4 iulie -„Ziua Crucii Roşii Române”
4 iulie -Ziua Crucii Rosii Romane . Societatea de Cruce Rosie din Romania s-a infiintat si a primit recunoasterea Comitetului International al Crucii Rosii la 4 iulie 1876, la doi ani dupa aderarea tarii noastre la Prima Conventie de la Geneva pentru ameliorarea situatiei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie . Printre semnatarii actului de []The post 4 iulie -Ziua Crucii Rosii Romane appeared first on Jurnal Spiritual.4 iulie -Ziua Crucii Rosii Romane was first posted on iulie 4, 2020 at 6:42 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com4 iulie -Ziua Crucii Rosii Romane . Societatea de Cruce Rosie din Romania s-a infiintat si a primit recunoasterea Comitetului International al Crucii Rosii la 4 iulie 1876, la doi ani dupa aderarea tarii noastre la Prima Conventie de la Geneva pentru ameliorarea situatiei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie . Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane (CRR) se regaseau importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.
A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza si dr. Carol Davila, Primul presedinte al CRR, care isi avea sediul intr-o aripa a actualului Spital Coltea din Bucuresti, a fost printul Dimitrie Ghica (1876-1897). In 1919, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania (SNCRR) adera la Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, in 1954, la Conventiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinta Internationala a Crucii Rosii, de la Viena, in 1965 si reactualizate, in 1985, au stat la baza intregii activitati a SNCRR, incepand cu 22 decembrie 1989. La 20 iulie 1876, prima ambulanta a CRR a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. A urmat Razboiul de Independenta (1877-1878), cand Crucea Rosie a intervenit cu personal sanitar, ambulante si trenuri sanitare in sprijinul trupelor de campanie. A infiintat asezaminte spitalicesti in Bucuresti si in diferite orase din tara. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu zece paturi.
Prin Statutul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania , prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea era activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatind personal voluntar. In 1915, Adunarea Generala a SNCRR a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste . In timpul Primului Razboi Mondial, misiunea Crucii Rosii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale in Bucuresti si in tara. Insasi Regina Maria s-a implicat in operatiunile desfasurate in sprijinul ranitilor. Ulterior, CRR a oferit asistenta miilor de prizonieri eliberati din captivitate, care incercau sa se intoarca la casele lor, dar si invalizilor, bolnavilor si orfanilor de razboi. SNCRR si-a concentrat eforturile, cu prioritate, in directia sprijinirii actiunilor de combatere a bolilor contagioase tuberculoza, malaria, holera si ridicarii gradului extrem de scazut de educatie sanitara a populatiei. Un moment deosebit, care a marcat evolutia Crucii Rosii in Romania, l-a constituit crearea Crucii Rosii a Tinerimii.
In 1939, Crucea Rosie avea ca membri 72.000 de tineri. Intre anii 1930-1937, in incinta Spitalului Militar din Bucuresti s-a construit un pavilion destinat functionarii scolii de infirmiere voluntare, apoi, in cadrul coloniei de vara de la Mangalia, s-a mai construit inca un pavilion. Numarul filialelor a crescut de la 84 in 1926 la 100 in 1938, iar numarul membrilor a crescut in aceeasi perioada de la 18.000 la 30.000. In 1940, in urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena si a Tratatului cu Bulgaria, cand Romania a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Rosie Romana, aflata sub inaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiati. Tot in 1940, la 25 iunie, prin Conventia de la Geneva din 1929, care reglementa situatia aviatiei sanitare aflata sub emblema Crucii Rosii pe timp de conflict armat, a fost posibila aparitia Escadrilei Albe a Crucii Rosii Romane, prima escadrila sanitara pilotata de femei. Dupa intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial, CRR si-a mobilizat toate resursele materiale si umane pentru a acorda sprijin neintrerupt ranitilor, bolnavilor, prizonierilor si refugiatilor, actionand astfel in conditii de razboi total. Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Rosie si 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Rosii au muncit pe front si in spital si au fost organizate sase spitale de campanie, 16 spitale de zona interioara, 55 de...
A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza si dr. Carol Davila, Primul presedinte al CRR, care isi avea sediul intr-o aripa a actualului Spital Coltea din Bucuresti, a fost printul Dimitrie Ghica (1876-1897). In 1919, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania (SNCRR) adera la Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, in 1954, la Conventiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinta Internationala a Crucii Rosii, de la Viena, in 1965 si reactualizate, in 1985, au stat la baza intregii activitati a SNCRR, incepand cu 22 decembrie 1989. La 20 iulie 1876, prima ambulanta a CRR a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. A urmat Razboiul de Independenta (1877-1878), cand Crucea Rosie a intervenit cu personal sanitar, ambulante si trenuri sanitare in sprijinul trupelor de campanie. A infiintat asezaminte spitalicesti in Bucuresti si in diferite orase din tara. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu zece paturi.
Prin Statutul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania , prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea era activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatind personal voluntar. In 1915, Adunarea Generala a SNCRR a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste . In timpul Primului Razboi Mondial, misiunea Crucii Rosii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale in Bucuresti si in tara. Insasi Regina Maria s-a implicat in operatiunile desfasurate in sprijinul ranitilor. Ulterior, CRR a oferit asistenta miilor de prizonieri eliberati din captivitate, care incercau sa se intoarca la casele lor, dar si invalizilor, bolnavilor si orfanilor de razboi. SNCRR si-a concentrat eforturile, cu prioritate, in directia sprijinirii actiunilor de combatere a bolilor contagioase tuberculoza, malaria, holera si ridicarii gradului extrem de scazut de educatie sanitara a populatiei. Un moment deosebit, care a marcat evolutia Crucii Rosii in Romania, l-a constituit crearea Crucii Rosii a Tinerimii.
In 1939, Crucea Rosie avea ca membri 72.000 de tineri. Intre anii 1930-1937, in incinta Spitalului Militar din Bucuresti s-a construit un pavilion destinat functionarii scolii de infirmiere voluntare, apoi, in cadrul coloniei de vara de la Mangalia, s-a mai construit inca un pavilion. Numarul filialelor a crescut de la 84 in 1926 la 100 in 1938, iar numarul membrilor a crescut in aceeasi perioada de la 18.000 la 30.000. In 1940, in urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena si a Tratatului cu Bulgaria, cand Romania a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Rosie Romana, aflata sub inaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiati. Tot in 1940, la 25 iunie, prin Conventia de la Geneva din 1929, care reglementa situatia aviatiei sanitare aflata sub emblema Crucii Rosii pe timp de conflict armat, a fost posibila aparitia Escadrilei Albe a Crucii Rosii Romane, prima escadrila sanitara pilotata de femei. Dupa intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial, CRR si-a mobilizat toate resursele materiale si umane pentru a acorda sprijin neintrerupt ranitilor, bolnavilor, prizonierilor si refugiatilor, actionand astfel in conditii de razboi total. Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Rosie si 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Rosii au muncit pe front si in spital si au fost organizate sase spitale de campanie, 16 spitale de zona interioara, 55 de...
