S-a întâmplat în 22 noiembrie 1806
S-a intamplat in 22 noiembrie 1806: Incepe un nou razboi ruso turc desfasurat pe teritoriul Moldovei si arii Romanesti. Conflictul se va incheia prin Pacea de la Bucuresti din 28 mai 1812, in urma careia Basarabia intra in componenta Rusiei. Dupa victoria lui Napoleon la Austerlitz (2.12.1805) Turcia isi reconsidera politica sa externa, preferand o apropiere []The post S-a intamplat in 22 noiembrie 1806 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 22 noiembrie 1806 was first posted on noiembrie 22, 2020 at 12:31 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 22 noiembrie 1806: Incepe un nou razboi ruso turc desfasurat pe teritoriul Moldovei si arii Romanesti. Conflictul se va incheia prin Pacea de la Bucuresti din 28 mai 1812, in urma careia Basarabia intra in componenta Rusiei. Dupa victoria lui Napoleon la Austerlitz (2.12.1805) Turcia isi reconsidera politica sa externa, preferand o apropiere de Franta invingatoare. In 1806 la Constantinopol a sosit ambasadorul francez generalul Sebastiani, care a reusit sa convinga Poarta in omnipotenta lui Napoleon si s-o incline sa adere de partea Frantei, ceea ce a provocat un acut conflict ruso-turc, ce a escaladat intr-un nou razboi ruso-turc. Lovitura decisiva asupra pozitiilor Rusiei si, in special, privitor la soarta politica a lui Alexandru Moruzi (care nu si-a mai putut redobandi efectiv domnia in Moldova) a fost data de catre Poarta Otomana (la indemnul Frantei) in luna august 1806, cand au fost schimbati ambii domni ai Principatelor Romane.
Ambasadorul rus, indeplinind instructiunile primite de la St. Petersburg de a nu mai taragana satisfacerea cerintelor Rusiei, a remis Portii Otomane un ultimatum, avertizand ca, daca, in termen de trei zile, sultanul nu-i va readuce in domnie pe fostii voievozi, el va parasi capitala Imperiului Otoman. Sublima Poarta a fost nevoita sa cedeze si la 3 (15) octombrie 1806 a adus oficial la cunostinta lui A. Italinski restablirea lui C. Ipsilanti si Al. Moruzi in domnia Principatelor. Ceremonia oficiala a avut loc la Constantinopol (Istanbul), la 4 (16) octombrie si 5 (17) octombrie, in prezenta lui Alexandru Moruzi, dar in lipsa lui Constantin Ipsilanti, care se afla, la acea data, departe de epicentrul acestui eveniment in Rusia. Aceasta masura, in urma presiunilor diplomatice si sub amenintarea militara anglo-rusa, a fost motivata si adusa la cunostinta marelui prieten, Napoleon personal de catre sultanul Selim III.
In scrisoarea sa de la 6 (18) octombrie 1806 se mentioneaza ca s-a gasit de cuviinta ca sa se menajeze aceasta afacere , in asa mod incat sa se evite un razboi prematur si, totodata, contrar legilor religiei musulmane.
Opinia optimista a lui Italinski, care-si credea indeplinita cu succes misiunea readucerii fanariotilor filo-rusi in tronurile Principatelor, considerand ca a repurtat un important succes diplomatic (dupa cum si relata la 6 (18).10.1806), deoarece Poarta s-a inclinat in fata vointei Majestatii sale Imperiale n-a fost insa impartasita la Petersburg.
Din cele expuse, reiese clar ca, la inceputul secolului al XIX-lea ambele imperii cel arist si Otoman aveau semnate un sir de tratate internationale, precum si acorduri sau conventii interguvernamentale, pe care le-a incalcat si intrerupt unilateral Rusia. In mod flagrant a fost incalcat articolul 13 al Tratatului de alianta defensiva ruso-turc din 1805, in care se stipula expres: partile contractante isi garanteaza reciproc integritatea posesiunilor in starea in care acestea se afla in prezent . In manualele contemporane din Federatia Rusa se considera ca: Razboiul ruso-turc din 1806-1812 a fost cauzat de dorinta Rusiei de a-si consolida pozitiile in Orientul Mijlociu, de a contracara planurile revansarde ale Turciei, care nutrea speranta de a-si reintoarce o parte a coastei Marii Negre (in special Crimeea), precum si pentru a sprijini rascoala sarbilor impotriva sultanului .
Insa declansarea razboiului ruso-turc din 1806-1812 n-a fost initiata de Poarta Otomana, chiar daca si istoriografia sovietica si cea rusa au sustinut ca anume mazilirea domnilor arii Romanesti (C. Ipsilanti) si Moldovei (Al. Moruzi) in luna august 1806, la insistenta Frantei si fara asentimentul Rusiei, a fost motivul principal al diferendului. Acesta a fost doar un pretext pentru expansiunea tarista, deoarece la 3(15) octombrie 1806 Poarta, la insistenta diplomatiei ruse, i-a restabilit in domnie pe principii anterior destituiti. Astfel, provocarea ostilitatilor ruso-otomane in toamna anului 1806 a fost determinata nu atat de divergentele de neinlaturat, la acel moment, dintre Rusia si Imperiul Otoman, cat de derularea nefavorabila pentru tarism a confruntarii intereselor Rusiei si Frantei in sud-estul Europei, conditionata, la randul sau, de expansionismul tarismului rus si de modificarea raportului de forte a marilor puteri pe intreg continentul european.
Inca la sfarsitul anului 1805, in perioada retragerii trupelor ruse de la Austerlitz in Rusia, Alexandru I i-a scris generalului guvernator al Kievului Al. P. Tormasov sa formeze, in guberniile de sud ale Imperiului Rus, in aproprierea Nistrului, o puternica grupare a armatei ruse, care sa fie capabila in orice moment sa treaca acest rau si sa invadeze Moldova si Valahia, precum si sa se informeze privind starea cetatilor de pe Nistru, avand grija sa nu ofere turcilor, prin actiunile sale, nici un pretext pentru distrugerea pacii. Petersburgul a incercat sa prezinte formarea unei armate de observatie la frontiera cu Imperiul Otoman doar ca o masura de prudenta generala, care nu are nimic indreptat impotriva Portii . Trupele armatei ruse concentrate la Nistru erau menite, dupa cum afirma Cabinetul de la Petersburg, in corespundere cu tratatul ruso-turc de alianta de la 11 (23) septembrie 1805 sa acorde asistenta efectiva in caz de invazie a armatei franceze in hotarele Imperiului turcesc . Aceasta grupare armata, intitulata ulterior Armata nistreana (in unele surse mai este numita Armata nipreana ), Armata moldoveneasca , iar mai tarziu Armata dunareana , in fruntea careia a fost numit generalul de cavalerie Ivan Michelson (1740-1807), intrunea, la 13 februarie 1806, 5 divizii cu un efectiv de cca 60 mii de ostasi. La 16 (28) octombrie 1806, Alexandru I i-a ordonat generalului Ivan Michelson sa trimita trupele ruse peste Nistru si sa ocupe Moldova, iar la 23 octombrie (4 noiembrie), in pofida depesei primite de la A. Italinski (in care se anunta despre restabilirea domnilor substituiti), tarul confirma ordinul precedent si la 10 (22) noiembrie, fara nicio declaratie de razboi, trupele ruse au trecut Nistrul si au invadat Moldova.
La sfarsitul anului 1806 jumatate din armata lui Michelson se afla deja in Moldova, insa Ministerul de Externe al Rusiei mai nutrea speranta ca aceste operatii militare nu se vor solda cu o ruptura oficiala intre Poarta Otomana si Rusia.
Pe 4 (16) ianuarie 1807, ministrul de externe rus A. Budberg inca nu avea o confirmare oficiala despre declararea razboiului, desi il considera ca si inevitabil.
Alexandru I ii explica maresalului M.
F. Kamenski (comandantul suprem al armatei ruse de 140 000 de oameni, ce actiona impotriva Frantei pe Vistula), in scrisoarea de la 15 (27) decembrie 1806, ca sustinerea logistica a sarbilor rasculati era o chestie secundara, deoarece nu mai putin important este de a preintampina atacul francezilor la Nistru, care ofera o linie de aparare putin avantajoasa, iar retragandu-mi ostirile din Moldova eu nu m-as hotari sa le deplasez de la Nistru, caci ar trebui sa apar hotarele pe o intindere mare de la Kamenita pana la Marea Neagra . De remarcat ca, argumentul unui pericol francez din partea regiunii Dalmatiei era denuntat de insusi ambasadorul rus in scrisoarea sa adresata sultanului Selim III (de la 10 (22) septembrie 1806): nu exista nici un fel de armata considerabila franceza in Dalmatia, nici dorinta si posibilitate din partea lui Bonaparte de a-si realiza amenintarile trimisului sau (H. Sebastiani ) .
Ba din contra, exista o armata ruseasca de 120 mii de oameni (cifra de fapt exagerata) concentrata la Nistru si forte maritime considerabile ale Angliei in Marea Mediterana .
Pentru a convinge Poarta Otomana sa revina la colaborarea cu Rusia, tarismul a recurs la un act violent de agresiune ocuparea militara, in noiembrie-decembrie 1806, a Moldovei si a arii Romanesti, pe care, dupa declararea oficiala a razboiului de catre Poarta, la 18 (30) decembrie 1806 (conform altor surse: la 24 decembrie / 5 ianuarie 1807 stil nou), le-a considerat ca teritorii cucerite prin forta armei . Abia la 3 (15) ianuarie 1807 Poarta Otomana a remis o Nota circulara misiunilor diplomatice ale Austriei, Danemarcei, Spaniei, Frantei, Marii Britanii, Olandei si Prusiei in care le anunta ca i-a declarat razboi Rusiei (In urma invaziei si a violarii tratatelor existente). Dupa cum mazilirea domnitorilor n-a fost unica si principala cauza care a determinat decizia din timp planificata a guvernului tarist, tot asa si readucerea lor la carma Principatelor n-a fost, si nici nu putea fi, factorul preponderent care sa contribuie la ameliorarea raporturilor ruso-otomane, la rezolvarea tuturor...
S-a intamplat in 22 noiembrie 1806 was first posted on noiembrie 22, 2020 at 12:31 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 22 noiembrie 1806: Incepe un nou razboi ruso turc desfasurat pe teritoriul Moldovei si arii Romanesti. Conflictul se va incheia prin Pacea de la Bucuresti din 28 mai 1812, in urma careia Basarabia intra in componenta Rusiei. Dupa victoria lui Napoleon la Austerlitz (2.12.1805) Turcia isi reconsidera politica sa externa, preferand o apropiere de Franta invingatoare. In 1806 la Constantinopol a sosit ambasadorul francez generalul Sebastiani, care a reusit sa convinga Poarta in omnipotenta lui Napoleon si s-o incline sa adere de partea Frantei, ceea ce a provocat un acut conflict ruso-turc, ce a escaladat intr-un nou razboi ruso-turc. Lovitura decisiva asupra pozitiilor Rusiei si, in special, privitor la soarta politica a lui Alexandru Moruzi (care nu si-a mai putut redobandi efectiv domnia in Moldova) a fost data de catre Poarta Otomana (la indemnul Frantei) in luna august 1806, cand au fost schimbati ambii domni ai Principatelor Romane.
Ambasadorul rus, indeplinind instructiunile primite de la St. Petersburg de a nu mai taragana satisfacerea cerintelor Rusiei, a remis Portii Otomane un ultimatum, avertizand ca, daca, in termen de trei zile, sultanul nu-i va readuce in domnie pe fostii voievozi, el va parasi capitala Imperiului Otoman. Sublima Poarta a fost nevoita sa cedeze si la 3 (15) octombrie 1806 a adus oficial la cunostinta lui A. Italinski restablirea lui C. Ipsilanti si Al. Moruzi in domnia Principatelor. Ceremonia oficiala a avut loc la Constantinopol (Istanbul), la 4 (16) octombrie si 5 (17) octombrie, in prezenta lui Alexandru Moruzi, dar in lipsa lui Constantin Ipsilanti, care se afla, la acea data, departe de epicentrul acestui eveniment in Rusia. Aceasta masura, in urma presiunilor diplomatice si sub amenintarea militara anglo-rusa, a fost motivata si adusa la cunostinta marelui prieten, Napoleon personal de catre sultanul Selim III.
In scrisoarea sa de la 6 (18) octombrie 1806 se mentioneaza ca s-a gasit de cuviinta ca sa se menajeze aceasta afacere , in asa mod incat sa se evite un razboi prematur si, totodata, contrar legilor religiei musulmane.
Opinia optimista a lui Italinski, care-si credea indeplinita cu succes misiunea readucerii fanariotilor filo-rusi in tronurile Principatelor, considerand ca a repurtat un important succes diplomatic (dupa cum si relata la 6 (18).10.1806), deoarece Poarta s-a inclinat in fata vointei Majestatii sale Imperiale n-a fost insa impartasita la Petersburg.
Din cele expuse, reiese clar ca, la inceputul secolului al XIX-lea ambele imperii cel arist si Otoman aveau semnate un sir de tratate internationale, precum si acorduri sau conventii interguvernamentale, pe care le-a incalcat si intrerupt unilateral Rusia. In mod flagrant a fost incalcat articolul 13 al Tratatului de alianta defensiva ruso-turc din 1805, in care se stipula expres: partile contractante isi garanteaza reciproc integritatea posesiunilor in starea in care acestea se afla in prezent . In manualele contemporane din Federatia Rusa se considera ca: Razboiul ruso-turc din 1806-1812 a fost cauzat de dorinta Rusiei de a-si consolida pozitiile in Orientul Mijlociu, de a contracara planurile revansarde ale Turciei, care nutrea speranta de a-si reintoarce o parte a coastei Marii Negre (in special Crimeea), precum si pentru a sprijini rascoala sarbilor impotriva sultanului .
Insa declansarea razboiului ruso-turc din 1806-1812 n-a fost initiata de Poarta Otomana, chiar daca si istoriografia sovietica si cea rusa au sustinut ca anume mazilirea domnilor arii Romanesti (C. Ipsilanti) si Moldovei (Al. Moruzi) in luna august 1806, la insistenta Frantei si fara asentimentul Rusiei, a fost motivul principal al diferendului. Acesta a fost doar un pretext pentru expansiunea tarista, deoarece la 3(15) octombrie 1806 Poarta, la insistenta diplomatiei ruse, i-a restabilit in domnie pe principii anterior destituiti. Astfel, provocarea ostilitatilor ruso-otomane in toamna anului 1806 a fost determinata nu atat de divergentele de neinlaturat, la acel moment, dintre Rusia si Imperiul Otoman, cat de derularea nefavorabila pentru tarism a confruntarii intereselor Rusiei si Frantei in sud-estul Europei, conditionata, la randul sau, de expansionismul tarismului rus si de modificarea raportului de forte a marilor puteri pe intreg continentul european.
Inca la sfarsitul anului 1805, in perioada retragerii trupelor ruse de la Austerlitz in Rusia, Alexandru I i-a scris generalului guvernator al Kievului Al. P. Tormasov sa formeze, in guberniile de sud ale Imperiului Rus, in aproprierea Nistrului, o puternica grupare a armatei ruse, care sa fie capabila in orice moment sa treaca acest rau si sa invadeze Moldova si Valahia, precum si sa se informeze privind starea cetatilor de pe Nistru, avand grija sa nu ofere turcilor, prin actiunile sale, nici un pretext pentru distrugerea pacii. Petersburgul a incercat sa prezinte formarea unei armate de observatie la frontiera cu Imperiul Otoman doar ca o masura de prudenta generala, care nu are nimic indreptat impotriva Portii . Trupele armatei ruse concentrate la Nistru erau menite, dupa cum afirma Cabinetul de la Petersburg, in corespundere cu tratatul ruso-turc de alianta de la 11 (23) septembrie 1805 sa acorde asistenta efectiva in caz de invazie a armatei franceze in hotarele Imperiului turcesc . Aceasta grupare armata, intitulata ulterior Armata nistreana (in unele surse mai este numita Armata nipreana ), Armata moldoveneasca , iar mai tarziu Armata dunareana , in fruntea careia a fost numit generalul de cavalerie Ivan Michelson (1740-1807), intrunea, la 13 februarie 1806, 5 divizii cu un efectiv de cca 60 mii de ostasi. La 16 (28) octombrie 1806, Alexandru I i-a ordonat generalului Ivan Michelson sa trimita trupele ruse peste Nistru si sa ocupe Moldova, iar la 23 octombrie (4 noiembrie), in pofida depesei primite de la A. Italinski (in care se anunta despre restabilirea domnilor substituiti), tarul confirma ordinul precedent si la 10 (22) noiembrie, fara nicio declaratie de razboi, trupele ruse au trecut Nistrul si au invadat Moldova.
La sfarsitul anului 1806 jumatate din armata lui Michelson se afla deja in Moldova, insa Ministerul de Externe al Rusiei mai nutrea speranta ca aceste operatii militare nu se vor solda cu o ruptura oficiala intre Poarta Otomana si Rusia.
Pe 4 (16) ianuarie 1807, ministrul de externe rus A. Budberg inca nu avea o confirmare oficiala despre declararea razboiului, desi il considera ca si inevitabil.
Alexandru I ii explica maresalului M.
F. Kamenski (comandantul suprem al armatei ruse de 140 000 de oameni, ce actiona impotriva Frantei pe Vistula), in scrisoarea de la 15 (27) decembrie 1806, ca sustinerea logistica a sarbilor rasculati era o chestie secundara, deoarece nu mai putin important este de a preintampina atacul francezilor la Nistru, care ofera o linie de aparare putin avantajoasa, iar retragandu-mi ostirile din Moldova eu nu m-as hotari sa le deplasez de la Nistru, caci ar trebui sa apar hotarele pe o intindere mare de la Kamenita pana la Marea Neagra . De remarcat ca, argumentul unui pericol francez din partea regiunii Dalmatiei era denuntat de insusi ambasadorul rus in scrisoarea sa adresata sultanului Selim III (de la 10 (22) septembrie 1806): nu exista nici un fel de armata considerabila franceza in Dalmatia, nici dorinta si posibilitate din partea lui Bonaparte de a-si realiza amenintarile trimisului sau (H. Sebastiani ) .
Ba din contra, exista o armata ruseasca de 120 mii de oameni (cifra de fapt exagerata) concentrata la Nistru si forte maritime considerabile ale Angliei in Marea Mediterana .
Pentru a convinge Poarta Otomana sa revina la colaborarea cu Rusia, tarismul a recurs la un act violent de agresiune ocuparea militara, in noiembrie-decembrie 1806, a Moldovei si a arii Romanesti, pe care, dupa declararea oficiala a razboiului de catre Poarta, la 18 (30) decembrie 1806 (conform altor surse: la 24 decembrie / 5 ianuarie 1807 stil nou), le-a considerat ca teritorii cucerite prin forta armei . Abia la 3 (15) ianuarie 1807 Poarta Otomana a remis o Nota circulara misiunilor diplomatice ale Austriei, Danemarcei, Spaniei, Frantei, Marii Britanii, Olandei si Prusiei in care le anunta ca i-a declarat razboi Rusiei (In urma invaziei si a violarii tratatelor existente). Dupa cum mazilirea domnitorilor n-a fost unica si principala cauza care a determinat decizia din timp planificata a guvernului tarist, tot asa si readucerea lor la carma Principatelor n-a fost, si nici nu putea fi, factorul preponderent care sa contribuie la ameliorarea raporturilor ruso-otomane, la rezolvarea tuturor...
