S-a întâmplat în 28 mai 1963
S-a intamplat in 28 mai 1963: A murit scriitorul Ion Agarbiceanu; membru titular al Academiei Romane din 1955. Ion Agarbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos d.
Cluj) a fost un scriitor, ziarist si prozator roman, adept al semanatorismului, parlamentar, academician, canonic si protopop unit al Clujului. Este al doilea dintre cei []The post S-a intamplat in 28 mai 1963 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 28 mai 1963 was first posted on mai 28, 2020 at 2:12 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 28 mai 1963: A murit scriitorul Ion Agarbiceanu; membru titular al Academiei Romane din 1955. Ion Agarbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos d.
Cluj) a fost un scriitor, ziarist si prozator roman, adept al semanatorismului, parlamentar, academician, canonic si protopop unit al Clujului. Este al doilea dintre cei opt copii nascuti in familia lui Nicolae si a Anei Agarbiceanu. Padurar, gospodar instarit, stiutor de carte, tatal se va muta mai tarziu ca vigil de padure in tinutul Odorheiului. In 1889, Agarbiceanu incepe scoala in satul natal. Din 1892 urmeaza la Blaj gimnaziul si apoi liceul, bacalaureatul trecandu-l in 1900. Catre sfarsitul liceului se incearca in literatura si trimite Unirii din Blaj, in 1899, mai intai o poezie, apoi schite si poezii, semnate Alfius. Cea dintai scriere literara iscalita cu numele sau apare in 1901, tot in Unirea ; atunci incepe si colaborarea la Familia . Intre 1900 si 1904, este student al Facultatii de Teologie din Budapesta. Se integreaza lesne in cercul studentilor romani, participand la intrunirile societatilor literare ale colegilor sai. Continua sa colaboreze la Unirea , dar trimite si cateva schite umoristice la Drapelul din Lugoj (1902-1903), semnate Potcoava, precum si la Ravasul din Cluj (1903-1904), iar la Samanatorul versuri (1903). Prestigiul lui Agarbiceanu creste considerabil din 1902, cand incepe sa publice in paginile Luceafarului , scos la Budapesta de Octavian C. Taslaoanu. De altfel, Agarbiceanu va ramane nu numai colaboratorul constant al acestei reviste, ci va deveni si prozatorul ei reprezentativ sub numeroase aspecte. Din iulie 1904 (cand termina facultatea) si pana in toamna lui 1905, este subprefect la internatul liceului din Blaj, apoi se inscrie la sectia de limbi clasice, istorie si romana a Facultatii de Litere din Budapesta, pe care o paraseste brusc, in ianuarie 1906, cand se intoarce la Blaj, angajandu-se ca functionar la Mitropolie. Ipodiacon si apoi diacon, este hirotonit preot in aprilie, dupa ce, cu o luna mai inainte, se casatorise cu Maria Aurelia Radu. Tot in aprilie, este numit preot (de rit unit) in comuna Bucium- asa, din Muntii Apuseni, unde ramane pana in mai 1910. Dobandeste oarecare notorietate cu volumul De la tara (1906), pentru care este premiat, in 1907, de Astra, colaboreaza la Viata romaneasca (din 1906), la Revista politica si literara (Blaj), Lupta (Budapesta), Neamul romanesc literar , Falanga , apoi la Cosinzeana (Orastie), Tribuna si Romanul (Arad), continuand sa publice in Luceafarul , Foaia poporului , Viata romaneasca . Transferat la Orlat, langa Sibiu, ramane aici pana in 1919, cu o intrerupere in timpul razboiului. In 1910, ii apar volumele In intuneric si Doua iubiri, in 1912 Schite si povestiri, in 1914 De la sate si romanul Arhanghelii. Abia in aceasta epoca Agarbiceanu se familiarizeaza cu marea proza, franceza si rusa mai ales (Balzac, Flaubert, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, L. Andreev). Fara a renunta la povestire, se dedica romanului si scrie, pe unele publicandu-le deocamdata in reviste, Legea trupului (Povestea unei vieti) (1912), Casnicia lui Ludovic Petrescu (1912), Legea mintii (Povestea altei vieti) (1915). In toamna lui 1916, se refugiaza din Ardeal, mai intai la Ramnicu Valcea, apoi la Iasi, pregatindu-se chiar sa emigreze in Statele Unite, prin Rusia. Evenimentele de acolo il intorc insa din drum.
In 1917, se afla la Chisinau, de unde colabora la Ardealul , apoi la Neamul romanesc . Este numit preot militar al corpului de voluntari ardeleni si bucovineni din armata romana. Intors, pentru scurt timp, la Orlat, dupa infaptuirea Unirii, renunta la parohie si accepta, ca membru al Partidului National Roman, conducerea ziarului Patria , care aparea la Sibiu, apoi la Cluj, si pe care il dirijeaza intre februarie 1919 si martie 1927. Pentru scriitor, acesti ani inseamna o perioada de acumulari.
Ii apar numeroase culegeri de povestiri, nu totdeauna foarte reprezentative pentru scrisul sau.
In iunie 1919, este ales membru corespondent al Academiei Romane, in 1921 presedinte al Sindicatului Presei Romane din Ardeal si Banat, in 1923 membru in comitetul de conducere al Societatii Scriitorilor Romani. Articolele pe care le scrie aproape zilnic marturisesc dorinta lui de a contribui la consolidarea statului roman si la desavarsirea Unirii, ridicand totodata probleme specifice Transilvaniei si incercand sa se opuna imixtiunii politicianismului in viata cotidiana a acestei provincii. Experienta sociala acumulata pana la 1916 il face sa judece cu acuitate viata politica de dupa Unire. Membru al Marelui Sfat National, deputat, senator, vicepresedinte al Senatului, se implica pasionat in dezbaterea modalitatilor de afirmare a specificului national si, mai ales, a traditiei. Este si motivul care il determina sa paraseasca Partidul National Roman si sa se afilieze, in 1927, Partidului Poporului.
In anul 1928 este numit in conducerea Astrei. Colaboreaza la alte reviste si ziare, intre care Adevarul literar si artistic , Ramuri , Flacara , Gandirea , Cele trei Crisuri , Lamura , Transilvania , Cugetul romanesc , Societatea de maine , ara noastra , Universul literar , Propilee literare , Darul vremii , Romania literara , continua colaborarea la Viata romaneasca , Cosinzeana s.a. Tot acum ii apar volumele Legea trupului (Povestea unei vieti) (1926), Legea mintii (Povestea altei vieti) (1927), Stana (1929), Biruinta, Dactilografa si Dolor (1930), Rabojul lui Sf Petre (1934), Minunea (1936), editia a doua din Arhanghelii (1932). Nu-si uita obligatiile confesionale si, la Beius, tipareste numeroase brosuri cu caracter religios.
In 1930, este numit protopop al districtului, iar in anul urmator, este inaintat arhidiacon, canonic al bisericii catedrale. Ostil violentei, condamna miscarile extremiste de dreapta. Cum viata politica devine tot mai agitata, iar integritatea Romaniei tot mai amenintata, accepta, in octombrie 1938, conducerea ziarului Tribuna , in fruntea caruia se afla pana in august 1940. Nu era un jurnalist prin vocatie, ci mai curand un observator si un moralist.
Iscalind in ziare, fie cu numele sau, fie cu pseudonimele Sevastian Voicu, I. Turcu sau Ion Olariu (Olariu era numele de familie al mamei, dinainte de casatorie), scria despre orice, dand sfaturi si criticand cu blandete. Dezmembrarea tarii, in 1940, il obliga sa se refugieze la Sibiu, unde ramane pana in 1945 si unde este sarbatorit, in 1942, la implinirea varstei de saizeci de ani.
Ii apar in aceasta perioada Amintirile (1940), Jandarmul si De vorba cu Ilarie (1941),Domnisoara Ana, In pragul vietii si Rana deschisa (1942), Vremuri si oameni.
Lume noua (1943), Valtoarea (1945), precum si culegeri de articole pe teme religioase (Fata de lumina a crestinismului fiind cea mai insemnata).
Alte romane, precum Acasa si Pe drumuri, sunt interzise de cenzura.
Odata cu incheierea razboiului, Agarbiceanu se intoarce la Cluj (in martie 1945). Dupa o relativa eclipsa in epoca proletcultista, este ales, in 1955, membru onorific al Academiei RPR. ...
Cluj) a fost un scriitor, ziarist si prozator roman, adept al semanatorismului, parlamentar, academician, canonic si protopop unit al Clujului. Este al doilea dintre cei []The post S-a intamplat in 28 mai 1963 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 28 mai 1963 was first posted on mai 28, 2020 at 2:12 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 28 mai 1963: A murit scriitorul Ion Agarbiceanu; membru titular al Academiei Romane din 1955. Ion Agarbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos d.
Cluj) a fost un scriitor, ziarist si prozator roman, adept al semanatorismului, parlamentar, academician, canonic si protopop unit al Clujului. Este al doilea dintre cei opt copii nascuti in familia lui Nicolae si a Anei Agarbiceanu. Padurar, gospodar instarit, stiutor de carte, tatal se va muta mai tarziu ca vigil de padure in tinutul Odorheiului. In 1889, Agarbiceanu incepe scoala in satul natal. Din 1892 urmeaza la Blaj gimnaziul si apoi liceul, bacalaureatul trecandu-l in 1900. Catre sfarsitul liceului se incearca in literatura si trimite Unirii din Blaj, in 1899, mai intai o poezie, apoi schite si poezii, semnate Alfius. Cea dintai scriere literara iscalita cu numele sau apare in 1901, tot in Unirea ; atunci incepe si colaborarea la Familia . Intre 1900 si 1904, este student al Facultatii de Teologie din Budapesta. Se integreaza lesne in cercul studentilor romani, participand la intrunirile societatilor literare ale colegilor sai. Continua sa colaboreze la Unirea , dar trimite si cateva schite umoristice la Drapelul din Lugoj (1902-1903), semnate Potcoava, precum si la Ravasul din Cluj (1903-1904), iar la Samanatorul versuri (1903). Prestigiul lui Agarbiceanu creste considerabil din 1902, cand incepe sa publice in paginile Luceafarului , scos la Budapesta de Octavian C. Taslaoanu. De altfel, Agarbiceanu va ramane nu numai colaboratorul constant al acestei reviste, ci va deveni si prozatorul ei reprezentativ sub numeroase aspecte. Din iulie 1904 (cand termina facultatea) si pana in toamna lui 1905, este subprefect la internatul liceului din Blaj, apoi se inscrie la sectia de limbi clasice, istorie si romana a Facultatii de Litere din Budapesta, pe care o paraseste brusc, in ianuarie 1906, cand se intoarce la Blaj, angajandu-se ca functionar la Mitropolie. Ipodiacon si apoi diacon, este hirotonit preot in aprilie, dupa ce, cu o luna mai inainte, se casatorise cu Maria Aurelia Radu. Tot in aprilie, este numit preot (de rit unit) in comuna Bucium- asa, din Muntii Apuseni, unde ramane pana in mai 1910. Dobandeste oarecare notorietate cu volumul De la tara (1906), pentru care este premiat, in 1907, de Astra, colaboreaza la Viata romaneasca (din 1906), la Revista politica si literara (Blaj), Lupta (Budapesta), Neamul romanesc literar , Falanga , apoi la Cosinzeana (Orastie), Tribuna si Romanul (Arad), continuand sa publice in Luceafarul , Foaia poporului , Viata romaneasca . Transferat la Orlat, langa Sibiu, ramane aici pana in 1919, cu o intrerupere in timpul razboiului. In 1910, ii apar volumele In intuneric si Doua iubiri, in 1912 Schite si povestiri, in 1914 De la sate si romanul Arhanghelii. Abia in aceasta epoca Agarbiceanu se familiarizeaza cu marea proza, franceza si rusa mai ales (Balzac, Flaubert, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, L. Andreev). Fara a renunta la povestire, se dedica romanului si scrie, pe unele publicandu-le deocamdata in reviste, Legea trupului (Povestea unei vieti) (1912), Casnicia lui Ludovic Petrescu (1912), Legea mintii (Povestea altei vieti) (1915). In toamna lui 1916, se refugiaza din Ardeal, mai intai la Ramnicu Valcea, apoi la Iasi, pregatindu-se chiar sa emigreze in Statele Unite, prin Rusia. Evenimentele de acolo il intorc insa din drum.
In 1917, se afla la Chisinau, de unde colabora la Ardealul , apoi la Neamul romanesc . Este numit preot militar al corpului de voluntari ardeleni si bucovineni din armata romana. Intors, pentru scurt timp, la Orlat, dupa infaptuirea Unirii, renunta la parohie si accepta, ca membru al Partidului National Roman, conducerea ziarului Patria , care aparea la Sibiu, apoi la Cluj, si pe care il dirijeaza intre februarie 1919 si martie 1927. Pentru scriitor, acesti ani inseamna o perioada de acumulari.
Ii apar numeroase culegeri de povestiri, nu totdeauna foarte reprezentative pentru scrisul sau.
In iunie 1919, este ales membru corespondent al Academiei Romane, in 1921 presedinte al Sindicatului Presei Romane din Ardeal si Banat, in 1923 membru in comitetul de conducere al Societatii Scriitorilor Romani. Articolele pe care le scrie aproape zilnic marturisesc dorinta lui de a contribui la consolidarea statului roman si la desavarsirea Unirii, ridicand totodata probleme specifice Transilvaniei si incercand sa se opuna imixtiunii politicianismului in viata cotidiana a acestei provincii. Experienta sociala acumulata pana la 1916 il face sa judece cu acuitate viata politica de dupa Unire. Membru al Marelui Sfat National, deputat, senator, vicepresedinte al Senatului, se implica pasionat in dezbaterea modalitatilor de afirmare a specificului national si, mai ales, a traditiei. Este si motivul care il determina sa paraseasca Partidul National Roman si sa se afilieze, in 1927, Partidului Poporului.
In anul 1928 este numit in conducerea Astrei. Colaboreaza la alte reviste si ziare, intre care Adevarul literar si artistic , Ramuri , Flacara , Gandirea , Cele trei Crisuri , Lamura , Transilvania , Cugetul romanesc , Societatea de maine , ara noastra , Universul literar , Propilee literare , Darul vremii , Romania literara , continua colaborarea la Viata romaneasca , Cosinzeana s.a. Tot acum ii apar volumele Legea trupului (Povestea unei vieti) (1926), Legea mintii (Povestea altei vieti) (1927), Stana (1929), Biruinta, Dactilografa si Dolor (1930), Rabojul lui Sf Petre (1934), Minunea (1936), editia a doua din Arhanghelii (1932). Nu-si uita obligatiile confesionale si, la Beius, tipareste numeroase brosuri cu caracter religios.
In 1930, este numit protopop al districtului, iar in anul urmator, este inaintat arhidiacon, canonic al bisericii catedrale. Ostil violentei, condamna miscarile extremiste de dreapta. Cum viata politica devine tot mai agitata, iar integritatea Romaniei tot mai amenintata, accepta, in octombrie 1938, conducerea ziarului Tribuna , in fruntea caruia se afla pana in august 1940. Nu era un jurnalist prin vocatie, ci mai curand un observator si un moralist.
Iscalind in ziare, fie cu numele sau, fie cu pseudonimele Sevastian Voicu, I. Turcu sau Ion Olariu (Olariu era numele de familie al mamei, dinainte de casatorie), scria despre orice, dand sfaturi si criticand cu blandete. Dezmembrarea tarii, in 1940, il obliga sa se refugieze la Sibiu, unde ramane pana in 1945 si unde este sarbatorit, in 1942, la implinirea varstei de saizeci de ani.
Ii apar in aceasta perioada Amintirile (1940), Jandarmul si De vorba cu Ilarie (1941),Domnisoara Ana, In pragul vietii si Rana deschisa (1942), Vremuri si oameni.
Lume noua (1943), Valtoarea (1945), precum si culegeri de articole pe teme religioase (Fata de lumina a crestinismului fiind cea mai insemnata).
Alte romane, precum Acasa si Pe drumuri, sunt interzise de cenzura.
Odata cu incheierea razboiului, Agarbiceanu se intoarce la Cluj (in martie 1945). Dupa o relativa eclipsa in epoca proletcultista, este ales, in 1955, membru onorific al Academiei RPR. ...
