[] Crucea personala a fiecaruia, cind se uneste cu Crucea lui Hristos, atunci puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavirsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sint la fel de necesare in [][] Crucea personala a fiecaruia, cind se uneste cu Crucea lui Hristos, atunci puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavirsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sint la fel de necesare in lucrarea mintuirii pe cit este si Crucea lui Hristos. Nu veti intilni nici un mintuit care sa nu fi fost purtator de cruce. De aceea, fiecare este inconjurat din toate partile de cruci, ca sa nu se osteneasca cautindu-si crucea si ca sa fie aproape de puterea mintuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune si asa: uita-te in jurul tau si inlauntrul tau, descopera-ti crucea, poart-o cum se cuvine, unita cu Crucea lui Hristos si vei fi mintuit. Cu toate ca fiecare isi poarta crucea si fara sa vrea si, de cele mai multe ori, crucea nu este usoara, ci anevoie de purtat, totusi nu fiecare o priveste in lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune in slujba lucrarii mintuirii sale; de aceea, crucea nu este mintuitoare pentru fiecare. Sa luam la rind toate crucile posibile si sa vedem cum trebuie sa o purtam pe fiecare dintre ele, pentru ca ea sa capete putere mintuitoare. Sint multe cruci, dar felurile lor sint trei: primele sint crucile exterioare, alcatuite din suferinte si necazuri si, in general, dintr-o nefericita soarta paminteasca; a doua categorie o reprezinta crucile interioare, nascute din lupta cu patimile si cu poftele; pentru a cistiga virtutile; a treia categorie o reprezinta crucile harice (de duh si de har), care sint primite prin totala predare in voia lui Dumnezeu.

Va voi spune acum citeva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sint cele mai complexe si mai diverse cruci. Ele sint raspindite pe toate drumurile noastre si se intilnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supararile, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiati, necazurile de la serviciu, tot felul de privatiuni si de pagube, neplacerile familiale, relatiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supararile, pierderile si, in general, soarta paminteasca, mai mult sau mai putin anevoioasa pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogatia, nici slava, nici o marire paminteasca nu ne scutesc de ele. Ele s-au impletit cu viata noastra paminteasca din clipa in care s-a inchis Raiul pamintesc si nu se vor desprinde de ea, pina cind nu se va deschide Raiul ceresc.

De vrei ca aceste cruci sa-ti fie mintuitoare, foloseste-te de ele asa cum le-a rinduit Dumnezeu pentru mintuirea omului, in general, si a ta, in particular. De ce a rinduit Domnul ca nimeni sa nu se afle pe pamint fara necazuri si strimtorari? Pentru ca omul sa nu uite ca este un exilat, ca sa nu traiasca pe pamint ca un bastinas in patria sa, ci ca un calator si ca un venetic intr-o tara straina si sa caute intoarcerea in adevarata sa patrie. Cind omul a pacatuit, a fost imediat izgonit din Rai si, in afara Raiului, a fost inconjurat de necazuri si de lipsuri si de tot felul de greutati, ca sa tina minte ca nu se afla la locul sau, ci este pedepsit, si ca sa se ingrijeasca sa caute miluire si revenire la rangul sau. Astfel, nu te mira vazind necazuri, nenorociri si lacrimi, ci rabda fara sa te necajesti. Nu ii sade bine criminalului si neascultatorului deplina bunastare si fericire. Primeste acest gind in inima si poarta-ti soarta cu seninatate.

Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai putin? , vei spune. De ce pe mine ma strimtoreaza necazurile, iar altuia ii merge bine aproape in toate? De ce eu ma fring de durere, iar altul se mingiie? Daca aceasta este soarta tuturor macar sa se imparta in mod egal fiecaruia, fara exceptii. Dar chiar asa se imparte. Uita-te mai bine si vei vedea. ie ti-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau ii va fi miine, iar astazi ii ingaduie Domnul sa se odihneasca. De ce te uiti la ceasuri si la zile? Priveste intreaga viata, de la inceput pina la sfirsit, si vei vedea ca tuturor le este greu, chiar foarte greu. Gaseste pe unul care sa jubileze de bucurie intreaga viata! Pina si regii, adesea nu dorm noptile din pricina greutatii ce le apasa inima. i-e greu acum, dar inainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu iti va mai da si vei vedea si alte zile de bucurie. Rabda, deci! Cerul se va lumina si deasupra ta. In viata este ca in natura, sint ba zile intunecoase, ba zile senine. S-a intimplat vreodata ca un nor de furtuna sa nu treaca?! i este cineva pe lume care sa creada ca nu va trece? Gindeste si tu la fel despre supararea ta, si te vei mingiia de buna nadajduire. Iti este greu. Dar este, oare, aceasta o intimplare fara motiv? Pleaca-ti cit de cit capul si adu-ti aminte ca exista Dumnezeu, care Se ingrijeste de tine ca un parinte si nu te scapa din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a intimplat decit cu ingaduinta si cu voia Lui. Nimeni altul decit El ti-a trimis-o. Iar El stie foarte bine ce, cui si cind sa-i trimita, si cind trimite, trimite spre binele aceluia care primeste suferinta. Asadar, uita-te in jurul tau si vei vedea, in nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea sa-ti curete vreun pacat sau sa te indeparteze de vreo treaba pacatoasa sau, printr-un necaz mai mic, sa te fereasca de un altul mai mare, ori vrea sa-ti dea ocazia sa-ti arati rabdarea si credinta in El, pentru ca apoi sa- i arate in tine slava milostivirii Sale. Desigur ca ceva dintre acestea ti se potriveste. Cauta deci ceea ce ti se potriveste si oblojeste-ti cu aceea rana, asa cum folosesti un plasture, si se va racori arsura ei. De altfel, daca nu vei vedea clar ce anume vrea sa-ti daruiasca Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ti in inima credinta generala si neiscoditoare ca tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, si tilcuieste-i sufletului tulburat: asa a binevoit Dumnezeu. Rabda! Pe cine pedepseste Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!Mai bine opreste-ti privirea la starea ta morala si la starea din vesnicie care ii corespunde. Daca esti pacatos cum esti de altfel bucura-te ca a venit focul napastei care-ti va arde pacatele. Tu privesti suferinta numai dinspre pamint. Dar muta-te cu gindul la cealalta viata. Treci de partea Judecatii. Priveste focul cel vesnic, pregatit pentru pacatele noastre. i, de acolo, priveste-ti suferinta. Daca acolo vei fi osindit, cite necazuri nu ti-ai dori sa fi suportat aici, numai ca sa nu fi cazut sub acea osindire?! Spune-ti in sinea ta: Dupa pacatele mele imi sint trimise aceste lovituri si multumeste-I Domnului ca bunatatea Lui te indruma spre pocainta. Apoi, in loc sa te intristezi fara rost, afla care-ti este pacatul, pocaieste-te si nu mai pacatui. Cind vei cugeta astfel, vei spune, desigur: Inca este putin ceea ce am primit! Caci, dupa pacatele mele, mult mai rau merit. Asadar, indiferent de porti soarta amara a tuturor, ori suferintele si necazurile personale, rabda-le cu inima impacata, primindu-le cu recunostinta din miinile Domnului, ca pe un leac impotriva pacatelor, ori ca pe o cheie care deschide usa in Imparatia Cereasca. Nu cirti, nu invidia pe altul si nu te lasa prada tinguirii zadarnice. Caci asa se intimpla in nenorocire: unul incepe sa se tinguiasca si sa cirteasca, altul se pierde de tot cu firea si cade in deznadejde, iar altul se cufunda in necazul sau si doar sufera, fara a se misca cu mintea si fara sa-si inalte suferinta inimii spre Dumnezeu. Toti acestia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sint trimise si pierd, astfel, momentul prielnic si ziua mintuirii.

Domnul le da in miini conlucrarea mintuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul si suferinta. Oricum, iti porti deja crucea. Fa, asadar, ca aceasta purtare sa-ti fie spre mintuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie sa muti muntii din loc, ci sa aduci o mica schimbare in miscarea gindurilor si in starile inimii tale. Desteapta-ti recunostinta, smereste-te sub mina puternica, pocaieste-te, indrepteaza-ti viata. Daca te-a parasit credinta in pronia lui Dumnezeu, readu-ti-o in suflet si vei saruta dreapta lui Dumnezeu. Daca ti-ai pierdut simtul legaturii cu propriile pacate, ascute-ti ochiul constiintei si le vei vedea, iti vei plati pacatul si vei umezi uscaciunea necazului cu lacrimile pocaintei. Daca ai uitat ca amarul soartei pamintesti rascumpara si mai amarnica soarta vesnica, viaza-ti in minte acest gind si, cu inima impacata iti vei dori suferinte, pentru ca, pentru micile suferinte de aici, sa te intimpine acolo milostivirea vesnica a Domnului. Este mult, oare? Este greu? Dar, in acelasi timp, aceste ginduri si sentimente sint legaturile care leaga crucea noastra de Crucea lui Hristos, din care se revarsa pentru noi puteri mintuitoare. Fara acestea, crucea ramine tot in spatele nostru si ne apasa, dar nu are putere mintuitoare, fiind despartita de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai sintem purtatorii de cruce care se mintuiesc si nu ne mai putem lauda in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. []Dintre cele trei feluri de cruci, v-am vorbit cite ceva despre primul, despre crucile din afara: suferintele, nenorocirile si lipsurile. Acum va voi spune cite ceva despre cel de-al doilea fel, crucile launtrice. Pe acestea le intilnim in timpul luptei cu patimile si cu poftele. Spune Sfintul Apostol: Iar cei ce sint ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele (Galateni 5, 24). i l-au rastignit? Asadar, este vorba de o cruce pe care si-au rastignit aceste patimi si pofte. Care este crucea aceasta? Este lupta cu ele. A rastigni patimile inseamna a le face neputincioase, a le strivi, a le dezradacina. De va infringe omul vreo patima de citeva ori, o va face neputincioasa; de o va mai infringe de citeva ori, o va strivi; daca inca o va infringe atunci o va dezradacina cu totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. i fiindca aceasta lupta este anevoioasa, amara si dureroasa, ea este cu adevarat o cruce implintata inlauntrul nostru. Cel ce lupta cu patimile, uneori parca are miinile tintuite, parca i se pune pe frunte cununa de spini, inima ii este strapunsa de vie. Atit este de greu si de dureros. Fara osteneala si fara durere nu se poate, pentru ca patimile, desi, venind din afara, ne sint straine, asa de tare s-au lipit de trupul si de sufletul nostru, incit au patruns cu radacinile in toate madularele...