In 1964, fratele Traian Dorz a iesit din inchisoare, insa a ramas in continuare sub interdictia prin care, timp de zece ani, nu avea voie sa ocupe nici o functie in vreun serviciu, nici un loc de munca. Putea lucra doar la Cooperativa Agricola de Productie din sat In aceasta situatie, fratele Popa Petru, care []In 1964, fratele Traian Dorz a iesit din inchisoare, insa a ramas in continuare sub interdictia prin care, timp de zece ani, nu avea voie sa ocupe nici o functie in vreun serviciu, nici un loc de munca. Putea lucra doar la Cooperativa Agricola de Productie din satIn aceasta situatie, fratele Popa Petru, care avea o echipa formata tot din frati ostasi, cu care lucra la construit de case, l a luat, in mai multe randuri, si pe fratele Traian in aceasta echipa. Dar fratele Petru avea si altceva in vedere cu acest gand. El a inteles valoarea omului lui Dumnezeu si importanta muncii si a talentului lui in campul de lucru al Evangheliei, atat pentru generatia lor, cat si pentru vremurile viitoare. Astfel ca, in intelegere cu toti ceilalti din echipa, a staruit de fratele Traian ca el sa accepte sa munceasca doar o ora, doua pe zi, iar apoi sa se retraga undeva unde sa poata face lucrul celalalt, pentru taramul duhovnicesc: sa mediteze si sa scrie. Nu-i atat de important ca fratia ta sa lucrezi toata ziua aci cu noi, ii zicea fratele Petre, cata importanta ar avea lucrul pe care, in timpul acesta, l-ai face pentru Domnul.

Relatia de dragoste sfanta care dainuia de multa vreme intre acesti doi oameni mari, si care trecea dincolo de cuvinte, il facea pe fratele Petre sa i se adreseze fratelui Traian, in acest caz, cu o autoritate care parea ca il obliga sa-l asculte. i pentru aceasta, dar poate si pentru faptul ca s-a simtit inteles de cineva ca a simtit langa el un om, un suflet de frate care i-a inteles profund rostul vietii lui pe pamant, solia pe care o avea de la Dumnezeu, fratele Traian, cu toata jena data de multul sau bun-simt pe care-l avea, a cedat in fata staruintelor fratelui Petre si a acceptat. Astfel, cand lucrau cu echipa prin Saucani, se retragea acasa la fratele Petre, iar cand lucrau prin alte sate, pe la alti frati de-acolo. La sfarsitul lunii sau al lucrarii, plata o imparteau cu totii, in mod egal.

Astfel de situatii au durat cativa ani de zile.

Fratele Petre, constient de importanta si de rostul Sfintei Liturghii pentru viata de credinta, oriunde ar fi fost plecat la adunare sambata seara si oricat ar fi stat acolo pana tarziu in noapte, duminica dimineata era la biserica, in strana, dand raspunsurile la slujba impreuna cu ceilalti cantareti. De multe ori, de pe unde venea, mergea direct la biserica, fara sa mai aiba timp sa se odihneasca nici macar cele doua, trei ore cat dormea, de obicei, in fiecare noapte.

Facea aceasta din convingere, nu de frica Securitatii, care, intr-adevar, i-a impus ca, duminica dimineata, sa fie prezent in biserica din Saucani, pentru a-l sti legat de sat si a-l impiedica astfel de la misiunea de vestire a Evangheliei prin alte parti, misiune cu care se simtea dator fata de Domnul Iisus si de Lucrarea Sa.

Cat despre cantatul in strana, asta o facea mereu pe la bisericile din satele pe unde mergea, nu numai in Saucani. Asa, de pilda, cand mergeam cu el si cu alti frati la manastire la Izbuc sau la Rohia, cativa ani la rand acolo unde, pe 15 august, se intalneau frati din multe parti ale tarii, iar parintele staret de-atunci ne dadea voie ca, undeva pe terenul care tinea de manastire, sa facem, noaptea, adunare a Oastei il vedeam pe fratele Petru (care avea mereu grija sa duca ceva in dar pentru manastire) cum se apropia de strana si canta impreuna cu cei de-acolo, luand parte activ la rugaciunile si slujbele care erau de rand.

In drumurile cu fratii, pe jos, de la o adunare la alta, indeosebi cand calatorea impreuna cu tineri, initia tot felul de jocuri de intrebari si raspunsuri din Biblie,...