S-a întâmplat în 27 septembrie 1914, 27.IX / 10.X
S-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor (1866-1881) si rege (1881-1914) al Romaniei; membru de onoare al Societatii Academice Romane (1867); presedinte de onoare (1879-1914) si protector (1867-1914) al Academiei Romane. Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl []The post S-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X was first posted on septembrie 27, 2020 at 4:18 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor (1866-1881) si rege (1881-1914) al Romaniei; membru de onoare al Societatii Academice Romane (1867); presedinte de onoare (1879-1914) si protector (1867-1914) al Academiei Romane. Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen d. Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus Principatele Romanesi, apoi Romania, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii. In cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lunga domnie din istoria statelor romanesti), Carol I a obtinut independenta tarii, careia i-a si crescut imens prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. A construit in Muntii Carpati castelul Peles, care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii turistice ale tarii. Dupa razboiul ruso-turc, Romania a castigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege noua provincie de restul tarii. Nascut intr-o familie cu traditie dinastica pe 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen era cel de-al doilea fiu al principelui Karl Anton si al principesei Josephine de Baden. Era inrudit cu Casa regala a Prusiei si cu numeroase familii domnitoare din Europa. Dupa ce Carol finalizeaza studiile elementare, se inscrie la scoala de cadeti din M nster. In 1857, termina cursurile colii de Artilerie din Berlin cu gradul de locotenent, iar pana in 1866 va fi ofiter al armatei germane. Intreprinde calatorii in mai multe tari europene pentru a lua cunostinta la fata locului cu progresele inregistrate in arta militara. Apoi, dupa aceasta perioada, isi completeaza studiile teoretice la Universitatea din B nn, urmand cursuri de literatura franceza si istorie. Printul Carol a participat la al doilea razboi din Schleswig, mai ales la asaltul citadelei Fredericia si al Dybb l, experienta care ii va fi de folos mai tarziu in Razboiul pentru Independenta al Romaniei. Familia sa avea legaturi de rudenie cu imparatul Frantei Napoleon al III-lea, iar Romania era puternic influentata de cultura si politica franceza. Asadar, recomandarea de catre Napoleon a printului Carol a valorat mult in ochii politicienilor romani, la fel ca si rudenia de sange cu familia prusaca domnitoare. Dupa refuzul lui Filip de Flandra al Belgiei de a ocupa tronul Romaniei, pe 19 martie 1866, Ion C. Bratianu este trimis de urgenta la D sseldorf pentru a obtine consimtamantul venirii in Romania din partea tanarului principe, a familiei sale si a regelui Prusiei Wilhelm I.
Intre timp, la Bucuresti, in ziua de 30 martie, Locotenenta Domneasca publica o proclamatie catre popor, recomandand alegerea prin plebiscit a printului Carol de Hohenzollern ca domnitor al romanilor, cu drept de mostenire, care va domni sub numele de Carol I. Plebiscitul incepe la 2 aprilie si se inchide la 8 aprilie, rezultatul fiind de 685.869 voturi pentru, 224 voturi contra si 12.837 abtineri. Totodata, in urma dezbaterilor Adunarii Constituante, 109 deputati s-au pronuntat pentru alegerea principelui Carol, in vreme ce numai 6 s-au abtinut. Regele Prusiei este primul care isi da acordul, intr-un mod tacit insa, caci tocmai in acea perioada izbucnise un grav conflict intre Prusia si Imperiul Habsburgic. Wilhelm ii recomanda lui Carol sa fie prudent: Dumnezeu sa te aiba in paza . De asemenea, pe 7 aprilie, Carol a avut o intrevedere cu Otto von Bismarck, cancelarul prusac, care l-a sfatuit sa ia hotararea indrazneata de a pleca direct spre Romania . In cele din urma, dupa indelungi sfaturi cu tatal sau, guvernatorul Renaniei, Carol accepta sa vina in Principate pentru a deveni domnitorul romanilor.
Pe 29 aprilie 1866, principele Carol a plecat in Elvetia, la Z rich, tara cunoscuta pentru neutralitatea sa in orice conflict european. Aici, el obtine un pasaport fals pe numele Karl Hettingen, calatorind la Odessa pentru afaceri . Asadar, cetatenia elevetiana era o buna acoperire pe drumul spre Principate, cand trebuia sa treaca prin Austria, care se afla in razboi cu tara sa. Calatoria nu a fost lipsita de peripetii, caci tanarul principe risca in orice moment sa fie prins de autoritatile austriece. Carol ajunge la Bazias pe 6 mai, iar aici se intalneste cu Ion C. Bratianu care venea direct de la Paris. Dupa doua zile de asteptare, cei doi se urca pe un vapor, la clasa a II-a, iar in timpul calatoriei nu si-au schimbat niciun cuvant pentru a nu trezi suspiciuni. In cele din urma, Carol si Bratianu ajung la Turnu-Severin, pe pamant romanesc. De aici, se imbarca din nou pe un vapor care sa-i duca pe Dunare la Giurgiu, iar de aici sa se indrepte spre Capitala tarii al carei domnitor urma sa fie. Carol ajunge la Bucuresti pe 10 mai 1866. Intra in oras pe la podul Mogosoaiei, unde este intampinat de Dimitrie C. Bratianu, primarul Capitalei, care ii inmaneaza cheile orasului. Principele este escortat spre Dealul Mitropoliei, pe drum fiind aclamat frenetic de multimile stranse sa-l vada pe noul suveran. Aici se oficiaza Te Deum-ul, apoi este invitat sa depuna juramantul in noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Romane in Palatul Mitropoliei, care era sediul Adunarii Constituante. Are loc o sedinta extraordinara a celor doua camere reunite, a guvernului, a Locotenentei Domnesti si a Inaltului Cler. Carol este intampinat de presedintele Adunarii, Emanoil Costache Epureanu, care il conduce la tronul princiar ridicat pe tribuna. Mitropolitul Nifon pune crucea si Evanghelia pe masa asezata in fata tronului, iar colonelul Nicolae Haralambie citeste formula de juramant romaneasca, care ii este tradusa principelui in franceza: Jur de a fi credincios legilor tarii, de a pazi religiunea romanilor, precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn consitutional . Carol pune mana dreapta pe Evanghelie si rosteste cu voce ferma in romaneste: Jur! . Astfel, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen devine domnitorul Principatelor Unite Romane. Totodata, in momentul depunerii juramantului in fata Reprezentantei Nationale, tanarul domnitor rosteste o fraza ce va fi emblematica in dezvoltarea personalitatii sale pe tronul Romaniei: Punand picioarele pe acest pamant, am si devenit roman! . Intr-o scurta alocutiune, el si-a exprimat devotamentul fara margini catre noua mea patrie si acel neinvins respect catre lege, pe care l-am cules in exemplul alor mei. Cetatean azi, maine, de va fi nevoie soldat, eu voi impartasi cu dumneavoastra soarta cea buna ca si cea rea . Inca de la instalarea sa pe tron, Carol a numit un nou Consiliu de ministri condus de Lascar Catargiu si a convocat Adunarea Constituanta pentru a-i atribui misiunea redactarii si elaborarii unei noi Constiutii a Romaniei, care sa faca din domnia sa un regim democratic si constitutional. Noua lege fundamentala a fost promulgata de domnitor pe 1 iulie 1866. Era alcatuita dupa model belgian, fara aprobarea Marilor Puteri, avand si caracterul de prima constitutie interna romaneasca. Pe plan extern, ea a fost perceputa ca o manifestare a independentei, caci prevedea ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene. Noua Constitutie proclama principiul fundamental al separarii puterilor in stat. Puterea executiva era exercitata de un Consiliu de ministri, puterea legislativa de Reprezentanta Nationala, bicamerala, care printre alte atributii avea drept de interpelare a guvernului, iar puterea judecatoreasca era incredintata instantelor de judecata. Domnitorul era seful statului, comandatul suprem al armatei, avand atat prerogative executive, cat si legislative. El putea convoca si dizolva Parlamentul, numea si revoca ministrii, sanctiona si promulga regile, avand si drept de veto absolut, declara razboi si incheia pacea. De asemenea, putea initia proiecte legislative daca erau contrasemnate de ministrul de resort. Asadar, Romania devenea o monarhie constitutionala. Alte principii erau suveranitatea nationala, guvernarea reprezentativa si responsabila in fata cetatenilor, monarhia ereditara prin drept de primogenitura. Totodata, legea fundamentala garanta drepturile si libertatile cetatenesti, precum egalitatea in fata legii, libertatea invatamantului, a presei, a asocierilor si intrunirilor, si declara proprietatea sacra si inviolabila. Noua constitutie includea si un sistem electoral bazat pe votul cenzitar. Pentru Adunarea Deputatilor erau stabilite patru colegii dupa criteriul averii. Primele doua colegii cuprindeau pe marii proprietari funciari, iar al treilea burghezia si liber-profesionistii. Daca cetatenii apartinand acestor trei colegii votau direct, colegiul IV, unde votau taranii, includea votul indirect prin reprezentanti. De asemenea, pentru declansarea alegerilor, in timp, s-a statuat o practica neobisnuita pentru un regim democratic. Regele dizolva Corpurile leguitoare, impunandu-se convocarea alegerilor, dupa care numea un nou Consiliu de ministri care era insarcinat sa organizeze aceste alegeri. Practica a aratat, cu o singura exceptie in decembrie 1937, ca partidul care forma guvernul destinat sa organizeze alegerile, le si castiga. Oamenii politici obisnuiau sa se adreseze in momentul cand regele dorea sa cheme un partid la putere prin expresia: dati-mi guvernul si va dau parlamentul . In noiembrie 1866 au loc primele alegeri libere pe baza noului sistem de vot, domnitorul pornind si o intensa campanie de reorganizare a armatei si de construire de cai ferate moderne. Prin urcarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul Romaniei, Marile Puteri au fost puse in fata faptului implinit . Rezistenta lor s-a diminuat treptat, ultima piedica fiind inlaturata in octombrie 1866, cand Carol a facut o vizita la Istanbul, in timpul careia a obtinut firmanul de numire din partea sultanului. Inca de la inceput, Carol I si-a facut cunoscuta dorinta de a modifica raporturile cu Imperiul Otoman si de castiga suveranitatea tarii. In ceea ce priveste viata personala, Carol se casatoreste cu principesa Elisabeta de Wied pe 3 noiembrie 1869. Cuplul regal a avut o fetita, principesa Maria, nascuta la 27 august 1870, insa aceasta a murit de scarlatina cand era doar o copila, pe 28 martie 1874. Dupa aceasta tragedie, Carol si Elisabeta nu au mai avut copii, lasand familia domnitoare fara mostenitori la tronul dinastic. Primii ani de domnie au insemnat o perioada de adaptare la realitatile romanesti: disputele politice inversunate intre liberali si conservatori, pe care a reusit sa le modereze sprijinind sistemul bipartit, simpatia francofila a opiniei publice. Viata politica agitata a fost caracterizata si de o instabilitate guvernamentala. In perioada mai 1866 martie 1871, s-au format 10 guverne si au existat peste 30 de remanieri. Pesonalitatea puternica a noului domnitor i-a luat in surprindere pe reprezentantii gruparilor politice, in special pe liberalii radicali. Treptat, pe fondul disensiunilor de pe scena politica erau organizate tot mai multe manifestatii antimonarhice si republicane, care il acuzau pe Carol ca incearca sa profite de situatia financiara grea a tarii. Acesta era considerat vinovat si de problema din jurul afacerii Strousberg, consortiu prusac caruia domnitorul ii concesionase dreptul de a construi o magistrala feroviara intre Roman si Varciorova, dar care a comis incorectitudini grave in manipularea fondurilor pe spatele statului roman. Mai mult, in ianuarie 1870 se declanseaza o noua criza guvernamentala in momentul cand s-a prezentat in Parlament un proiect de lege care acorda o dotatie de 300.000 de lei pe an principesei Elisabeta. Acest lucru a starnit nemultumirea guvernului de coalitie intre conservatorii moderati si liberalii moderati, astfel ca primul ministru Dimitrie Ghica si-a dat demisia pe 27 ianuarie 1870. Intre timp, radicalii incep sa defasoare tot mai dese agitatii antidinastice, pregatind o conspiratie care sa instaureze republica. Capii conspiratiei erau Eugeniu Carada, Constantin Ciocarlan si maiorul C. Pillat, sustinuti evident de liderii radicalilor. Miscarea conspirativa trebuia sa se declanseze in noaptea de 7/8 august 1870, dar in cele din urma s-a decis amanarea ei pentru a se vedea rezultatul razboiului franco-prusac. Totusi, Alexandru Candiano-Popescu, seful grupului de la Ploiesti, n-a acceptat propunerea de amanare. Exact in acea noapte, impreuna cu mai multi sustinatori, Candiano ocupa prefectura si telegraful, dupa care organizeaza o intrunire populara in centrul orasului, unde anunta proclamarea republicii si instaurarea unei regente in frunte cu Nicolae Golescu. El insusi s-a autoproclamat prefect al judetului Prahova. Spre dimineata, Candiano incearca sa trimita mai multe telegrame catre autoritatile din strainatate anuntand detronarea lui Carol I, dar acestea au fost oprite de seful statiei de telegraf de la Predeal care a anuntat guvernul de la Bucuresti. Acesta a restabilit imediat ordinea, arestandu-i pe protestatari si pe cei banuiti de participare la complot, printre care se numarau Ion C. Bratianu, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu, B. P. Hasdeu si Anastase Stolojan. Candiano-Popescu nu a putut organiza o rezistenta, iar conspiratorii au fost trimisi in fata Curtii de Jurati de la Targoviste. La 17 octombrie 1870, toti cei 41 de acuzati au fost achitati. Profund ingrijorat ca nu mai putea stapani patima partidelor politice care domnesc in Romania , Carol se adreseaza in repetate randuri Puterilor Garante, dar raspunsurile nu au fost incurajatoare. El isi manifesta intentia de a modifica Constitutia pentru a largi prerogativele domnitorului si a restrange anumite libertati, insa noul guvern instalat pe 18 decembrie 1870, condus de Ion Ghica, era un adept al ferm al Constitutiei. Carol era decis sa nu cedeze si sa-si impuna punctul de vedere, amenintand cu abdicarea. El a redactat o scrisoare catre un prieten fictiv, Auerbach, care a aparut in ziarul Augusburger Allgemeine Zeitung la 15 ianuarie 1871, fiind reprodusa si in presa romaneasca. Carol aprecia ca dupa cinci ani de domnie n-a putut aduce decat putine servicii acestei frumoase tari , imputand acest lucru acelora care s-au erijat pe ei insisi in diriguitorii acestei tari si exprimandu-si dorinta de a se intoarce in scumpa mea patrie . Unii deputati au apreciat aceasta declaratie ca aducea jigniri poporului roman, calificand aceasta amenintare ca un act de dezertare, un act de inalta tradare . Toata aceasta agitatie se desfasura pe fondul international al razboiului franco-prusac declansat in iulie 1870 si a carui finalitate a avut detronarea lui Napoleon al III-lea, proclamarea Republicii a III-a in Franta si unificarea germana din ianuarie 1871. Opinia publica din tara era o ferma simpatizanta francofila, astfel ca a fost indignata de umilintele la care era supus poporul francez de catre invadatori si a sporit mai mult indignarea impotriva imperialismului german si a neamtului aflat pe tronul Romaniei, dupa ce s-a aflat ca domnitorul a trimis imparatului Wilhelm I o telegrama de felicitare pentru victoriile obtinute in realizarea unitatii germane . In seara zilei de 10 martie 1871 a pornit o ampla rascoala a populatiei Capitalei fata sarbatorirea cu mult fast a zilei de nastere a imparatului Wilhelm de catre colonia germana din Bucuresti. Manifestantii nu puteau tolera un asemenea afront si s-au abatut cu pietre asupra geamurilor salii unde se tinea fastul, scandand in acelasi timp lozinci antidinastice si republicane. Carol a scos armata in strada pentru a restabili ordinea, generand o ciocnire de forte sangeroasa. Pe la unu noaptea, domnitorul l-a convocat pe Ion Ghica cerandu-i pe un ton imperial sa demisioneze, totodata, facandu-i cunoscuta decizia de a convoca dimineata Locotenenta Domneasca din 1866 pentru a-i preda puterea, caci va demisiona. In dimineata zilei de 11 martie 1871, Lascar Catargiu si Nicolae Golescu s-au prezentat la Palatul Regal, iar Carol le-a adus la cunostinta hotararea de a abdica. Decizia domnitorului de a juca pe o singura carte a produs un efect psihologic. Puterile Garante nu vedeau cu ochi buni o Romanie republicana, plus ca plecarea lui Carol ar fi dezlantuit mari nenorociri asupra tarii, precum falimentul statului si o stare de anarhie generala. Exponentii clasei conducatoare nu se puteau dispersa de Carol. In aceste conditii, la insistentele ferme ale lui Catargiu domnitorul declara ca vrea sa mai chibzuiasca odata , cerand in schimb un guvern tare care sa sprijine legea finantelor si modificarea atitudinii Adunarii, care in repetate randuri isi exprimase ostilitatea fata de domnitor. Spre seara, Lascar Catargiu devine noul presedinte al Consiliului de ministri si actioneaza energic pentru impastierea manifestantilor si restabilirea ordinii. Miscarea antidinastica a fost infranta pentru multa vreme, chiar daca opozitia liberala a continuat sa publice articole injurioase la adresa lui Carol. ahul la suveran era des utilizat in lupta opozitiei pentru obtinerea puterii, iar cetatenii s-au obisnuit treptat cu astfel de practici. In general, noul context international a impus si schimbarea viziunii celor mai ferventi antidinastici si republicani precum fractionistii lui Nicolae Ionescu si liberalii radicali condusi de I. C. Bratianu si C. A. Rosetti. In acest moment istoric, forma de guvernamant monarhic-constitutionala corespundea necesitatilor obiective ale inaintarii Romaniei pe calea progresului, pentru limitarea decalajului creat fata de statele din vestul Europei, ca urmare a secolelor de dominatie otomana. In perioada urmatoare are loc o apropiere treptata intre Carol si Ion C. Bratianu, presedintele Partidului National Liberal. Acest duet politic a adus in cele din urma Romaniei Independenta de stat. Dupa castigarea alegerilor din iunie 1876 de catre liberali, Bratianu este numit presedinte al Consiliului de ministri pe 24 iulie. In prima perioada, guvernul a actionat pentru adoptarea unor reforme pentru consolidarea statului. Insa, masurile de politica interna au fost amanate de evenimentele de pe plan extern, cand se intrevedea izbucnirea unui nou conflict ruso-turc. Exista posibilitatea ca tara noastra sa fructifice in mod pozitiv aceasta noua dezordine europeana. Carol I a ramas cunoscut in istoria tarii ca suveranul ce a adus Romaniei Independenta fata de Imperiul Otoman. Inalta Poarta refuzase statului roman dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi Romania , astfel ca disensiunile ruso-turce tot mai evidente de la inceputul anului 1877, care prevesteau un viitor conflict, pareau un bun prilej pentru reafirmarea noului ideal al poporului roman, Independenta de stat. Liderii politici romani doreau un tratat cu Rusia prin care aceasta sa recunoasca Independenta Romaniei, astfel ca pe 4 aprilie 1877 este semnata conventia cu Imperiul Rus. Aceasta permitea armatei tariste sa traverseze teritoriul romanesc pentru a ajunge la sud de Dunare, guvernul imperial obligandu-se sa respecte integritatea existenta si drepturile politice ale Romaniei. Pe 12 aprilie, incepe de facto razboiul ruso-turc, iar artileria otomana bombardeaza localitatile romanesti de la Dunare, urmata la scurt timp de o riposta cand tunarii de la Calafat deschid focul asupra Vidinului si a navelor turcesti aflate in port. Asta-i muzica ce-mi place! a rostit domnitorul Carol. In sedinta solemna a Adunarii Deputatilor din 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva privind situatia tarii, ministrul de externe Mihail Kogalniceanu rosteste celebrul discurs ce proclama Independenta Romaniei.
Pe 10 mai, Independenta este proclamata si in Senat, iar declaratia este promulgata de domnitorul Carol I si publicata in Monitorul Oficial. Aceasta trebuia recunocuta pe plan international, iar liderii politici erau constienti ca Independenta deplina nu va fi cucerita decat prin sange de poporul roman. Incepea astfel Razboiul de Independenta al Romaniei. Pentru Rusia, frontul din Balcani reprezenta cheia victoriei, astfel ca utilizarea teritoriului romanesc reprezenta un real avantaj. Conform conventiei, trupele tariste trec Dunarea prin tara noastra si inregistreaza cateva succese semnificative. Insa, otomanii condusi de Osman Pasa reusesc sa respinga atacul asupra Plevnei, iar Rusia inregistreaza pierderi uriase. Intr-o telegrama din 19 iulie, marele duce Nicolae cerea ajutorul Romaniei, exprimandu-si dorinta ca armata noastra sa treaca Dunarea pentru a consolida frontul balcanic.
Insistentele s-au amplificat...
IX / 10.
X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor (1866-1881) si rege (1881-1914) al Romaniei; membru de onoare al Societatii Academice Romane (1867); presedinte de onoare (1879-1914) si protector (1867-1914) al Academiei Romane. Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl []The post S-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X was first posted on septembrie 27, 2020 at 4:18 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 27 septembrie 1914, 27.
IX / 10.
X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor (1866-1881) si rege (1881-1914) al Romaniei; membru de onoare al Societatii Academice Romane (1867); presedinte de onoare (1879-1914) si protector (1867-1914) al Academiei Romane. Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen d. Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus Principatele Romanesi, apoi Romania, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii. In cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lunga domnie din istoria statelor romanesti), Carol I a obtinut independenta tarii, careia i-a si crescut imens prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. A construit in Muntii Carpati castelul Peles, care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii turistice ale tarii. Dupa razboiul ruso-turc, Romania a castigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege noua provincie de restul tarii. Nascut intr-o familie cu traditie dinastica pe 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen era cel de-al doilea fiu al principelui Karl Anton si al principesei Josephine de Baden. Era inrudit cu Casa regala a Prusiei si cu numeroase familii domnitoare din Europa. Dupa ce Carol finalizeaza studiile elementare, se inscrie la scoala de cadeti din M nster. In 1857, termina cursurile colii de Artilerie din Berlin cu gradul de locotenent, iar pana in 1866 va fi ofiter al armatei germane. Intreprinde calatorii in mai multe tari europene pentru a lua cunostinta la fata locului cu progresele inregistrate in arta militara. Apoi, dupa aceasta perioada, isi completeaza studiile teoretice la Universitatea din B nn, urmand cursuri de literatura franceza si istorie. Printul Carol a participat la al doilea razboi din Schleswig, mai ales la asaltul citadelei Fredericia si al Dybb l, experienta care ii va fi de folos mai tarziu in Razboiul pentru Independenta al Romaniei. Familia sa avea legaturi de rudenie cu imparatul Frantei Napoleon al III-lea, iar Romania era puternic influentata de cultura si politica franceza. Asadar, recomandarea de catre Napoleon a printului Carol a valorat mult in ochii politicienilor romani, la fel ca si rudenia de sange cu familia prusaca domnitoare. Dupa refuzul lui Filip de Flandra al Belgiei de a ocupa tronul Romaniei, pe 19 martie 1866, Ion C. Bratianu este trimis de urgenta la D sseldorf pentru a obtine consimtamantul venirii in Romania din partea tanarului principe, a familiei sale si a regelui Prusiei Wilhelm I.
Intre timp, la Bucuresti, in ziua de 30 martie, Locotenenta Domneasca publica o proclamatie catre popor, recomandand alegerea prin plebiscit a printului Carol de Hohenzollern ca domnitor al romanilor, cu drept de mostenire, care va domni sub numele de Carol I. Plebiscitul incepe la 2 aprilie si se inchide la 8 aprilie, rezultatul fiind de 685.869 voturi pentru, 224 voturi contra si 12.837 abtineri. Totodata, in urma dezbaterilor Adunarii Constituante, 109 deputati s-au pronuntat pentru alegerea principelui Carol, in vreme ce numai 6 s-au abtinut. Regele Prusiei este primul care isi da acordul, intr-un mod tacit insa, caci tocmai in acea perioada izbucnise un grav conflict intre Prusia si Imperiul Habsburgic. Wilhelm ii recomanda lui Carol sa fie prudent: Dumnezeu sa te aiba in paza . De asemenea, pe 7 aprilie, Carol a avut o intrevedere cu Otto von Bismarck, cancelarul prusac, care l-a sfatuit sa ia hotararea indrazneata de a pleca direct spre Romania . In cele din urma, dupa indelungi sfaturi cu tatal sau, guvernatorul Renaniei, Carol accepta sa vina in Principate pentru a deveni domnitorul romanilor.
Pe 29 aprilie 1866, principele Carol a plecat in Elvetia, la Z rich, tara cunoscuta pentru neutralitatea sa in orice conflict european. Aici, el obtine un pasaport fals pe numele Karl Hettingen, calatorind la Odessa pentru afaceri . Asadar, cetatenia elevetiana era o buna acoperire pe drumul spre Principate, cand trebuia sa treaca prin Austria, care se afla in razboi cu tara sa. Calatoria nu a fost lipsita de peripetii, caci tanarul principe risca in orice moment sa fie prins de autoritatile austriece. Carol ajunge la Bazias pe 6 mai, iar aici se intalneste cu Ion C. Bratianu care venea direct de la Paris. Dupa doua zile de asteptare, cei doi se urca pe un vapor, la clasa a II-a, iar in timpul calatoriei nu si-au schimbat niciun cuvant pentru a nu trezi suspiciuni. In cele din urma, Carol si Bratianu ajung la Turnu-Severin, pe pamant romanesc. De aici, se imbarca din nou pe un vapor care sa-i duca pe Dunare la Giurgiu, iar de aici sa se indrepte spre Capitala tarii al carei domnitor urma sa fie. Carol ajunge la Bucuresti pe 10 mai 1866. Intra in oras pe la podul Mogosoaiei, unde este intampinat de Dimitrie C. Bratianu, primarul Capitalei, care ii inmaneaza cheile orasului. Principele este escortat spre Dealul Mitropoliei, pe drum fiind aclamat frenetic de multimile stranse sa-l vada pe noul suveran. Aici se oficiaza Te Deum-ul, apoi este invitat sa depuna juramantul in noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Romane in Palatul Mitropoliei, care era sediul Adunarii Constituante. Are loc o sedinta extraordinara a celor doua camere reunite, a guvernului, a Locotenentei Domnesti si a Inaltului Cler. Carol este intampinat de presedintele Adunarii, Emanoil Costache Epureanu, care il conduce la tronul princiar ridicat pe tribuna. Mitropolitul Nifon pune crucea si Evanghelia pe masa asezata in fata tronului, iar colonelul Nicolae Haralambie citeste formula de juramant romaneasca, care ii este tradusa principelui in franceza: Jur de a fi credincios legilor tarii, de a pazi religiunea romanilor, precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn consitutional . Carol pune mana dreapta pe Evanghelie si rosteste cu voce ferma in romaneste: Jur! . Astfel, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen devine domnitorul Principatelor Unite Romane. Totodata, in momentul depunerii juramantului in fata Reprezentantei Nationale, tanarul domnitor rosteste o fraza ce va fi emblematica in dezvoltarea personalitatii sale pe tronul Romaniei: Punand picioarele pe acest pamant, am si devenit roman! . Intr-o scurta alocutiune, el si-a exprimat devotamentul fara margini catre noua mea patrie si acel neinvins respect catre lege, pe care l-am cules in exemplul alor mei. Cetatean azi, maine, de va fi nevoie soldat, eu voi impartasi cu dumneavoastra soarta cea buna ca si cea rea . Inca de la instalarea sa pe tron, Carol a numit un nou Consiliu de ministri condus de Lascar Catargiu si a convocat Adunarea Constituanta pentru a-i atribui misiunea redactarii si elaborarii unei noi Constiutii a Romaniei, care sa faca din domnia sa un regim democratic si constitutional. Noua lege fundamentala a fost promulgata de domnitor pe 1 iulie 1866. Era alcatuita dupa model belgian, fara aprobarea Marilor Puteri, avand si caracterul de prima constitutie interna romaneasca. Pe plan extern, ea a fost perceputa ca o manifestare a independentei, caci prevedea ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene. Noua Constitutie proclama principiul fundamental al separarii puterilor in stat. Puterea executiva era exercitata de un Consiliu de ministri, puterea legislativa de Reprezentanta Nationala, bicamerala, care printre alte atributii avea drept de interpelare a guvernului, iar puterea judecatoreasca era incredintata instantelor de judecata. Domnitorul era seful statului, comandatul suprem al armatei, avand atat prerogative executive, cat si legislative. El putea convoca si dizolva Parlamentul, numea si revoca ministrii, sanctiona si promulga regile, avand si drept de veto absolut, declara razboi si incheia pacea. De asemenea, putea initia proiecte legislative daca erau contrasemnate de ministrul de resort. Asadar, Romania devenea o monarhie constitutionala. Alte principii erau suveranitatea nationala, guvernarea reprezentativa si responsabila in fata cetatenilor, monarhia ereditara prin drept de primogenitura. Totodata, legea fundamentala garanta drepturile si libertatile cetatenesti, precum egalitatea in fata legii, libertatea invatamantului, a presei, a asocierilor si intrunirilor, si declara proprietatea sacra si inviolabila. Noua constitutie includea si un sistem electoral bazat pe votul cenzitar. Pentru Adunarea Deputatilor erau stabilite patru colegii dupa criteriul averii. Primele doua colegii cuprindeau pe marii proprietari funciari, iar al treilea burghezia si liber-profesionistii. Daca cetatenii apartinand acestor trei colegii votau direct, colegiul IV, unde votau taranii, includea votul indirect prin reprezentanti. De asemenea, pentru declansarea alegerilor, in timp, s-a statuat o practica neobisnuita pentru un regim democratic. Regele dizolva Corpurile leguitoare, impunandu-se convocarea alegerilor, dupa care numea un nou Consiliu de ministri care era insarcinat sa organizeze aceste alegeri. Practica a aratat, cu o singura exceptie in decembrie 1937, ca partidul care forma guvernul destinat sa organizeze alegerile, le si castiga. Oamenii politici obisnuiau sa se adreseze in momentul cand regele dorea sa cheme un partid la putere prin expresia: dati-mi guvernul si va dau parlamentul . In noiembrie 1866 au loc primele alegeri libere pe baza noului sistem de vot, domnitorul pornind si o intensa campanie de reorganizare a armatei si de construire de cai ferate moderne. Prin urcarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul Romaniei, Marile Puteri au fost puse in fata faptului implinit . Rezistenta lor s-a diminuat treptat, ultima piedica fiind inlaturata in octombrie 1866, cand Carol a facut o vizita la Istanbul, in timpul careia a obtinut firmanul de numire din partea sultanului. Inca de la inceput, Carol I si-a facut cunoscuta dorinta de a modifica raporturile cu Imperiul Otoman si de castiga suveranitatea tarii. In ceea ce priveste viata personala, Carol se casatoreste cu principesa Elisabeta de Wied pe 3 noiembrie 1869. Cuplul regal a avut o fetita, principesa Maria, nascuta la 27 august 1870, insa aceasta a murit de scarlatina cand era doar o copila, pe 28 martie 1874. Dupa aceasta tragedie, Carol si Elisabeta nu au mai avut copii, lasand familia domnitoare fara mostenitori la tronul dinastic. Primii ani de domnie au insemnat o perioada de adaptare la realitatile romanesti: disputele politice inversunate intre liberali si conservatori, pe care a reusit sa le modereze sprijinind sistemul bipartit, simpatia francofila a opiniei publice. Viata politica agitata a fost caracterizata si de o instabilitate guvernamentala. In perioada mai 1866 martie 1871, s-au format 10 guverne si au existat peste 30 de remanieri. Pesonalitatea puternica a noului domnitor i-a luat in surprindere pe reprezentantii gruparilor politice, in special pe liberalii radicali. Treptat, pe fondul disensiunilor de pe scena politica erau organizate tot mai multe manifestatii antimonarhice si republicane, care il acuzau pe Carol ca incearca sa profite de situatia financiara grea a tarii. Acesta era considerat vinovat si de problema din jurul afacerii Strousberg, consortiu prusac caruia domnitorul ii concesionase dreptul de a construi o magistrala feroviara intre Roman si Varciorova, dar care a comis incorectitudini grave in manipularea fondurilor pe spatele statului roman. Mai mult, in ianuarie 1870 se declanseaza o noua criza guvernamentala in momentul cand s-a prezentat in Parlament un proiect de lege care acorda o dotatie de 300.000 de lei pe an principesei Elisabeta. Acest lucru a starnit nemultumirea guvernului de coalitie intre conservatorii moderati si liberalii moderati, astfel ca primul ministru Dimitrie Ghica si-a dat demisia pe 27 ianuarie 1870. Intre timp, radicalii incep sa defasoare tot mai dese agitatii antidinastice, pregatind o conspiratie care sa instaureze republica. Capii conspiratiei erau Eugeniu Carada, Constantin Ciocarlan si maiorul C. Pillat, sustinuti evident de liderii radicalilor. Miscarea conspirativa trebuia sa se declanseze in noaptea de 7/8 august 1870, dar in cele din urma s-a decis amanarea ei pentru a se vedea rezultatul razboiului franco-prusac. Totusi, Alexandru Candiano-Popescu, seful grupului de la Ploiesti, n-a acceptat propunerea de amanare. Exact in acea noapte, impreuna cu mai multi sustinatori, Candiano ocupa prefectura si telegraful, dupa care organizeaza o intrunire populara in centrul orasului, unde anunta proclamarea republicii si instaurarea unei regente in frunte cu Nicolae Golescu. El insusi s-a autoproclamat prefect al judetului Prahova. Spre dimineata, Candiano incearca sa trimita mai multe telegrame catre autoritatile din strainatate anuntand detronarea lui Carol I, dar acestea au fost oprite de seful statiei de telegraf de la Predeal care a anuntat guvernul de la Bucuresti. Acesta a restabilit imediat ordinea, arestandu-i pe protestatari si pe cei banuiti de participare la complot, printre care se numarau Ion C. Bratianu, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu, B. P. Hasdeu si Anastase Stolojan. Candiano-Popescu nu a putut organiza o rezistenta, iar conspiratorii au fost trimisi in fata Curtii de Jurati de la Targoviste. La 17 octombrie 1870, toti cei 41 de acuzati au fost achitati. Profund ingrijorat ca nu mai putea stapani patima partidelor politice care domnesc in Romania , Carol se adreseaza in repetate randuri Puterilor Garante, dar raspunsurile nu au fost incurajatoare. El isi manifesta intentia de a modifica Constitutia pentru a largi prerogativele domnitorului si a restrange anumite libertati, insa noul guvern instalat pe 18 decembrie 1870, condus de Ion Ghica, era un adept al ferm al Constitutiei. Carol era decis sa nu cedeze si sa-si impuna punctul de vedere, amenintand cu abdicarea. El a redactat o scrisoare catre un prieten fictiv, Auerbach, care a aparut in ziarul Augusburger Allgemeine Zeitung la 15 ianuarie 1871, fiind reprodusa si in presa romaneasca. Carol aprecia ca dupa cinci ani de domnie n-a putut aduce decat putine servicii acestei frumoase tari , imputand acest lucru acelora care s-au erijat pe ei insisi in diriguitorii acestei tari si exprimandu-si dorinta de a se intoarce in scumpa mea patrie . Unii deputati au apreciat aceasta declaratie ca aducea jigniri poporului roman, calificand aceasta amenintare ca un act de dezertare, un act de inalta tradare . Toata aceasta agitatie se desfasura pe fondul international al razboiului franco-prusac declansat in iulie 1870 si a carui finalitate a avut detronarea lui Napoleon al III-lea, proclamarea Republicii a III-a in Franta si unificarea germana din ianuarie 1871. Opinia publica din tara era o ferma simpatizanta francofila, astfel ca a fost indignata de umilintele la care era supus poporul francez de catre invadatori si a sporit mai mult indignarea impotriva imperialismului german si a neamtului aflat pe tronul Romaniei, dupa ce s-a aflat ca domnitorul a trimis imparatului Wilhelm I o telegrama de felicitare pentru victoriile obtinute in realizarea unitatii germane . In seara zilei de 10 martie 1871 a pornit o ampla rascoala a populatiei Capitalei fata sarbatorirea cu mult fast a zilei de nastere a imparatului Wilhelm de catre colonia germana din Bucuresti. Manifestantii nu puteau tolera un asemenea afront si s-au abatut cu pietre asupra geamurilor salii unde se tinea fastul, scandand in acelasi timp lozinci antidinastice si republicane. Carol a scos armata in strada pentru a restabili ordinea, generand o ciocnire de forte sangeroasa. Pe la unu noaptea, domnitorul l-a convocat pe Ion Ghica cerandu-i pe un ton imperial sa demisioneze, totodata, facandu-i cunoscuta decizia de a convoca dimineata Locotenenta Domneasca din 1866 pentru a-i preda puterea, caci va demisiona. In dimineata zilei de 11 martie 1871, Lascar Catargiu si Nicolae Golescu s-au prezentat la Palatul Regal, iar Carol le-a adus la cunostinta hotararea de a abdica. Decizia domnitorului de a juca pe o singura carte a produs un efect psihologic. Puterile Garante nu vedeau cu ochi buni o Romanie republicana, plus ca plecarea lui Carol ar fi dezlantuit mari nenorociri asupra tarii, precum falimentul statului si o stare de anarhie generala. Exponentii clasei conducatoare nu se puteau dispersa de Carol. In aceste conditii, la insistentele ferme ale lui Catargiu domnitorul declara ca vrea sa mai chibzuiasca odata , cerand in schimb un guvern tare care sa sprijine legea finantelor si modificarea atitudinii Adunarii, care in repetate randuri isi exprimase ostilitatea fata de domnitor. Spre seara, Lascar Catargiu devine noul presedinte al Consiliului de ministri si actioneaza energic pentru impastierea manifestantilor si restabilirea ordinii. Miscarea antidinastica a fost infranta pentru multa vreme, chiar daca opozitia liberala a continuat sa publice articole injurioase la adresa lui Carol. ahul la suveran era des utilizat in lupta opozitiei pentru obtinerea puterii, iar cetatenii s-au obisnuit treptat cu astfel de practici. In general, noul context international a impus si schimbarea viziunii celor mai ferventi antidinastici si republicani precum fractionistii lui Nicolae Ionescu si liberalii radicali condusi de I. C. Bratianu si C. A. Rosetti. In acest moment istoric, forma de guvernamant monarhic-constitutionala corespundea necesitatilor obiective ale inaintarii Romaniei pe calea progresului, pentru limitarea decalajului creat fata de statele din vestul Europei, ca urmare a secolelor de dominatie otomana. In perioada urmatoare are loc o apropiere treptata intre Carol si Ion C. Bratianu, presedintele Partidului National Liberal. Acest duet politic a adus in cele din urma Romaniei Independenta de stat. Dupa castigarea alegerilor din iunie 1876 de catre liberali, Bratianu este numit presedinte al Consiliului de ministri pe 24 iulie. In prima perioada, guvernul a actionat pentru adoptarea unor reforme pentru consolidarea statului. Insa, masurile de politica interna au fost amanate de evenimentele de pe plan extern, cand se intrevedea izbucnirea unui nou conflict ruso-turc. Exista posibilitatea ca tara noastra sa fructifice in mod pozitiv aceasta noua dezordine europeana. Carol I a ramas cunoscut in istoria tarii ca suveranul ce a adus Romaniei Independenta fata de Imperiul Otoman. Inalta Poarta refuzase statului roman dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi Romania , astfel ca disensiunile ruso-turce tot mai evidente de la inceputul anului 1877, care prevesteau un viitor conflict, pareau un bun prilej pentru reafirmarea noului ideal al poporului roman, Independenta de stat. Liderii politici romani doreau un tratat cu Rusia prin care aceasta sa recunoasca Independenta Romaniei, astfel ca pe 4 aprilie 1877 este semnata conventia cu Imperiul Rus. Aceasta permitea armatei tariste sa traverseze teritoriul romanesc pentru a ajunge la sud de Dunare, guvernul imperial obligandu-se sa respecte integritatea existenta si drepturile politice ale Romaniei. Pe 12 aprilie, incepe de facto razboiul ruso-turc, iar artileria otomana bombardeaza localitatile romanesti de la Dunare, urmata la scurt timp de o riposta cand tunarii de la Calafat deschid focul asupra Vidinului si a navelor turcesti aflate in port. Asta-i muzica ce-mi place! a rostit domnitorul Carol. In sedinta solemna a Adunarii Deputatilor din 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva privind situatia tarii, ministrul de externe Mihail Kogalniceanu rosteste celebrul discurs ce proclama Independenta Romaniei.
Pe 10 mai, Independenta este proclamata si in Senat, iar declaratia este promulgata de domnitorul Carol I si publicata in Monitorul Oficial. Aceasta trebuia recunocuta pe plan international, iar liderii politici erau constienti ca Independenta deplina nu va fi cucerita decat prin sange de poporul roman. Incepea astfel Razboiul de Independenta al Romaniei. Pentru Rusia, frontul din Balcani reprezenta cheia victoriei, astfel ca utilizarea teritoriului romanesc reprezenta un real avantaj. Conform conventiei, trupele tariste trec Dunarea prin tara noastra si inregistreaza cateva succese semnificative. Insa, otomanii condusi de Osman Pasa reusesc sa respinga atacul asupra Plevnei, iar Rusia inregistreaza pierderi uriase. Intr-o telegrama din 19 iulie, marele duce Nicolae cerea ajutorul Romaniei, exprimandu-si dorinta ca armata noastra sa treaca Dunarea pentru a consolida frontul balcanic.
Insistentele s-au amplificat...
