Rugăciunile de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii
Sfanta Liturghie, prilej de pomenire a viilor si a celor adormiti Rugaciunea liturgica, dupa continutul sau, poate sa fie doxologica, adica de lauda si preamarire a lui Dumnezeu, de multumire si de cerere. Desi exista o ierarhizare a lor, elementele lor caracteristice se intalnesc adesea in cuprinsul aceleiasi rugaciuni [Mitrofanovici, Tarnavschi, Cotlarciuc, Liturgica Bisericii Ortodoxe, []Sfanta Liturghie, prilej de pomenire a viilor si a celor adormitiRugaciunea liturgica, dupa continutul sau, poate sa fie doxologica, adica de lauda si preamarire a lui Dumnezeu, de multumire si de cerere. Desi exista o ierarhizare a lor, elementele lor caracteristice se intalnesc adesea in cuprinsul aceleiasi rugaciuni [Mitrofanovici, Tarnavschi, Cotlarciuc, Liturgica Bisericii Ortodoxe, Cernauti, 1929, p. 298].
Rugaciunea care insoteste cererile si ofrandele credinciosilor, prezentandu-le lui Hristos si, prin Hristos, Tatalui din ceruri, ia forma rugaciunii de mijlocire.
In rugaciunea Bisericii se pot observa doua directii aparent contradictorii. Pe de-o parte, Biserica este intoarsa spre lumea intreaga, spre intreaga umanitate, chemand credinciosii la unitatea de iubire si de credinta, ca sa se implineasca Biserica, Trupul tainic al Domnului. Pe de alta parte, Biserica se preocupa de trebuinta, nevoia si bucuria fiecaruia. Antinomia aceasta consta in aceea ca in crestinism ansamblul creatiei are aceeasi valoare precum fiecare persoana in parte. Daca implinirea persoanei este de a se tine in sobor cu totii, implinirea lumii este de a deveni viata fiecaruia, caruia Dumnezeu i-a daruit lumea ca viata [Alexandre Schmemann, L Eucharistie Sacrament Boris Raduleanu, Ed. Anastasia].
Cererile credinciosilor si darurile aduse de ei sunt prezentate lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, prin pomenirea nominala a acestora, prin amintirea numelui lor de botez.1. Sensul teologic al pomenirilor liturgiceIntrarea Mare cu Sfintele Daruri este deschisa si incheiata de cuvintele de comemorare : Pe voi pe toti sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu [Liturghier, Bucuresti, 1980, p. 128-129]. Ofranda credinciosilor este insotita de mijlocirea ca Dumnezeu sa- i aminteasca de noi.a) Semnificatia memorialului liturgicPentru a intelege semnificatia memorialului liturgic vom aminti, mai intai, sensul memoriei (amintirii), ca dar tainic si specific omului, de a reinvia trecutul si de a pastra cunostintele despre aceasta. Aceasta facultate a omului are nota sa de ambiguitate. Pe de o parte, ma face sa retraiesc real trecutul, iar pe de alta parte, trecutul nu este reinviat fara intoarcere, aparand constiinta ca acest trecut este absent. De aici si tristetea care insoteste memorialul natural. In ultima analiza, memoria este constiinta mortii. Prin aceasta, omul cunoaste ca este muritor si poate sa inteleaga natura vietii celei noi, data noua prin Hristos [Al. Schmemann, op. cit., p. 130-131].
Dupa doctrina veterotestamentara, amintirea lui Dumnezeu inseamna intoarcerea Lui spre lume, prin puterea Sa providentiala care mentine lumea si ii da viata. Se spune ca a trai inseamna a ramane in amintirea lui Dumnezeu si a muri inseamna a decadea din aceasta [Ibidem, p. 131].
Darul amintirilor dat de Dumnezeu omului este energia care transforma iubirea in viata, in cunostinta, in comuniune si in unitate. Amintirea omului de Dumnezeu este iubirea sa ca raspuns celei dumnezeiesti, este intalnire si comuniune cu Dumnezeu. Omul singur, coroana creaturilor, pastreaza amintirea de Dumnezeu si prin cunoasterea vie a lui Dumnezeu el isi da seama ca lumea este a lui Dumnezeu, o primeste de la Dumnezeu si e chemat sa o ridice spre Dumnezeu [Ibidem, p. 132. Vezi si Pr. Prof. D. Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. I, Bucuresti, 1978, p. 339-345].
Amintirea lui Dumnezeu fata de om este Dar de viata , iar amintirea omului fata de Dumnezeu este primirea acestui dar al vietii si sporirea lui.
Pacatul stramosesc consta in uitarea lui Dumnezeu. Omul si-a indreptat iubirea sa, amintirea sa si viata sa asupra altor lucruri, mai intai de toate asupra sa. S-a departat de Dumnezeu si a incetat de a-L mai vedea. De aceea, mantuirea omului si a lumii, regenerarea vietii, consta in a restabili amintirea ca putere datatoare de viata. Daca omul a uitat de Dumnezeu, in schimb Dumnezeu...
Rugaciunea care insoteste cererile si ofrandele credinciosilor, prezentandu-le lui Hristos si, prin Hristos, Tatalui din ceruri, ia forma rugaciunii de mijlocire.
In rugaciunea Bisericii se pot observa doua directii aparent contradictorii. Pe de-o parte, Biserica este intoarsa spre lumea intreaga, spre intreaga umanitate, chemand credinciosii la unitatea de iubire si de credinta, ca sa se implineasca Biserica, Trupul tainic al Domnului. Pe de alta parte, Biserica se preocupa de trebuinta, nevoia si bucuria fiecaruia. Antinomia aceasta consta in aceea ca in crestinism ansamblul creatiei are aceeasi valoare precum fiecare persoana in parte. Daca implinirea persoanei este de a se tine in sobor cu totii, implinirea lumii este de a deveni viata fiecaruia, caruia Dumnezeu i-a daruit lumea ca viata [Alexandre Schmemann, L Eucharistie Sacrament Boris Raduleanu, Ed. Anastasia].
Cererile credinciosilor si darurile aduse de ei sunt prezentate lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, prin pomenirea nominala a acestora, prin amintirea numelui lor de botez.1. Sensul teologic al pomenirilor liturgiceIntrarea Mare cu Sfintele Daruri este deschisa si incheiata de cuvintele de comemorare : Pe voi pe toti sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu [Liturghier, Bucuresti, 1980, p. 128-129]. Ofranda credinciosilor este insotita de mijlocirea ca Dumnezeu sa- i aminteasca de noi.a) Semnificatia memorialului liturgicPentru a intelege semnificatia memorialului liturgic vom aminti, mai intai, sensul memoriei (amintirii), ca dar tainic si specific omului, de a reinvia trecutul si de a pastra cunostintele despre aceasta. Aceasta facultate a omului are nota sa de ambiguitate. Pe de o parte, ma face sa retraiesc real trecutul, iar pe de alta parte, trecutul nu este reinviat fara intoarcere, aparand constiinta ca acest trecut este absent. De aici si tristetea care insoteste memorialul natural. In ultima analiza, memoria este constiinta mortii. Prin aceasta, omul cunoaste ca este muritor si poate sa inteleaga natura vietii celei noi, data noua prin Hristos [Al. Schmemann, op. cit., p. 130-131].
Dupa doctrina veterotestamentara, amintirea lui Dumnezeu inseamna intoarcerea Lui spre lume, prin puterea Sa providentiala care mentine lumea si ii da viata. Se spune ca a trai inseamna a ramane in amintirea lui Dumnezeu si a muri inseamna a decadea din aceasta [Ibidem, p. 131].
Darul amintirilor dat de Dumnezeu omului este energia care transforma iubirea in viata, in cunostinta, in comuniune si in unitate. Amintirea omului de Dumnezeu este iubirea sa ca raspuns celei dumnezeiesti, este intalnire si comuniune cu Dumnezeu. Omul singur, coroana creaturilor, pastreaza amintirea de Dumnezeu si prin cunoasterea vie a lui Dumnezeu el isi da seama ca lumea este a lui Dumnezeu, o primeste de la Dumnezeu si e chemat sa o ridice spre Dumnezeu [Ibidem, p. 132. Vezi si Pr. Prof. D. Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. I, Bucuresti, 1978, p. 339-345].
Amintirea lui Dumnezeu fata de om este Dar de viata , iar amintirea omului fata de Dumnezeu este primirea acestui dar al vietii si sporirea lui.
Pacatul stramosesc consta in uitarea lui Dumnezeu. Omul si-a indreptat iubirea sa, amintirea sa si viata sa asupra altor lucruri, mai intai de toate asupra sa. S-a departat de Dumnezeu si a incetat de a-L mai vedea. De aceea, mantuirea omului si a lumii, regenerarea vietii, consta in a restabili amintirea ca putere datatoare de viata. Daca omul a uitat de Dumnezeu, in schimb Dumnezeu...
