Veniţi şi scoateţi Apa Nemuririi!… (Duminica a V-a după Paşti, a Samarinencii; Ioan IV, 5-42)
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula Dintru inceput, Praz nuirea aceasta a sa marinencii, care-si intalneste Dumnezeul Cel Viu, cheama cu sine bucuria. Cantarea liturgica ne comuta astfel la textul larg al Scripturii (Ioan IV, 5-42), text pe care-l interpreteaza in con textul larg al istoriei. Caci ce se intampla acolo, la poalele muntelui Garizim (cf. Ioan IV, []Pr. conf. univ. dr. Constantin NeculaDintru inceput, Praz nuirea aceasta a sa marinencii, care-si intalneste Dumnezeul Cel Viu, cheama cu sine bucuria. Cantarea liturgica ne comuta astfel la textul larg al Scripturii (Ioan IV, 5-42), text pe care-l interpreteaza in con textul larg al istoriei. Caci ce se intampla acolo, la poalele muntelui Garizim (cf. Ioan IV, 20) nu tine numai de neamul samarinenilor, ci de al tuturor destaratilor, in fond, fiecare neam fiind, in raport cu spatiul dintai al Edenului, un pic destarat. Fiul si Cuvantul Tatalui, Cel impreuna-vesnic, Izvorul tamaduirilor, a venit la fantana; si o femeie din Samaria a venit sa scoata apa; pe care, vazand-o Mantuitorul, a zis: Da-Mi apa sa beau, si mergi de cheama pe barbatul tau! Iar ea, graind ca unui om, iar nu ca lui Dumnezeu, silindu-se sa tainuiasca, a zis: Nu am barbat! i Invatatorul a grait catre dansa: Adevarat ai zis: Nu am barbat! Ca cinci ai avut, si pe cel pe care-l ai acum nu-ti este barbat tie. Iar ea, mirandu-se de acel cuvant si alergand in cetate, striga multimilor, graind: Veniti de vedeti pe Hristos, Care daruieste lumii mare mila (Idiomelele samarinen cii, III, gls. 2).
Iar Slava vecerniei ne arata, o data in plus, ca ceea ce s-a petrecut la ghizdul putului nu tine numai de pamant, cat mai ales de cer: Langa fantana lui Iacov, afland Iisus pe samarineanca, apa de la dansa a cerut, Cel Ce acopera pamantul cu nori. O, minune! Cel Ce este purtat pe heruvimi statea de vorba cu o femeie pacatoasa, apa cerand, Cel Ce a spanzurat pamantul pe ape; apa cautand, Cel Ce revarsa izvoarele si limanurile apelor, vrand sa atraga spre Sine, cu adevarat, pe cea vanata de luptatorul vrajmas si sa adape cu apa cea vie pe cea inflacarata amarnic dupa lucruri netrebnice, ca un indurat si de oameni iubitor (Slava, gls. 6).
Aproape ca orice exegeza am adauga, pare in plus. Bine ar fi de fiecare data cand ne parasim preocuparile si ne adaugam ascultatorilor din Biserica, bine ar fi dar, sa ne ascutim auzul, sa fim atenti intru toate, textele acestea curgand spre mintea noastra prin binecuvantata cantare liturgica. Doar atat ca, de fiecare data, asemeni unui diamant, in functie de fata pe care le intoarcem, ni se lumineaza un aspect sau altul al Evangheliei. i intalnirea cu samarineanca nu-i altfel, izvorandu-ne apa vie.
Amestec de sange si mentalitate cu popoare din alt neam decat cel ales, sufletul samarineanului, iconizat atat de frumos de femeia ce-I iese in cale, purta cu sine toata navala de sentimente care-L inconjura pe Dumnezeu in neamul lui Israel, iar inalta constiinta ca s-a rupt de marele neam, ales de Dumnezeu sa-I plineasca opera intre oameni, Israel, accentuase, probabil, si starea de smerenie, de smerita asteptare. Faptul ca samarinenii alesesera Garizimul ca loc al inchinarii, pe Iacob ca parinte spiritual, nu face altceva decat sa ne atraga atentia ca erau in cautarea unei legalitati spirituale, pe care si-o doreau extrem de mult. In acest spatiu, mereu ocolit de iudei, Hristos Se poarta ca Dumnezeu: necautand la fata omului, ci la inima sa. i cate inimi nu asteptau mantuirea si in Samaria!Obisnuita sa supravietuiasca contactului cu barbatii, femeia samarineanca pare intai ca mai mult cocheteaza cu exoticul iudeu, care nu doar ca intra in vorba cu ea, de doua ori dezavantajata in dialog ca femeie si ca samarineanca , dar ii mai cere si apa, luand dar din mainile ei. Reactia pedagogica a lui Hristos ramane, pana astazi, una din cele mai frumoase lectii de vanare de oameni pe care o tezaurizeaza Scriptura.
I.
P.
S. Sa, I.
P.
S. Bartolomeu, comentand Evanghelia aceasta, subliniaza: Sufletul femeii merge din...
Iar Slava vecerniei ne arata, o data in plus, ca ceea ce s-a petrecut la ghizdul putului nu tine numai de pamant, cat mai ales de cer: Langa fantana lui Iacov, afland Iisus pe samarineanca, apa de la dansa a cerut, Cel Ce acopera pamantul cu nori. O, minune! Cel Ce este purtat pe heruvimi statea de vorba cu o femeie pacatoasa, apa cerand, Cel Ce a spanzurat pamantul pe ape; apa cautand, Cel Ce revarsa izvoarele si limanurile apelor, vrand sa atraga spre Sine, cu adevarat, pe cea vanata de luptatorul vrajmas si sa adape cu apa cea vie pe cea inflacarata amarnic dupa lucruri netrebnice, ca un indurat si de oameni iubitor (Slava, gls. 6).
Aproape ca orice exegeza am adauga, pare in plus. Bine ar fi de fiecare data cand ne parasim preocuparile si ne adaugam ascultatorilor din Biserica, bine ar fi dar, sa ne ascutim auzul, sa fim atenti intru toate, textele acestea curgand spre mintea noastra prin binecuvantata cantare liturgica. Doar atat ca, de fiecare data, asemeni unui diamant, in functie de fata pe care le intoarcem, ni se lumineaza un aspect sau altul al Evangheliei. i intalnirea cu samarineanca nu-i altfel, izvorandu-ne apa vie.
Amestec de sange si mentalitate cu popoare din alt neam decat cel ales, sufletul samarineanului, iconizat atat de frumos de femeia ce-I iese in cale, purta cu sine toata navala de sentimente care-L inconjura pe Dumnezeu in neamul lui Israel, iar inalta constiinta ca s-a rupt de marele neam, ales de Dumnezeu sa-I plineasca opera intre oameni, Israel, accentuase, probabil, si starea de smerenie, de smerita asteptare. Faptul ca samarinenii alesesera Garizimul ca loc al inchinarii, pe Iacob ca parinte spiritual, nu face altceva decat sa ne atraga atentia ca erau in cautarea unei legalitati spirituale, pe care si-o doreau extrem de mult. In acest spatiu, mereu ocolit de iudei, Hristos Se poarta ca Dumnezeu: necautand la fata omului, ci la inima sa. i cate inimi nu asteptau mantuirea si in Samaria!Obisnuita sa supravietuiasca contactului cu barbatii, femeia samarineanca pare intai ca mai mult cocheteaza cu exoticul iudeu, care nu doar ca intra in vorba cu ea, de doua ori dezavantajata in dialog ca femeie si ca samarineanca , dar ii mai cere si apa, luand dar din mainile ei. Reactia pedagogica a lui Hristos ramane, pana astazi, una din cele mai frumoase lectii de vanare de oameni pe care o tezaurizeaza Scriptura.
I.
P.
S. Sa, I.
P.
S. Bartolomeu, comentand Evanghelia aceasta, subliniaza: Sufletul femeii merge din...
