Judecata faptelor
Duminica Lasatului sec de carne (a Infricosatei Judecati) Evanghelia de la Matei 25,31-46 31 Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. 32 i se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile []Duminica Lasatului sec de carne(a Infricosatei Judecati)Evanghelia de la Matei 25,31-4631 Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. 32 i se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. 33 i va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. 34 Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. 35 Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; 36 gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. 37 Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si i-am dat sa bei? 38 Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? 39 Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? 40 Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. 41 Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. 42 Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; 43 strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. 44 Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu i-am slujit? 45 El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. 46 i vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. 1. Cuvantarea eshatologica. In Evanghelia de la Matei, cuvintele (invataturile) Mantuitorului sunt sistematizate in cinci mari cuvantari: Cuvantarea (Predica) de pe Munte (cap. 5 7); Cuvantarea despre misiunea apostolilor (cap. 10); Cuvantarea in parabole (13,1-52); Cuvantarea despre viata comunitar-bisericeasca (cap. 18); si Cuvantarea eshatologica (cap. 24 25). Cele cinci cuvantari sunt precedate, fiecare, de cate o sectiune narativa, in care sunt prezentate fapte (minuni) ale Mantuitorului. Pericopa evanghelica a acestei Duminici incheie Cuvantarea eshatologica. Domnul vorbise inainte despre a doua venire a Sa si despre semnele premergatoare ei (Mt 24,4 si urm.). Profetia se desfasoara pe doua planuri suprapuse (a se vedea si textul paralel din Mc 13). Pe de o parte, Mantuitorul prevesteste catastrofa nationala iudaica din anii 66-70 si suferintele ingrozitoare pe care populatia arii Sfinte avea sa le indure atunci. Istoricul iudeu Iosif Flaviu, contemporan cu evenimentele si el insusi implicat in revolta antiromana a iudeilor care a dus la aceasta catastrofa, ne da marturii cutremuratoare despre aceste suferinte. Iar pe de alta parte, Mantuitorul vorbeste despre suferintele premergatoare sfarsitului lumii si despre cea de-a doua venire a Sa. E adevarat, anul 70 n-a insemnat sfarsitul lumii; el a marcat totusi sfarsitul unei lumi, a lumii iudaice, cu viata sa religioasa centrata pe templul din Ierusalim. Acest sfarsit , cu marea-i stramtorare , este infatisat de Mantuitorul ca prefigurand ziua cea de pe urma a sfarsitului lumii, precedata si ea de ingrozitoare suferinte si incercari, cauzate si de aceasta data de o mare necredinta si de o mare decadere spirituala (Mt 24,37-39).2. Judecata dupa fapte. In partea a doua a Cuvantarii (24,40 25,46), Domnul atrage atentia asupra iminentei si asprimii pedepsei eshatologice, care-i asteapta pe cei necredinciosi plangerea si scrasnirea dintilor (24,51; 25,30) si indeamna la priveghere activa in asteptarea venirii Sale (24,42; 25,13). El face aceasta printr-o serie de pilde (parabole). Ultima este cea din Evanghelia acestei Duminici, despre venirea in slava a Fiului Omului si despre judecata si dreapta rasplatire a fiecaruia, dupa faptele sale. Atunci va fi momentul adevarului . Atunci se va arata desertaciunea celor pamantesti, in care si-au pus oamenii nadejdea, si valoarea inestimabila a sufletului , de care ei n-au vrut sa tina seama. Pentru ca spusese inca inainte Mantuitorul ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Adaugand imediat, ca o explicatie: Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale (Mt 16,26-27).
Invatatura despre necesitatea, legitimitatea si certitudinea judecatii universale este corolarul credintei in sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu. Daca credem ca Dumnezeu exista si ca El este atotputernic si drept, trebuie sa credem si ca El va da fiecaruia dupa faptele sale. Caci asa precum, in viata pamanteasca, foarte adesea cei buni au parte de neplaceri si suferinte, iar cei rai de succese si desfatari, este absolut necesar sa existe o alta viata, in care fiecare sa primeasca dupa faptele sale, precum si un loc pregatit celor rai si destinat pedepsei si altul harazit celor buni si destinat recompensei. Caci daca n-ar exista invierea mortilor si judecata obsteasca, ar trebui sa credem in victoria finala a nedreptatii.
Marea si importanta invatatura a Evangheliei de astazi este aceea ca vom fi judecati si rasplatiti dupa faptele noastre. Hristos ne atrage atentia astazi ca postul nostru, deci si acesta pe care-l incepem acum, daca va ramane un post neroditor, limitandu-se doar la abtinerea de la anumite mancaruri, va ramane fara roade. La fel si rugaciunea, si orice alta fapta de evlavie a noastra.3. Acesti frati ai Mei prea mici . Cine sunt fratii cei prea mici ai lui Iisus si cu care El se identifica (v. 40 si 45)? Desigur, s-ar putea spune ca este vorba de toti oamenii aflati in suferinte si nevoi, de toti cei flamanzi, insetati, straini, goi, bolnavi si inchisi. i, intr-adevar, dupa invatatura crestina, avem indatorirea sa ne facem aproapele tuturor celor care au nevoie de ajutorul nostru. Mai ales pilda Samarineanului milostiv (Lc 10,25-37) ne arata ca nu se admite nici o discriminare cand este vorba de aceasta indatorire.
Numai ca nu este nicidecum in intentia acestui text fundamentarea unui umanitarism fara Hristos. E adevarat ca multi il invoca astazi tocmai in acest sens, dar fara temei. Caci, daca tinem seama de context, intelegem ca fratii de care vorbeste aici Iisus sunt credinciosii crestini, cei care au fost infiati de Dumnezeu in Hristos si au devenit frati ai Sai si impreuna-mostenitori cu El (cf. Rom 8,15-17.29; Gal 4,5-7). Ei sunt numiti prea mici datorita smereniei lor. Intr-adevar, dupa un alt cuvant al Mantuitorului, cei mici , care se smeresc ca pruncii si cu care Mantuitorul Se identifica, sunt, in modul cel mai clar, cei ce cred in El: i cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste. Iar cine va sminti pe unul dintr-acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii (Mt 18,5-6; cf. 18,10). Astfel, in pericopa acestei Duminici, nu e vorba pur si simplu de a face milostenie, ci de a primi si de a-i sluji pe cei ce cred in Hristos, si anume de a-i primi ca pe El Insusi (aceasta inseamna, de fapt, a-i primi pe acestia in numele Lui), caci El se identifica cu ei. Judecata va fi, asadar, nu numai o judecata a faptelor, ci si a credintei. Credinta in Hristos este, impreuna cu faptele bune, conditie a mantuirii.
Iarasi, tinand seama de context, unii talcuitori restrang si mai mult cercul fratilor prea mici ai lui Iisus si cu care El se identifica in modul cel mai deplin si cred ca Domnul ii are in vedere mai ales pe misionarii crestini. Acesti talcuitori fac referire mai ales la alt cuvant din aceeasi Cuvantare despre misiunea...
Invatatura despre necesitatea, legitimitatea si certitudinea judecatii universale este corolarul credintei in sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu. Daca credem ca Dumnezeu exista si ca El este atotputernic si drept, trebuie sa credem si ca El va da fiecaruia dupa faptele sale. Caci asa precum, in viata pamanteasca, foarte adesea cei buni au parte de neplaceri si suferinte, iar cei rai de succese si desfatari, este absolut necesar sa existe o alta viata, in care fiecare sa primeasca dupa faptele sale, precum si un loc pregatit celor rai si destinat pedepsei si altul harazit celor buni si destinat recompensei. Caci daca n-ar exista invierea mortilor si judecata obsteasca, ar trebui sa credem in victoria finala a nedreptatii.
Marea si importanta invatatura a Evangheliei de astazi este aceea ca vom fi judecati si rasplatiti dupa faptele noastre. Hristos ne atrage atentia astazi ca postul nostru, deci si acesta pe care-l incepem acum, daca va ramane un post neroditor, limitandu-se doar la abtinerea de la anumite mancaruri, va ramane fara roade. La fel si rugaciunea, si orice alta fapta de evlavie a noastra.3. Acesti frati ai Mei prea mici . Cine sunt fratii cei prea mici ai lui Iisus si cu care El se identifica (v. 40 si 45)? Desigur, s-ar putea spune ca este vorba de toti oamenii aflati in suferinte si nevoi, de toti cei flamanzi, insetati, straini, goi, bolnavi si inchisi. i, intr-adevar, dupa invatatura crestina, avem indatorirea sa ne facem aproapele tuturor celor care au nevoie de ajutorul nostru. Mai ales pilda Samarineanului milostiv (Lc 10,25-37) ne arata ca nu se admite nici o discriminare cand este vorba de aceasta indatorire.
Numai ca nu este nicidecum in intentia acestui text fundamentarea unui umanitarism fara Hristos. E adevarat ca multi il invoca astazi tocmai in acest sens, dar fara temei. Caci, daca tinem seama de context, intelegem ca fratii de care vorbeste aici Iisus sunt credinciosii crestini, cei care au fost infiati de Dumnezeu in Hristos si au devenit frati ai Sai si impreuna-mostenitori cu El (cf. Rom 8,15-17.29; Gal 4,5-7). Ei sunt numiti prea mici datorita smereniei lor. Intr-adevar, dupa un alt cuvant al Mantuitorului, cei mici , care se smeresc ca pruncii si cu care Mantuitorul Se identifica, sunt, in modul cel mai clar, cei ce cred in El: i cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste. Iar cine va sminti pe unul dintr-acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii (Mt 18,5-6; cf. 18,10). Astfel, in pericopa acestei Duminici, nu e vorba pur si simplu de a face milostenie, ci de a primi si de a-i sluji pe cei ce cred in Hristos, si anume de a-i primi ca pe El Insusi (aceasta inseamna, de fapt, a-i primi pe acestia in numele Lui), caci El se identifica cu ei. Judecata va fi, asadar, nu numai o judecata a faptelor, ci si a credintei. Credinta in Hristos este, impreuna cu faptele bune, conditie a mantuirii.
Iarasi, tinand seama de context, unii talcuitori restrang si mai mult cercul fratilor prea mici ai lui Iisus si cu care El se identifica in modul cel mai deplin si cred ca Domnul ii are in vedere mai ales pe misionarii crestini. Acesti talcuitori fac referire mai ales la alt cuvant din aceeasi Cuvantare despre misiunea...
