Pelerinaj armat
Cruciatii care au fost cu sutele de mii, au fost condusi de Richard Inima-de-Leu, regele razboinic al Angliei si regele sfant al Frantei, Ludovic al IX-lea.
Cruciatii luptand pentru pamantul sfant, au indurat adeseori foamea, boala si uneori moartea. Supravietuitorii credeau ca incercarile pelerinajului le-au curatat sufletul de pacate.
Musulmanii au luptat ca sa-i scoata pe crestini din Tara Sfanta si au triumfat, asigurandu-si dominatia indelung asupra Ierusalimului si Orientului Apropiat. Ambele religii crestina si musulmana au impus violenta in numele lui Dumnezeu, convingandu-si adeptii ca lupta pentru credinta lor le va deschide portile Raiului.
Cruciadele au redesteptat atasamentul Islamului fata de cauza jihadului (razboiul sfant).
Franta central-vestica, in anul 1000, a fost condusa de Fonlques Nerra (987-1040) un despot brutal si lacom, era in stare sa-si arda si sotia pe rug pentru adulter insa era un crestin devotat, care recunostea ca este pacatos si se temea de osanda vesnica, mai ales ca a varsat sange, facand multe batalii, si gandul la iad il ingrozea. Cu speranta de a-si spala sufletul a facut trei pelerinaje la Ierusalim, si in ultima, la batranete s-a intins pe Sfantul Mormant locul mortii si invierii lui Iisus, despuiat cu o lesa la gat, s-a lasat batut de sluga lui in timp ce implora iertarea lui Hristos.
Multi credeau ca este sfarsitul lumii, in timpul lui Foulques Nera. Un cronicar al vremii scria: Regulile care carmuisera lumea au fost inlocuite de haos. Atunci au stiut ca sosise sfarsitul lumii. Europa s-a increstinat rapid in urma viziunii pe care imparatul Constantin cel Mare a avut-o in anul 312 d. Hr. In mai putin de un secol crestinismul a inlocuit paganismul, prin intermediul influentei romane. Capeteniile Europei s-au increstinat si ele si s-au simtit in curand alesi de divinitate sa domneasca ca regi.
In secolul al XI-lea, crestinismul patrunsese in aproape fiecare ungher al Apusului. Personajul central era papa din Roma, care pretindea suprematia asupra patriarhilor Bisericii de la Constantinopol, din Antiohia, de la Ierusalim si din Alexandria.
Papii sustineau ca, deoarece Sfantul Petru, seful apostolilor a fost primul prelat al Romei, succesorii lui ar fi trebuit recunoscuti nu numai in calitate de capi ai Bisericii latine in Occident, dar si ca putere spirituala suprema in toata lumea crestina. Deloc surprinzator, acest punct de vedere nu coincidea cu cel al patriarhului grec ortodox din Constantinopol, iar in anul 1054 o disputa asupra acestui principiu si asupra altor puncte doctrinare a cauzat o ruptura (schisma ) intre aceste doua ramuri ale crestinismului,In Evul Mediu papalitatea s-a luptat nu numai sa-si afirme drepturile ecumenice (in toata lumea), ci si sa exercite o autoritate semnificativa asupra ierarhiei eccleziastice a Occidentului latin.
Zeci de mii de latini au luat armele si au luptat in numele crestinismului, cand un papa a initiat cruciadele, deschizand o noua cale spre mantuire.
Papa Urban al II-lea ( 1088-1099) a fost cel care a declansat prima cruciada.
Secolul al XI-lea pentru Occident a fost o perioada profund spirituala. Invatatura crestina influenta practic orice aspect al vietii omenesti de la nastere la moarte, la somn si mancare, casatorie si sanatate. Virtuti ca dreptatea, caritatea ii dominau pe crestini si poate mai ales frica de Judecata din Urma, in care sufletele se cantareau si urma rasplata sau pedeapsa vesnica. O modalitate de a duce o viata curata era...