CELE DOUĂ MÂNDRII ŞI CELE DOUĂ SMERENII
Dar sunt doua smerenii, precum si doua mandrii. Cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe fratele, cand il socoteste ca nefiind nimic si pe sine ca fiind mai presus de el. Acesta de nu se va trezi repede si de nu se va sargui sa scape de ea, vine pe incetul si la a []Patriarhul care vietuia ca pustnicii Preafericitul Pavel al SerbieiDar sunt doua smerenii, precum si doua mandrii. Cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe fratele, cand il socoteste ca nefiind nimic si pe sine ca fiind mai presus de el. Acesta de nu se va trezi repede si de nu se va sargui sa scape de ea, vine pe incetul si la a doua mandrie, prin care se mandreste si impotriva lui Dumnezeu, si-si pune pe seama sa ispravile savarsite, nu pe seama lui Dumnezeu.
Cu adevarat, fratii mei, am vazut odata pe cineva ajungand la aceasta stare jalnica. La inceput, daca cineva dintre frati ii spunea ceva despre altul, dispretuia pe fiecare si zicea: Cine e acela? Nu este altul (bun) decat Zosima si cei impreuna cu el . Apoi a inceput sa-i dispretuiasca si pe acestia si sa zica: Nu este altul (bun) decat Macarie . i dupa putin a inceput sa spuna: Cine e Macarie? Nimeni. Nu sunt decat Vasile si Grigorie (mari) . Apoi, dupa putin a inceput sa-i dispretuiasca si pe acestia, zicand: Cine este Vasile? i cine e Grigorie? Nimeni. Numai Petru si Pavel (sunt mari) . i ii spusei lui: Cu adevarat, frate, si pe acestia ii vei dispretui . i, credeti-ma, ca peste putina vreme, a inceput sa zica: Cine este Petru si cine, Pavel? Nimeni. Numai Sfanta Treime (e mare) .
Pe urma s-a mandrit si asupra lui Dumnezeu Insusi si asa si-a iesit din sine.
De aceea, trebuie sa luptam, fratii mei, impotriva celei dintai mandrii, ca sa nu cadem pe incetul si in mandria cea mai deplina.()Iata, am spus care e mandria cea dintai si care e cea de a doua (). Sa aflam acum care sunt si cele doua smerenii.
Smerenia cea dintai sta in a socoti cineva pe fratele sau mai intelept decat pe sine si intrecandu-l pe el in toate si, simplu graind, asa cum a zis sfantul acela, in a se socoti pe sine mai prejos de toti.
Iar a doua smerenie sta in a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile. Aceasta este smerenia desavarsita a sfintilor. Aceasta se naste in chip firesc in suflet din lucrarea poruncilor. Caci precum cand pomii poarta rod mult, rodul incovoaie ramurile si le trage in jos, iar cel ce nu poarta rod, se inalta si sta drept dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urca in sus, nu poarta rod, iar de ia cineva pietre si le atarna de ramuri si le trage in jos, acestea fac rod asa este si cu sufletul: cand se smereste aduce rod si cu cat aduce rod mai mult, cu atat se smereste mai mult. Astfel, sfintii, cu cat se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atat se vad pe ei mai pacatosi.
Mi-amintesc ca...
Cu adevarat, fratii mei, am vazut odata pe cineva ajungand la aceasta stare jalnica. La inceput, daca cineva dintre frati ii spunea ceva despre altul, dispretuia pe fiecare si zicea: Cine e acela? Nu este altul (bun) decat Zosima si cei impreuna cu el . Apoi a inceput sa-i dispretuiasca si pe acestia si sa zica: Nu este altul (bun) decat Macarie . i dupa putin a inceput sa spuna: Cine e Macarie? Nimeni. Nu sunt decat Vasile si Grigorie (mari) . Apoi, dupa putin a inceput sa-i dispretuiasca si pe acestia, zicand: Cine este Vasile? i cine e Grigorie? Nimeni. Numai Petru si Pavel (sunt mari) . i ii spusei lui: Cu adevarat, frate, si pe acestia ii vei dispretui . i, credeti-ma, ca peste putina vreme, a inceput sa zica: Cine este Petru si cine, Pavel? Nimeni. Numai Sfanta Treime (e mare) .
Pe urma s-a mandrit si asupra lui Dumnezeu Insusi si asa si-a iesit din sine.
De aceea, trebuie sa luptam, fratii mei, impotriva celei dintai mandrii, ca sa nu cadem pe incetul si in mandria cea mai deplina.()Iata, am spus care e mandria cea dintai si care e cea de a doua (). Sa aflam acum care sunt si cele doua smerenii.
Smerenia cea dintai sta in a socoti cineva pe fratele sau mai intelept decat pe sine si intrecandu-l pe el in toate si, simplu graind, asa cum a zis sfantul acela, in a se socoti pe sine mai prejos de toti.
Iar a doua smerenie sta in a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile. Aceasta este smerenia desavarsita a sfintilor. Aceasta se naste in chip firesc in suflet din lucrarea poruncilor. Caci precum cand pomii poarta rod mult, rodul incovoaie ramurile si le trage in jos, iar cel ce nu poarta rod, se inalta si sta drept dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urca in sus, nu poarta rod, iar de ia cineva pietre si le atarna de ramuri si le trage in jos, acestea fac rod asa este si cu sufletul: cand se smereste aduce rod si cu cat aduce rod mai mult, cu atat se smereste mai mult. Astfel, sfintii, cu cat se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atat se vad pe ei mai pacatosi.
Mi-amintesc ca...
