Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Saucani octombrie 1980 Slavit sa fie Domnul! Din toata inima dorim sa-I multumim lui Dumnezeu si pentru aceasta intalnire frateasca in care cu bucurie ne privim fetele unii altora si slavim pe Dumnezeu in ceasul acestei bucurii. Am inteles de la inceput ca seara aceasta trebuie sa []Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Saucani octombrie 1980Slavit sa fie Domnul!Din toata inima dorim sa-I multumim lui Dumnezeu si pentru aceasta intalnire frateasca in care cu bucurie ne privim fetele unii altora si slavim pe Dumnezeu in ceasul acestei bucurii. Am inteles de la inceput ca seara aceasta trebuie sa fie o seara de multumireAm fost martori asa de rar la zile si la clipe de multumire catre Dumnezeu! tim toti ca primavara se fac rugaciuni pentru holde, iesim sa cerem indurarea lui Dumnezeu peste campurile noastre, peste holdele noastre, peste locul in care am aruncat samanta si privim in susDaca Dumnezeu da soare, daca Dumnezeu da ploaie, daca Dumnezeu da vant la vreme potrivita noi, in urma muncii noastre, vom putea strange vara, vom putea strange toamna ceea ce, cu nadejde si cu rugaciune, am cerut primavara de la Dumnezeu.

Dar toamna n-am mai vazut rugaciuni de multumire catre Dumnezeu, Care a facut sa rodeasca samanta pe care am pus-o noi. E adevarat ca noi muncim, aram si sapam, si punem acolo samanta. Dar numai atat putem face. i-apoi ne uitam in sus. Daca da Dumnezeu, avem si noi. Daca nu da Dumnezeu, ce putem face? Cu cine ne putem judeca?Stand toamna si privind adeseori la porumbul care nu s-a copt pe camp la graul pe care l-a culcat apele, ploile si vanturile si l-a ajuns august nesecerat, cu cine ne putem certa si judeca, daca Dumnezeu, Caruia-I eram datori recunostinta si multumirea, n-a facut sa vina belsugul si binecuvantarea pe care poate n-am cerut-o indeajuns? Ci a facut sa vina mustrarea si incercarea peste noi. Sa ne aducem aminte ca suntem datori nu numai sa cerem, ci sa-I si multumim lui Dumnezeu.

Am vazut oameni bolnavi care au chemat preoti si au facut maslu; si, din stari cele mai grele, Dumnezeu le-a dat vindecarea si izbavirea Dar n-am mai vazut, dupa ce au fost vindecati, sa-i cheme iarasi pe cei care s-au rugat cand erau bolnavi si stramtorati, sa spuna: Haideti acum sa-I multumim lui Dumnezeu, ca m-am facut sanatos Am vazut oameni la inceputul inundatiilor, furtunilor, trasnetelor, strigand catre Dumnezeu: Doamne, scapa-ne! . i Dumnezeu i-a scapat. Dar n-am mai vazut dupa aceea oameni ingenuncheati cu recunostinta, sa-I multumeasca lui Dumnezeu acolo unde fusese sa-i ajunga prapadul, si Dumnezeu i-a izbavit; sa-I multumeasca ca au fost scapati.

Am vazut oameni care, la inceputul razboiului sau in clipele cele mai grele ale cutremurelor, ale furtunilor, ale inundatiilor, sau rugat strigator si staruitor catre Dumnezeu, iar dupa ce a trecut nenorocirea nu si-au mai adus aminte sa-I multumeasca lui Dumnezeu, Care i-a salvat.

Am vazut ochi plini de lacrimi la timpul rugaciunii de cerere. Dar asa de putini ochi am vazut plini de lacrimi de multumire si de recunostinta dupa ce au fost izbaviti. Totdeauna sa nu uitam aceasta!S-a amintit aici despre nume din Sfanta Evanghelie, despre Maria Magdalena si despre cineva din latura Gherghesenilor, unde Mantuitorul se dusese cu corabia pentru un suflet care se ruga. Sau daca nu se ruga el, poate se ruga cineva staruitor pentru el. El era atat de nenorocit, incat nici nu mai stia sa se roage lui Dumnezeu. Dar avea pe cineva Poate mama lui Poate un frate Poate un milostiv care si-a adus aminte ca Dumnezeu poate sa-l salveze si din starea in care era nenorocitul acela, care nici nu mai dormea intre oameni, ci dormea in morminte i nici nu mai putea fi tinut altfel decat in lanturi Cineva a avut mila si sa rugat pentru el. Cineva a avut mila si s-a dus la Domnul Iisus si a staruit: Doamne, vino, ca acolo in latura aia a Gherghesenilor este un om suferind Sunt doi oameni nefericiti, stapaniti de atatea duhuri, de care nimeni nu se mai poate apropia si care ei insisi nu stiu si nici nu pot sa vina la Tine Vino, indura-Te Tu, cauta-i si vindeca-i i Domnul Iisus a ascultat rugaciunea inlacrimata a celui care se ruga si s-a dus pentru acest nenorocit, a trecut cu corabia, a facut un drum destul de lung, s-a dus intr-un loc destul de amar si greu, in care oamenii, toti, nici nu-L iubeau pe Dumnezeu si nici nu-L cautau. Iubeau porcii, cresteau porcii, impotriva Cuvantului lui Dumnezeu. i cand S-a apropiat Mantuitorul si l-a vindecat pe acest nenorocit, oamenii acestia, in loc sa-I multumeasca lui Dumnezeu, L-au rugat pe Iisus sa plece de la ei.

Insa tot a fost unul care s-a dus si I-a multumit lui Iisus. N-a vrut sa se mai desparta de Acela care i-a facut lui mult bine si a spus: Doamne, lasa-ma sa ma duc cu Tine! . tia unde traise, stia unde fusese si acuma ajunsese langa Dumnezeu; aflase si el un Izbavitor si un Mantuitor si a vrut sa-L urmeze pe Domnul toata viata lui. Dar Domnul i-a spus lui: Nu! Acesti oameni nu vor sa Ma primeasca. Dar pe tine te-au cunoscut cat de nefericit ai fost, cat de cazuta si de nenorocita ti-a fost viata ta. Pe tine te cunosc si de tine s-au uimit si s-au ingrozit de atatea ori. Du-te acum si spune-le ce ti-a facut tie Domnul si cum a avut mila de tine. Cuvantul tau, pilda ta, recunostinta ta fata de Dumnezeu, viata ta schimbata, aceasta va fi pentru ei un puternic indemn sa-si aduca aminte de Dumnezeu si sa-I fie recunoscatori .

De Maria Magdalena s-a vorbit. i ei i-a facut Dumnezeu un mare bine: a scos din ea sapte demoni. Toata viata s-a straduit sa-L slujeasca pe Dumnezeu, recunoscatoare si indatorata pentru binele mare si mult pe care i l-a facut si ei Mantuitorul.

Iata cel putin doua suflete despre care Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste ca despre niste suflete recunoscatoare care, daca au avut o rugaciune inlacrimata de cerere pentru indurarea lui Dumnezeu si vindecarea lor, la urma n-au uitat rugaciunea inlacrimata de multumire pentru binele pe care l-a facut lor Dumnezeu.

Ne aducem aminte de cei zece leprosi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite si mai cutremuratoare boli care pot exista pe lumea aceasta cand carnea omului putrezeste stand in picioare si umbland pe picioare. i cand Dumnezeu i-a vindecat pe toti zece si numai unul s-a intors sa I multumeasca.

Ce mult dorea Domnul sa-i vada pe toti! N-avea El nevoie de multumire, ca El n-a facut binele pentru multumire, cum nu face nici azi binele pentru multumirea celor credinciosi, a celor putini care sunt credinciosi, ci il face pentru toti oamenii, chiar daca sunt atat de multi care nu-I multumesc niciodata lui Dumnezeu pentru ca pot sa stranga din gradina sau din holdele lor sau pentru ca la sfarsitul muncii pot sa incaseze un salar bun.

Sau pentru atatea binecuvantari!Sau pentru ca li se naste un copil sanatosSau pentru ca li se vindeca o vita bolnava!Sau pentru ca sunt ajutati intr-un ceas greuSau pentru ca sunt salvati de accidente si nenorociri!Sau pentru ca, lucrand in locuri primejdioase, Dumnezeu face sa nu li se intample niciodata o nenorocire lor!Sunt asa de putini care-I multumesc lui Dumnezeu pentru astfel de stari si, cu toate acestea, Dumnezeu e bun si le da tuturor: si celor nemultumitori, si celor rai, binecuvantarile si binefacerile Sale, asa cum spune in Evanghelie: ca sa fiti fiii Tatalui vostru Care este in ceruri, caci El face sa cada ploaia Sa si peste cei drepti, si peste cei nedrepti. i face sa rasara soarele Lui si peste cei buni, si peste cei rai . El face sa se reverse binecuvantarea Sa si peste cei multumitori, si peste cei nemultumitori.

Dumnezeu ne da toate, pentru ca El este bun, pentru ca Dumnezeu este bun, pentru ca indurarea Lui e nemarginita. De aceea da El toate binecuvantarile. El nu asteapta cine stie ce daruri, ce jertfe de multumire, dar de o lacrima de recunostinta, de un cuvant de multumire, Se bucura Domnul cand aduce fiecare dintre noi pentru binele pe care ni-l face El. Spune la profetul Isaia: Eu nu te-am chinuit cu jertfe si nu ti-am cerut daruri, dar o trestie mirositoare, dar un cuvant de multumire am asteptat sa-Mi aduci .

Cand Domnul S-a dus in casa lui Simon Leprosul, care poate ca fusese unul dintre cei zece leprosi care nu-I multumisera lui Dumnezeu pentru ca-i vindecase dar care mai tarziu si-a adus aminte acesta a facut un pranz. El L-a chemat si pe Mantuitorul. L-a chemat ca sa-si arate nu atat de mult recunostinta, ci bogatia sa. i, cand a mers Mantuitorul la el, nici macar o sarutare, nici macar un strop de apa sa- i spele picioarele nu-I daduseDar cand au stat la masa si a venit femeia careia Dumnezeu ii facuse atat de mult bine si ea si-a aratat recunostinta spalandu-I picioarele cu lacrimile ei si stergandu-I-le cu parul capului ei Simon Leprosul gandea in firea lui zicand: Daca omul acesta ar fi un prooroc, ar sti cine si ce fel de femeie este aceasta, ca este o pacatoasa . El, adica cel ce savarsise in fata lui Dumnezeu pacate mai mari (pentru ca lepra de care suferise era o pedeapsa data de Dumnezeu si o instiintare pentru pacatele lui), el statea acum si judeca femeia care-si arata cu lacrimi recunostinta ei fata de Dumnezeu. i atunci Mantuitorul a zis: Simone, am sa-ti spun ceva! Spune, Doamne, a zis el. i spune Mantuitorul: Un camatar avea doi datornici Doi, Simone! (Va fi inteles oare Simon, cand Domnul a zis doi datornici , ca, daca femeia care-I statea la picioare sa-I multumeasca era un datornic, al doilea era el, Simon?) Unul ii datora mult. Altul ii datora putin i el i-a iertat pe amandoi. Spune, Simone, care dintre acesti datornici va fi mai recunoscator celui care i-a iertat? Cel caruia i-a iertat mai mult, a zis Simon. Bine ai spus! i-a zis Mantuitorul. Vezi tu pe femeia aceasta, Simone? Eu am venit in casa ta si tu nu Mi-ai dat un strop de apa macar, sa-Mi spele picioarele; dar ea, de cand am venit, n-a incetat sa-Mi spele picioarele cu lacrimile ei, nici sa Mi le stearga cu parul ei. Tu sarutare nu Mi-ai dat, dar ea n-a incetat sa-Mi sarute picioarele Vezi tu, Simone? Intelegi tu care-i datornicul ala care trebuie sa fie mai recunoscator?Nu asteapta Dumnezeu de la noi jertfe multe si mari, dar o lacrima de recunostinta si un cuvant de multumire, dupa ce ne-a facut bine, asteapta sa vada de la noi.

De atatea ori ne punem ceasul sa sune noaptea, cand trebuie sa mergem la serviciu! Dar de cate ori am pus noi ceasul sa ne trezeasca noaptea pentru rugaciune? Sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca am plecat si am venit in pace Ca am mers cu temere si ne-am intors cu bine! Ca am semanat cu ingrijorare si am cules cu prisosinta!Ca am plecat la drumuri primejdioase si nu ni s-a intamplat nimic! Ca ne-am rugat lui Dumnezeu pentru copilul bolnav si Dumnezeu l-a vindecat. Ca au venit vremuri de primejdie si ne-au amenintat apele pe altii i-au luat, i-au dus si noi am ramas Ca au venit cutremure, iar altora le-a distrus casa si familia, dar noi am scapat Dar care ne-am plecat noi in taina in camaruta noastra, cu inima plina de recunostinta si cu vocea plina de lacrimi, dupa ce a trecut nenorocirea, sa-I multumim lui Dumnezeu?Am vazut oameni care erau pe camp si se ridicau nori grei, si incepea sa tune, si se prevesteau furtuni ingrozitoare, si fanul era pe jos, si snopii erau imprastiati, graul era nestrans si vitele erau plecate, si copiii erau prin padure si s-au rugat: Doamne, apara-ne! Doamne, scapa-ne! . i Dumnezeu a inlaturat primejdia si nu s-a intamplat nimic. Dupa aceea n-am vazut oameni ingenunchind acolo, sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca i-a scapat.

In Cartea Geneza, de la inceputul Sfintei Scripturi, cand Bunul Dumnezeu spune ca a facut inceputul inceputului, scrie acolo ce a facut Dumnezeu in toate cele sase zile.

In prima zi a facut lumina Scrie asa in versetul 3 din capitolul 1 din Genesa: Dumnezeu a facut lumina. A zis: Sa fie lumina . i a fost lumina. i Dumnezeu a vazut ca lumina era buna .

Dupa aceea scrie in versetul urmator ca Dumnezeu a despartit intindea uscatului de intinderea apelor . i dupa aceea iar se spune: Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun .

Dupa aceea Dumnezeu a facut luminatorii de sus, luminatorul de zi si luminatorul de noapte, a facut soarele, luna, stelele. i apoi spune: Dumnezeu a vazut ca lucrul aceasta era bun .

A facut apoi Dumnezeu vietuitoarele din aer si din apa si iar spune Cuvantul: Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun .

In ziua a sasea a facut pe om, la urma tuturor acestor lucruri. Dupa ce le-a intocmit si le-a verificat, si le-a cercetat, scrie: Dumnezeu a vazut ca erau bune .

L-a facut pe om, dar dupa aceasta fapta a Lui nu mai este scris: i Dumnezeu a vazut ca omul era bun . De ce oare dupa toate celelalte lucruri pe care le-a facut Dumnezeu pana la om este scris: Dumnezeu a vazut ca acestea erau bune , dar dupa ce l-a facut pe om, nu mai este scris in Cuvantul lui Dumnezeu ca lucrul acesta e bun?Pentru ca Dumnezeu a facut doar inceputul omului, a facut numai trupul sau si sufletul sau, dar i-a dat omului vointa lui libera, ca sa-si aleaga si calea: sa fie bun sau sa fie rau. La toate celelalte lucruri facute de Dumnezeu inainte de om, Dumnezeu nu le-a dat vointa libera. Le-a dat porunca ascultarii: Voi asa sa fiti! . i ele asa sunt.

A poruncit soarelui: Tu sa rasari de la rasarit si sa apui la apus si pana la sfarsitul lumii asa sa faci . i asa a facut. A poruncit lunii cand sa rasara si cand sa apuna. Cum sa fie si cum sa faca si asa face. Ea nu carteste impotriva lui Dumnezeu cand este mica. Nu se lauda cand este mare. Nu se intristeaza si nu se manie cand vin norii si o acopera sau cand vine intunecimea si o eclipseaza. Ci toate merg si toate asculta de Dumnezeu fara sa carteasca si fara sa se abata de la niciuna din legile randuite.

Animalele, la fel, pasarile, la fel, taratoarele, la fel. Toate isi au viata lor, nici una nu sunt nemultumite. Nici cele care merg pe pamant si se tarasc pe pamant, de ce nu le-a facut Dumnezeu cu aripi, ca sa zboare.

Nici cele care zboara prin cer, de ce le-a facut Dumnezeu in felul acesta si de ce nu le-a facut altfel. Toate sunt si toate raman in felul in care Dumnezeu le a randuit de la inceput.

Omului omului, Dumnezeu i-a dat vointa libera si inteligenta, i-a dat intelepciunea, i-a dat puterea, prin care sa-si aleaga singur calea si voia saNu i a placut sa mearga pe picioare a inventat roata si se duce pe roate.

Nu i-a placut nici pe roate a inventat vasla si se duce pe apaNu i-a placut nici pe apa a inventat aripi si zboara prin aer.

Dumnezeu i-a dat omului putere de creatie, prin care el insusi sa-si aleaga si sa-si imbunatateasca soarta lui. Numele omului, al celui dintai om, i s-a dat Adam. Adam inseamna si cel facut dupa chipul lui Dumnezeu , sicel luat din tarana .

Pentru ca omul sa-si aleaga: ori sa traiasca frumos si sa se inalte spre chipul lui Dumnezeu, ori sa se coboare pana ca lutul, ca lumea, ca tot ceea ce este josnic, murdar si urat.

De aceea Dumnezeu n-a incheiat ziua, cand l-a facut pe om, cu cuvintele: si lucrul acesta era bun , pentru ca a lasat omului sa completeze el, prin viata sa si prin umblarea sa, si prin vointa sa, cum sa fie el. Cum sa fie sfarsitul lui. Cum sa fie viata lui. Cum sa fie vesnicia lui: Bun sau Rau. Dumnezeu i-a dat putere sa aleaga si i-a dat vointa sa aleaga, si i-a dat intelepciune sa aleaga, si i-a dat libertate sa aleaga. i omul alege.

Dar Dumnezeu i-a spus: Iata, pun inaintea ta calea vietii si calea mortii: alege! .

Lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu este intelepciunea de sus. Dumnezeu ne-a pregatit toate lucrurile, ca noi sa alegem care este Voia Sa si care este Planul Sau. i daca noi dorim sa facem voia lui Dumnezeu, atunci noi ne straduim sa alegem calea vietii. i calea vietii se alege de la inceput prin lumina, asa cum a facut Dumnezeu.

Innoirea lui Dumnezeu si alegerea este nasterea din nou. Chemarea lui Dumnezeu pentru aceasta nastere din nou, in clipa cand noi dorim sa ne ridicam in sus, e lupta de a incepe, lupta de a zbura, lupta de a pasi. titi fiecare cat de greu e cand copilasul trebuie sa faca primii pasi. Pana cand face primul pas, el se ridica, se tine de scaune, se tine de patut, se tine de perete, dar n-are curajul sa mearga el pe picioarele lui, decat foarte greu. Ce face mama? Se departeaza putin si spune: Vino! Vino! . Copilul nu indrazneste, ii este frica sa faca primul pas fara sa se tina de ceva. Mama asta vrea sa-l invete: sa se increada in bratele mamei si in puterea lui. Vrea sa-i vada vointa si dorinta de a incepe sa mearga pe picioarele lui. Intinde bratele si spune: Vino! . Copilul se uita, zambeste, ar merge, i-e teama Dar cand dragostea biruie, cand increderea incepe sa biruie in inimioara lui, el face primii pasi. i pe noi Domnul ne cheama sa venim la El. Ne cheama intai si intai pentru propria noastra mantuire, pentru ca sa capatam si noi puterea si sa capatam increderea, si sa capatam dorinta si vointa de a incepe sa mergem pe picioarele noastre, ca este inceputul castigarii de catre noi a vietii noastre si a existentei noastre. Pana cand omul nu poate sa mearga pe picioarele lui, trebuie sa-l tina totdeauna altii, sa-l ingrijeasca altii, sa-l poarte altii si sa-l ajute altii. Cand insa el incepe sa mearga pe picioarele lui, atunci nu numai pe el incepe sa se ajute, ci indata va incepe sa-i ajute si pe altii, sa-si implineasca scopul si rostul lui pentru care Dumnezeu l-a randuit pe pamant.

Pana cand noi nu ne intoarcem la Dumnezeu si nu ne hotaram pentru Domnul, suntem mereu niste neputinciosi care ne tinem de lucrurile lumii acesteia si, cand ni se iau ele, noi ne prabusim si nu mai suntem in stare sa ne ridicam. Asa ca un copil care n-a invatat sa umble nu e in stare sa se ridice daca ii ei scaunelul de care se tine si se prabuseste jos , tot asa, cata vreme noi nu cautam sa ascultam glasul Domnului, sa pornim pe calea mantuirii cu hotarare, cu legamant, cu incredere in Dumnezeu, la intoarcerea de la pacat si la ridicarea dinspre pamant spre Dumnezeu, pana atunci noi nu suntem in stare sa facem nimic pentru Dumnezeu si suntem niste neputinciosi sortiti pierzarii. Vine insa o vreme cand cel care ne-a ajutat nu ne mai poate ridica si cel care este langa noi nu mai poate fi.

Ce vom face atunci, daca noi n-am invatat sa ne ridicam si sa umblam pe picioarele noastre? Sa ne apropiem de Dumnezeu si sa cerem prin puterea Lui nasterea din nou, hotararea noastra, taria de a merge apoi pe calea mantuirii pana la sfarsit. Chemarea lui Dumnezeu aceasta este pentru noi.

Numai asa putem incepe si noi sa mergem pe calea mantuirii. Cum incepe un copil cu primii lui pasi, increzator in chemarea mamei lui si increzator in puterea picioruselor lui pe care Dumnezeu le intareste si care in curand vor ajunge nu numai sa mearga incet, cu teama si cu frica, ci sa alerge; si El apoi il va intari sa poata purta poveri si sa-si poata implini datoria pe pamant. La aceasta am fost randuiti toti. Pana insa nu ne ridicam, pana atunci suntem neputinciosi, pierduti. Chemarea lui Dumnezeu este ca, astazi daca auzim glasul Lui, sa ne incredem in El si sa pornim pe calea mantuirii.

Unii se tem sa se hotarasca pentru Dumnezeu, ingrijorati ca viata lor cu Dumnezeu va fi o viata asa de grea si ca ei nu vor putea sa o duca asa ca un copil care se teme sa se lase de scaunel si sa mearga in bratele mamei, neincrezandu-se in ajutorul si in puterea pe care ea este gata sa i le dea atunci cand vede ca ar fi in primejdie. Sa ne incredem in Dumnezeu, sa ascultam Cuvantul Sau, sa ne hotaram pentru El, sa incepem sa pasim pe calea mantuirii. Incepand sa pasim pe calea mantuirii, vom merge pe ea hotarati si binecuvantati si El ne va arata minuni tot mai mari, dupa cum un copil care incepe sa umble si incepe sa alerge, si incepe sa lucreze descopera harul lui Dumnezeu cum ii da nu numai bucurii, ci si putere. Nu-i aseaza numai datorii si numai greutati, ci ii da si puterea pentru ele. Ii da si priceperea pentru ele. i ii da si ajutorul de care are nevoie, pentru ca sa-si implineasca fericit rostul si scopul lui pe pamant.

Noi Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a facut si pentru clipa cand S-a indurat El de noi si ne-a chemat sa pornim pe calea mantuirii. A fost greu pentru toti, dar incurajarea pe care ne-a dat-o chemarea Domnului, indemnul Domnului, Cuvantul Domnului, ajutorul Duhului Sfant, indemnul fratilor, rugaciunea fratilor, chemarea fratilor, au fost pentru noi puterile si luminile de care am avut nevoie cand am pornit pe calea mantuirii. i ce frumos e dupa ce am umblat pe aceasta cale si ce fericiti am fost pana astazi! Acum noi avem partasie cu Dumnezeu, umblam cu El, suntem plini de bucuria mantuirii, ori de cate ori inima noastra ne spune cu mangaiere si cu bucurie ca Domnul e multumit de noi, suntem fericiti.

Ori de cate ori cugetul nostru ne mustra ca in gandurile noastre sau in umbletele noastre noi am facut ceva care nu-i dupa voia lui Dumnezeu, simtim intristarea si mustrarea si nu capatam pace pana cadem la picioarele lui Dumnezeu, cerand lui Dumnezeu iertarea si izbavire. i dam rascumpararea pentru greselile noastre cu care L-am intristat. Cand cugetul nostru se linisteste, Ii multumim recunoscatori pentru ca am capatat linistea si bucuria sufleteasca.

Asta in viata fiecaruia dintre noi. Iar in viata noastra de adunare, bucuria noastra, cu cat suntem mai multi, cu atat e mai mare, pentru ca harul capatat prin multi ne ajuta pe toti sa traim prin aceasta partasie cu Dumnezeu si prin aceasta umblare cu El. De aceea adunarile noastre sunt totdeauna adunari pline de har si de putere, pentru ca Mantuitorul nostru este in mijlocul nostru si Cuvantul puterii Sale ne intareste. Cuvantul Intelepciunii Lui ne da lumina si Cuvantul Mangaierilor Lui ne imbarbateaza, iar Cuvantul ajutorului Sau ne da biruinta prin incercarile prin care trecem.

Tot drumul nostru e plin de bucurie si de binecuvantare, asa cum spunea fratele mai inainte cu randunica si cu puisorii pe care-i indeamna sa zboare. In alta infatisare, randunica Il inchipuie pe Domnul Iisus, Care este cu noi. El e Acela care ne invata, Care ne mangaie, Care ne indeamna, Care ne spune ca este o tara minunata pe care a pregatit-o pentru noi. Invatati-va si zburati spre ea, cautati sa lucrati pentru ea, straduiti-va sa va dati toate silintele sa puteti capata puterea, ajutorul si lumina cu care sa puteti strabate drumul spre ea.

Avem de infruntat cu totii incercari pe lumea aceasta, dar mama noastra, Domnul Iisus, Care ne-a nascut din Cuvantul Sau si prin Duhul Sfant, ne-a spus: Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele! . Nu va temeti, iata ca sunt cu voi ca sa va scap, sunt cu voi ca sa va intaresc, sa va ajut, sa va invat cum sa lucrati. Sunt cu voi ca sa va indemn si ca sa va intaresc sa nu pacatuiti. Iar daca ati pacatuit, sunt cu voi ca sa va iert in urma lacrimilor, sa va spal in urma caderilor, sa va ridic in urma tuturor incercarilor prin care trebuie sa treceti. Sunt cu voi sa va vindec bolile. Sunt cu voi sa va sterg lacrimile. Sunt cu voi sa va ascult rugaciunile. Sunt cu voi sa va scap de primejdie. Sunt cu voi sa va apar de vrajmasi. Sunt cu voi asa cum o mama e cu puisorii ei totdeauna, nu numai sa-i hraneasca, ci sa-i si apere. Sa-i hraneasca si sa-i apere ziua si sa-i incalzeasca noaptea. Pana cand aripile lor vor creste si pana cand vor ajunge sa strabata si ei pustiul si departarea care mai este intre ei si tara fericita spre care ne indreapta si pentru care ne pregateste Dumnezeu.

In Cartea Sfanta sunt multe indemnuri folositoare pentru noi. Una dintre conditiile care ni se cer noua pentru intarirea si ajutorarea noastra de a strabate pustia lumii este sa citim Biblia. Este sa citim Cuvantul lui Dumnezeu, sa citim Cartea Sfanta, caci in ea aflam nu numai lumina de ce sa ne ferim, ci si ce sa facem. De asemenea, nu numai hrana, ca sa ne intarim cu ea, ci si mustrarea si indemnul, si sfatuirea, si tot ce avem nevoie ca sa ne putem duce viata noastra duhovniceasca pana la capat.

Dar avem apoi rugaciunea, in puterea careia noi putem cere si noi putem primi tot ajutorul lui Dumnezeu. Ne putem feri pe noi si putem feri pe prieteni si pe rudele noastre, pe cunoscutii si iubitii nostri din familia noastra, caci mare este puterea rugaciunii si Domnul a spus in Cuvantul Sau ca, daca este cineva bolnav si cineva se roaga puternic si staruitor pentru el, omul acela va fi vindecat; si daca a facut pacate, ii vor fi iertate.

Pentru ca este scris: Totul este cu putinta celui ce crede si se roaga . i avem apoi adunarea frateasca, acele suflete adunate, unde Domnul a spus ca este totdeauna. i noi, daca vom cauta aceasta adunare, daca vom cauta prezenta Domnului, desigur ca in fata lui Dumnezeu, inaintea lui Dumnezeu, nu numai starea noastra cea sufleteasca trebuie sa fie corecta, frumoasa, cuviincioasa, dar chiar si starea noastra trupeasca se cuvine sa fie frumoasa, evlavioasa, vrednica de prezenta lui Dumnezeu.

Cand te duci intr-o sarbatoare la biserica, nu numai pentru Fata Domnului, care este totdeauna acolo, te imbraci, te porti, stai si asculti evlavios, ci chiar si pentru privirile si prezenta celor care sunt acolo. Cu atat mai mult cand mergem intr-o adunare de frati, unde Cuvantul lui Dumnezeu se marturiseste si unde prezenta Domnului este sigura, pentru ca este scris: Oriunde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, si Eu sunt acolo .

Prezenta noastra acolo, chiar si in infatisarea noastra trupeasca, trebuie sa fie cat mai evlavioasa si cat mai vrednica. Cuvantul lui Dumnezeu ne indeamna si pe unii, si pe altii cum trebuie sa ne aratam si in infatisarea noastra trupeasca atunci cand stam in fata lui Dumnezeu la rugaciune sau la ascultarea Cuvantului Sau.

Am fost in multe adunari, dar ceea ce m-a impresionat mai mult intr-o adunare au fost o multime de suflete si indeosebi tineri, si indeosebi tinere care stateau si ascultau Cuvantul lui Dumnezeu in genunchi. Mi-au dat lacrimile cand am intrebat: Dar voi de ce stati tot timpul adunarii, care tinea patru, cinci, sase ceasuri tot timpul in genunchi? Mi-a raspuns o sora tanara: Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa-l ascultam in genunchi! Asa se cuvine sa stam in fata lui Dumnezeu.

Noi stam in fata Cuvantului lui Dumnezeu de cele mai multe ori foarte comozi, foarte lumesc imbracati sau pieptanati si asezati. i Domnul Iisus a stat pentru noi pe Cruce, cu spini, in cuie, batut, chinuit, atatea ceasuri Atunci cum s-ar cuveni sa stam noi in fata Lui cand El este in mijlocul nostru? i noi stam oricum inaintea lui Dumnezeu. Am vazut si la adunarile de rugaciune unii rezemati pe un scaun, altii rezemati pe o masa, altii intinsi peste pat. Unii, in starea aceasta foarte comoda, incepeau sa sforaie.

In fata lui Dumnezeu si la rugaciune, in loc sa cauti si sa stai cu toata evlavia pe amandoi genunchii, smerit si recunoscator fata de Dumnezeu, cauti si atunci, in acele putine clipe de rugaciune, sa te asezi cu trupul in cea mai comoda stare, ca nu cumva trupul tau sa aiba de intampinat o cat de putina jertfa si suferinta pentru rugaciunea ta.

Cand sufletul este in primejdie sa se piarda si Domnul este in fata ta, nu-i totuna cum ne infatisam inaintea lui Dumnezeu chiar si...