Adevarat e lucrul acesta: Biserica e de origine divina si de natura duhovniceasca. Daca Hristos este Noul Adam, Biserica cea nascuta din coasta Lui este Noua Eva. El, Viata si Capul ei; Ea, rodul si trupul Lui duhovnicesc si etern. Biserica s-a nascut prin Vointa Tatalui, dar din Jertfa Fiului, prin Lucrarea Sfantului Duh. i dupa cum []Adevarat e lucrul acesta: Biserica e de origine divina si de natura duhovniceasca.

Daca Hristos este Noul Adam, Biserica cea nascuta din coasta Lui este Noua Eva. El, Viata si Capul ei; Ea, rodul si trupul Lui duhovnicesc si etern.

Biserica s-a nascut prin Vointa Tatalui, dar din Jertfa Fiului, prin Lucrarea Sfantului Duh. i dupa cum in Hristos Mirele Bisericii exista doua Firi, cea omeneasca si cea dumnezeiasca, cea vazuta si cea nevazuta, tot asa este si cu Biserica, Mireasa Lui (Efes. 5, 23-25).

Biserica este acum in lume ca o sculptura inca in lucru. Duhul Sfant, Slavitul Maestru Ceresc, inca lucreaza la aceasta opera, facand din pietre, fii ai lui Avraam dupa profetia Mantuitorului (Matei 3, 9).

Paravane de forme si institutii omenesti invaluie pe dinafara aceasta lucrare tainica ce se desfasoara prin puterea lui Dumnezeu in chip nevazut, inauntrul tuturor acestora. Dar va veni o zi cand opera aceasta va fi terminata. In ziua aceea toate acoperitorile care o ascund si o apara acum de privirile lumii vor fi inlaturate. Abia atunci, aceasta divina opera, la care Dumnezeu lucreaza cu atata dragoste acum, va putea fi vazuta in toata frumusetea ei.

Biserica Domnului este acum in lume si ca o cladire inca in lucru. Pe dinafara nu se vad acum decat schele si moloz. Insa Marele Mester si Ziditor al ei, Care este Dumnezeu, lucreaza inauntrul acestor schelarii, cu o mare putere, cu o mare dragoste si cu o mare graba pentru desavarsirea Casei Lui; lucreaza pana la intregirea numarului celor alesi si pana la finisarea acestei Constructii Slavite, in care toata Sfanta Treime este interesata. i in care toate puterile ceresti sunt angajate (Matei 16, 18; Efes. 2, 20-22; I Petru 2, 5).

Dar va veni o clipa cand toata aceasta Slavita Constructie va fi terminata. Cand se va auzi inca o data acel strigat: S-a sfarsit! ca o usurare si ca o sentinta.

In clipa aceea, tot ce-o acopere acum, tot ce o impovareaza si o urateste acum, va fi inlaturat pe totdeauna, prin lucrarea curatitoare a focului (I Cor. 3, 10-15).

Atunci focul din Ziua Domnului va arde tot ce este in ea gunoi acum la vedere. Tot ce este acum pe dinafara intunecat, usuratic si stricator. Tot ce este lemn, fan si trestie. Dar, va lamuri, dandu-i o vesnica stralucire, tot ce este acum ascuns inauntru, pretios, curat si durabil. Tot ce este aur, argint si margaritareIn lucrarea tainica de alegere, de cioplire, de finisare a acestor pietre vii din care Dumnezeu Duhul Sfant zideste acum Casa lui Dumnezeu care este Biserica, El are nevoie de impreuna-lucratori.

Acesti impreuna-lucratori cu Dumnezeu sunt oamenii binecuvantati pe care El i-a ales, prin care lucreaza si de care Se foloseste ca de niste vase sfinte, ca de niste unelte duhovnicesti, pentru aceasta mare si cereasca opera, ce a inceput in Ziua Rusaliilor, la Pogorarea Duhului Sfant.

Primii si cei mai minunati impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu, in Biserica lui Dumnezeu, Care este Stalpul si Temelia Adevarului, (I Tim. 3, 15) au fost Apostolii. Ei au fost chemati si pregatiti de Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos, dar umpluti de putere si trimisi de Duhul Sfant (Marcu 3, 14; Ioan 17, 18; Luca 10, 16 si I Cor. 3, 9; II Cor. 6, 1).

Apoi, dupa Sfintii Apostoli, au fost urmasii lor.

Apoi, dupa ei, urmasii acestora. i apoi altii si altii, pana la sfarsitul vremii acestui har si al acestei Lucrari, cand Domnul Hristos iarasi va sa vie cu marire,sa judece viii si mortii si sa- i aseze Imparatia Sa, care nu va mai avea sfarsitAcesti lucratori si marturisitori vrednici si vii in Hristos, (Efes. 2, 5)care traiesc o viata noua (Rom. 6, 4),avand ca rod sfintirea (Rom. 6, 22),umbland dupa lucrurile Duhului (Rom. 8, 6)si prin viata carora este proslavit Hristos (Filip.1, 20),acestia, zic, impreuna cu toti aceia care le urmeaza indeaproape pilda vietii lor de rod si plinatate in Hristos, alcatuiesc:Biserica cea vie, Trupul cel Viu si duhovnicesc al lui Hristos (Rom. 12, 5);Templul lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16);Lacasul lui Dumnezeu, prin Duhul (Efes. 2, 22);Casa cea Noua si Vesnica a lui Dumnezeu (Evrei 3, 6).

Oamenii care traiesc dupa poftele firii pamantesti (Gal. 5, 14-21) si care umbla dupa lucrurile lumesti, ascultand de diavolul (Ioan 8, 44),sunt straini de Dumnezeu,sunt niste copii ai maniei si niste morti in pacatele lor (Efes. 2, 1; Col. 2, 13).

Acestia sunt molozul si schelariile , gramezile de material care pot parea ca fac si ei parte din Casa lui Dumnezeu unii dintre ei chiar sunt alesi si folositi in constructia Casei dar, care, daca raman tot in starea de moloz pana la sfarsitul vietii lor, fara a deveni niste partasi la aceeasi credinta vie cu Apostolii (II Petru 1,1), fara a se naste din nou (Ioan 3, 3; Tit 3, 5; Iacov 1, 18; I Petru 1, 23) si fara a se face astfel partasi firii si sfinteniei lui Dumnezeu (Evrei 12, 10) vor sfarsi prin a fi inlaturati.

Soarta acestora va fi soarta materialului nefolositor (I Cor. 3, 15), soarta neghinei smulse si uscate (Matei 13, 41-42), soarta celor gasiti necredinciosi in lucrul incredintat lor (Matei 24, 48-51).

Lucrarea Harului Dumnezeiesc, prin puterea Cuvantului si Duhului Sfant si prin slujitorii Sai credinciosi, este ca toti cei care mai pot fi salvati din mijlocul acelora ce traiesc in pacat sa fie adusi la partasia vie cu Hristos, spre a fi transformati din niste robi ai intunericului in niste fii ai Luminii si din niste osanditi de sub puterea lui Satana in niste izbaviti ai Crucii lui Hristos (Fapte 26, 18).

Dar sunt anumite perioade in istoria omenirii si sunt anumiti oameni prin care aceasta lucrare de inviere a celor morti in pacate capata o forma si o putere deosebite.

Aceste vremuri de har deosebit sunt adevaratele primaveri duhovnicesti in care ploaia Cuvantului si vantul Duhului nasc si renasc lucrari si suflete pline de putere si de roada cereasca. Atunci Biserica cea vie capata un avant fericit si o noua generatie reinvie, aducand un nou suflu de viata sfanta sporit cu multe lucrari proaspete si minunate pentru Dumnezeu. Prin aceasta, lumea este atunci zguduita si cercetata puternic de grija si chemarea mantuitoare a lui Dumnezeu.

O astfel de vreme si cercetare deosebita din partea Harului Dumnezeiesc a fost, dupa cum bine s-a vazut, ivirea Oastei Domnului in poporul nostru si in Biserica cea vie a lui Hristos, din tara noastra. i un astfel de om a fost Parintele Iosif Trifa, prin care Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu atata putere si care a facut pentru Biserica noastra atat de mult, fara a repeta numele ei la fiecare cuvant, cum fac multi dintre cei care, in afara de vorbarie goala, nu fac pentru ea nimic bun.

Indata dupa inceputul Oastei, Conducerea oficiala a Bisericii din Sibiu prin Voia Duhului Sfant a vazut ca in aceasta Lucrare este ceva din ceea ce trebuie vremurilor si starii Bisericii si poporului.

Mitropolitul Balan era atunci un suflet tineresc, animat de ganduri mari, iar Lucrarea, pe care Biserica o primea de-a gata, aducea, desigur, numai castiguri fara nici o cheltuialaAducea, in primul rand, o mare contributie in lupta contra catolicismului si sectarismului.

Aducea apoi un puternic sprijin material, prin participarea oamenilor, mai activa, la inzestrarea lacasurilor de cult si a altor multe actiuni initiate de oficialitatea bisericeasca. i, in sfarsit, aducea o atmosfera noua, de mai mult respect si supunere fata de autoritatea si dogmele Bisericii. Aceasta era marea parte pozitiva pe care o aducea Oastea Domnului in Biserica, in niste vremuri si tendinte de raceala, necredinta, decadere si ratacire.

De aceste parti pozitive ale Oastei ii placea foarte mult clerului si tuturor celor care tineau la credinta noastra stramoseasca si se ingrijeau de starea ei.

Dar, o data cu acestea, mai aducea Oastea in Biserica si altceva nou .

Acest altceva nou sau care parea o noutate erau cele doua caracteristici de baza ale acestei lucrari evanghelice si anume: voluntariatul duhovnicesc si misionarismul laic.

Ceea ce nu se intamplase in Biserica, poate din vremea Sf. Ioan Gura de Aur, se intampla acum: oameni fara nici o pregatire teologica deosebita si fara nici o investitura oficiala incepusera sa citeasca si sa interpreteze Biblia, pe linia sanatoasa a invataturii evanghelice a Bisericii si a Credintei noastre.

Acesti vorbitori se sileau sa-si puna de acord ei insisi, in primul rand, toata trairea vietii lor cu Sfantul Cuvant al lui Dumnezeu, pe care il propovaduiau, si cu poruncile bisericesti.

Ostasii predicau in biserica si in public!Incepusera sa umple pauzele slujbelor oficiale bisericesti cu cantari religioase neoficiale, produse de dragostea si de ravna lor fierbinte pentru Hristos si credinta.

Incepusera sa strice obiceiurile imbibate cu alcoolism si cu superstitii de la parastase, hramuri, nunti, inmormantari etc., care devenisera un fel de traditii , si sa inlocuiasca totul cu petreceri in duhul Evangheliei, fara alcool, fara jocuri, fara o multime de alte asemenea ramasite paganesti, idolesti, dracesti, care intinau si otraveau toata partea frumoasa din aceste practici crestinesti.

Aceasta noutate , profund evanghelica si crestina, incepu sa nelinisteasca partea cea mai lumeasca din Biserica.

La inceput se ivira nedumeriri, apoi banuieli si presupuneri, apoi vrajmasii.

Se isca astfel curand tabara cealalta si incepura atacurile. Vrajmasii Oastei nu vedeau nimic bun si nu-i interesa nimic din ceea ce facea Oastea pentru Biserica. Vedeau numai raul pe care-l facea in stricarea obiceiurilor , a acestor traditii romanesti si crestinesti , cum le ziceau ei.

Acestor oameni nu le pasa de noile cerinte ale vremilor noi si schimbate. Nu interesa decaderea, necredinta si ratacirile care adanceau raul si aduceau ruina. Ii interesa numai conservatorismul lor anchilozat in formalitati fara viata si in afacerism fara constiinta. Se complaceau intr-o viata lumeasca cu cantari lumesti, cu amestecatura de idolesc si crestinesc , fara a mai avea nici o alta preocupare decat de a duce un trai cat mai comod si cat mai fara probleme. Ori, Oastea venea dintr-o data cu o multime de probleme din care cea mai neplacuta si mai grea era tocmai schimbarea acestui fel de a gandi si de a trai.

De aceea, tot ce aducea Oastea ii alarma.

Ii alarma acest nou fel de petreceri, aceste noi cantari si poezii, acest nou fel de predici si de propovaduitori, acest nou fel de literatura si de adunari. Ce nevoie are poporul de Biblie?! strigau ei indignati si furiosi. De ce nu erau bune obiceiurile noastre vechi? Ce nevoie mai avem de alte cantari in afara de cele oficiale? Ce-i cu acesti opincari care se apuca sa explice Biblia? De unde au ei scoala si dreptul s-o faca? Cum sa admit eu asa ceva?Aceasta este o mare primejdie si ratacire. Oastea asta este o secta camuflata in Biserica, iar cel care a initiat-o si o conduce este un ambitios si un infumurat. Trebuie combatut si nimicit totul. Acum si pe totdeauna.

Astfel de glasuri inveninate de ura si de interes incepura sa se ridice inca din primii ani, din toate partile, impotriva Oastei.

Prin sedintele oficiale, prin articolele din presa si prin denunturi la diferite autoritati, vrajmasii Oastei foloseau tot felul de metode si de mijloace spre a nimici lucrul Domnului. Calomnia, minciuna, inventia si presupunerea rau-intentionata erau folosite pe scara larga si fara nici un discernamant impotriva Oastei si a Parintelui Iosif.

Colectiile foii Lumina satelor , si apoi Oastea Domnului , incepand chiar din 1924, deci indata dupa infiintarea ei, contin aproape saptamanal tot felul de raspunsuri, de puneri la punct, de plangeri impotriva relei-credinte cu care luptau atacatorii Oastei.

Iata, de pilda, in Lumina Satelor nr. 11, din 23 martie 1924, ce scrie Parintele Iosif: Intr-o gazeta din Cluj, un profesor universitar (Dl. Bogdan Duica) se ridica cu batjocuri impotriva noastra. Cica noi stricam pe oameni, cu invataturile despre diavolul.

As putea dovedi d-lui profesor cu sute de locuri din Sf. Scriptura invatatura despre diavolul. Dar as face un lucru zadarnic, pentru ca dl. profesor este unul dintre acei prea invatati care nu mai cred nici in dracul, nici in Dumnezeu. Dl. Duica spune pe fata acest lucru. Doar a spus de la catedra vorbele: Eu, domnilor, n-am cu Dumnezeu nici in clin, nici in maneca .

Cu prilejul alegerii de Episcop, la Cluj, d-sa ales deputat sinodal ne intreba ca mai credem noi in Sfanta Cuminecatura, in Jertfa Domnului?Asa stie un profesor universitar aprecia munca ce o face aceasta gazeta de a scoate pe oameni din cumplitele vicii (patimi, cum e si alcoolul) care slabesc si storc vlaga trupeasca si sufleteasca a poporului nostru! Oare asta e chemarea unui profesor universitar, sa arunce cu batjocuri peste munca pozitiva a unui om care munceste si se jertfeste pentru un ideal crestinesc si romanesc? Frumos lucru de la un profesor universitar, foarte frumos!Redactor I. Trifa In alte parti se iau, pe parcurs, tot felul de initiative ostile, ajungandu-se pana la amenzi, confiscari de carti, arestari si chiar batai si judecati, cum au fost cele din judetele: Vaslui, Dorohoi, Cernauti, Cluj, Neamt etc., impotriva carora scriu, in multe numere de gazeta, an de an, Parintele Iosif si sprijinitorii lui.

Nu ne-ar ajunge locul daca am vrea sa le transcriem aici. Aceste atacuri veneau atat din partea unor preoti, cat si din cea a carciumarilor, a oamenilor politici sau a unor prea zelosi si prea nepriceputi imputerniciti satesti.

N-au fost putine cazurile cand necazurile ostasilor veneau din denunturile unora dintre cei care-si ziceau credinciosi si care faceau acest rau din interes sectar.

Dar, pana la urma, Parintele Iosif va ajunge la cea mai inalta incredintare de la care nu se va mai cobori in arena luptelor cu acesti rau-voitori parasi. Va incredinta toata cauza apararii Oastei numai in mana si grija Domnului Iisus Conducatorul si Stapanul Oastei Sale.

In nr. 6, din 7 febr. 1930, al foii Oastea Domnului , el va publica sub titlul Aceasta nu ma priveste pe mine , urmatoarele:Am intalnit pe un ostas care-mi arata o taietura dintr-o gazeta unde se vorbea contra Oastei Domnului. Asta nu ma priveste pe mine i-am raspuns. Cum asa? a intrebat ostasul, mirandu-se ca doar uite, aici este vorba de un atac contra Oastei Domnului. Tocmai pentru asta nu ma priveste, i-am raspuns eu, fiindca este vorba despre un atac contra Oastei Domnului si nu despre o oaste a lui Trifa. Atacul nu ma priveste pe mine, ci pe Proprietarul Oastei, caci doar de aceea se cheama Oastea Domnului, sa stie toata lumea ca Stapanul si Proprietarul acestei Osti este Domnul. Asadar, daca este vorba de un atac contra Oastei Domnului, apoi asta Il priveste pe Proprietarul Oastei Domnului si nu pe noi. Asta-i grija Lui. Sa Se apere cum va sti.

Noi, ostasii Domnului, sa invatam a incredinta cat mai mult a incredinta cu totul miscarea noastra in grija Domnului, caci a Lui este. Pe noi n-ar trebui sa ne tulbure nici un atac si nici o critica. Noi n-ar trebui sa raspundem la criticile si atacurile ce ni se aduc. Asta-i grija Domnului. Noi ne aparam numai ca sa intarim pe cei slabi, pe cei ce se clatina in fata atacurilor In toata aceasta lupta insa n-au lipsit nici aparatorii.

Inca de la inceput, cand se ivisera atacantii, Domnul ingrijise sa-i trimita omului Sau si sprijinitori.

Indata dupa atacul de la Cluj, Lumina Satelor publica, in nr. 12, din 30 martie 1924, o scrisoare in care se spunea: noi nu ne suparam pentru un astfel de atac, ci, dimpotriva, il primim ca pe un semn bun. Cand dracul se misca si incepe a-si cauta aparatori, acesta este semnul cel bun ca lucrul Domnului merge inainte si dracul isi vede primejduite domnia si imparatia lui Lucrul Domnului si lupta noastra vor merge inainte cu tot mai multa izbanda.semnat: Ilarie Gavra, ostas din Vidra Iar in Lumina Satelor nr. 18, din 11 mai 1924, publica: La redactie avem sute de scrisori sosite de la cititorii nostri, cu atatea marturii despre cum lucreaza Cuvantul lui Dumnezeu. Locul nu ne ingaduie sa le publicam pe toate. Din cele multe dam mai jos una:Nu va indoiti, nu cedati nimic, ci inainte, numai inainte sute de mii de romani va stau la spate si in curand vor fi milioane de romani alaturi de dvs., in slujba lui Dumnezeu.

Inchipuiti-va ca sunteti in fata unei redute puternice aparata de niste dusmani aprigi si in curand veti ajunge in varful ei cu steagul lui Hristos in manaParinte Iosif, nu te teme, deschide-ti gura sfanta si condeiul smerit si striga sa se auda in toata RomaniaUn cititor, alaturi cu toata inima In apararea Oastei Domnului se ridica glasuri si prin unele ziare si reviste din tara, cum sunt: Gazeta Episcopiei Husilor , Propasirea , de la Ploiesti, Cultura poporului , ziarele: Universul , Cuvantul , Credinta , si altele.

Daca este adevarat ca Oastea Domnului avea cei mai mari impotrivitori din randurile preotimii, apoi tot atat de adevarat este si ca ea tot din randurile preotimii si-a avut si pe aparatorii cei mai viteji si raspanditorii cei mai zelosi.

Este nespus de mangaietor sa citesti prin colectiile foilor, inca din primii ani, miscatoarele scrisori de adeziune si de incurajare pe care Parintele Iosif le primea nu numai din tara, ci si din strainatate, de la multi preoti minunati, insufletiti de o mare credinta si dragoste fata de cauza lui Hristos, pe care o vedeau atat de stralucit slujita de Parintele Iosif si de Lucrarea Oastei.

Toti acesti minunati preoti priveau ceea ce se facea prin acest om minunat ca o revelatie cereasca, ca un dar de la Dumnezeu, ca o dovada deosebita data de Harul ceresc Bisericii si poporului nostru iar ei, preotii adevarati, i se alaturau cu tot devotamentul si cu toata puterea inimii lor. Acestia, impreuna cu credinciosii nascuti din nou, alcatuiau Biserica cea vie.

Daca Oastea Domnului s-a raspandit cu atata putere si repeziciune peste tot, a fost si pentru ca Dumnezeu a avut in randurile preotimii noastre un mare numar de slujitori adevarati si vrednici.

Acesti adevarati si vrednici pastori, cu o constiinta atat de inalta a datoriei si a raspunderii lor fata de voia lui Dumnezeu si de mantuirea sufletelor, au adus un urias sprijin raspandirii Oastei in popor.

Prin natura ocupatiei lor si prin prestigiul de care se bucurau acesti preoti vrednici in popor, ei si-au aprins mai intai in ei insisi, apoi au aprins si in altii, ravna pentru o viata traita deplin dupa Cuvantul lui Hristos Mantuitorul.

Acesti preoti vii au inceput sa formeze, astfel, in parohiile lor grupari de ostasi, indrumandu-i si inflacarandu-i pentru o viata sfintita si o traire vie in slujba lui Hristos si a Bisericii Sale celei vii.

Trebuie sa ramana si pentru noi neuitate numele si faptele multora dintre acesti straluciti si vrednici preoti ai lui Dumnezeu, care au inteles ca Oastea este un miracol ceresc si o primavara a Harului in Biserica noastra. Cu riscul multor osteneli si chiar neplaceri, ei s-au alaturat Parintelui Iosif, cautand, cu toata puterea si cu toata autoritatea lor, sa ajute si sa apere lupta lui Hristos inceputa si dusa prin el.

Adeziunile totale ale parintilor preoti E. Pop si Pascu Bolcas, de la Beius, ale preotului Cornel Magier, de la Cernei Arad, ale preotilor Lupsa si Joja, de la Oradea, Chirica, de la Iasi, N. Radulescu, din Oporelul-Olt, apoi ale unor straluciti oameni de condei, cum au fost arhim. Iuliu Scriban, parintii Vasile Ouatu, Toma Chiricuta, din Bucuresti, Vladimir Popovici si Damian Malcoci, din Basarabia, si altii din toata tara si chiar din strainatate sunt niste marturii si niste dovezi puternice despre frumusetea acelei Biserici vii care lupta pentru Domnul.

Prin acestia si prin altii, zeci si sute ca ei, invia o noua si minunata generatie credincioasa din patura cea mai larga si in felul cel mai potrivit al firii si al credintei poporului nostru.

Acest rasad nou si sfant, plin de frumusete si prospetime duhovniceasca, aducea aerul nou si curatitor al Evangheliei in toata viata amortita in care se gasea Biserica oficiala si in cea decazuta in care se gasea viata poporului.

Intre toti aparatorii Oastei din acei ani grei, cel mai bun si hotarat era unul care se bucura de un nume vestit intre scriitorii bisericesti. Acesta era arhim. Iuliu Scriban, din Bucuresti.

Acest suflet nobil si cult, inzestrat cu o clarviziune superioara, s-a alaturat, cu toata inima, idealurilor Oastei si s-a ridicat viteaz si hotarat in apararea ei si a Parintelui Iosif, atat cu autoritatea cuvantului sau inspirat, cat si cu a condeiului sau taios si temut.

Intr-o conferinta, tinuta la Cluj, inca in martie 1927, el a aratat pe larg rostul cel mare al Oastei in vremea si in starea in care ne gasimPentru combaterea viciilor ce bantuie in popor spunea el, printre altele trebuie sa purcedem pe calea aratata de Oastea Domnului Indreptarea omului trebuie sa plece dinauntru spre inafara Oastea Domnului este azi o armata intreaga, avand numerosi membri in toate partile tarii. E un inceput foarte promitator care dovedeste ca in poporul nostru zac ascunse mari comori sufletesti care trebuiesc dezgropate. La acestea, Parintele Iosif adauga: Un viu interes s-a trezit in lumea carturarilor fata de miscarea noastra. Abia acum a aflat si lumea (bisericeasca, n. n.) despre Oastea Domnului. Toti se intreaba si toti asteapta sa vada ce va fi cu inceputul ce l-am facut Sa ne strangem randurile, sa nu slabim cu ravna si lupta, pentru ca sa putem arata ca inceputul nostru a fost de la Domnul de Sus si El ne va duce la izbanda si la biruinta deplina. Lumina Satelor nr.11, din 13 martie 1927In toata aceasta situatie, care se crease prin inmultirea atacurilor, mai ales din Biserica, impotriva Oastei si a Parintelui Iosif, in afara de glasurile izolate ale aparatorilor se cerea, desigur, si se astepta o interventie a autoritatii Bisericesti competente, care sa linisteasca spiritele si sa aduca o clarificare a pozitiei Oastei fata de Biserica.

Trebuia sa se arate hotarat in ce masura activitatea preotului Iosif Trifa este indrumata de Biserica si este insusita de ea.

Toate acestea tinteau spre mitropolitul Balan, sub autoritatea caruia se tiparea foaia Lumina Satelor .

Acest moment a sosit de Sarbatorile Pastelui 1927, sub forma unei scrisori de binecuvantare, trimisa de mitropolitul Balan, redactorului foii Lumina Satelor . Iata textul intreg al acestei scrisori, publicat in Lumina Satelor nr.17, din 24 apr. 1927:O arhiereasca binecuvantareDin partea Inalt Preasfintiei Sale, Mitropolitul Nicolae, am primit, de Ziua Invierii Domnului, arhiereasca binecuvantare de mai jos, pe care o impartasim cu bucurie cititorilor nostri, ca pe un prea scump dar de Pasti.

Iubite parinte Trifa! Cu mare bucurie am urmarit straduintele ce le-ai depus in Lucrarea de luminare a poporului nostru si pentru intarirea credintei stramosesti, in decursul celor cinci ani impliniti de cand am infiintat Lumina Satelor . Munca cucerniciei tale, a preotului luminat, a fost incalzita de dragostea catre cele sfinte si de ravna pentru mantuirea sufletelor. Cuvintele ce le-ai scos din prisosul inimii si asternandu-le pe hartie le-ai trimis saptamana de saptamana prin casele cinstitilor nostri crestini au fost samanta care a cazut pe pamant bun si, crescand, a facut rod insutit. Cu multa multumire citeam numele celor ce intrau in Oastea Domnului, lepadandu-se de betie, de sudalme si de tot felul de pacate si obiceiuri rele si ucigatoare de suflet. Parca vedeam cu ochii cum sporeste dragostea, credinta, pacea, buna intelegere si toata viata cea crestineasca prin familiile si prin satele unde gaseau intrare Lumina Satelor si cartile ce le-ai scos in legatura cu ea. Prin munca si ostenelile cucerniciei tale ai dat nu numai o pilda buna, dar ai produs dovada graitoare ca dragostea si ravna preotului, luminate de binecuvantarea Domnului, pot savarsi lucruri mari si astazi. Sa ia aminte cei indoielnici si zabavnici la lucru. Deodata cu parintestile noastre multumiri, pe care cu draga inima ti le aducem, iti punem la dispozitie din partea Bisericii, de asta data, suma de lei 10.000, pentru scopurile de propaganda crestineasca ce o faci prin Lumina Satelor si prin cartile ce le-ai publicat. De Praznicul cel Luminat al Invierii Domnului, impartasim arhiereasca noastra binecuvantare cucerniciei tale si impreuna-lucratorilor ce ai, bunilor crestini din Oastea Domnului si tuturor cititorilor scumpei noastre gazete Lumina satelor , zicandu-le: Hristos a inviat! Nicolae, mitropolitul Ardealului Alaturi de aceasta scrisoare, gazeta anunta: Dupa cinci ani, Lumina Satelor a strans zece mii de abonati.

Dar Cuvantul de binecuvantare , dat de mitropolitul Balan (abia dupa cinci ani), si cu toata bunavointa retinuta pe care o arata prin tonul lui impaciuitor, n-a avut totusi darul de a face sa taca pe toti acei rauvoitori si potrivnici, nici de a risipi banuielile vrajmasilor.

Lucrarea Oastei ducea cu tot mai multa putere solia innoitoare peste tot si Lumina lui Hristos inainta biruitoare in cercuri tot mai largi, iar pasarile intunericului, speriate de aceasta lumina din culcusurile lor comode, se napusteau cu toata ura s-o stinga.

Parintele Iosif, care lupta singur pe frontul scrisului misionar, avea nevoie de o nebanuita putere de vointa si munca, spre a putea face fata tuturor greutatilor si impotrivirii. Chiar si aici, intre preotimea Sibiului, invidia si gelozia ii creau o atmosfera din cele mai reci si mai ostile. oaptele si banuielile acestei invidii se furisau pana sus, la urechile mitropolitului Balan.

Mitropolitul inca privea cu o oarecare bunavointa la jertfa si munca Parintelui...