14 mai: Ziua de cinstire a martirilor din temniţele comuniste – O mărturie din 1948 a Poetului Traian Dorz
Securitatea i-a inchis dosarul de urmarire informativa doar cand a inchis ochii pentru totdeauna. Dupa 17 ani de puscarie grea, perchezitii si domicilii fortate, pana si securistii s-au saturat sa-l mai chinuie. Nu vezi cat rau imi faci? Umblu dupa tine cand as putea fi cu familia , i-a reprosat un securist. Tovarase maior, va veni []Securitatea i-a inchis dosarul de urmarire informativa doar cand a inchis ochii pentru totdeauna. Dupa 17 ani de puscarie grea, perchezitii si domicilii fortate, pana si securistii s-au saturat sa-l mai chinuie.
Nu vezi cat rau imi faci? Umblu dupa tine cand as putea fi cu familia , i-a reprosat un securist. Tovarase maior, va veni vremea cand eu imi voi lua pedeapsa pentru tot raul pe care vi l-am facut, iar dumneavoastra pentru tot binele pe care mi l-ati facut , i-a raspuns Traian Dorz.
Dar sa revenim la marturie: Dupa ce am muncit astfel pana in iarna, am cazut iarasi greu bolnav. Am fost scos atunci pentru totdeauna de la munca, intrand din nou in regimul de celula.
De data asta am ajuns intr-o incapere mare, la etajul II, deasupra acelei incaperi care fusese candva una dintre biserici. i in care imi petrecusem atat de mangaietoare ceasuri in 1948 acum saisprezece aniAlti oameni, dar aceleasi suferinte, amaraciuni si nevoi. Prilej unic de interiorizare si de cercetare sufleteasca.
Aici in inchisoare era rezolvata acea problema pe care oamenii nu reusesc afara sa si-o rezolve bine niciodata: problema timpului.
Afara oamenii, nici unii, nu au timp, nu reusesc sa aiba niciodata destul timp, mai ales pentru interiorizarea lor, pentru mantuirea lor, pentru Dumnezeul lor.
Aici au atata timp, incat nu stiu ce sa faca cu el, ci cauta sa inventeze orice numai sa-si ocupe timpul prea mult, sa treaca cumva timpul, care trece cumplit de greu.
Unii invata limbi straine, scriindu-si cuvinte si fraze scurte pe cioburi de sticla unse cu sapun. Sau pe hartie de saci, cu capetele de creion ascunse cine stie cum, trecand prin perchezitii.
Altii joaca sah, cu figuri din paine framantata cu scuipat si cu sapun, ris-cand sa fie pedepsiti greu daca vor fi prinsi.
Altii isi petrec timpul peticindu-si camasa rupta, prosopul tras, traista nedespartitaProsopul tras si traista nedespartita Cei doi prieteni statornici si ai mei care acum, de atatia ani aceleasi, imi ajunsesera aproape numai zdrente.
Privindu-mi prosopul, i-am scris si lui doua strofe, de amintire:De atatia ani acelasi, esti rupt acum si tras,de numai amintirea din tine-a mai ramasDin ce te rupe vremea si vad cum te sfarsestica moartea unui prieten indurerat imi esti.
Mi-ngrop in tine fata cu sufletul pribeagin amintirea mainii ce mi te-a dat cu dragsi-a chipului Iubirii ce-ntai te-a imbratisat,ramas si azi pe tine senin si-nsangeratIar traista, care imi ramasese singura tovarasa de viata de atatia ani, statea langa mine, obraz langa obraz, noapte de noapte, pe aceeasi perna, suferind si ea impreuna cu mine.
Cate ar avea traista mea de povestit din cate le-am suferit impreuna! Ea a fost martora atator rugaciuni pe care nimeni altcineva, decat Domnul, nu mi le a auzit. Mi-a impartasit atatea lacrimi pe care nimeni afara de El nu mi le-a mai stiut. Mi-a insotit atata singuratate unde nici o fiinta care m-ar fi iubit nu ma putea insoti.
Ea mi-a purtat povara de ganduri si de amintiri.
Ea mi-a ascuns atatea marturisiri si taine pe care i le-am incredintat, fara sa ma spuna nimanuiIn singuratate si in iubire, vorbesti cu lucrurile ca si cum ar fi fiinte. i traiesti cu ele ca si cu cei mai apropiati binefacatori.
Iata niste ganduri scrise si pentru traista mea:Tu loc de mama, si de sora, si de sotie mi-ai tinut,cu tine-am adormit alaturi, tu mi-ai pastrat tot ce-am avut.
De-atatia ani, mereu mai goala de tot ce e lumesc erai,comoara mea de taine insa, mereu crescuta mi-o purtai.
Ai dat putinul meu cand furii te-au scotocit inversunat,dar tainele incredintate mi le-ai ascuns de neaflatsi n-ai tradat nimic din cate ti-am spus toti anii pana-n zori. Ce prieten ar mai sti atatea si n-ar trada de mii de ori?La plimbare eram scosi acum aproape zilnic cate zece minute, un sfert de ceas, tot in curtea aceea, in tarcuri si pe camere, ca mai de mult.
Dar acum, in locul gardurilor de scandura veche, prin care ne putusem cand va vedea unii cu altii, erau garduri de zid acoperite cu tigla, inalte, peste care nu mai puteai vedea si auzi nimic. i prin care nu se mai putea trece nici cu ochii, nici cu mana.
Ci numai porumbeii, zecile de porumbei care se pripasisera de multi ani prin podurile inchisorii, treceau slobozi de la un tarc la altul, spre a ciuguli faramiturile de turtoi aruncate de catre o mana milostiva care isi rupea de la gura sa pentru hrana acestor singure fiinte prietenoase dintre zidurile acestea i numai straturile de petunii, semanate totusi prin...
Nu vezi cat rau imi faci? Umblu dupa tine cand as putea fi cu familia , i-a reprosat un securist. Tovarase maior, va veni vremea cand eu imi voi lua pedeapsa pentru tot raul pe care vi l-am facut, iar dumneavoastra pentru tot binele pe care mi l-ati facut , i-a raspuns Traian Dorz.
Dar sa revenim la marturie: Dupa ce am muncit astfel pana in iarna, am cazut iarasi greu bolnav. Am fost scos atunci pentru totdeauna de la munca, intrand din nou in regimul de celula.
De data asta am ajuns intr-o incapere mare, la etajul II, deasupra acelei incaperi care fusese candva una dintre biserici. i in care imi petrecusem atat de mangaietoare ceasuri in 1948 acum saisprezece aniAlti oameni, dar aceleasi suferinte, amaraciuni si nevoi. Prilej unic de interiorizare si de cercetare sufleteasca.
Aici in inchisoare era rezolvata acea problema pe care oamenii nu reusesc afara sa si-o rezolve bine niciodata: problema timpului.
Afara oamenii, nici unii, nu au timp, nu reusesc sa aiba niciodata destul timp, mai ales pentru interiorizarea lor, pentru mantuirea lor, pentru Dumnezeul lor.
Aici au atata timp, incat nu stiu ce sa faca cu el, ci cauta sa inventeze orice numai sa-si ocupe timpul prea mult, sa treaca cumva timpul, care trece cumplit de greu.
Unii invata limbi straine, scriindu-si cuvinte si fraze scurte pe cioburi de sticla unse cu sapun. Sau pe hartie de saci, cu capetele de creion ascunse cine stie cum, trecand prin perchezitii.
Altii joaca sah, cu figuri din paine framantata cu scuipat si cu sapun, ris-cand sa fie pedepsiti greu daca vor fi prinsi.
Altii isi petrec timpul peticindu-si camasa rupta, prosopul tras, traista nedespartitaProsopul tras si traista nedespartita Cei doi prieteni statornici si ai mei care acum, de atatia ani aceleasi, imi ajunsesera aproape numai zdrente.
Privindu-mi prosopul, i-am scris si lui doua strofe, de amintire:De atatia ani acelasi, esti rupt acum si tras,de numai amintirea din tine-a mai ramasDin ce te rupe vremea si vad cum te sfarsestica moartea unui prieten indurerat imi esti.
Mi-ngrop in tine fata cu sufletul pribeagin amintirea mainii ce mi te-a dat cu dragsi-a chipului Iubirii ce-ntai te-a imbratisat,ramas si azi pe tine senin si-nsangeratIar traista, care imi ramasese singura tovarasa de viata de atatia ani, statea langa mine, obraz langa obraz, noapte de noapte, pe aceeasi perna, suferind si ea impreuna cu mine.
Cate ar avea traista mea de povestit din cate le-am suferit impreuna! Ea a fost martora atator rugaciuni pe care nimeni altcineva, decat Domnul, nu mi le a auzit. Mi-a impartasit atatea lacrimi pe care nimeni afara de El nu mi le-a mai stiut. Mi-a insotit atata singuratate unde nici o fiinta care m-ar fi iubit nu ma putea insoti.
Ea mi-a purtat povara de ganduri si de amintiri.
Ea mi-a ascuns atatea marturisiri si taine pe care i le-am incredintat, fara sa ma spuna nimanuiIn singuratate si in iubire, vorbesti cu lucrurile ca si cum ar fi fiinte. i traiesti cu ele ca si cu cei mai apropiati binefacatori.
Iata niste ganduri scrise si pentru traista mea:Tu loc de mama, si de sora, si de sotie mi-ai tinut,cu tine-am adormit alaturi, tu mi-ai pastrat tot ce-am avut.
De-atatia ani, mereu mai goala de tot ce e lumesc erai,comoara mea de taine insa, mereu crescuta mi-o purtai.
Ai dat putinul meu cand furii te-au scotocit inversunat,dar tainele incredintate mi le-ai ascuns de neaflatsi n-ai tradat nimic din cate ti-am spus toti anii pana-n zori. Ce prieten ar mai sti atatea si n-ar trada de mii de ori?La plimbare eram scosi acum aproape zilnic cate zece minute, un sfert de ceas, tot in curtea aceea, in tarcuri si pe camere, ca mai de mult.
Dar acum, in locul gardurilor de scandura veche, prin care ne putusem cand va vedea unii cu altii, erau garduri de zid acoperite cu tigla, inalte, peste care nu mai puteai vedea si auzi nimic. i prin care nu se mai putea trece nici cu ochii, nici cu mana.
Ci numai porumbeii, zecile de porumbei care se pripasisera de multi ani prin podurile inchisorii, treceau slobozi de la un tarc la altul, spre a ciuguli faramiturile de turtoi aruncate de catre o mana milostiva care isi rupea de la gura sa pentru hrana acestor singure fiinte prietenoase dintre zidurile acestea i numai straturile de petunii, semanate totusi prin...
