Tinerii sunt ispitiţi cu neglijarea citirii cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum am fost şi eu
Fratele Titus NECULCEA Voi povesti ceva referitor la starea si imprejurarile si motivele care au determinat intoarcerea mea la Dumnezeu. Ea este lunga, greoaie si incarcata de multe incercari. Eu caut doar sa spicuiesc din ele numai pe cele mai importante. Eu am fost miner, am lucrat in subteran. In 1955, m-am eliberat din armata. []Fratele Titus NECULCEAVoi povesti ceva referitor la starea si imprejurarile si motivele care au determinat intoarcerea mea la Dumnezeu. Ea este lunga, greoaie si incarcata de multe incercari. Eu caut doar sa spicuiesc din ele numai pe cele mai importante. Eu am fost miner, am lucrat in subteran. In 1955, m-am eliberat din armata. In primavara anului 1956, am plecat pe un santier la lucru in Constanta, unde nu mi-a convenit felul de salarizare si de acolo m-am mai luat cu cineva si am plecat direct in Petrosani. M-am dus la mina Petrila si m-am angajat acolo. Am lucrat acolo 4 ani de zile. In 1959, toamna, m-am intors la Lesunt. Mi-am facut transferul la mina din zona Bazinul Domnilor. M-am intors pentru ca era mai aproape de casa, tocmai incepusem sa-mi fac un pic de casa si, ca sa fiu mai aproape de familie si de casa, m-am retras aici. In 1960, pe 8 ianuarie, am avut un accident de moarte. Prin mila lui Dumnezeu, am scapat. Dar dupa dreptatea lui Dumnezeu trebuia sa mor. Nu stiu care o fi fost pricina ca Dumnezeu S-a indurat de mine, ca doar n-am fost credincios asa cum trebuia. Dar am avut ceva de la Dumnezeu la care sa fiti foarte atenti: am avut un dar innascut si cred ca acesta m-a ajutat. In viata mea nu mi-a placut sa-mi bat joc de cineva, sa rad de cineva, sa fac glume, sa fac alte exchibitii, cu toate ca nu citisem Biblia si nu cunosteam Taina Cuvantului lui Dumnezeu. Dar daca cineva facea batjocura de cineva, eram cel mai aprins impotriva celui care il batjocorea. Aveam o compasiune fata de oamenii necajiti, oamenii infirmi, oamenii bolnavi, chiar mintali. Mi-aduc aminte de un caz de prin santier, din Constanta. Au plecat cu noi din zona Radautiului si din alte sate vreo 15, printre care a fost si un om mai redus asa mintal, mai slabut in a judeca, in a aprecia lucrurile. Acolo, pe santier, unii cautau sa faca batjocura de el si s-a intamplat ca chiar in dormitor dormeam si erau niste smecherasi de prin zona Dobrogei care il luau in batjocura, ba il scoteau din minte, il chemau la baut, ii luau banii, ii beau. Interveneam cu multa brutalitate si o data chiar m-am razvratit cu scandal impotriva acelora si eram tanar, sigur, tarisor. Mi-aduc aminte ca am prins de un pat, ei se ratoiau la mine, si cand am prins de un pat si l-am invartit deodata, au fugit afara. I-am luat apararea, nu s-au mai legat de el. Deci acesta o fost principiul meu, pentru care cred ca Dumnezeu S-a indurat de mine.
Deci nu mi-a placut sa fac batjocura de nimeni. Apoi, citind Biblia, am gasit eu Cuvantul lui Dumnezeu care spune: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti , dar eu nu stiam de aceasta. La varsta de 28 de ani, in 1960, am avut accidentul acesta. Dar mai avusesem inca doua accidente in 1959, la mina Petrila, tot accidente de moarte. La primul accident de la Petrila am fost inchis in abatajul de carbuni. Prin minune dumnezeiasca, am fost salvat. La al doilea accident s-a rasturnat o masina de busteni si eram deasupra pe busteni. S-o rasturnat intr-o rapa si s-o dus de trei ori pana intr-un parau si masina o luat foc si eu am scapat prin minune dumnezeiasca. i al treilea accident o fost acesta: s-a desprins un bloc de 3 tone si a cazut pe mine si m-a prins, numai umerii si capul imi ramasesera afara.
Aceasta a fost ultima incercare ca sa ma hotarasc si sa ma predau lui Dumnezeu din toata inima. Eu aveam un Nou Testament imprumutat si-l purtam cu mine, dar nu citeam din el. Am incercat o data sa citesc si aproape ca nu intelegeam nimic. i, cand am vazut ca nu inteleg ceea ce scrie, l-am inchis si l-am pus in valiza. Cineva mi-a cerut sa i-l vand si n-am vrut sa-l vand. Era ceva care se tinea. De vandut nu-l vindeam, il tineam ca pe un odor de mare pret, dar nimic nu citeam, asa cum este ispita peste tot si la toti. Mai ales tinerii sunt ispititi cu neglijarea citirii cuvantului lui Dumnezeu, asa cum am fost si eu. A venit vremea aceasta, accidentul in 1960, 8 ianuarie, ora 10 (22:00, n.n.). De un sfert de ora intrasem in schimbul trei. La un sfert de ora s-a petrecut fenomenul acesta. Eram doi insi, de fapt eram mai multi, dar eram imprastiati pe galerie. Noi am fost doua saptamani acasa de sarbatorile de iarna si galeria a ramas neintretinuta, iar, intre timp, aceasta a inceput sa se darame. Armam cu lemn numai unde era pericol, din lipsa de material. Unde era cel mai periculos armam, iar unde socoteam ca mai rezista treceam cu vederea, pentru ca nu aveam materiale, galeria era pe un varf de munte si transportul era foarte greu. Cu caii caram lemne, ca in zona unde eram era numai fag si nu aveam lemn de mina. Noi cand am intrat, venind imediat dupa sarbatori, am gasit galeria pe trei patru portiuni surpata si linia blocata, deci nu mai puteai circula. Eu am ramas la primul blocaj, ca eram sase insi, si pe alti doi i-am trimis mai inainte, alti doi mai in fund, deci ne-am impartit sase oameni pe cele trei portiuni ca sa eliberam linia pentru a putea scoate materialul. Dar aceste locuri trebuiau si armate acum, pentru ca prezentau pericol. Ne-am pregatit lemn si ne-am dus acolo si, cand am inceput, am prins prima armatura si, cand am vrut sa o pun pe a doua, am vazut ca stalpul din dreapta de la canal n-avea raza si a trebuit sa bat un pistol, asa se numeste, de 20 cm cu burghiu, ca sa impusc sa am unde prinde stalpul. i am impuscat, dar tocmai blocul acesta era crapat.
Pe acesta voiam sa-l asigur sa nu se darame. Cand am impuscat cu pistolul, bubuitura aceea l-a slabit si mai tare. Am ridicat lemnul trebuind sa-l asez in forma de trapez, ati invatat poate si la scoala armatura trapezoidala. Cand am pus, nu mergea grinda, era stalpul mai lung. L-am pus intre linie ca sa-l scurtez. Colegul meu il tinea de capatul celalalt, iar eu il scurtam. In timpul acesta s-a desprins o piatra de sus si mi-o cazut in cap. Cand mi-a cazut in cap eu numai am facut ca broasca, am cazut in sezut intre linie si am vazut pericolul, am stiut ca-i pericol ca acum eram batran. In detasare, am facut 2 ani scoala de mineri, am invatat si stiam ce inseamna pericolul din mina, pentru ca in mina este exact ca in linia intai de pe front. Fiecare zi tot ceva nou iti prezinta, pericolul este foarte mare, de la o zi la alta nu esti sigur pe viata ta. Dupa ce am cazut jos, m-am intors repede sa ies din raza aceea. i atata am apucat. Am tras piciorul sub acesta, m-am sprijinit sa ma trag, si-asa m-a prins. A venit blocul si m-a prins in pozitia aceasta. Am avut noroc ca partea canalului totdeauna e mai jos, pentru ca galeria se face cu canal de scurgere cu 5% panta, ca apa sa se scurga la vale.
Am avut norocul, e un cuvant vechi care nu trebuie pronuntat, am avut fericirea de la Dumnezeu de canalul cu adancimea lui, coroana sinei si lemnul de la capatul piciorului ca altfel imi sfarama bazinul si eram distrus. i cum s-a daramat blocul, mi-a rupt piciorul drept dintre genunchi si coapsa, dar eu nu am stiut, ca nu simti nimic, in focul acela nu simti nimic, ca fulgerator se petrece. Lampa mea mi-a prins-o sub bloc. Omul respectiv, ucenicul care era, avea lampa cu el.
Cand a vazut ca m-a prins el era un om atunci angajat prima data, prima lui zi de mina. Era din Oltenia, din sat cu inginerul sef de sector, si tocmai mi l-a dat mie inginerul -, s-a speriat si a rupt-o la fuga, a iesit afara. Eu am strigat dupa el sa vina inapoi. El a luat lampa si a fugit si m-a lasat pe intuneric. Cand a venit, tremura bietul si a pus lampa jos si zice: Ce sa-ti fac? i i-am spus: Baga ranga aici si incearca sa ridici putin sa vezi daca nu se misca blocul sa pot sa ma scot de aici. A incercat, era voinic, era in varsta de vreo 45 de ani si a ridicat si s-a indoit burghiul. S-a indoit burghiul, dar nu s-a miscat blocul. Zic: Lasa, fugi repede in front si cheama-i pe ceilalti. In timpul cand s-a necajit sa ridice el, un alt bloc era crapat drept deasupra capului, numai sa-mi fi venit in cap ca acolo imi era mormantul. El a luat lampa si a plecat, iar eu am ramas in intuneric ca in iad, iti bagi degetele in ochi in mina...
Deci nu mi-a placut sa fac batjocura de nimeni. Apoi, citind Biblia, am gasit eu Cuvantul lui Dumnezeu care spune: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti , dar eu nu stiam de aceasta. La varsta de 28 de ani, in 1960, am avut accidentul acesta. Dar mai avusesem inca doua accidente in 1959, la mina Petrila, tot accidente de moarte. La primul accident de la Petrila am fost inchis in abatajul de carbuni. Prin minune dumnezeiasca, am fost salvat. La al doilea accident s-a rasturnat o masina de busteni si eram deasupra pe busteni. S-o rasturnat intr-o rapa si s-o dus de trei ori pana intr-un parau si masina o luat foc si eu am scapat prin minune dumnezeiasca. i al treilea accident o fost acesta: s-a desprins un bloc de 3 tone si a cazut pe mine si m-a prins, numai umerii si capul imi ramasesera afara.
Aceasta a fost ultima incercare ca sa ma hotarasc si sa ma predau lui Dumnezeu din toata inima. Eu aveam un Nou Testament imprumutat si-l purtam cu mine, dar nu citeam din el. Am incercat o data sa citesc si aproape ca nu intelegeam nimic. i, cand am vazut ca nu inteleg ceea ce scrie, l-am inchis si l-am pus in valiza. Cineva mi-a cerut sa i-l vand si n-am vrut sa-l vand. Era ceva care se tinea. De vandut nu-l vindeam, il tineam ca pe un odor de mare pret, dar nimic nu citeam, asa cum este ispita peste tot si la toti. Mai ales tinerii sunt ispititi cu neglijarea citirii cuvantului lui Dumnezeu, asa cum am fost si eu. A venit vremea aceasta, accidentul in 1960, 8 ianuarie, ora 10 (22:00, n.n.). De un sfert de ora intrasem in schimbul trei. La un sfert de ora s-a petrecut fenomenul acesta. Eram doi insi, de fapt eram mai multi, dar eram imprastiati pe galerie. Noi am fost doua saptamani acasa de sarbatorile de iarna si galeria a ramas neintretinuta, iar, intre timp, aceasta a inceput sa se darame. Armam cu lemn numai unde era pericol, din lipsa de material. Unde era cel mai periculos armam, iar unde socoteam ca mai rezista treceam cu vederea, pentru ca nu aveam materiale, galeria era pe un varf de munte si transportul era foarte greu. Cu caii caram lemne, ca in zona unde eram era numai fag si nu aveam lemn de mina. Noi cand am intrat, venind imediat dupa sarbatori, am gasit galeria pe trei patru portiuni surpata si linia blocata, deci nu mai puteai circula. Eu am ramas la primul blocaj, ca eram sase insi, si pe alti doi i-am trimis mai inainte, alti doi mai in fund, deci ne-am impartit sase oameni pe cele trei portiuni ca sa eliberam linia pentru a putea scoate materialul. Dar aceste locuri trebuiau si armate acum, pentru ca prezentau pericol. Ne-am pregatit lemn si ne-am dus acolo si, cand am inceput, am prins prima armatura si, cand am vrut sa o pun pe a doua, am vazut ca stalpul din dreapta de la canal n-avea raza si a trebuit sa bat un pistol, asa se numeste, de 20 cm cu burghiu, ca sa impusc sa am unde prinde stalpul. i am impuscat, dar tocmai blocul acesta era crapat.
Pe acesta voiam sa-l asigur sa nu se darame. Cand am impuscat cu pistolul, bubuitura aceea l-a slabit si mai tare. Am ridicat lemnul trebuind sa-l asez in forma de trapez, ati invatat poate si la scoala armatura trapezoidala. Cand am pus, nu mergea grinda, era stalpul mai lung. L-am pus intre linie ca sa-l scurtez. Colegul meu il tinea de capatul celalalt, iar eu il scurtam. In timpul acesta s-a desprins o piatra de sus si mi-o cazut in cap. Cand mi-a cazut in cap eu numai am facut ca broasca, am cazut in sezut intre linie si am vazut pericolul, am stiut ca-i pericol ca acum eram batran. In detasare, am facut 2 ani scoala de mineri, am invatat si stiam ce inseamna pericolul din mina, pentru ca in mina este exact ca in linia intai de pe front. Fiecare zi tot ceva nou iti prezinta, pericolul este foarte mare, de la o zi la alta nu esti sigur pe viata ta. Dupa ce am cazut jos, m-am intors repede sa ies din raza aceea. i atata am apucat. Am tras piciorul sub acesta, m-am sprijinit sa ma trag, si-asa m-a prins. A venit blocul si m-a prins in pozitia aceasta. Am avut noroc ca partea canalului totdeauna e mai jos, pentru ca galeria se face cu canal de scurgere cu 5% panta, ca apa sa se scurga la vale.
Am avut norocul, e un cuvant vechi care nu trebuie pronuntat, am avut fericirea de la Dumnezeu de canalul cu adancimea lui, coroana sinei si lemnul de la capatul piciorului ca altfel imi sfarama bazinul si eram distrus. i cum s-a daramat blocul, mi-a rupt piciorul drept dintre genunchi si coapsa, dar eu nu am stiut, ca nu simti nimic, in focul acela nu simti nimic, ca fulgerator se petrece. Lampa mea mi-a prins-o sub bloc. Omul respectiv, ucenicul care era, avea lampa cu el.
Cand a vazut ca m-a prins el era un om atunci angajat prima data, prima lui zi de mina. Era din Oltenia, din sat cu inginerul sef de sector, si tocmai mi l-a dat mie inginerul -, s-a speriat si a rupt-o la fuga, a iesit afara. Eu am strigat dupa el sa vina inapoi. El a luat lampa si a fugit si m-a lasat pe intuneric. Cand a venit, tremura bietul si a pus lampa jos si zice: Ce sa-ti fac? i i-am spus: Baga ranga aici si incearca sa ridici putin sa vezi daca nu se misca blocul sa pot sa ma scot de aici. A incercat, era voinic, era in varsta de vreo 45 de ani si a ridicat si s-a indoit burghiul. S-a indoit burghiul, dar nu s-a miscat blocul. Zic: Lasa, fugi repede in front si cheama-i pe ceilalti. In timpul cand s-a necajit sa ridice el, un alt bloc era crapat drept deasupra capului, numai sa-mi fi venit in cap ca acolo imi era mormantul. El a luat lampa si a plecat, iar eu am ramas in intuneric ca in iad, iti bagi degetele in ochi in mina...
