Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niste strajeri care nu vor tacea niciodata, nici zi nici noapte. Voi care aduceti aminte Domnului de el, nu va odihniti deloc. Si nu-i dati ragaz, pana nu va aseza din nou Ierusalimul si-l va face o bucurie pe pamant. (Isaia 62, 6-7) Bolnavii si indracitii vindecati de Mantuitorul, []Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niste strajeri care nu vor tacea niciodata, nici zi nici noapte. Voi care aduceti aminte Domnului de el, nu va odihniti deloc. Si nu-i dati ragaz, pana nu va aseza din nou Ierusalimul si-l va face o bucurie pe pamant. (Isaia 62, 6-7)Bolnavii si indracitii vindecati de Mantuitorul, adeseori, ii cereau drept recunostinta si multumire, sa-i lase sa mearga dupa El. Dar Domnul Iisus spunea fiecaruia: Du-te la ai tai si spune-le tot ce ti-a facut tie Dumnezeu. Astfel, fiecare tamaduit, fiecare pacatos iertat, devenea, prin porunca celui ce-l vindecase si-i daduse iertarea pacatelor, un vestitor al Domnului si un propovaduitor al vietii celei noi, pe care a aflat-o in Mantuitorul.

Tamaduirea si iertarea de care se bucura un suflet, aducea cu sine si o indatorire: aceea de a spune si altora despre Dumnezeu si despre lucrarea Lui, care s-a facut cu sine. Astfel, bolnavul tamaduit si pacatosul iertat, deveneau vestitorii lui Dumnezeu si misionari ai Mantuitorului. De la orbul caruia Domnul i-a daruit vederea si care spune vecinilor sai ca Iisus este care i-a deschis ochii si pana la sfantul Pavel, apostolul Neamurilor, care strabate lumea intreaga, toti cei care au aflat pe Hristos, il marturisesc si vestesc lucrarea minunata a Sa, tuturor celor din jurul lor si altora din departari. Caci ei nu pot sa taca si sa nu spuna si altora despre ceea ce au vazut si au auzit si despre ceea ce s-a petrecut chiar cu ei insisi.

Femeia samarineanca a trezit o cetate intreaga si a scos un popor intreg afara din oras, pentru a asculta cuvantul Mantuitorului. Urmarea a fost o mare trezire in SamariaSfantul Apostol Pavel a facut sa se cutremure o lume intreaga de propovaduirea Golgotei, pe care o vestea cu nebunia celui ce nu voia sa mai stie nimic altceva, decat de Iisus cel rastignit prin care el a aflat iertarea si pacea, Iisus cel rastignit, singurul Nume prin care s-a dat si se da oamenilor iertarea si mantuirea.

Misiunea de a propovadui Evanghelia, nu era la inceput o slujba ca oricare alta, pentru care omul se pregatea prin invatatura si scoli. Nu era o insarcinare data de vreun om, cuiva pe care acesta indeplinindu-o sa primeasca plata de la oameni. Nu! Ci atunci marturisitorii, vestitorii, apostolii si propovaduitorii Evangheliei erau numai din cei care L-au cunoscut pe Domnul Iisus. Erau suflete care simteau trebuinta de a marturisi ceea ce s-a petrecut cu ei insisi. Erau de acei care nu puteau sa nu marturiseasca ce au vazut cu ochii lor si auzit cu urechile lor. De aici, si taria marturisirii lor, neinfrante, chiar si in fata mortii. La ei nu era o invatatura care putea fi combatuta de stiinta si filosofia omeneasca, ci era...