Poezia fratelui Traian Dorz este ca o rugăciune rostită cu timiditatea penitentului umil.
Sergiu Grosu Cuvantul Romanesc , septembrie 1989 Scrie in cartea Apocalipsei: Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza! (Apocalipsa, 14. 13). Verse tul acesta i se potriveste, in chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, caruia Parintele Iosif Trifa []Sergiu Grosu Cuvantul Romanesc , septembrie 1989Scrie in cartea Apocalipsei: Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza! (Apocalipsa, 14. 13). Verse tul acesta i se potriveste, in chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, caruia Parintele Iosif Trifa ii spunea intotdea una, cu o ruptura de suflet: Draga Dorz .
La cuvintele acestea reconfortante m-am gandit atunci, cand un frate de credinta din Banatul sarbesc mi-a adus la cunostinta, pe la mijlocul lunii Iunie, ca fratele Traian Dorz, cantaretul lui Hristos si slujitorul neobosit al Evangheliei, se afla de cateva zile internat la un spital din Beius, cazut intr-o stare de coma profunda si ca, din pacate, clipa ple carii lui este aproape. Am telefonat indata la familia cea mai apropiata de inima sa, ca sa mi se raspunda ca ucenicul si prietenul sau, Vasile, impreuna cu care batatorea drumurile spitalelor si-ale bailor Covasna, ii veghea zi si noapte lenta, tacuta lui stingere. Pentru ca la 20 Iunie, sa mi se comunice la telefon, cu o voce inlacrimata, ca fratele Traian a adormit in Domnul in zorii zilei, la ora 4 si 10 minute, el, care s-a comportat toata viata, care a sufe rit toata viata, care a luptat, a cantat si-a scris toata viata, conform indemnului Sfantului Pavel, ca un bun ostas al lui Hristos (2 Timotei 2.3).
Nu avea decat 15 ani si jumatate cand s-a predat Domnului. Era Duminica, 8 Iunie 1930. Misionarul care l-a adus la picioarele Mantuitorului a fost cartea Corabia lui Noe a Parintelui Iosif Trifa, intemeietorul Oastei Domnului, carte primita ca premiu de la pro fesorul de religie, un preot din Beius. Cartea aceasta se destainuie fratele Traian Dorz, intr-unul din multiplele sale manuscrise, care ar merita sa vada lumina tiparului in lumea libera cartea aceasta mi-a vorbit mie pentru prima data despre pacat, despre nasterea din nou, despre Sangele lui Hristos si despre mantuirea sufletului meu in prima luna dupa ce s-a inscris in Oaste, s-a si abonat la foaia Oastea Domnului, ce aparea la Sibiu, si datorita careia s-a format duhovniceste, cucerit de articolele Parintele Iosif. La adunari nu prea avea unde sa se duca, deoarece satele erau indepartate, iar la Beius se tineau prea rar. Astfel, marturiseste fratele Traian Dorz, viata mea duhovniceasca s-a dezvoltat inlauntru si nu inafara. Aveam Noul Testament nedespartit de mine si in orice clipa libera citeam din el indata ce ramaneam singur, ma ascundeam pe unde puteam ca sa ma rog. Simteam atata nevoie de rugaciune, incat nu-mi sta gandul la nimic altceva mai mult decat sa ma rog. indata ce apu cam undeva un loc mai ferit, unde sa nu ma vada nimeni, ma arun cam in genunchi, imi inaltam mainile si tot sufletul in sus si asa ma rugam, lacom dupa rugaciune ca un copil dupa miere. Asa ma infruptam din rugaciunea cea mai fericita si mai gustoasa. Asa ma adanceam in partasia cea mai dulce cu Domnul meu de Care nu ma mai puteam satura Destainuirea aceasta explica, in mare masura, nu numai pro filul spiritual al luptatorului crestin, pentru care rugaciunea este o arma de aparare si de atac, dar si miezul trairii sale duhovni cesti, mireasma unica a versurilor sale religioase, permanenta ple doarie pentru necesitatea suprematiei Domnului Isus in creatia poetica, cheltuirea totala in slujba de infrumusetare interioara a poporului roman, pe care l-a iubit si pentru mantuirea caruia a mers pe urmele marelui sau predecesor din Sibiu practicandu-i invatatu ra si aparandu-i memoria de-a lungul anilor. El a fost ucenicul si colaboratorul intim al Parintelui Iosif Trifa, care i-a apreciat talentul i i-a dat posibilitatea sa publice, in foile Oastei Domnului, minunatele sale poezii religioase. in 1935, la 20 de ani, ii apare cea din tai roada a stradaniei sale poetice placheta La Golgota , iar in 1937, in perioada stagiului militar, isi vede tiparita a doua culegere de poezii, intitulata Pe drumul crucii .
Ceva mai tarziu, credin ciosii din Romania vor trai clipe de extaz, citind Cantarile Apocalipsei , din care foarte multe poezii vor deveni cantari de dra goste si de proslavire a Numelui Domnului Isus. Cine poate uita: Ce nume scump ai Tu, Isuse, Iubitul sufletului meu ? i cine n-a fredonat, cu ochii scaldati de lacrimile fericirii depline: O, Isuse dulce, dulcele meu Domn/ Ziua treaz si noaptea suspinand in somn/ Sufletul meu cheama Chipul tau cel bland/ Ziua treaz, Isuse, noaptea suspinand ?Nimeni n-a cantat in tara noastra, cu mai multa dragoste si pietate evanghelica pe Isus, Mantuitorul,pe Mirele iubit , atat de prezent in versurile sale simple, din punct de vedere estetic, dar mustind de seva Duhului. Toata poezia fratelui Traian Dorz e ca o ruga ciune rostita cu timiditatea penitentului umil, in cautarea obarsiilor sale divine; e ca o revarsare de cer oferita sufletelor dornice de slava si de comuniune dumnezeiasca.
De Traian Dorz ma leaga amintiri frumoase in legatura cu lucrarea Oastei Domnului. Incepand cu anul 1948, cand voia lui Dumnezeu ne-a incrucisat drumurile (in acea perioada, predicam la adunarile ostasesti din biserica Sf. Ecaterina, alaturi de scriitorii Al. Lascarov-Moldovanu si I. Gr. Oprisan), mereu ne-am vazut si rugat impreuna, fie cand venea la Bucuresti, sa viziteze pe fratii din Ghencea, fie cu prilejul adunarilor ostasesti din tara, fie la sfa turile fratesti hotarate de el, in vederea discutarii mersului lucrarii si a masurilor de rigoare ce trebuiau luate, pentru pastrarea spiri tualitatii Oastei Domnului, conform viziunii Parintelui Iosif Trifa. Ce clipe sfinte, de o cutremuratoare ambianta spirituala, am trait impreuna, de pilda, in casa fratelui Valer, din Carpinis, unde am fost invitat sa-mi petrec vacanta anului 1952. i cat de mult s-a bucu rat cand i-am citit ciclul de poeme In scoala Domnului Isus si poemul dramatic,Fiul cel pierdut , ticluite in vara aceea de vis, sub bolta de lumina a dragostei lui Dumnezeu si a unei indestruc tibile partasii fratesti. Fratele Traian abia iesise din puscarie si locuia in casa unui frate din Simeria. Insa nu pentru vreme indelungata, fiindca in dimineata de Craciun a fost din nou arestat si inchis la Deva, pentru ca pe ziua de 2 martie 1953 sa fie trimis la munca in colonii , cum ii promisese ofiterul anchetator, via lagarul Ghencea, un centru de triere a detinutilor apti sa munceasca. De acolo a fost expediat in Baragan, cu domiciliul obligatoriu mai intai in satul Dropia, la 6 km. de gara Ciulnita, apoi la o ferma a unei statiuni experimentale. Acolo l-am vizitat cu...
La cuvintele acestea reconfortante m-am gandit atunci, cand un frate de credinta din Banatul sarbesc mi-a adus la cunostinta, pe la mijlocul lunii Iunie, ca fratele Traian Dorz, cantaretul lui Hristos si slujitorul neobosit al Evangheliei, se afla de cateva zile internat la un spital din Beius, cazut intr-o stare de coma profunda si ca, din pacate, clipa ple carii lui este aproape. Am telefonat indata la familia cea mai apropiata de inima sa, ca sa mi se raspunda ca ucenicul si prietenul sau, Vasile, impreuna cu care batatorea drumurile spitalelor si-ale bailor Covasna, ii veghea zi si noapte lenta, tacuta lui stingere. Pentru ca la 20 Iunie, sa mi se comunice la telefon, cu o voce inlacrimata, ca fratele Traian a adormit in Domnul in zorii zilei, la ora 4 si 10 minute, el, care s-a comportat toata viata, care a sufe rit toata viata, care a luptat, a cantat si-a scris toata viata, conform indemnului Sfantului Pavel, ca un bun ostas al lui Hristos (2 Timotei 2.3).
Nu avea decat 15 ani si jumatate cand s-a predat Domnului. Era Duminica, 8 Iunie 1930. Misionarul care l-a adus la picioarele Mantuitorului a fost cartea Corabia lui Noe a Parintelui Iosif Trifa, intemeietorul Oastei Domnului, carte primita ca premiu de la pro fesorul de religie, un preot din Beius. Cartea aceasta se destainuie fratele Traian Dorz, intr-unul din multiplele sale manuscrise, care ar merita sa vada lumina tiparului in lumea libera cartea aceasta mi-a vorbit mie pentru prima data despre pacat, despre nasterea din nou, despre Sangele lui Hristos si despre mantuirea sufletului meu in prima luna dupa ce s-a inscris in Oaste, s-a si abonat la foaia Oastea Domnului, ce aparea la Sibiu, si datorita careia s-a format duhovniceste, cucerit de articolele Parintele Iosif. La adunari nu prea avea unde sa se duca, deoarece satele erau indepartate, iar la Beius se tineau prea rar. Astfel, marturiseste fratele Traian Dorz, viata mea duhovniceasca s-a dezvoltat inlauntru si nu inafara. Aveam Noul Testament nedespartit de mine si in orice clipa libera citeam din el indata ce ramaneam singur, ma ascundeam pe unde puteam ca sa ma rog. Simteam atata nevoie de rugaciune, incat nu-mi sta gandul la nimic altceva mai mult decat sa ma rog. indata ce apu cam undeva un loc mai ferit, unde sa nu ma vada nimeni, ma arun cam in genunchi, imi inaltam mainile si tot sufletul in sus si asa ma rugam, lacom dupa rugaciune ca un copil dupa miere. Asa ma infruptam din rugaciunea cea mai fericita si mai gustoasa. Asa ma adanceam in partasia cea mai dulce cu Domnul meu de Care nu ma mai puteam satura Destainuirea aceasta explica, in mare masura, nu numai pro filul spiritual al luptatorului crestin, pentru care rugaciunea este o arma de aparare si de atac, dar si miezul trairii sale duhovni cesti, mireasma unica a versurilor sale religioase, permanenta ple doarie pentru necesitatea suprematiei Domnului Isus in creatia poetica, cheltuirea totala in slujba de infrumusetare interioara a poporului roman, pe care l-a iubit si pentru mantuirea caruia a mers pe urmele marelui sau predecesor din Sibiu practicandu-i invatatu ra si aparandu-i memoria de-a lungul anilor. El a fost ucenicul si colaboratorul intim al Parintelui Iosif Trifa, care i-a apreciat talentul i i-a dat posibilitatea sa publice, in foile Oastei Domnului, minunatele sale poezii religioase. in 1935, la 20 de ani, ii apare cea din tai roada a stradaniei sale poetice placheta La Golgota , iar in 1937, in perioada stagiului militar, isi vede tiparita a doua culegere de poezii, intitulata Pe drumul crucii .
Ceva mai tarziu, credin ciosii din Romania vor trai clipe de extaz, citind Cantarile Apocalipsei , din care foarte multe poezii vor deveni cantari de dra goste si de proslavire a Numelui Domnului Isus. Cine poate uita: Ce nume scump ai Tu, Isuse, Iubitul sufletului meu ? i cine n-a fredonat, cu ochii scaldati de lacrimile fericirii depline: O, Isuse dulce, dulcele meu Domn/ Ziua treaz si noaptea suspinand in somn/ Sufletul meu cheama Chipul tau cel bland/ Ziua treaz, Isuse, noaptea suspinand ?Nimeni n-a cantat in tara noastra, cu mai multa dragoste si pietate evanghelica pe Isus, Mantuitorul,pe Mirele iubit , atat de prezent in versurile sale simple, din punct de vedere estetic, dar mustind de seva Duhului. Toata poezia fratelui Traian Dorz e ca o ruga ciune rostita cu timiditatea penitentului umil, in cautarea obarsiilor sale divine; e ca o revarsare de cer oferita sufletelor dornice de slava si de comuniune dumnezeiasca.
De Traian Dorz ma leaga amintiri frumoase in legatura cu lucrarea Oastei Domnului. Incepand cu anul 1948, cand voia lui Dumnezeu ne-a incrucisat drumurile (in acea perioada, predicam la adunarile ostasesti din biserica Sf. Ecaterina, alaturi de scriitorii Al. Lascarov-Moldovanu si I. Gr. Oprisan), mereu ne-am vazut si rugat impreuna, fie cand venea la Bucuresti, sa viziteze pe fratii din Ghencea, fie cu prilejul adunarilor ostasesti din tara, fie la sfa turile fratesti hotarate de el, in vederea discutarii mersului lucrarii si a masurilor de rigoare ce trebuiau luate, pentru pastrarea spiri tualitatii Oastei Domnului, conform viziunii Parintelui Iosif Trifa. Ce clipe sfinte, de o cutremuratoare ambianta spirituala, am trait impreuna, de pilda, in casa fratelui Valer, din Carpinis, unde am fost invitat sa-mi petrec vacanta anului 1952. i cat de mult s-a bucu rat cand i-am citit ciclul de poeme In scoala Domnului Isus si poemul dramatic,Fiul cel pierdut , ticluite in vara aceea de vis, sub bolta de lumina a dragostei lui Dumnezeu si a unei indestruc tibile partasii fratesti. Fratele Traian abia iesise din puscarie si locuia in casa unui frate din Simeria. Insa nu pentru vreme indelungata, fiindca in dimineata de Craciun a fost din nou arestat si inchis la Deva, pentru ca pe ziua de 2 martie 1953 sa fie trimis la munca in colonii , cum ii promisese ofiterul anchetator, via lagarul Ghencea, un centru de triere a detinutilor apti sa munceasca. De acolo a fost expediat in Baragan, cu domiciliul obligatoriu mai intai in satul Dropia, la 6 km. de gara Ciulnita, apoi la o ferma a unei statiuni experimentale. Acolo l-am vizitat cu...
