S-a întâmplat în 26 aprilie 1775
S-a intamplat in 26 aprilie 1775: In urma conventiei incheiate intre Imperiul Otoman si Austria, Bucovina intra in componenta Imperiului Habsburgic. Rapirea Bucovinei nu face decat sa se inscrie in lungul sir de intamplari istorice, menit sa demonstreze dispretul marilor puteri fata de tarile mici, lipsa de principii atunci cand e vorba de interese majore, []The post S-a intamplat in 26 aprilie 1775 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 26 aprilie 1775 was first posted on aprilie 26, 2021 at 2:22 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 26 aprilie 1775: In urma conventiei incheiate intre Imperiul Otoman si Austria, Bucovina intra in componenta Imperiului Habsburgic. Rapirea Bucovinei nu face decat sa se inscrie in lungul sir de intamplari istorice, menit sa demonstreze dispretul marilor puteri fata de tarile mici, lipsa de principii atunci cand e vorba de interese majore, singurul si hotaratorul argument in relatiile dintre state fiind forta. Si astfel prea catolica suverana a Imperiului Romano-German in cardasie cu umbra lui Allah pe pamant, sultanul otoman, cu asentimentul tacit al cuvioasei Ecaterina a II-a, tarina Rusiei, au dispus de soarta a 70.000 de suflete de romani. Mihai Eminescu amintea despre tirstul eveniment: Fara de lege nepomenita uneltire miseleasca, afacere dintre o muiere desfranata (Maria-Tereza, adica..) si intre pasii din Bizant, vanzarea Bucovinei va fi o vesnica pata pentru imparatia vecina, de-a pururea o durere pentru noi . Moldova de Sus cu tinuturile Sucevei si Cernautiului a reprezentat inca de la inceputul statalitatii moldovene (1359) nucleul noului voievodat. Aici vor fi primele capitale ale tarii (Siret, Suceava), aici, la Radauti, va fi necropola primilor Musatini si tot aici vor fi ctitorite acele unice podoabe de cultura si arta: manastirile bucovinene, prinosul de credinta si iubire de tara adus de catre un Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare sau Petru Rares. Istoriografia rusa si ucraineana vor sustine fara niciun fel de dovezi concludente, dar cu un evident interes politic, ca Bucovina ar fi facut parte in veacurile XI-XII din statul medieval kievean, iar mai apoi, dupa destramarea Rusiei kieveane, din cnezatul Haliciului. De aici decurge concluzia istoricilor rusi si ucrainieni ca drepturile Rusiei (in subsidiar ale Ucrainei) se bazeaza pe un pretins drept istoric, invocat de altfel si de Austria habsburgica la 1775, cand, dupa prima impartire a Poloniei (in urma careia obtinusera fostul teritoriu al cnezatului Haliciului), au cerut Bucovina in virtutea acelorasi pretentii istorice. Rossler, autorul teoriei imigrationiste, afirma nici mai mult, nici mai putin ca Bucovina este leaganul poporului ucrainean si ca romanizarea ucrainienilor s-a produs prin afluxul necontenit al romanilor din Transilvania, ajunsi acolo din sudul Dunarii. Mai mult, nu lipsesc afirmatii potrivit carora celebrele manastiri Voronet, Humor, Arbore, Sucevita, cu splendidele lor fresce, ar fi opera ucrainienilor. Cei 416 ani (1359-1775) de stabilitate statala a Moldovei de Sus si de prezenta majoritara a populatiei romanesti reprezinta argumentele incontestabile ale faptului ca, istoriceste, Bucovina apartine Romaniei. Drept urmare, ideea de a vorbi despre doua entitati separate, Moldova si Bucovina, este aberanta, destinul ambelor confundandu-se practic pana in 1775. Cat priveste hotarele Bucovinei istorice ele sunt: Ceremus, Colacin si Nistru. Despre Ceremus ne aminteste chiar Ion Neculce cum a fost statornicit acest hotar cu prilejul intelegerii dintre regele Poloniei si logofatul Tautul, cand acesta a fost daruit cu sase sate. Si mai important este actul incheiat la 14 octombrie 1703 intre reprezentantii Poloniei si ai Portii, in calitate de putere suzerana a Moldovei, in care partea polona declara: Inter nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyra dislimitavit (Intre noi si Moldova Insusi Dumnezeu a pus granita fluviul Nistru). Imparatul FranzJosef al Austriei, intr-o diploma din 9 decembrie 1862, adresata populatiei Bucovinei afirma raspicat: Ca parte din Dacia veche, tara aceasta, Bucovina, se numara sub stapanirea domnilor Moldovei la asa-numita Tara de Jos , mai tarziu se numia Arboroasa , Plonina si pe urma Bucovina , dupa padurea de fagi dintre Cernauti si Vijnita [] sub eroul Stefan cel Mare, la un maret renume, pe care o dovedesc si astazi numeroasele biserici si manastiri ca Putna, Volovat, Radauti, Suceava, Solca, Moldovita, Sucevita, Dragomirna, Prisaca si altele mai multe . Asediul Vienei (1683) reprezinta momentul de maxima expansiune a Imperiului Otoman in Europa, iar infrangerea suferita de marele vizir Kara-Mustafa sub zidurile capitalei habsburgice marcheaza aparitia asa-zisei probleme orientale , de fapt succesiunea pentru imensele teritorii detinute de turci in sud-estul european si nu numai. Initial, Austria imperiala parea a fi favorita la preluarea celei mai mare parti a mostenirii ramase de pe urma bolnavului Europei , cum incepe sa fie din ce in ce mai des apreciata Sublima Poarta. In urma pacii de la Karlowitz (1699), Habsburgii ocupa Ungaria, Slovacia si Transilvania, iar dupa un nou razboi victorios (1716-1718), imperialii obtin la Passarowitz (1718) nordul Serbiei, Banatul si Oltenia.
Vor fi insa ultimele achizitii majore ale Vienei in spatiul dunarean, pierdute si acelea (cu exceptia Banatului) prin pacea de la Belgrad (1739), consecutiva unui alt conflict austro-turc. Pana la congresul de la Berlin (1878), cand Austro-Ungaria primeste administrarea Bosniei si Hertegovinei, anexate imperiului in 1908, Viena va fi mult mai interesata de stoparea avantului rusesc spre Stramtori si vechiul Bizant decat de noi castiguri teritoriale in zona. Primele initiative ale tarului Petru cel Mare (1682-1725) spre valorificarea statutului Moscovei de cea de-a treia Roma, urmasa legitima a Bizantului ortodox, nu sunt incununate de succes. Desi primul razboi ruso-turc (1695-1700) se soldeaza cu ocuparea Azovului si Taganrogului de catre rusi, cel de-al doilea conflict (1710-1711), printre ai carui protoganisti s-a numarat si Dimitrie Cantemir, se incheie cu infrangerea de la Stanilesti, urmata de pacea de la Vadul Husilor (23 iulie 1711) prin care Rusia retrocedeaza Azovul, se obliga sa nu se amestece in treburile interne ale Hanatului Crimeii si Poloniei si sa demoleze o serie de fortarete. Un nou razboi austro-ruso-turc (1736-1739) conserva posesiunile si influenta otomana in zona de nord a Marii Negre, permitand totusi rusilor sa-si construiasca o cetate pe Don, dar interzicand accesul marinei comerciale moscovite in Marea Azov si Marea Neagra. Insa, in a doua jumatate a veacului, benefiicind de efectele reformelor lui Petru I si sub impulsul ambitioasei tarine Ecaterina a II-a (1762-1796), Rusia pare decisa sa transeze definitiv in favoarea ei, soarta omului bolnav al Europei. Daca Austria si Rusia, carora li se va adauga in curand si Prusia lui Frederic cel Mare (1740-1786), sunt puterile ce vin din urma, energice si agresive, victimele istorice ale epocii sunt alte trei forte, aflate intr-un accentuat declin, dupa ce isi traisera clipele lor de maretie in urma cu un veac sau doua: Polonia, Suedia si Imperiul Otoman. Suedia isi pierduse statutul de mare putere in urma tratatului de la Nystadt (1721) prin care ceda Rusiei, Estonia, Livonia si o parte din Carelia. In urma acestui succes, Petru cel Mare primeste din partea Senatului titlul de imparat, Rusia fiind proclamata oficial imperiu. Imperiul Otoman, desi pierduse in ultimii ani ai veacului al XVII-lea si in prima jumatate a veacului al XVIII-lea intinse teritorii, se dovedea totusi o nuca greu de spart, victoria de la Stanilesti si pacea de la Belgrad dovedind ca otomanii mai au resurse sa reziste si sa impiedice accesul puterilor crestine in Balcani. Ramanea Polonia, un stat mare, avand aproape un milion de kilometri patrati, dar aflat intr-o stare de endemica anarhie, provocata in plan intern de acel total ineficient sistem al liberumului veto prevedere prin care daca un singur deputat din Seim se opunea unei hotarari, aceea cadea si in plan extern de intrigile intretinute cu abilitate de Moscova, Berlin si Viena. Conflictul ruso-turc (1768-1774), jalonat de succesele covarsitoare ale armatelor tariste, a alimentat temerile Austriei, dar si ale Angliei, privitoare la expansiunea neingradita a Moscovei spre Stramtori. In aceste conditii, Frederic cel Mare, regele Prusiei, propune mai intai Mariei-Tereza, imparateasa Austriei, ulterior si tarinei Ecaterina a II-a, impartirea Poloniei, ca mijloc de compensare pentru eventualele renuntari facute de catre cele doua puteri in Balcani. Negocierile dintre cele trei puteri absolutiste, Prusia, Austria si Rusia, s-au concretizat cu acordul din 25 iulie 1772, prin care Imperiul Habsburgic...
S-a intamplat in 26 aprilie 1775 was first posted on aprilie 26, 2021 at 2:22 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 26 aprilie 1775: In urma conventiei incheiate intre Imperiul Otoman si Austria, Bucovina intra in componenta Imperiului Habsburgic. Rapirea Bucovinei nu face decat sa se inscrie in lungul sir de intamplari istorice, menit sa demonstreze dispretul marilor puteri fata de tarile mici, lipsa de principii atunci cand e vorba de interese majore, singurul si hotaratorul argument in relatiile dintre state fiind forta. Si astfel prea catolica suverana a Imperiului Romano-German in cardasie cu umbra lui Allah pe pamant, sultanul otoman, cu asentimentul tacit al cuvioasei Ecaterina a II-a, tarina Rusiei, au dispus de soarta a 70.000 de suflete de romani. Mihai Eminescu amintea despre tirstul eveniment: Fara de lege nepomenita uneltire miseleasca, afacere dintre o muiere desfranata (Maria-Tereza, adica..) si intre pasii din Bizant, vanzarea Bucovinei va fi o vesnica pata pentru imparatia vecina, de-a pururea o durere pentru noi . Moldova de Sus cu tinuturile Sucevei si Cernautiului a reprezentat inca de la inceputul statalitatii moldovene (1359) nucleul noului voievodat. Aici vor fi primele capitale ale tarii (Siret, Suceava), aici, la Radauti, va fi necropola primilor Musatini si tot aici vor fi ctitorite acele unice podoabe de cultura si arta: manastirile bucovinene, prinosul de credinta si iubire de tara adus de catre un Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare sau Petru Rares. Istoriografia rusa si ucraineana vor sustine fara niciun fel de dovezi concludente, dar cu un evident interes politic, ca Bucovina ar fi facut parte in veacurile XI-XII din statul medieval kievean, iar mai apoi, dupa destramarea Rusiei kieveane, din cnezatul Haliciului. De aici decurge concluzia istoricilor rusi si ucrainieni ca drepturile Rusiei (in subsidiar ale Ucrainei) se bazeaza pe un pretins drept istoric, invocat de altfel si de Austria habsburgica la 1775, cand, dupa prima impartire a Poloniei (in urma careia obtinusera fostul teritoriu al cnezatului Haliciului), au cerut Bucovina in virtutea acelorasi pretentii istorice. Rossler, autorul teoriei imigrationiste, afirma nici mai mult, nici mai putin ca Bucovina este leaganul poporului ucrainean si ca romanizarea ucrainienilor s-a produs prin afluxul necontenit al romanilor din Transilvania, ajunsi acolo din sudul Dunarii. Mai mult, nu lipsesc afirmatii potrivit carora celebrele manastiri Voronet, Humor, Arbore, Sucevita, cu splendidele lor fresce, ar fi opera ucrainienilor. Cei 416 ani (1359-1775) de stabilitate statala a Moldovei de Sus si de prezenta majoritara a populatiei romanesti reprezinta argumentele incontestabile ale faptului ca, istoriceste, Bucovina apartine Romaniei. Drept urmare, ideea de a vorbi despre doua entitati separate, Moldova si Bucovina, este aberanta, destinul ambelor confundandu-se practic pana in 1775. Cat priveste hotarele Bucovinei istorice ele sunt: Ceremus, Colacin si Nistru. Despre Ceremus ne aminteste chiar Ion Neculce cum a fost statornicit acest hotar cu prilejul intelegerii dintre regele Poloniei si logofatul Tautul, cand acesta a fost daruit cu sase sate. Si mai important este actul incheiat la 14 octombrie 1703 intre reprezentantii Poloniei si ai Portii, in calitate de putere suzerana a Moldovei, in care partea polona declara: Inter nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyra dislimitavit (Intre noi si Moldova Insusi Dumnezeu a pus granita fluviul Nistru). Imparatul FranzJosef al Austriei, intr-o diploma din 9 decembrie 1862, adresata populatiei Bucovinei afirma raspicat: Ca parte din Dacia veche, tara aceasta, Bucovina, se numara sub stapanirea domnilor Moldovei la asa-numita Tara de Jos , mai tarziu se numia Arboroasa , Plonina si pe urma Bucovina , dupa padurea de fagi dintre Cernauti si Vijnita [] sub eroul Stefan cel Mare, la un maret renume, pe care o dovedesc si astazi numeroasele biserici si manastiri ca Putna, Volovat, Radauti, Suceava, Solca, Moldovita, Sucevita, Dragomirna, Prisaca si altele mai multe . Asediul Vienei (1683) reprezinta momentul de maxima expansiune a Imperiului Otoman in Europa, iar infrangerea suferita de marele vizir Kara-Mustafa sub zidurile capitalei habsburgice marcheaza aparitia asa-zisei probleme orientale , de fapt succesiunea pentru imensele teritorii detinute de turci in sud-estul european si nu numai. Initial, Austria imperiala parea a fi favorita la preluarea celei mai mare parti a mostenirii ramase de pe urma bolnavului Europei , cum incepe sa fie din ce in ce mai des apreciata Sublima Poarta. In urma pacii de la Karlowitz (1699), Habsburgii ocupa Ungaria, Slovacia si Transilvania, iar dupa un nou razboi victorios (1716-1718), imperialii obtin la Passarowitz (1718) nordul Serbiei, Banatul si Oltenia.
Vor fi insa ultimele achizitii majore ale Vienei in spatiul dunarean, pierdute si acelea (cu exceptia Banatului) prin pacea de la Belgrad (1739), consecutiva unui alt conflict austro-turc. Pana la congresul de la Berlin (1878), cand Austro-Ungaria primeste administrarea Bosniei si Hertegovinei, anexate imperiului in 1908, Viena va fi mult mai interesata de stoparea avantului rusesc spre Stramtori si vechiul Bizant decat de noi castiguri teritoriale in zona. Primele initiative ale tarului Petru cel Mare (1682-1725) spre valorificarea statutului Moscovei de cea de-a treia Roma, urmasa legitima a Bizantului ortodox, nu sunt incununate de succes. Desi primul razboi ruso-turc (1695-1700) se soldeaza cu ocuparea Azovului si Taganrogului de catre rusi, cel de-al doilea conflict (1710-1711), printre ai carui protoganisti s-a numarat si Dimitrie Cantemir, se incheie cu infrangerea de la Stanilesti, urmata de pacea de la Vadul Husilor (23 iulie 1711) prin care Rusia retrocedeaza Azovul, se obliga sa nu se amestece in treburile interne ale Hanatului Crimeii si Poloniei si sa demoleze o serie de fortarete. Un nou razboi austro-ruso-turc (1736-1739) conserva posesiunile si influenta otomana in zona de nord a Marii Negre, permitand totusi rusilor sa-si construiasca o cetate pe Don, dar interzicand accesul marinei comerciale moscovite in Marea Azov si Marea Neagra. Insa, in a doua jumatate a veacului, benefiicind de efectele reformelor lui Petru I si sub impulsul ambitioasei tarine Ecaterina a II-a (1762-1796), Rusia pare decisa sa transeze definitiv in favoarea ei, soarta omului bolnav al Europei. Daca Austria si Rusia, carora li se va adauga in curand si Prusia lui Frederic cel Mare (1740-1786), sunt puterile ce vin din urma, energice si agresive, victimele istorice ale epocii sunt alte trei forte, aflate intr-un accentuat declin, dupa ce isi traisera clipele lor de maretie in urma cu un veac sau doua: Polonia, Suedia si Imperiul Otoman. Suedia isi pierduse statutul de mare putere in urma tratatului de la Nystadt (1721) prin care ceda Rusiei, Estonia, Livonia si o parte din Carelia. In urma acestui succes, Petru cel Mare primeste din partea Senatului titlul de imparat, Rusia fiind proclamata oficial imperiu. Imperiul Otoman, desi pierduse in ultimii ani ai veacului al XVII-lea si in prima jumatate a veacului al XVIII-lea intinse teritorii, se dovedea totusi o nuca greu de spart, victoria de la Stanilesti si pacea de la Belgrad dovedind ca otomanii mai au resurse sa reziste si sa impiedice accesul puterilor crestine in Balcani. Ramanea Polonia, un stat mare, avand aproape un milion de kilometri patrati, dar aflat intr-o stare de endemica anarhie, provocata in plan intern de acel total ineficient sistem al liberumului veto prevedere prin care daca un singur deputat din Seim se opunea unei hotarari, aceea cadea si in plan extern de intrigile intretinute cu abilitate de Moscova, Berlin si Viena. Conflictul ruso-turc (1768-1774), jalonat de succesele covarsitoare ale armatelor tariste, a alimentat temerile Austriei, dar si ale Angliei, privitoare la expansiunea neingradita a Moscovei spre Stramtori. In aceste conditii, Frederic cel Mare, regele Prusiei, propune mai intai Mariei-Tereza, imparateasa Austriei, ulterior si tarinei Ecaterina a II-a, impartirea Poloniei, ca mijloc de compensare pentru eventualele renuntari facute de catre cele doua puteri in Balcani. Negocierile dintre cele trei puteri absolutiste, Prusia, Austria si Rusia, s-au concretizat cu acordul din 25 iulie 1772, prin care Imperiul Habsburgic...
