Eu cred ca deznadejdea este cea mai mare putere si forta in stare sa ne rascoleasca sufletul, in stare sa ne scoata la iveala pana si cele mai ascunse subtirimi ale sufletului nostru. Si acesta este un bun inceput, pentru ca inceputul si pricina caderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, []Eu cred ca deznadejdea este cea mai mare putere si forta in stare sa ne rascoleasca sufletul, in stare sa ne scoata la iveala pana si cele mai ascunse subtirimi ale sufletului nostru.

Si acesta este un bun inceput, pentru ca inceputul si pricina caderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, iar atunci diavolul l-a ispitit si i-a propus o noua conditie pe care ar putea sa si-o insuseasca. Deznadejdea ne readuce aminte cine suntem noi, ne readuce aminte ca noi suntem, intai de toate, muritori. Omul are, firesc, in sine, chemarea de a stapani, pentru ca Dumnezeu l-a facut stapanitor peste lumea intreaga, nu numai peste cea pe care calcam noi, ci si peste cea cereasca.

Asadar, atunci cand omul chemat firesc spre stapanire, spre o buna stapanire, impreuna-stapanire cu Dumnezeu, isi descopera, contrar asteptarilor sale din tinerete, infrangerea sa totala in fata vietii, atunci el deznadajduieste.

Sursa: Ieromonah Savatie Bastovoi, Puterea duhovniceasca a deznadejdii, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 84