PACATUL Despre pacat stim cu totii pentru ca toti suntem pacatosi. Cine indrazneste sa spuna ca nu-i pacatos? Numai un om care nu stie ce-i acela pacat, un om care-i total in afara traditiei bisericesti, in afara credintei. Un om credincios, un om integrat cat de cat in biserica, un om care are constiinta prezentei []PACATULDespre pacat stim cu totii pentru ca toti suntem pacatosi. Cine indrazneste sa spuna ca nu-i pacatos? Numai un om care nu stie ce-i acela pacat, un om care-i total in afara traditiei bisericesti, in afara credintei. Un om credincios, un om integrat cat de cat in biserica, un om care are constiinta prezentei lui Dumnezeu, a existentei Lui, acela se vede mereu cand se raporteaza la Dumnezeu sau la propria sa constiinta, caci Dumnezeu ne vorbeste prin constiinta pacatos. Orice om in lumea aceasta, daca are o judecata sanatoasa, daca nu-i pervertit, daca are cat de putina credinta cand se gandeste la Dumnezeu Adevarul absolut, Lumina, Sfintenia absoluta se vede ca nu raspunde la ceea ce Dumnezeu asteapta de la noi. Pentru ca noi toti suntem fiii lui Dumnezeu, suntem creatia Lui si El ne-a creat din iubire. Bineinteles ca Dumnezeu ne-a dat viata prin parintii nostri care, la randul lor, ne-au dat viata datorita iubirii lor. De aceea suntem datori sa ne iubim parintii care ne-au nascut si pe Dumnezeu care ne-a dat viata prin parintii nostri. Constatam de-a lungul vietii ca nu raspundem iubirii parintilor nostri si nici iubirii lui Dumnezeu cu masura cu care ar trebui sa raspundem. Aceasta inseamna ca pacatuim. Sigur ca exista nenumarate definitii ale pacatului. La teologie invatam ca pacatul este incalcarea, cu stiinta sau cu nestiinta, cu voie sau fara voie, a legii morale, a legii lui Dumnezeu, a poruncilor lui Dumnezeu. Vorbeam in seara asta de Maica Siluana este o maica unica in Romania (de cativa ani locuieste la Iasi), o fiinta a lui Dumnezeu foarte culta, este o minune a lui Dumnezeu, un dar al lui Dumnezeu pentru tara aceasta prin cunostintele ei, prin credinta ei profunda, prin evlavia ei, prin faptul ca vorbeste prin ea cu adevarat Dumnezeu. Eu am avut-o anul acesta de doua ori in Germania si am ascultat-o ore in sir si va marturisesc ca inca n-am mai ascultat in viata mea un om care sa vorbeasca atat de curat, atat de frumos incat se simtea harul lui Dumnezeu in cuvintele ei. Nu cuvinte mestesugite, nu cuvinte cautate, dar cuvinte pline de har. Maica Siluana face seminarii regulate si intr-unul din acestea, care a avut loc la Iasi, s-a pus problema definitiei pacatului. i teologii de acolo au spus ce spun eu: pacatul este incalcare poruncilor lui Dumnezeu. Daca incalci poruncile lui Dumnezeu inseamna ca pacatuiesti. Dar cineva (care nu era teolog) din grupul prezent la seminarul de la Iasi a zis ca pentru el pacatul este sa-L detronezi pe Dumnezeu din locul intai in viata ta si sa-L pui pe locul doi. Foarte frumos! Mai frumos decat definitia teologica. Deci cand pacatuiesti nu-L mai pui pe Dumnezeu mereu pe primul loc in viata ta, nu-L mai ai pe Dumnezeu in toate in viata ta, nu-ti mai e inceputul tau cu Dumnezeu, nu te mai duci la biserica regulat, nu te mai rogi in fiecare zi, nu te temi de rau si faci raul (cu voie sau fara de voie) pentru ca uiti de Dumnezeu. Ai uitat de Dumnezeu si te comporti ca un om fara Dumnezeu. Pacatul este o stare nefireasca a omului. Dumnezeu nu ne-a creat ca sa pacatuim, ci ca sa iubim, ca sa ascultam, ca sa ne intelegem intre noi, ca sa implinim voia Lui, care este sfanta pentru ca ne vrea binele. Cine implineste voia lui Dumnezeu inseamna ca se realizeaza pe el insusi facand binele la care Dumnezeu ne cheama. Noi suntem chemati cu totii sa implinim binele si implinim binele atunci cand ascultam de poruncile lui Dumnezeu, de ceea ce ne spune Sfanta Scriptura, de ceea ce ne spune Traditia Bisericii, ne spun Parintii duhovnicesti. i cand nu ascultam, cand uitam de Dumnezeu, de Biserica atunci pacatuim fara sa ne dam seama. Dar asta nu inseamna ca noi nu pacatuim sau ca pacatul nu-i pacat chiar daca l-am facut fara sa stim. i atunci sigur ca pacatele sunt foarte multe.

Tot la teologie se invata clasificarea pacatelor in pacate grave, pacate mari sau pacate de moarte. Despre asta vorbeste si Sfanta Scriptura prin Sfantul Iacov care zice: Sunt si pacate care nu sunt de moarte . Deci sunt pacate de moarte si pacate mici. Pacatele de moarte sunt: necredinta sa nu crezi in Dumnezeu sau sa-L ignori pe Dumnezeu; mandria omul care e mandru inseamna ca se pune pe el in locul lui Dumnezeu sau Il exclude din viata lui (chiar daca teoretic nu-L exclude pe Dumnezeu si spune ca este credincios); dar daca tu esti mandru, tu esti plin de tine insuti, inseamna ca L-ai izgonit pe Dumnezeu din viata ta si te comporti ca si cum tu ai fi in locul lui Dumnezeu. Asta-i o mandrie luciferica. Mandria vine de la Lucifer; ingerii, la inceputuri, inainte de creatia omului, o parte din ei, au cazut tocmai datorita mandriei, caci au vrut sa-si puna tronul lor mai presus de tronul lui Dumnezeu. Mandria ne transpune intr-o situatie falsa, ca ne umflam in noi insine si de fapt te umfli, dar in tine este un gol. Este o umflatura care nu inseamna decat ca esti gol tu insuti si iti inchipui ca tu esti ceea ce nu esti de fapt. Aceasta stare este o stare de mare pacat.

Apoi iubirea de arginti, cand omul este lacom, cand se ataseaza patimas de bani, de materie, de bunurile lumii acesteia. Bogatul caruia i-a rodit tarina si-a zis: Ce sa fac ca nu am unde sa-mi pun roadele? Voi strica hambarele pe care le am, le voi face mai mari si voi zice sufletului meu: suflete, mananca, bea, veseleste-te ca acum ai de toate . i atunci Dumnezeu ii spune: Nebune, in noaptea aceasta ti se va lua sufletul de la tine si cele pe care le-ai adunat cui vor ramane? . Iubirea de argint, iubirea de materie, iubirea de bogatie este o idolatrie. Tu nu te mai inchini lui Dumnezeu, ci te inchini banului, materiei, lucrurilor lumii acesteia. Sfantul Apostol Pavel spune ca iubirea de arginti este radacina tuturor relelor. De aici pornesc alte nenumarate rele. i vedem de cand este lumea, dar astazi cu deosebire, ca lumea aceasta este povarnita numai dupa castiguri de bani, dupa materie, dupa placerile trupesti materiale. Nu se mai raporteaza aproape nimeni la Dumnezeu, la credinta, nu mai are nimeni smerenie, care este contrarul mandriei, nimeni nu mai are saracia de bunavoie, care ar fi contrarul iubirii de arginti.

Apoi desfraul, care este legat de iubirea de arginti. Desfraul sau destrabalarea trupeasca pe care o savarsesc oamenii care se lasa cuprinsi de imboldurile pe care diavolul le aduce in sinea lor, in simturile lor, in trupul lor si care ii indeamna sa desfraneze, adica sa incalce o randuiala fireasca pe care a pus-o Dumnezeu in om si in umanitate. Omul e creat de Dumnezeu ca la o varsta matura sa se casatoreasca, sa aiba copii sa mearga viata mai departe. Cand tu traiesti prin destrabalare morala, cand tu traiesti inainte de a te casatori in fata lui Dumnezeu in biserica cu alte femei sau cu alti barbati sau traiesti necununat la biserica sau dupa ce te-ai cununat la biserica nu iti ajunge trairea in fidelitate sot-sotie, ci gresesti savarsind adulter, sa te desfranezi cu alti barbati, cu alte femei, aceasta este o incalcare a randuielilor naturii, a randuielilor sadite de Dumnezeu in firea omului si bineinteles ca este un pacat grav, un pacat de moarte. Mai sunt si alte pacate: hotia, minciuna. Minciuna este un pacat de moarte, chiar daca poate nu-i pus acolo intre cele sapte mari pacate de moarte, pentru ca minciuna este in fond un pacat impotriva Duhului Sfant. Duhul Sfant este Duhul Adevarului si cine minte inseamna ca falsifica adevarul, este impotriva Duhului Sfant, e un pacat impotriva Duhului Sfant si parca te inveti cu minciuna, cu falsificarea adevarului. Cunosc si eu si cunoasteti si dumneavoastra oameni care s-au invatat cu minciuna si mint de nici ei nu mai stiu cand spun adevarul si cand mint. Este infricosator, ingrozitor. Am impresia ca acesti oameni pur si simplu nu mai au o judecata rationala, dreapta si nu mai fac deosebire intre minciuna si adevar. Ei s-au invatat atat de mult sa minta ani si zeci de ani de zile si nu stiu sa distinga intre ceea ce-i adevarat si ceea ce nu-i adevarat. Aceasta stare e o stare de pacat.

La fel si daca esti mandru in mod constant si nu renunti la mandria ta, te inradacinezi in mandrie, continui cu mandria o viata intreaga inseamna ca esti impatimit de mandrie. Se poate ca toti sa fim muscati de diavolul mandriei, dar ne trezim, ne dam seama, ne ducem, ne spovedim si nu suntem de acord cu mandria noastra si atunci mandria nu se inradacineaza in noi, nu ne obisnuim cu mandria si nu devine mandria ca a doua noastra natura. La fel si cu iubirea de arginti; toti suntem iubitori de arginti, dar ne trezim, ne dam seama, incercam sa mai facem si milostenie din ceea ce avem si ne luptam cu noi.. Daca omul se inradacineaza, se complace in iubirea de arginti inseamna ca acest pacat a devenit o patima care il subjuga, care-l chinuieste, a devenit ca o a doua natura a lui. Tot asa si cu desfranarea: omul poate sa cada in pacat o data, de doua ori, de zece ori, dar se si ridica, se lupta, ii pare rau si atunci inseamna ca desfraul n-a devenit inca o patima inradacinata in tine, tu te mai poti izbavi de aceasta patima cu rugaciunea Bisericii, cu postul, cu rugaciunea ta personala etc. Tot astfel si cu minciuna si cu hotia: sa te imbogatesti sau sa furi din ceea ce nu este al tau este un pacat de moarte chiar daca nu-l gasim intre cele sapte pacate de moarte. Mai este o categorie de pacate numite pacate impotriva Duhului Sfant. Toate pacatele sunt impotriva Duhului Sfant, dar sunt pacate numite chiar asa pacate impotriva Duhului Sfant si mai departe se spune sau strigatoare la cer, adica pacate care striga la cer ca Dumnezeu sa intervina si sa faca dreptate oarecum, sa pedepseasca pe cel care-l savarseste. Intre pacatele strigatoare la cer este si uciderea cand tu iei viata cuiva. Cand iei viata unui prunc nenascut sau daca-i nascut, a unui om, cu atat mai grav, dar si nenascut e acelasi pacat. i vedeti cate avorturi s-au facut si se fac in tara aceasta si medical si prin medicamente asa numite anticonceptionale, care nu sunt anticonceptionale, ci care omoara embrionul viu. Omul este viata, faptura umana intreaga, desavarsita din prima clipa a zamislirii sale. Din clipa in care s-a zamislit, omul este intreg. Mai departe el nu face decat sa se dezvolte, sa creasca. i ori ca-i intrerupi viata in a doua clipa dupa ce s-a zamislit embrionul viu in pantecele mamei, ori peste o secunda, ori peste o zi, ori peste doua zile, ori peste sapte luni, ori dupa ce s-a nascut e aceeasi intrerupere de viata, e crima. Este plina tara aceasta de crime. Asupra tarii acesteia si asupra lumii apasa pacatul acesta al avortului ingrozitor, infricosator. i toate aceste pacate striga la cer ca Dumnezeu sa pedepseasca. Sunt copiii acestia pe care-i avortam si care striga la Dumnezeu sa le faca dreptate. Dupa invatatura Bisericii acesti copiii nu sunt in rai sau sunt intr-un loc pe care numai Dumnezeu il stie, in orice caz nu sunt intr-un loc de fericire si de bucurie cum ar trebui sa fie ca ei sunt totusi nevinovati. i atunci Dumnezeu stie ce se intampla ca mamele acestea care au facut astfel de pacate si nu se pocaiesc, nu si le plang, nu fac fapte profunde de pocainta si se duc neindreptate in fata lui Dumnezeu, mor in felul acesta, probabil ca Dumnezeu le va pune pe ele in locul copiilor si pe acesti copii avortati ii va pune in starea de fericire. Apoi sunt pacatele care se savarsesc din prea multa incredere in bunatatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care cred in Dumnezeu si cred ca Dumnezeu este bun si foarte bun ceea ce este adevarat; Dumnezeu este bun si foarte bun, cum nu ne putem noi imagina cat e de bun Dumnezeu si cat de mult iarta Dumnezeu. Dumnezeu si-a dat viata in persoana Fiului Sau venit pe pamant pentru pacatele noastre. Parintele Arsenie Boca spunea ca iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu nu-i nimic fata de iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos . Este cutremurator cuvantul acesta. Deci nici cel mai mare sfant din lumea aceasta nu-L iubeste pe Dumnezeu mai mult decat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos din lumea aceasta. Cel mai mare pacatos este iubit de Dumnezeu si este iertat de Dumnezeu daca el se intoarce. Dar daca se indaratniceste si ramane in pacatul lui, se impietreste in pacat, sigur ca Dumnezeu, respectand vointa tuturor, n-are ce sa faca. Asa cum un parinte isi iubeste copilul si-si da viata pentru copil, dar copilul nu vrea sa asculte de parinte, nu vrea sa ia aminte la iubirea tatalui, a mamei si pleaca de acasa. i parintii plang si plang si-l iubesc pe copil si-l asteapta pana mor. i copilul nu se intoarce. Ce pot sa mai faca parintii daca copilul nu se intoarce? Copilul e pierdut. Asa si in fata lui Dumnezeu; El ne iubeste si ne asteapta sa ne intoarcem la El, in iubirea Lui nemarginita si nesfarsita. Daca ne intoarcem, El ne iarta. Daca nu ne intoarcem, nu ne poate ierta pentru ca ne respecta libertatea ca sa ramanem departe de El in vesnicie, ca asa am ales noi. Problema aceasta a libertatii omului este o taina a tainelor: Dumnezeu l-a creat pe om liber si El niciodata nu intervine in viata noastra ca sa ne suprime libertatea. Dumnezeu intervine in viata fiecaruia dintre noi ca sa lucreze cu noi exact cum fac parintii: doar, doar sa-l poata convinge pe copil sa asculte si sa stea acasa, sa ramana in comuniune cu parintii sai. Asa si cu Dumnezeu: fara sa afecteze libertatea noastra Dumnezeu incearca pe toate caile, noi nu ne dam seama cat incearca Dumnezeu in viata fiecaruia dintre noi ca sa ne aduca in comuniunea cu El, sub ascultarea Lui, ca sa ne fie noua bine. Parintii vor ca copiii lor sa stea aproape de ei ca sa le fie lor bine. Daca copiii stau impreuna cu parintii, parintii le dau copiilor tot ce au ei, tot ce sunt ei, caci viata parintilor se reflecta in copiii lor, sunt copiii insisi. Asa si Dumnezeu cu noi. Dumnezeu respecta libertatea noastra si face totul, tot ce-i sta Lui in putinta ca sa ne intoarca la El si daca noi nu ne intoarcem atunci ne condamnam prin noi insine datorita vointei noastre proprii. Sunt deci oameni care cred ca Dumnezeu este bun, iertator si raman intr-o stare de nepasare si zic ca Dumnezeu e bun si ne iarta. Gresesc, mint, fur, desfranez, fac toate pacatele din lumea aceasta ca Dumnezeu e bun. Daca gandesti asa si continui sa pacatuiesti fara sa te indrepti, fara sa pui capat pacatului inseamna ca tu pacatuiesti impotriva Duhului Sfant, care este Duhul Adevarului. Duhul Sfant ne vrea sa fim impreuna cu Dumnezeu ca sa ne fie noua bine, pentru ca in starea de pacat poate nu ne dam seama noi suferim. Deci prea multa incredere in Dumnezeu si pacatuirea datorita acesteia este un pacat strigator la cer sau impotriva Duhului Sfant. De asemenea, pacat impotriva Duhului Sfant este si deznadejdea, adica pierderea nadejdii. Virtutea ultima care moare este nadejdea. Noi traim prin nadejde pana cand inchidem ochii. Noi nu trebuie sa ne pierdem nadejde, nu trebuie sa ne pierdem curajul, nu trebuie sa ne pierdem increderea in bunatatea lui Dumnezeu, in mila lui Dumnezeu pana cand inchidem ochii. Pana cand murim noi trebuie sa nadajduim in mila lui Dumnezeu, in bunatatea lui Dumnezeu, in darul lui Dumnezeu, in iertarea lui Dumnezeu. Cand omul isi pierde nadejdea in Dumnezeu si cand omul atunci poate ca-si ia chiar propria viata, atenteaza la propria sa viata pentru ca-si pierde nadejdea in Dumnezeu, atunci savarseste pacate de moarte. Aici trebuie sa insistam pentru ca astazi intalnim tot mai multi oameni, cu deosebire tineri, care nu mai au nadejde, nu mai vad sensul vietii, sunt descurajati, sunt dezorientati in viata, sunt pierduti pentru ca ei cred cum cred Dumnezeu stie ce se intampla in mintea fiecaruia dar ei nu mai au nadejde. Daca crezi in Dumnezeu, atunci trebuie sa crezi in bunatatea Lui, in iubirea Lui nesfarsita, in iertarea Lui si nu ar trebui sa-ti pierzi niciodata nadejdea. Credinta e unita cu nadejdea in Dumnezeu. Acesti tineri, si nu numai, nu mai au nadejde si isi pun capat vietii Dumnezeu sa ii ierte si sa ne fereasca pe fiecare dintre noi de un asemenea pacat, care este pacatul cel mai grav. In tineretea mea, acum 30-40 de ani, nici nu se stia ce e aia sa fii deznadajduit, sa n-ai curaj de viata, sa iti pierzi nadejdea. Oamenii traiau intr-o societate asezata, traditionala, oamenii erau credinciosi asa cum erau; nu inseamna ca erau toti sfinti, nu spun ca nu pacatuiau si atunci, dar nu exista forma aceasta de pacatuire, foarte subtila, de a-ti pierde nadejdea in Dumnezeu, de a-ti pierde increderea in viata, increderea ca esti facut pentru ca sa traiesti, pentru ca sa muncesti, pentru ca sa infrunti greutatile, necazurile vietii. BOALA, SUFERIN ADatorita pacatului, viata pentru toata lumea e grea, e dificila, are atatea obstacole. In toata ziua fiecare dintre noi nu intalnim decat obstacole in viata si trebuie sa te lupti cu ele, trebuie sa te lupti cu viata, trebuie sa ai curaj, sa le biruiesti chiar daca nu le poti birui deodata si cazi de nenumarate ori. Nu-ti pierzi nici atunci curajul. Trebuie sa ne ferim mai cu seama de acest mare pacat, atat de raspandit astazi, al pierderii nadejdii, al pierderii curajului de viata care provine si din faptul ca nu suntem capabili sa iertam. Cunosc cateva cazuri de oameni bolnavi psihic, depresivi, care au ajuns in aceasta stare datorita faptului ca nu-s capabili sa-si ierte proprii lor parinti. i aici Maica Siluana face adevarate minuni; ea face un seminar (un curs care dureaza si care se poate face si prin internet) numit al iertarii . Acesti oameni au niste blocaje psihice in mintea lor, care-i tin ca in niste catuse si nu pot sa ierte traumele pe care le-au suferit in copilaria lor. i se intampla atatea drame in familiile noastre si aici in tara si peste tot locul in lume. Atmosfera din familiile noastre este de multe ori o atmosfera daunatoare pentru copii. i atunci, acesti copii sunt marcati de atmosfera si pacatele din familie si ei duc dramele acestea din familie pana la varsta matura si atunci experimenteaza starile acestea de ura fata de proprii lor parintii si nu mai pot sa iasa din acest pacat, nu mai pot ierta.

De curand la noi la N rnberg am invitat special o doctorita de la Constanta pe care o cheama Ionica Ciortan, care are patru clinici private ale ei si peste 100 de medici in subordine, este conferentiar universitar si extraordinar de inteligenta, dar si extrem de credincioasa. Eu n-am mai intalnit un doctor atat de credincios si atat de instruit si de cunoscator si al medicinii (are 5 specialitati, pediatrie in primul rand), dar in acelasi timp si cunoscatoare a sufletului omenesc. Parca ar fi facut teologia. I-am si spus ca daca as fi vorbit eu in fata oamenilor nu m-ar fi ascultat cu atat interes cum v-au ascultat pe dumneavoastra. Pentru ca ea dadea niste marturii, niste exemple din propria ei viata si din viata copiilor pe care-i trateaza si a parintilor. Ne spunea ca cele mai multe boli ale copiilor, boli fizice, trupesti, sunt consecinta unei stari sufletesti din familie. Daca parintii se cearta, fac scandal, il cearta si il bate pe copil, copii se pot imbolnavi de orice boli trupesti, nu de boli psihice. Ea cum este specialista in domeniu, ii trateaza pe copii, ii trateaza pe parinti si le spune asa mereu: cauza bolii copilului sunteti voi, parintii. i are mai mult de lucru cu parintii decat cu copiii ca sa-i vindece pe copii.

Exista o lege duhovniceasca care domneste in universul acesta. Noi, oamenii, suntem in univers si universul e in noi, iar universul e strabatut de legi spirituale pe care noi nu le vedem si pe care nici nu le pricepem de cele mai multe ori. Legile fizicii se cunosc, sunt cercetatori care studiaza universul si vorbesc de legile dupa care se conduc astrele si universul in general. Cine incalca o lege fizica a universului suporta imediat consecintele. De exemplu daca aici arde o lumanare si eu bag mana in foc bineinteles ca focul acela ma arde absolut pentru ca eu am incalcat o lege a fizicii lasata de Dumnezeu pentru ca asta e legea focului: focul e facut ca sa arda si cine-si baga mana in foc va fi ars. Tot asa sunt legi spirituale, duhovnicesti, invizibile, care guverneaza omul, umanitatea si aceste legi daca sunt incalcate prin pacate, ele intra intr-o disfunctionalitate si atrag asupra noastra consecinte: si asupra ta, ca tu insuti le-ai facut, dar si asupra semenilor tai. Scriptura scrie si dovedeste ca pacatele parintilor au consecinte in urmasi pana la al treilea si al patrulea neam: Parintii au mancat agurida, iar copiilor li se strepezesc dintii . Medicina constata foarte clar acum ca exista o transmisie genetica din parinti in copii si in nepoti si in stranepoti. Fiecare dintre noi mostenim niste gene care sunt sanatoase sau mai putin sanatoase, sau bolnave; in aceasta privinta Sfantul nostru Parinte Arsenie Boca vorbeste foarte clar si foarte frumos cum parinti alcoolici se trezesc cu nepoti alcoolici. Este absolut dovedit azi ca gena aceea blestemata a alcoolismului vine in nepot de la bunic sau de la parinte. Noi trebuie sa fim foarte atenti si mai constienti, mai seriosi in ceea ce priveste problema pacatului, a incalcarii randuielilor lasate de Dumnezeu in viata omului. Inainte oamenii nu stiau ce stiu azi, ei traiau mult mai simplu si aceasta era o mare binecuvantare pentru ca traiau in acord, in armonie cu lumea inconjuratoare, cu universul. Ei stiau ca daca incalci o lege fizica suporti consecintele, daca faci un rau vei suporta consecintele. Raul pe care-l faci atrage asupra ta o rasplata: dupa fapta si rasplata . Iar Sfantul Apostol Pavel zice: Nu va inselati, ceea ce seamana omul aceea va culege . Semeni pacat, neghina, vei culege rautate, boala, suferinta. Numai ca, zice Sfantul Marcu Ascetul, intre perioada semanatului si a secerisului sunt luni de zile. Omul nu mai stie cand astazi sufera uite m-am imbolnavit sau a venit un necaz asupra mea, o neputinta sa o puna pe seama unui pacat sau a pacatelor pe care le-a facut cu un an sau doi sau zece ani inainte. Nimeni nu sufera nimic fara ca sa fie consecinta propriilor sale pacate, ale sale sau ale parintilor sau mosilor si stramosilor lui. Exista o legatura ontologica in neamul fiecaruia dintre noi. Daca noi savarsim pacatul, atunci este firesc sa suportam si consecintele pacatului: bolile, neputintele, insuccesele noastre. Tot ce patimim in viata noastra, in fond patimim datorita propriilor noastre pacate.

Spun unii oameni care nu-si pot casatori copiii, ca cineva, un vrajmas, i-a legat casatoria si nu se poate casatori. Eu ce sa-i spun, ca nici eu nu pot sa-i spun mai multe pentru ca omul nu vrea sa inteleaga. L-a legat pacatele lui (ale copilului) si pacatele parintilor. Ne-ar spune Parintele Arsenie foarte clar: Ma, datorita tie sufera copilul tau . Eu am fost de doua ori la Parintele Arsenie si-mi amintesc foarte clar ca prima data cand m-am dus era biserica foarte plina de femei mai ales. Parintele coboara de pe schela si intreaba: Tu cati copii ai? . I se spunea ca unul sau doi si Parintele intreba: Unde sunt ceilalti? Sa stiti ca va da Dumnezeu de lucru cu un copil sau cu doi cat ai fi avut cu cei zece copii . Asa de logic, asa de clar si atunci tu, mama, tu, tata, mai spui ca i-a legat casatoria nu stiu cine. I-a legat casatoria pacatele lui, pacatele tale. i atunci ce trebuie sa faci? Trebuie sa te pocaiesti! Trebuie sa te smeresti, trebuie sa plangi, trebuie sa ceri iertare de la Dumnezeu, trebuie sa te rogi. i daca tu recunosti si iei asupra ta pacatul tau, atunci sa stii ca problema-i rezolvata, decat sa dai vina pe altii.

De curand eram la Viena si vine la mine o doamna careia i s-a spanzurat fiica de 18 ani. Avusese doi copii. Doamna explica situatia astfel: fata a fost la cumnatul lor in Italia si acesta si-ar fi batut joc de ea si ei i-ar fi fost rusine sa spuna. Am intrebat-o cati copii are, a zis ca doi. Am intrebat-o daca a facut avorturi. Mi-a spus ca a facut. Ea era suparata pe cumnatul ei, dar nu era sigura de cele afirmate. Eu i-am spus ca n-are nici un rost sa-l mai condamne pe cumnatul ei pentru ca nu stie sigur daca s-a intamplat asa ceva. i chiar daca s-ar fi intamplat asa, noi luam faptul implinit: Dumnezeu a ingaduit ca ea sa moara pentru ca este o consecinta a pacatelor tale, ca mama. Iar pacatele cumnatului le va pedepsi Dumnezeu. Un cuvant despre pedeapsa l-am luat de la Maica Siluana: Nu-i bine sa spui niciodata ca pedepseste Dumnezeu, El nu pedepseste pe nimeni. Dumnezeu e atat de bun ca nu pedepseste pe nimeni, ci El ingaduie ca sa vina asupra noastra consecintele pacatelor noastre ca sa ne intoarcem la El, sa ne pocaim. Asta asteapta Dumnezeu: pocainta, nu pedeapsa. Nu-L intereseaza pe Dumnezeu insasi pedeapsa, ci pocainta noastra, intoarcerea noastra. Din pacate, noi nu ne intoarcem de cele mai multe ori la El decat dupa ce suferim, dupa ce patimim. Revenind la doamna din...