NOI ALEGEM SĂ-I URMĂM LUI HRISTOS, IAR EL VA ALEGE PENTRU NOI
Pr. Ciprian Gradinaru Articol publicat in numarul 70 (Noiembrie 2014) al revistei Familia Ortodoxa. Vin alegerile, si romanii se tot intreaba, ca pe vremea lui Caragiale: Dar eu cu cine votez? . Tragicomedia poporului roman surprins de modernitate este in plina desfasurare. De fapt, nici nu stim ce ne-a zapacit mai tare de cap: modernitatea sau []Pr. Ciprian Gradinaru Articol publicat in numarul 70 (Noiembrie 2014) al revistei Familia Ortodoxa.
Vin alegerile, si romanii se tot intreaba, ca pe vremea lui Caragiale: Dar eu cu cine votez? . Tragicomedia poporului roman surprins de modernitate este in plina desfasurare. De fapt, nici nu stim ce ne-a zapacit mai tare de cap: modernitatea sau democratia, innoirile fara de nici o randuiala sau dezbinarile in numele nu-stiu-caror cauze? Oricum, cert este ca de la Sfantul Mucenic Constantin Brancoveanu si pana astazi tot orfan a fost acest popor orfan de conducatori romani, orfan de oameni care sa-si dea viata pentru el si pentru Hristos, pentru neam si credinta.
Vor aduce alegerile de luna aceasta o schimbare in istoria tarii noastre? Cei care vor conduce incepand de maine destinele Romaniei vor fi romani sau straini, vor fi crestini sau pagani, vor fi in slujba neamului romanesc sau in solda straina, numiti de cine stie ce noua Mare Poarta a istoriei contemporane? Intrebarile vin pe buzele a tot mai multi romani in aceste vremuri de cumpana in istoria lumii, in care razboiul pare sa bata la portile tarilor mai mari sau mai mici pentru ca puternicii zilei vor aceasta. Oare peste patru ani pamantul romanesc va mai fi romanesc, iar Romania va mai fi suverana peste intregul teritoriu pe care il detine azi? La intoarcerea celor trei-patru milioane de romani care lucreaza in strainatate este din ce in ce mai greu sa ne gandim. Iar despre nasterea mai multor copii decat batranii care se sting nestiuti de nimeni in fata televizorului, nici nu mai vorbim.
Spunem toate acestea caci, in ultimii douazeci si patru de ani, cu fiecare mandat, poporul roman a devenit tot mai sarac, tot mai instrainat in tara lui, tot mai dus din pamanturile sale natale spre a putea castiga o paine amara, argat la straini. Astfel ca romanul, tot mai mult apasat de vremuri, se intreaba: oare se mai poate face ceva? Mai putem face ceva pentru a ne schimba soarta? Banii, puterea, ziarele si televiziunile, serviciile secrete si aparatele legislative si judecatoresti nu ne mai apara pe noi, romanii si nici nu putem spune cand s-a intamplat aceasta ultima data in istoria tarii noastre. Dar parca acum sunt mai puternice si mai eficiente ca oricand altcandva in istorie mijloacele de control si manipulare a mintii oamenilor, a opiniei publice, a fenomenelor politice, sociale si economice. Se pare ca, pe orizontala istoriei, in razboiul cu lumea, aproape ca nu se mai poate face nimic.
Dar oare nu este pusa prost problema, vrand sa biruim lumea cu armele ei? Oare nu am ajuns aici tocmai pentru ca am fost convinsi sa renuntam la razboiul din perspectiva verticalei, a relatiei noastre cu Dumnezeu? Oare nu si in abordarea aceasta paguboasa, lumeasca, a razboiului pe orizontala se reflecta conceptia darwinista istoric-evolutionista asupra lumii, si nu intelegerea faptului ca toti si toate am fost facuti de Dumnezeu, Imparatul Cerurilor si al Pamantului?Sa imbracam toate armele lui Dumnezeu Efeseni 6:10 i mai este un fapt care trebuie sa ne dea de gandit. Vremurile noastre incep sa se asemene tot mai mult cu primele secole ale crestinismului. Paganismul se raspandeste cu viteza Internetului. Ateismul antihristic cucereste tot mai mult teren in mentalul colectiv, iar crestinii, ori cei ce se dovedesc a fi normali, sunt tot mai puternic marginalizati. Dupa doua mii de ani de civilizatie crestina, lumea moderna se intoarce precum cainele la varsatura lui. Din ce in ce mai mult dictatura corectitudinii politice asupreste crestinii si libertatea de constiinta ii persecuta pe cei ce sustin ca pacatul nu este virtute sau ca cele impotriva firii nu de Dumnezeu au fost lasate, ci de diavolul.
Asadar, ce putem face, singuri, cu bratele goale, mici si neputinciosi, in fata tuturor stihiilor tehnologice ale lumii moderne? Nimic altceva decat ce au facut crestinii din primele veacuri de dupa Inaltarea lui Hristos la Ceruri. Nu putem face altceva decat sa ne pozitionam intr-o alta perspectiva, cea a vesniciei, intrand in oastea lui Hristos, Cel ce a biruit lumea. Caci cea mai mare pacaleala pe care a putut sa o sufere crestinul in lumea aceasta a fost sa creada ca razboiul a incetat.
Inca este razboi un razboi care nu a incetat si probabil ca nu o sa inceteze niciodata, pana la sfarsitul veacurilor. Un razboi insa tot mai putin evident astazi pentru cei cuprinsi de spectacol si divertisment, de griji si de tot felul de planuri privind ziua de maine, pentru un viitor fara de nici un viitor. Dar daca ne uitam la mintea oamenilor cat de mult s-a stricat, daca vom cauta la multimea familiilor destramate si la nelinistea care a patruns in lume putem intelege ca suntem in plin razboi un razboi continuu, de fiecare zi si fiecare ceas, unul care face astazi sute de milioane de victime. Iar daca dobandim aceasta constiinta, primul lucru, si poate cel mai important din viata noastra, este sa imbracam, dupa cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel, toate armele lui Dumnezeu si sa iesim cu curaj la lupta. Caci, razboiul este neincetat si intotdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos sa aiba armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici macar o clipa in care acest razboi sa inceteze; fie ca mancam, fie ca dormim, fie ca lucram, fie ca ne rugam, in toiul luptei suntem (Sfantul Simeon Noul Teolog)Daca urmarim atent, vom remarca faptul ca Sfantul Apostol Pavel nu face doar o referire metaforica la razboi si la armele care trebuie folosite. Ci fiecare arma trebuie sa aiba o functie specifica in acest razboi pe care il ducem. Din arsenalul obisnuit al unui soldat roman al vremii lipseste insa sulita. De ce oare? Tocmai pentru ca aceasta nu este o arma de aparare, ci este specifica atacului. Si intelegem de aici ca un crestin nu trebuie sa duca o lupta ofensiva dupa legile razboaielor clasice, caci biruinta unui crestin este sa stea impotriva raului, sa reziste in fata raului, sa se delimiteze de rau prin aceasta manifestandu-si dorinta de a fi cu Hristos, Care va putea, astfel, sa biruiasca prin noi. Caci, de fapt, Hristos este Biruitorul.
Biruinta este deja a lui Hristos. Crestinului ii ramane doar sa se imbrace in Hristos si sa-si asume prin alegerile sale, prin asceza sa aceasta biruinta. Oare nu asta ne-au aratat marturisitorii din temnitele comuniste? Ei nu au facut decat sa stea impotriva Raului din afara si din launtrul lor, luptand sa se delimiteze categoric de el, nevoindu-se dupa puteri. Iar Hristos a stralucit biruitor in fiecare dintre ei.
In razboi nimeni nu se lupta de unul singur Toate cele scrise aici le-am inteles in ziua in care un prieten ne-a intrebat: Care trebuie sa fie implicarea crestinului in politica? . Raspunsul nu poate fi altul decat cel pe care ni-l da Sfantul Apostol Pavel: crestinul se implica in politica prin asceza! Desigur, aceasta neinsemnand sa renunte la...
Vin alegerile, si romanii se tot intreaba, ca pe vremea lui Caragiale: Dar eu cu cine votez? . Tragicomedia poporului roman surprins de modernitate este in plina desfasurare. De fapt, nici nu stim ce ne-a zapacit mai tare de cap: modernitatea sau democratia, innoirile fara de nici o randuiala sau dezbinarile in numele nu-stiu-caror cauze? Oricum, cert este ca de la Sfantul Mucenic Constantin Brancoveanu si pana astazi tot orfan a fost acest popor orfan de conducatori romani, orfan de oameni care sa-si dea viata pentru el si pentru Hristos, pentru neam si credinta.
Vor aduce alegerile de luna aceasta o schimbare in istoria tarii noastre? Cei care vor conduce incepand de maine destinele Romaniei vor fi romani sau straini, vor fi crestini sau pagani, vor fi in slujba neamului romanesc sau in solda straina, numiti de cine stie ce noua Mare Poarta a istoriei contemporane? Intrebarile vin pe buzele a tot mai multi romani in aceste vremuri de cumpana in istoria lumii, in care razboiul pare sa bata la portile tarilor mai mari sau mai mici pentru ca puternicii zilei vor aceasta. Oare peste patru ani pamantul romanesc va mai fi romanesc, iar Romania va mai fi suverana peste intregul teritoriu pe care il detine azi? La intoarcerea celor trei-patru milioane de romani care lucreaza in strainatate este din ce in ce mai greu sa ne gandim. Iar despre nasterea mai multor copii decat batranii care se sting nestiuti de nimeni in fata televizorului, nici nu mai vorbim.
Spunem toate acestea caci, in ultimii douazeci si patru de ani, cu fiecare mandat, poporul roman a devenit tot mai sarac, tot mai instrainat in tara lui, tot mai dus din pamanturile sale natale spre a putea castiga o paine amara, argat la straini. Astfel ca romanul, tot mai mult apasat de vremuri, se intreaba: oare se mai poate face ceva? Mai putem face ceva pentru a ne schimba soarta? Banii, puterea, ziarele si televiziunile, serviciile secrete si aparatele legislative si judecatoresti nu ne mai apara pe noi, romanii si nici nu putem spune cand s-a intamplat aceasta ultima data in istoria tarii noastre. Dar parca acum sunt mai puternice si mai eficiente ca oricand altcandva in istorie mijloacele de control si manipulare a mintii oamenilor, a opiniei publice, a fenomenelor politice, sociale si economice. Se pare ca, pe orizontala istoriei, in razboiul cu lumea, aproape ca nu se mai poate face nimic.
Dar oare nu este pusa prost problema, vrand sa biruim lumea cu armele ei? Oare nu am ajuns aici tocmai pentru ca am fost convinsi sa renuntam la razboiul din perspectiva verticalei, a relatiei noastre cu Dumnezeu? Oare nu si in abordarea aceasta paguboasa, lumeasca, a razboiului pe orizontala se reflecta conceptia darwinista istoric-evolutionista asupra lumii, si nu intelegerea faptului ca toti si toate am fost facuti de Dumnezeu, Imparatul Cerurilor si al Pamantului?Sa imbracam toate armele lui Dumnezeu Efeseni 6:10 i mai este un fapt care trebuie sa ne dea de gandit. Vremurile noastre incep sa se asemene tot mai mult cu primele secole ale crestinismului. Paganismul se raspandeste cu viteza Internetului. Ateismul antihristic cucereste tot mai mult teren in mentalul colectiv, iar crestinii, ori cei ce se dovedesc a fi normali, sunt tot mai puternic marginalizati. Dupa doua mii de ani de civilizatie crestina, lumea moderna se intoarce precum cainele la varsatura lui. Din ce in ce mai mult dictatura corectitudinii politice asupreste crestinii si libertatea de constiinta ii persecuta pe cei ce sustin ca pacatul nu este virtute sau ca cele impotriva firii nu de Dumnezeu au fost lasate, ci de diavolul.
Asadar, ce putem face, singuri, cu bratele goale, mici si neputinciosi, in fata tuturor stihiilor tehnologice ale lumii moderne? Nimic altceva decat ce au facut crestinii din primele veacuri de dupa Inaltarea lui Hristos la Ceruri. Nu putem face altceva decat sa ne pozitionam intr-o alta perspectiva, cea a vesniciei, intrand in oastea lui Hristos, Cel ce a biruit lumea. Caci cea mai mare pacaleala pe care a putut sa o sufere crestinul in lumea aceasta a fost sa creada ca razboiul a incetat.
Inca este razboi un razboi care nu a incetat si probabil ca nu o sa inceteze niciodata, pana la sfarsitul veacurilor. Un razboi insa tot mai putin evident astazi pentru cei cuprinsi de spectacol si divertisment, de griji si de tot felul de planuri privind ziua de maine, pentru un viitor fara de nici un viitor. Dar daca ne uitam la mintea oamenilor cat de mult s-a stricat, daca vom cauta la multimea familiilor destramate si la nelinistea care a patruns in lume putem intelege ca suntem in plin razboi un razboi continuu, de fiecare zi si fiecare ceas, unul care face astazi sute de milioane de victime. Iar daca dobandim aceasta constiinta, primul lucru, si poate cel mai important din viata noastra, este sa imbracam, dupa cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel, toate armele lui Dumnezeu si sa iesim cu curaj la lupta. Caci, razboiul este neincetat si intotdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos sa aiba armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici macar o clipa in care acest razboi sa inceteze; fie ca mancam, fie ca dormim, fie ca lucram, fie ca ne rugam, in toiul luptei suntem (Sfantul Simeon Noul Teolog)Daca urmarim atent, vom remarca faptul ca Sfantul Apostol Pavel nu face doar o referire metaforica la razboi si la armele care trebuie folosite. Ci fiecare arma trebuie sa aiba o functie specifica in acest razboi pe care il ducem. Din arsenalul obisnuit al unui soldat roman al vremii lipseste insa sulita. De ce oare? Tocmai pentru ca aceasta nu este o arma de aparare, ci este specifica atacului. Si intelegem de aici ca un crestin nu trebuie sa duca o lupta ofensiva dupa legile razboaielor clasice, caci biruinta unui crestin este sa stea impotriva raului, sa reziste in fata raului, sa se delimiteze de rau prin aceasta manifestandu-si dorinta de a fi cu Hristos, Care va putea, astfel, sa biruiasca prin noi. Caci, de fapt, Hristos este Biruitorul.
Biruinta este deja a lui Hristos. Crestinului ii ramane doar sa se imbrace in Hristos si sa-si asume prin alegerile sale, prin asceza sa aceasta biruinta. Oare nu asta ne-au aratat marturisitorii din temnitele comuniste? Ei nu au facut decat sa stea impotriva Raului din afara si din launtrul lor, luptand sa se delimiteze categoric de el, nevoindu-se dupa puteri. Iar Hristos a stralucit biruitor in fiecare dintre ei.
In razboi nimeni nu se lupta de unul singur Toate cele scrise aici le-am inteles in ziua in care un prieten ne-a intrebat: Care trebuie sa fie implicarea crestinului in politica? . Raspunsul nu poate fi altul decat cel pe care ni-l da Sfantul Apostol Pavel: crestinul se implica in politica prin asceza! Desigur, aceasta neinsemnand sa renunte la...
