Hristos, prin credincioşii Săi, face lucruri mari
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Preacucernici si preaiubiti parinti, Preaiubiti frati si surori, Slavit sa fie Domnul! Multumim cu bucurie Domnului pentru ziua aceasta si pentru ca, iata, ne regasim in acest loc atat de sfant si atat de binecuvantat pentru noi, ca iarasi sa ne impartasim, intr-un chip []In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Preacucernici si preaiubiti parinti,Preaiubiti frati si surori,Slavit sa fie Domnul!Multumim cu bucurie Domnului pentru ziua aceasta si pentru ca, iata, ne regasim in acest loc atat de sfant si atat de binecuvantat pentru noi, ca iarasi sa ne impartasim, intr-un chip cu totul deosebit, de harul si de lucrarea Duhului Sfant, Cel revarsat la Cincizecime, la prima Cincizecime crestina, peste sfintii ucenici si apostoli ai Mantuitorului; dar, de atunci, revarsat, iara si iar, peste credinciosi pretutindeni si intotdeauna.
Am auzit cuvantul din Evanghelia de la Ioan, capitolul 7, cuvant pe care Mantuitorul l-a rostit cu glas puternic in mijlocul unei mari multimi, la templu, la Sarbatoarea Corturilor. Sarbatoarea dura sapte zile. In ziua ultima, ziua cea mare a sarbatorii , zice Evanghelia, Iisus a stat in mijlocul lor si a strigat aceste cuvinte: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea (In 7, 37). O, toata lumea atunci era insetata, pentru ca apa cea vie inca nu venise in lume. Dar cand spune Mantuitorul: daca inseteaza cineva, ne cuprinde pe toti, din toate timpurile. Apare aici acest pronume nehotarat, cineva; oricine, adica. Ce minunat lucru este setea dupa Dumnezeu! Oamenii inseteaza astazi dupa multe lucruri si cred ca ceva din lumea aceasta le-ar putea astampara setea. i vedem cat de nefericiti, cat de nemultumiti, cat de razvratiti sunt, pentru ca ei nu stiu dupa ce ar trebui sa inseteze. Noi sa insetam insa dupa apa cea vie a Duhului Sfant! Sa fim acei fericiti de care vorbeste Fericirea a patra: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt 5, 6). Iar aici este vorba despre apa cea vie a Duhului Sfant.
Noi suntem creati pentru Dumnezeu si sufletul nostru inseteaza dupa El. Poate multi nu au constiinta aceasta, nu stiu dupa ce inseteaza sufletul lor. Dar noi, care ascultam Evanghelia, stim dupa ce insetam. Iar Mantuitorul revarsa belsugul apei vietii peste noi. In finalul Evangheliei am auzit aceasta expresie, apa vietii . Mantuitorul spune ca cel care crede in El va fi imbelsugat de apa vietii, apa care ne da viata cea vesnica. Nu este alt izvor al acestei ape decat Hristos. Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea! Nu exista alternativa la Hristos. Oamenii vin cu tot felul de obiectiuni la adresa lui Hristos si cauta alte izvoare, isi sapa lorusi, cum spune proorocul, puturi crapate care nu tin apa (Ier 2, 13). Ni se propun tot felul de izvoare care nu adapa, care nu satisfac setea adanca a omului. Dar nu exista alt izvor al apei celei vii, al apei vietii, decat Iisus Hristos. El este izvorul apei vietii , al apei celei vii. Aceasta se arata in preinchipuire inca in Vechiul Testament, unde se istoriseste despre stanca din care a tasnit apa.
Traditia iudaica spunea ca stanca aceasta nu numai ca a tasnit apa atunci, ci ca, dupa aceea, ea ii urma pe israeliti in pustiu, ca minunat izvor al apei. De aceea, Sfantul Apostol Pavel, reluand aceasta traditie, spune despre israeliti ca toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca din stanca care ii urma si adauga: Iar stanca era Hristos (I Cor 10, 4). Deci o traditie iudaica, dupa care stanca din care a tasnit apa minunata calatorea cu ei; Apostolul zice insa ca stanca era Hristos. Astfel, inca in Vechiul Testament se vorbeste despre minunatul izvor care este Hristos. Chiar israelitii beau din aceasta stanca. Hristos era prezent acolo, pentru ca lucrarea Lui de mantuire se desfasura deja, iar noi am primit cu adevarat ceea ce atunci era numai fagaduinta. Mantuitorul precizeaza: Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge dinlauntrul lui, sau, in traducere literala, din pantecele lui (In 7, 38); adica din profunzimea fiintei lui.
Duhul nu fusese inca dat, ni se spune mai departe. Desigur ca Duhul a fost prezent in lume intotdeauna, a fost prezent inca la Creatie. Inca din Cartea Facerii aflam ca, inainte de a se intocmi creatia, cand pamantul era pustiu si gol , Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor primordiale (Fac 1, 2). Dar Duhul, ca apa vie care se revarsa in viata oamenilor, S-a dat numai ca rod al Jertfei lui Hristos. Sfantul Evanghelist Ioan, citand acest cuvant al Mantuitorului, introduce aici o precizare: Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era dat Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit (In 7, 39). Deci Sfantul Ioan tine sa precizeze ca a fost un moment in care s-a dat Duhul. Istoria lumii se imparte in doua: perioada de la Creatie pana la Pogorarea Duhului Sfant, adica de dinainte de revarsarea Duhului; si perioada de dupa Cincizecime, cand s-a dat Duhul. Duhul nu se daduse inca, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit. Vedeti, Sfantul Ioan face legatura clara intre lucrarea lui Hristos, toata lucrarea Sa de mantuire, de la Intrupare pana la preaslavirea Sa prin Cruce, Inviere si Inaltare, si trimiterea Duhului Sfant, Care vine ca rod al lucrarii lui Hristos. Duhul nu putea fi dat inainte de a fi preaslavit Domnul Iisus Hristos. Revarsarea Duhului asupra sfintilor ucenici, venirea Sa in lume, este consecinta minunata, este rodul binecuvantat al lucrarii mantuitoare a lui Hristos. Duhul izvoraste, de fapt, din Hristos cel Rastignit, din Hristos si Crucea Lui.
Revarsandu-Se Duhul la Cincizecime, toti cei insetati sunt chemati sa se hraneasca, sa se adape din apa cea vie, din apa vietii, care este Duhul Sfant. Cel ce crede in Mine, precum zice Scriptura, rauri de apa vie vor curge dinlauntrul lui. In editia mea, acest lui este cu l mic. Noi, cand citim acest cuvant, ne gandim in primul rand ca Hristos e Cel din Care curg raurile de apa vie. Ceea ce este profund adevarat. Dar Evanghelia de la Ioan ne spune mai mult. Da, apa cea vie a Duhului Sfant curge din Hristos. Dar aici este vorba de cel care crede in Hristos si care devine el insusi asta ne spune Evanghelistul Ioan , ca un izvor, pentru ca apa cea vie pe care el o primeste de la Domnul nu ramane statica, nu e ceva material si finit; si, primind apa Duhului Sfant, nu o primim doar pentru noi. Ci in noi, in fiecare, Duhul Sfant Se face izvor de apa vie. In acest cuvant din Evanghelia de la Ioan ni se spune, asadar, ca toti cei care cred in Hristos si care primesc apa cea vie devin ei insisi izvoare de apa vie. Aceasta o lamureste foarte clar un text paralel de la Ioan, din capitolul 4, din convorbirea cu samarineanca, unde Mantuitorul vorbeste tot despre apa cea vie si ca El, Hristosul, este Cel Care da apa cea vie. Ii spune...
Preacucernici si preaiubiti parinti,Preaiubiti frati si surori,Slavit sa fie Domnul!Multumim cu bucurie Domnului pentru ziua aceasta si pentru ca, iata, ne regasim in acest loc atat de sfant si atat de binecuvantat pentru noi, ca iarasi sa ne impartasim, intr-un chip cu totul deosebit, de harul si de lucrarea Duhului Sfant, Cel revarsat la Cincizecime, la prima Cincizecime crestina, peste sfintii ucenici si apostoli ai Mantuitorului; dar, de atunci, revarsat, iara si iar, peste credinciosi pretutindeni si intotdeauna.
Am auzit cuvantul din Evanghelia de la Ioan, capitolul 7, cuvant pe care Mantuitorul l-a rostit cu glas puternic in mijlocul unei mari multimi, la templu, la Sarbatoarea Corturilor. Sarbatoarea dura sapte zile. In ziua ultima, ziua cea mare a sarbatorii , zice Evanghelia, Iisus a stat in mijlocul lor si a strigat aceste cuvinte: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea (In 7, 37). O, toata lumea atunci era insetata, pentru ca apa cea vie inca nu venise in lume. Dar cand spune Mantuitorul: daca inseteaza cineva, ne cuprinde pe toti, din toate timpurile. Apare aici acest pronume nehotarat, cineva; oricine, adica. Ce minunat lucru este setea dupa Dumnezeu! Oamenii inseteaza astazi dupa multe lucruri si cred ca ceva din lumea aceasta le-ar putea astampara setea. i vedem cat de nefericiti, cat de nemultumiti, cat de razvratiti sunt, pentru ca ei nu stiu dupa ce ar trebui sa inseteze. Noi sa insetam insa dupa apa cea vie a Duhului Sfant! Sa fim acei fericiti de care vorbeste Fericirea a patra: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Mt 5, 6). Iar aici este vorba despre apa cea vie a Duhului Sfant.
Noi suntem creati pentru Dumnezeu si sufletul nostru inseteaza dupa El. Poate multi nu au constiinta aceasta, nu stiu dupa ce inseteaza sufletul lor. Dar noi, care ascultam Evanghelia, stim dupa ce insetam. Iar Mantuitorul revarsa belsugul apei vietii peste noi. In finalul Evangheliei am auzit aceasta expresie, apa vietii . Mantuitorul spune ca cel care crede in El va fi imbelsugat de apa vietii, apa care ne da viata cea vesnica. Nu este alt izvor al acestei ape decat Hristos. Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea! Nu exista alternativa la Hristos. Oamenii vin cu tot felul de obiectiuni la adresa lui Hristos si cauta alte izvoare, isi sapa lorusi, cum spune proorocul, puturi crapate care nu tin apa (Ier 2, 13). Ni se propun tot felul de izvoare care nu adapa, care nu satisfac setea adanca a omului. Dar nu exista alt izvor al apei celei vii, al apei vietii, decat Iisus Hristos. El este izvorul apei vietii , al apei celei vii. Aceasta se arata in preinchipuire inca in Vechiul Testament, unde se istoriseste despre stanca din care a tasnit apa.
Traditia iudaica spunea ca stanca aceasta nu numai ca a tasnit apa atunci, ci ca, dupa aceea, ea ii urma pe israeliti in pustiu, ca minunat izvor al apei. De aceea, Sfantul Apostol Pavel, reluand aceasta traditie, spune despre israeliti ca toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca din stanca care ii urma si adauga: Iar stanca era Hristos (I Cor 10, 4). Deci o traditie iudaica, dupa care stanca din care a tasnit apa minunata calatorea cu ei; Apostolul zice insa ca stanca era Hristos. Astfel, inca in Vechiul Testament se vorbeste despre minunatul izvor care este Hristos. Chiar israelitii beau din aceasta stanca. Hristos era prezent acolo, pentru ca lucrarea Lui de mantuire se desfasura deja, iar noi am primit cu adevarat ceea ce atunci era numai fagaduinta. Mantuitorul precizeaza: Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge dinlauntrul lui, sau, in traducere literala, din pantecele lui (In 7, 38); adica din profunzimea fiintei lui.
Duhul nu fusese inca dat, ni se spune mai departe. Desigur ca Duhul a fost prezent in lume intotdeauna, a fost prezent inca la Creatie. Inca din Cartea Facerii aflam ca, inainte de a se intocmi creatia, cand pamantul era pustiu si gol , Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor primordiale (Fac 1, 2). Dar Duhul, ca apa vie care se revarsa in viata oamenilor, S-a dat numai ca rod al Jertfei lui Hristos. Sfantul Evanghelist Ioan, citand acest cuvant al Mantuitorului, introduce aici o precizare: Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era dat Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit (In 7, 39). Deci Sfantul Ioan tine sa precizeze ca a fost un moment in care s-a dat Duhul. Istoria lumii se imparte in doua: perioada de la Creatie pana la Pogorarea Duhului Sfant, adica de dinainte de revarsarea Duhului; si perioada de dupa Cincizecime, cand s-a dat Duhul. Duhul nu se daduse inca, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit. Vedeti, Sfantul Ioan face legatura clara intre lucrarea lui Hristos, toata lucrarea Sa de mantuire, de la Intrupare pana la preaslavirea Sa prin Cruce, Inviere si Inaltare, si trimiterea Duhului Sfant, Care vine ca rod al lucrarii lui Hristos. Duhul nu putea fi dat inainte de a fi preaslavit Domnul Iisus Hristos. Revarsarea Duhului asupra sfintilor ucenici, venirea Sa in lume, este consecinta minunata, este rodul binecuvantat al lucrarii mantuitoare a lui Hristos. Duhul izvoraste, de fapt, din Hristos cel Rastignit, din Hristos si Crucea Lui.
Revarsandu-Se Duhul la Cincizecime, toti cei insetati sunt chemati sa se hraneasca, sa se adape din apa cea vie, din apa vietii, care este Duhul Sfant. Cel ce crede in Mine, precum zice Scriptura, rauri de apa vie vor curge dinlauntrul lui. In editia mea, acest lui este cu l mic. Noi, cand citim acest cuvant, ne gandim in primul rand ca Hristos e Cel din Care curg raurile de apa vie. Ceea ce este profund adevarat. Dar Evanghelia de la Ioan ne spune mai mult. Da, apa cea vie a Duhului Sfant curge din Hristos. Dar aici este vorba de cel care crede in Hristos si care devine el insusi asta ne spune Evanghelistul Ioan , ca un izvor, pentru ca apa cea vie pe care el o primeste de la Domnul nu ramane statica, nu e ceva material si finit; si, primind apa Duhului Sfant, nu o primim doar pentru noi. Ci in noi, in fiecare, Duhul Sfant Se face izvor de apa vie. In acest cuvant din Evanghelia de la Ioan ni se spune, asadar, ca toti cei care cred in Hristos si care primesc apa cea vie devin ei insisi izvoare de apa vie. Aceasta o lamureste foarte clar un text paralel de la Ioan, din capitolul 4, din convorbirea cu samarineanca, unde Mantuitorul vorbeste tot despre apa cea vie si ca El, Hristosul, este Cel Care da apa cea vie. Ii spune...
