pedepsei celei vesnice va fi ghehinnom, (= gheena). Aceasta, desigur, si pentru ca valea cu acest nume a ajuns sa fie folosita ca loc de depozitare a gunoaielor orasului, unde ardea un foc permanent. Intelegem de ce aceasta denumire este folosita in Sfintele Evanghelii (frecvent in Mt si Mc si numai o singura data, in 12,5, in Lc), pentru locul unde viermele nu doarme si focul nu se stinge .5. Despre starea sufletelor dupa moarte. Desi nu este intentia principala a acestei parabole de a ne da o invatatura eshatologica, totusi ea ne arata ca inca inainte de invierea trupurilor si de judecata de obste sufletele celor morti sunt rasplatite sau pedepsite, dupa...