Prietenie şi lumină – Duminica a II-a din Post. A Sf. Grigorie Palama
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula apte zile dupa praznu irea vederii in icoana, Biserica a randuit praz nic luminii. Luminii celei necreate si luminii care umple si ea, de bucurie, toate. Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul si locul, in Capernaum, unde niste prieteni aleg o cale lipsita de orice fel de subtirimi []Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula apte zile dupa praznu irea vederii in icoana, Biserica a randuit praz nic luminii. Luminii celei necreate si luminii care umple si ea, de bucurie, toate.
Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul si locul, in Capernaum, unde niste prieteni aleg o cale lipsita de orice fel de subtirimi omenesti, pentru ca prietenul lor sa nu fie lipsit de vindecare: sparg acoperisul. Va amintiti cand am vorbit despre Zaheu ca alege o cale cel putin spectaculara pentru a intra in istoria mantuirii: se urca in sicomor. Iata acum altul care, coborat pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, arunca o lumina cu totul noua asupra firii umane. Domnul se arata din nou impresionabil. La gesturi de o maretie smerita. La gesturi atat de firesti, incat lumea a uitat sa le mai faca. Un omenesc deslusit prin iertarea dumnezeiasca a pacatelor.
Afara din tabloul harului, ca de obicei, carcotasii. Atotstiutorii. Adunarea celor care ascultau Cuvantul (cf. Marcu 2, 2). i poate ca se mirau de cate stie. Cei care, vazand daruirea lui Hristos, asemeni fratelui fiului risipitor, nu-i gusta dumnezeiasca miere a iertarii. Ci incearca, ucenici nemernici, sa judece Cuvantul in limita cuvintelor. Hristos, iarasi (ca si-n evanghelia cu Natanael, Ioan 1, 43-51), vede in inima. Cutremurator. i-n stupoarea tuturor, dincolo de iertarea pacatelor in fond, un gest care n-avea cum sa se faca simtit simturilor, ci numai inimii si sufletului paraliticului ofera reasezarea in sanatate a celui bolnav. La porunca Creatorului ie-ti spun: Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta! (Marcu 2, 11) omul cel restaurat prin iertare se supune, implinind minunea. Iar dumnezeiescul Parinte Grigorie interpreteaza astfel momentul: Slabanogul a auzit cuvantul fiule si a fost infiat de catre Tatal cel Ceresc si, lipindu-se de Dum nezeu, Cel fara de pacate, a devenit indata si el lipsit de pacate, prin iertarea pacatelor; si ca sa urmeze si primenirea trupului, el primeste mai intai sufletul mai inaltat decat pacatul, de la Cel ce cunostea ca, la inceput, sufletul sau cazuse in capcanele pacatului si bolile trupului si moartea au urmat dupa dreapta judecata (Sf. Grigorie Palama, Omilii la vindecarea slabanagului, 9).
Ei bine, aceasta rupere a acoperisului, aceasta smulgere dinspre zidire inspre Ziditor este cheia care uneste prietenia cu lumina, al carei teolog este Sf. Grigorie Palama. Caci numai o astfel de spartura in constiinta asemenea celei din coperisul cel umil face ca dinaintea lui Hristos, pe funiile smereniei, ale pocaintei, ale rugaciunii si ale postului, sa se prezinte sufletul nostru paralizat de nelucrare si de neputinte. Caci, dupa invatatura Sfantului Teolog Grigorie al Tesalonicului, neputand a-L cunoaste pe Dumnezeu in fiinta Sa, ci in manifestarile Acesteia in afara in chipul energiilor necreate si noi trebuie sa cautam de-acum la curatirea inimii noastre, care sa se faca spartura din acoperirea cu patimi a sufletelor noastre, astfel incat laolalta cu ucenicii Sfantului sa putem vedea lumina cea necreata. In fata usilor gandurilor noastre, Cuvantul, iar in trairea noastra, Lumina Taborului, cea necreata si nerupta de lucrarea Dumnezeirii Triipostatice.
O sa graiti: Bine, si ce legatura este intre vederea pe care Sfantul Grigorie o teologhiseste si spartura din care se-aduce omul dinaintea lui Dumnezeu? Sau, mai bine: De ce Biserica praznuieste una, laolalta cu cealalta? Pentru ca iertarea ce izvoraste din Hristos numai izvorand din firea-I divina poate...
Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul si locul, in Capernaum, unde niste prieteni aleg o cale lipsita de orice fel de subtirimi omenesti, pentru ca prietenul lor sa nu fie lipsit de vindecare: sparg acoperisul. Va amintiti cand am vorbit despre Zaheu ca alege o cale cel putin spectaculara pentru a intra in istoria mantuirii: se urca in sicomor. Iata acum altul care, coborat pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, arunca o lumina cu totul noua asupra firii umane. Domnul se arata din nou impresionabil. La gesturi de o maretie smerita. La gesturi atat de firesti, incat lumea a uitat sa le mai faca. Un omenesc deslusit prin iertarea dumnezeiasca a pacatelor.
Afara din tabloul harului, ca de obicei, carcotasii. Atotstiutorii. Adunarea celor care ascultau Cuvantul (cf. Marcu 2, 2). i poate ca se mirau de cate stie. Cei care, vazand daruirea lui Hristos, asemeni fratelui fiului risipitor, nu-i gusta dumnezeiasca miere a iertarii. Ci incearca, ucenici nemernici, sa judece Cuvantul in limita cuvintelor. Hristos, iarasi (ca si-n evanghelia cu Natanael, Ioan 1, 43-51), vede in inima. Cutremurator. i-n stupoarea tuturor, dincolo de iertarea pacatelor in fond, un gest care n-avea cum sa se faca simtit simturilor, ci numai inimii si sufletului paraliticului ofera reasezarea in sanatate a celui bolnav. La porunca Creatorului ie-ti spun: Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta! (Marcu 2, 11) omul cel restaurat prin iertare se supune, implinind minunea. Iar dumnezeiescul Parinte Grigorie interpreteaza astfel momentul: Slabanogul a auzit cuvantul fiule si a fost infiat de catre Tatal cel Ceresc si, lipindu-se de Dum nezeu, Cel fara de pacate, a devenit indata si el lipsit de pacate, prin iertarea pacatelor; si ca sa urmeze si primenirea trupului, el primeste mai intai sufletul mai inaltat decat pacatul, de la Cel ce cunostea ca, la inceput, sufletul sau cazuse in capcanele pacatului si bolile trupului si moartea au urmat dupa dreapta judecata (Sf. Grigorie Palama, Omilii la vindecarea slabanagului, 9).
Ei bine, aceasta rupere a acoperisului, aceasta smulgere dinspre zidire inspre Ziditor este cheia care uneste prietenia cu lumina, al carei teolog este Sf. Grigorie Palama. Caci numai o astfel de spartura in constiinta asemenea celei din coperisul cel umil face ca dinaintea lui Hristos, pe funiile smereniei, ale pocaintei, ale rugaciunii si ale postului, sa se prezinte sufletul nostru paralizat de nelucrare si de neputinte. Caci, dupa invatatura Sfantului Teolog Grigorie al Tesalonicului, neputand a-L cunoaste pe Dumnezeu in fiinta Sa, ci in manifestarile Acesteia in afara in chipul energiilor necreate si noi trebuie sa cautam de-acum la curatirea inimii noastre, care sa se faca spartura din acoperirea cu patimi a sufletelor noastre, astfel incat laolalta cu ucenicii Sfantului sa putem vedea lumina cea necreata. In fata usilor gandurilor noastre, Cuvantul, iar in trairea noastra, Lumina Taborului, cea necreata si nerupta de lucrarea Dumnezeirii Triipostatice.
O sa graiti: Bine, si ce legatura este intre vederea pe care Sfantul Grigorie o teologhiseste si spartura din care se-aduce omul dinaintea lui Dumnezeu? Sau, mai bine: De ce Biserica praznuieste una, laolalta cu cealalta? Pentru ca iertarea ce izvoraste din Hristos numai izvorand din firea-I divina poate...
