Dacã nu acum, atunci când? sau despre Trai(a)nicia dor(z)ului…
Cand ni se aprinde cate o noua candela in Cer, intregind sinaxarul de har al Imparatiei, cel mai adesea aceasta se intampla din cauza nevegherii noastre, imblanzita, oarecum, tocmai de catre rugatorul dobandit de noi inaintea lui Dumnezeu, deja degrab mijlocitor pentru cei ramasi urmaritori. Fratele Traian are ceva din maretia unui cuminte si tumultos []Cand ni se aprinde cate o noua candela in Cer, intregind sinaxarul de har al Imparatiei, cel mai adesea aceasta se intampla din cauza nevegherii noastre, imblanzita, oarecum, tocmai de catre rugatorul dobandit de noi inaintea lui Dumnezeu, deja degrab mijlocitor pentru cei ramasi urmaritori.
Fratele Traian are ceva din maretia unui cuminte si tumultos izvor tasnind insolit si impetuos din cele mai tainice tinuturi ale asteptarii si rugaciunii implorand a izbavire ale unui Neam. Nerutralizand ne-simtirea unei lumi (aflate in prag de grea incercare, razboi indreptat intr-o directie contrara voii lui Dumnezeu), poporului acestuia i s-a trimis la inceput zvon de colind dinspre Mizies, intr-un freatism reverberand tot mai deslusit, mai dumnezeiesc, a Betleem. Nascut in miez de Sarbatoare din dalbe flori si ler de ler, pruncul acesta ne-a fost daruit tocmai pentru a reface dialogul dintre noi si Cer. Iar ca limbaj al restaurarii acestuia, al reintalnirii cu Dumnezeu, i s-a previzionat poezia, versul-reper, limbajul vectorial cel mai adecvat pentru un popor al suferintei, al cautarii, al cuminteniei incremenite parca in asteptare.
Cu glas de clopot si lacrima scaparata in parg de vecernii, de acum el, Poetul, se va statornici stalpnic neostoit al vazDuhului fiecaruia dintre noi, cei atinsi de adierea de har a cantarii sale chematoare. Insotitor neobosit spre Emausul oricarui suflet (ne)urnit pe Cale, el ne va fi una din cele mai binecuvantate certitudini ale statorniciei in Adevar si autentica partasie.
Ceea ce il distanteaza pe poetul Traian Dorz de alti autori e tocmai aceasta dinamica a implinirii in Dumnezeu, intr-un perspectivism uimitor, neviciat nicicum de pagubosul relativism, de invazia derizoriului. Fratele...
Fratele Traian are ceva din maretia unui cuminte si tumultos izvor tasnind insolit si impetuos din cele mai tainice tinuturi ale asteptarii si rugaciunii implorand a izbavire ale unui Neam. Nerutralizand ne-simtirea unei lumi (aflate in prag de grea incercare, razboi indreptat intr-o directie contrara voii lui Dumnezeu), poporului acestuia i s-a trimis la inceput zvon de colind dinspre Mizies, intr-un freatism reverberand tot mai deslusit, mai dumnezeiesc, a Betleem. Nascut in miez de Sarbatoare din dalbe flori si ler de ler, pruncul acesta ne-a fost daruit tocmai pentru a reface dialogul dintre noi si Cer. Iar ca limbaj al restaurarii acestuia, al reintalnirii cu Dumnezeu, i s-a previzionat poezia, versul-reper, limbajul vectorial cel mai adecvat pentru un popor al suferintei, al cautarii, al cuminteniei incremenite parca in asteptare.
Cu glas de clopot si lacrima scaparata in parg de vecernii, de acum el, Poetul, se va statornici stalpnic neostoit al vazDuhului fiecaruia dintre noi, cei atinsi de adierea de har a cantarii sale chematoare. Insotitor neobosit spre Emausul oricarui suflet (ne)urnit pe Cale, el ne va fi una din cele mai binecuvantate certitudini ale statorniciei in Adevar si autentica partasie.
Ceea ce il distanteaza pe poetul Traian Dorz de alti autori e tocmai aceasta dinamica a implinirii in Dumnezeu, intr-un perspectivism uimitor, neviciat nicicum de pagubosul relativism, de invazia derizoriului. Fratele...
