Arhim. Andrei Coroian Privind sfanta Cruce si pe Hristos rastignit pe ea, un necrestin sau un necunoscator in cele ale duhovniciei va privi cu mirare si va spune: aici s-a petrecut o mare si neintelesa taina. Privind-o un crestin initiat se va inchina in fata ei cu bucurie, exclamand: aici s-a lucrat mantuirea mea! Ea []Arhim. Andrei CoroianPrivind sfanta Cruce si pe Hristos rastignit pe ea, un necrestin sau un necunoscator in cele ale duhovniciei va privi cu mirare si va spune: aici s-a petrecut o mare si neintelesa taina. Privind-o un crestin initiat se va inchina in fata ei cu bucurie, exclamand: aici s-a lucrat mantuirea mea! Ea este izvorul vetii si al fericirii mele! Crucea este lurarea cea mare a puterii lui Dumnezeu. Pe Cruce s-a aratat iubirea desavarsita dintre Persoanele Sfintei Treimi, revarsata peste noi oamenii si peste intreaga creatie, prin Dumnezeu-Omul care se jerfeste pentru noi, de dragul nostru asumandu-si vina pacatelor noastre. Aici se realizeaza in iubire desavarsita inceputul unirii dintre Dumnezeu si oameni, dintre Dumnezeu si lumea vazuta, dintre lumea cereasca si lumea pamanteasca. Aici se arata cutremurator grija iubitoare a Parintelui ceresc, Care jerfeste pe Unicul Sau Fiu pentru omul pacatos si razvratit, spre a-l readuce in bratele parintesti, infiindu-l. In fata si in lumina Crucii omul credincios isi intelege mai limpede vocatia sa, destinul sau, calea sa, drumul sau de la chip la asemanare, pe care trebuie neaparat sa-l parcurga, asumandu-l cu bucurie si multumire sau cel putin cu resemnare. Intelege de asemenea ca orice evitare, ezitare sau eschivare de la drumul sau, de la asumarea crucii sale ii aduce mai multa suferinta, nemultumire, angoasa, care uneori prelungindu-se ca durata, poate cadea sub domeniul absurdului, lipsit de orice licar de lumina sau raza de speranta. Prezenta noastra in fata sfintei Cruci, indiferent de gradul nostru de cunoastere si de traire, trebuie sa fie mereu spre luminarea mintii si invapaierea inimii. Spre sporirea si consolidarea cunostintei, a multiplelor intelesuri tainice, care personal ni se reveleaza treptat, pe masura apropierii noastre de Dumnezeu. Spre sporirea si intarirea dragostei dumnezeiesti, care se aprinde din recunostinta fata de iubirea, mila si darnicia Sa, precum si din implinirea cu consecventa a poruncilor Lui. Cred ca la trei lucruri esentiale trebuie sa mediteze si sa reflecteze omul, crestinul mai ales, pentru a-si spori si consolida cunostinta si tairea duhovniceasca. 1. Modul in care Dumnezeu Isi poarta Crucea, Isi face datoria cu iubire fata de om si fata de creatie. 2. Necesitatea asumarii vietii, a purtarii crucii pentru om, precum si necesitatea conlucrarii lui cu Dumnezeu, ca o conditie a fericirii si implinirii sale. 3. Darurile nesfarsite ale lui Dumnezeu revarsate prin Jertfa Sa in Biserica, precum si pedeapsa refuzului lor.

Reluand:1. Mai intai de toate modul in care Dumnezeu Isi poarta Crucea si Isi face datoria fata de om si fata de creatie este admirabil. Toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, din iubire dezinteresata planuiesc si lucreaza cu maiestrie creatia, frumoasa si buna foarte (Fac. 1, 31). Omul este plasmuit cu o atentie speciala, inrudit cu Dumnezeu prin duh (Fac. 2, 7) tanar, frumos, sanatos, nemuritor. Cand omul, nescultand de porunca Creatorului, nerespectand programul pus de Acesta, care l-ar fi dus treptat la mult dorita indumnezeire, a produs dezastrul caderii din Paradis, totusi n-a fost parasit cu desavarsire. In aceasta stare naturala de om-animal [1] care mananca, munceste ca sa traiasca, se reproduce, Dumnezeu l-a cercetat, i-a facut promisiuni, i-a dat nadejdi. Cand a cazut in viata mai prejos de fire sau impotriva ei, Dumnezeu salveaza spita omului prin Noe si familia sa (Fac. 7, 1), aratand clar in corabie, chipul mantuirii in Biserica aratat mai tarziu. Apoi incepe comunicarea cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov, aceste caractere admirabile si oameni minunati, care Il asculta si-I implinesc poruncile cu neinchipuit zel, intr-o lume oarba, idolatra, si ostila, expunandu-se la iminente si multiple pericole.

Mai tarziu va arata prin marele prooroc Moise chipul mantuirii si instaurarea Legii Harului. Prin toiagul de minuni facator si mai ales prin sarpele de arama (Num. 21) se va arata limpede mantuirea venita prin Hrisos Cel rastignit pe Cruce, iar prin cortul marturiei chipul Bisericii celei adevarate. Cand omenirea petrecea inchisa in ceata si intunericul ei, si doar luminarea proorocilor trezea intr-un mediu restrans dorinta si posibilitatea de a vedea lumina, a venit Hristos, insasi Lumina cea adevarata. In El vedem, auzim si pipaim prezenta lui Dumnezeu intre noi oamenii si pentru noi. In viata Sa istorica ne-a aratat desavarsita daruire si dragoste pe care o are Dumnezeu spre noi. Ca Dumnezeu, ne invata, ne lumineaza, ne sprijineste, ne intareste, ne eliberaza, ne vindeca, ne inviaza, ne inalta. Iar ca Om model, lucreaza cu timp si fara timp binele, miluieste, ajuta, Isi pune viata pentru prietenii Sai, dovedindu-Se adevaratul Prieten al omului. Viata Sa tainica continuna in Biserica si in lume, pana la a Doua Sa venire. Prin Persoana Duhului Sfant, tot ce a lucrat ca Dumnezeu si Om in viata Sa istorica, acum lucreaza la o scara universala. De aceea si sfanta Cruce pe care S-a rastignit a devenit un simbol, un semn biruitor si o putere de sine statatoare. Cand aceasta a fost ingropata in pamant, ea s-a aratat pe cer sfantului Imparat Constantin, dand a intelege ca ea este temelia si steagul crestinatatii. Ca prin puterea ei orice rau il putem invinge si de orice dusman inversunat putem fi aparati, pentru ca ea, sfanta Cruce, este cea mai importanta relicva si cea mai sfanta arma a Bisericii crestine.2. In al doliea rand, Crucea este indipensabila si absolut necesara, ca o conditie a vietii asumate. In ea se vadeste pulsul si dinamismul vietii atat pentru Dumnezeu cat si...