Pentru unii care se credeau drepti Pentru a incerca sa scriu randurile ce urmeaza, am sa cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu si un vames. Ei ne sunt pusi dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toata cultura lor religioasa, cu ticurile si lucrarea lor. Vizibil, fariseul pierde. El tine, strict, []Pentru unii care se credeau dreptiPentru a incerca sa scriu randurile ce urmeaza, am sa cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu si un vames. Ei ne sunt pusi dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toata cultura lor religioasa, cu ticurile si lucrarea lor. Vizibil, fariseul pierde. El tine, strict, Legea, iar asta nu e rau. Convingerea intima ca e mai bun decat celalalt doar pentru ca implineste ritualuri, comparatia cu cei cazuti, hrapareti, nedrepti, adulteri ori chiar asemeni vamesului, pe care nici nu-l cunoaste, e limpede ca nu-L face placut dinaintea Domnului. Celalalt, vamesul, constient de nedeplinatatea efortului sau, asezat in coltul umilintei, nu compara, nu judeca, nu concluzioneaza. Se lasa in mana lui Dumnezeu si-I cere mila. Faptul ca Domnul ni-l pune la indemana este datator de ton. Sa-si aduca aminte Dumnezeu de tine si sa te dea pilda nu-i de ici de colo.

Pilda are insa o cheie de duh mai adanca decat simpla exemplificare prin ea. Este data pentru unii care se credeau drepti si ii dispretuiau pe ceilalti (Luca 18, 9). Adica si pentru noi, oamenii zilelor de acum, mereu pusi pe comparatii si dispretuirea aproapelui. Si, Doamne, cate motive de dispretuire a aproapelui nu gasim! Cariera, familia, averea, asezarea in esicher politic sau cate o patima ce-l face vulnerabil pe celalalt. Lumea in care vorbea Hristos era o lume constituita pe dispretuire. Dar cand vorbim de lumea noastra, ce scuza mai avem, cand din dispret a scos-o pretul Golgotei, Sangele Mantuitorului?! Toate aceste ganduri imi vin cand, odata cu praznicele cele mari ori aducerea unor Sfinte Moaste, odata cu sfintirea Aghiasmei Mari, de exemplu, media explodeaza revenind asupra imbulzelii create in astfel de momente. Desigur ca sunt de nedorit. Ca dovedesc o relativizare nedreapta a marilor emotii legate de intalnirea cu Hristos Domnul si Sfintii Sai. Orice abuz inseamna lipsa de asceza, orice lipsa de asceza anuleaza posibilitatea unei mistici cu adevarat legate de Biserica. Pentru cei invatati cu linistea chiliei ori cu racoarea pelerinajelor spre varfuri de munte si de traire ortodoxa, toate acestea dor. Nu inteleg insa de ce ar trebui sa ne simtim jigniti ca exista, de ce anume dispretuim pe cei care stau la cozile rabdarii. De ce un repoter si parerea lui e mai importanta decat vocatia intalnirii pe care o dezvolta, umil si obosit, pelerinul. De ce imbulzeala la catafalcul divelor suicide ori al unor personalitati profesionale e mai vrednic de respect, in reactia mediei, decat prezenta oamenilor simpli in noptile de asteptare si bucurie ale pelerinajelor, cu sfintii pentru sfintirea vietii.

Sunt preot crescut in cartier de oras. Parte din copilarie mi-am petrecut la coada, asteptand paine si lapte, ori apa minerala ori fructe proaspete. Acolo s-au legat prietenii, am citit carti, colectii intregi, am aflat istoria demachiata de comunism a neamului meu. Nu spun ca...