Luaţi seama la crinii câmpului… Duminica a III-a după Rusalii – Matei VI, 22-33
Biserica este inca umpluta de radierea luminii Rusaliilor, Pogorarea Du hu lui Sfant fiind aceea care explica asa cum o cheie deschide usa de ce Domnul era atat de preocupat ca Ucenicii Sai, si prin ei, noi, sa intelegem cat de nepre tuiti suntem in raport cu toate celelalte ale Creatiei. Evanghelia acestei Duminici face corp []Biserica este inca umpluta de radierea luminii Rusaliilor, Pogorarea Du hu lui Sfant fiind aceea care explica asa cum o cheie deschide usa de ce Domnul era atat de preocupat ca Ucenicii Sai, si prin ei, noi, sa intelegem cat de nepre tuiti suntem in raport cu toate celelalte ale Creatiei.
Evanghelia acestei Duminici face corp comun cu intreg capitolul 6 al Evangheliei dupa Matei, capitol drag inimii crestinului indiferent de confesiune , caci afla cum trebuie (si Cui!) sa se roage, cat de importanta este milostenia, care este fondul postirii si cum iertarea dar al Rusaliilor trebuie sa locuiasca in inima omului. Verse tele pe care le-am ascultat astazi in bisericile noastre ridica insa o alta problema de viata si de moarte in viata crestinului: raportul intre grija de a fi cu Hristos si grija de a supravietui intr-o lume a econo micului, a materialului Spusele Mantuitorului vin sa inta reasca in noi convingerea ca viata in Hristos ce se va numi crestinism nu este o religie a consolarii, a aproximatiei, a negocierii continue, ca de targovet mai pun eu, mai dai Tu, Doamne. Ci e o desfasurare aspra, uneori dure roasa, in care trebuie sa ne amintim mereu ca suntem mai de pret decat pasarile cerului (Mt 6, 26), sau decat crinii pamantului (Mt 6, 29), decat iarba campului, numai buna de aruncat focului (Mt 6, 30), ca Dumnezeu, pe noi, oamenii, ne-a iubit, daca nu mai mult, macar altfel decat intreaga Sa CreatieSpuneam ca Duhul Sfant este Cel Care lumineaza talcuirea Evangheliei acesteia, caci pogorarea Sa a restabilit pe de o parte unitatea intre Creator si creatura, dar si aceea intre creaturile rationale, care, pier zandu-si rationalitatea prin pacat se rupsesera de la o gandire cu Dumnezeu asupra lumii. Caci Taina Bisericii tine intr-insa Taina Intruparii Mantuitorului. Intrupare care a redat trupului omenesc nobletea dumnezeiasca dintru inceput, care a readus aminte oamenilor ca nu sunt numai trupuri, ci si suflete vrednice de vesnicie. Iar Hristos, ne-o arata Duhul Sfant, a venit sa restabileasca trupul si sufletul in intregime, nu omul doar pe jumatate , fie trup, fie suflet. De aceea, Hristos, in Evanghelia aceasta si mereu, vine sa ne indemne la cautarea lucrurilor esentiale pentru mantuire, vine sa ne vindece nu doar neputinta in care am cazut, ci si deznadejdea care cuprinde pe omul trupesc dinaintea obstacolelor materiale care par ca-i accidenteaza devenirea. Porneste de la sminteala ochiului (Mt 6, 22-23), adica de la pacat, pentru ca El stie ca pacatul e poarta prin care diavolul intra-n casa sufletului, e fisura prin care dusmanul arunca sageata deznadejdii in platosa credintei, ranind de moarte. Cum vindeca El deznadejdea noastra? Spunea unul din tinerii traitori ai Ortodoxiei: Noi am descoperit pacatul nostru abia acum, pentru ca abia acum l-am savarsit, dar Domnul il stia inainte de a face lumea. tia, si totusi ne-a facut; stia, si totusi ne-a daruit Botezul, ne-a daruit Trupul si Sangele Sau de atatea ori, fara ranchiuna, fara pomenire de rau (Savatie Bastovoi, Dragostea care sminteste, Ed. Marineasa, 2003, p. 132).
Sa ne aducem aminte ca Evanghelia aceasta, odinioara, in varsta dintai a Bisericii, era...
Evanghelia acestei Duminici face corp comun cu intreg capitolul 6 al Evangheliei dupa Matei, capitol drag inimii crestinului indiferent de confesiune , caci afla cum trebuie (si Cui!) sa se roage, cat de importanta este milostenia, care este fondul postirii si cum iertarea dar al Rusaliilor trebuie sa locuiasca in inima omului. Verse tele pe care le-am ascultat astazi in bisericile noastre ridica insa o alta problema de viata si de moarte in viata crestinului: raportul intre grija de a fi cu Hristos si grija de a supravietui intr-o lume a econo micului, a materialului Spusele Mantuitorului vin sa inta reasca in noi convingerea ca viata in Hristos ce se va numi crestinism nu este o religie a consolarii, a aproximatiei, a negocierii continue, ca de targovet mai pun eu, mai dai Tu, Doamne. Ci e o desfasurare aspra, uneori dure roasa, in care trebuie sa ne amintim mereu ca suntem mai de pret decat pasarile cerului (Mt 6, 26), sau decat crinii pamantului (Mt 6, 29), decat iarba campului, numai buna de aruncat focului (Mt 6, 30), ca Dumnezeu, pe noi, oamenii, ne-a iubit, daca nu mai mult, macar altfel decat intreaga Sa CreatieSpuneam ca Duhul Sfant este Cel Care lumineaza talcuirea Evangheliei acesteia, caci pogorarea Sa a restabilit pe de o parte unitatea intre Creator si creatura, dar si aceea intre creaturile rationale, care, pier zandu-si rationalitatea prin pacat se rupsesera de la o gandire cu Dumnezeu asupra lumii. Caci Taina Bisericii tine intr-insa Taina Intruparii Mantuitorului. Intrupare care a redat trupului omenesc nobletea dumnezeiasca dintru inceput, care a readus aminte oamenilor ca nu sunt numai trupuri, ci si suflete vrednice de vesnicie. Iar Hristos, ne-o arata Duhul Sfant, a venit sa restabileasca trupul si sufletul in intregime, nu omul doar pe jumatate , fie trup, fie suflet. De aceea, Hristos, in Evanghelia aceasta si mereu, vine sa ne indemne la cautarea lucrurilor esentiale pentru mantuire, vine sa ne vindece nu doar neputinta in care am cazut, ci si deznadejdea care cuprinde pe omul trupesc dinaintea obstacolelor materiale care par ca-i accidenteaza devenirea. Porneste de la sminteala ochiului (Mt 6, 22-23), adica de la pacat, pentru ca El stie ca pacatul e poarta prin care diavolul intra-n casa sufletului, e fisura prin care dusmanul arunca sageata deznadejdii in platosa credintei, ranind de moarte. Cum vindeca El deznadejdea noastra? Spunea unul din tinerii traitori ai Ortodoxiei: Noi am descoperit pacatul nostru abia acum, pentru ca abia acum l-am savarsit, dar Domnul il stia inainte de a face lumea. tia, si totusi ne-a facut; stia, si totusi ne-a daruit Botezul, ne-a daruit Trupul si Sangele Sau de atatea ori, fara ranchiuna, fara pomenire de rau (Savatie Bastovoi, Dragostea care sminteste, Ed. Marineasa, 2003, p. 132).
Sa ne aducem aminte ca Evanghelia aceasta, odinioara, in varsta dintai a Bisericii, era...
