27 Iulie continuare capitolului zilei trecte Acum, cand ii intalneam eu pe evreii crestini aievea aici la Bucuresti, m am apropiat de ei cu gandurile cele bune pe care mi le lasase exemplul frumos al fratelui Feinstein atunci, la Sibiu. In simpatia mea fata de ei, ii vedeam ca pe primele randunele din primavara []27 Iulie continuare capitolului zilei trecteAcum, cand ii intalneam eu pe evreii crestini aievea aici la Bucuresti, m am apropiat de ei cu gandurile cele bune pe care mi le lasase exemplul frumos al fratelui Feinstein atunci, la Sibiu. In simpatia mea fata de ei, ii vedeam ca pe primele randunele din primavara minunata a increstinarii intregului popor Israel, care va aduce Zorii Fericitei Vesnicii Profetite.

Dar si ei, cand m-au vazut, mi-au aratat de la inceput o mare si sincera bucurie, fiindca aveau printre ei de mult cunostinta despre lucrarile mele si despre numele meu.

Astfel am inceput sa-i cunosc indeaproape pe unii dintre ei, pentru mine fiind mai deosebiti si mai alesi decat orice alti credinciosi fiindca si ei aveau parte de aceleasi suferinte de la cei din neamul lor cum aveam noi de la ai nostri. i suferinta te apropie de cel care sufera la fel cu tine mai puternic de mii de ori decat veselia.

In total, am stat in Bucuresti atunci timp de trei ani. In acesti trei ani am fost dus multe luni si pe front, dar, cand am revenit in tara, tot acolo lucram in serviciul unitatii militare. Astfel ca multa vreme am petrecut in adunarile si familiile evreilor crestini, mai ales in a lui Wurmbrandt, si de aceea i-am cunoscut mai indeaproape doar pe cei care erau in familia lui.

Pastorul Solheim era norvegian si avea conducerea misiunii norvegiene din Bucuresti, care ii avea sub patronajul ei pe evreii crestini. El era un om respectuos, dar tacut si distant. Sotia sa si copiii sai erau cam la fel. N-am simtit niciodata o apropiere calda a mea fata de ei si tot asa au fost si ei fata de mine.

Cu Wurmbrandt si casa lui era insa altceva. N-am intrebat niciodata de trecutul lor, dar felul in care se aratau acum fata de mine si fata de toti cei care veneau in casa lor m-a impresionat placut. Trecusera si ei prin multe suferinte care ii fragezise sufleteste si ii simteam foarte asemanatori cu fratii din Oaste.

Cu timpul insa, am observat ca si intre ei se petreceau lucruri si discutii neplacute. N-am vrut sa intru niciodata in amanuntele lor, dar vedeam bine si simteam ca atmosfera dintre ei este foarte grea si apasatoare. Wurmbrandt si nevasta-sa, Bintia, cautau sa-mi explice aceasta punand-o mai ales pe seama caracterului nordic al lui Solheim si alor lui si a pozitiei lor de protectori, putin cam aroganti si reci fata de ei. Dar poate ca era si altceva.

Am luat parte uneori la reuniuni mai largi sau mai intime in casa lui Wurmbrandt si imi placea sa fiu atent la tot ce se face si se spune acolo.

Aproape totdeauna programele acestea le conducea in anii aceia de razboi Richard Wurmbrandt; Solheim si alti fruntasi ai lor niciodata nu luau parte. Veneau numai cei care erau evrei si cei cam de mana a doua. Atunci am vazut ca cei mai de sus dintre ai lor nu-l simpatizau deloc pe Wurmbrandt, desi el era un fel de factotum acolo. i cred ca nu-l puteau suporta si din urmatorul motiv:Fie in adunarile mari, fie in cele mici, cu orice ocazie vorbea, el facea foarte mult caz de eruditia lui neintrecuta, intr-un mod ostentativ.

Aproape totdeauna depasea limitele, fortand textul biblic din care vorbea. Lua extremul drept normal si exceptiile drept regula, tragand apoi de multe ori concluzii de-a dreptul dezastruoase.

Adeseori intrebuinta comparatii vulgare si expresii care mergeau ca pe o margine de prapastie, foarte aproape de imagini respingatoare.

Pentru el astea pareau normale si prin dialectica lui foarte abila gasea totdeauna calea de a iesi din clestele criticii care i se aducea, fara a-si insusi nimic de la nimeni.

In afara de o curiozitate bolnavicioasa si indoielnica, trezita si intretinuta in anturajul sau, n-am vazut nici un rod mai sanatos ramas acolo in urma activitatii lui.

Dar am vazut intre el si toti ceilalti multe ostilitati si sageti razboinice. O atitudine aroganta si provocatoare il insotea oriunde si ceva dubios si ascuns parea ca duce totdeauna cu el.

Cu o inteligenta primejdioasa si distructiva, rasturna totdeauna argumentele cele mai clare si cu o logica dubioasa si agresiva, isi impunea oricui parerile sale.

Cand un adevar evident ii rasturna tot ce sustinuse, dintr-o data renunta suparat la toate parerile si argumentele pe care le sustinuse mai inainte si, cu cea mai prefacuta candoare, schimba subiectul.

De aceea, dupa ce mi-am format bine aceasta parere despre el, mai intarita si cu alte dovezi, pe care le tac acum, am inceput sa am o rezerva tot mai mare fata de persoana sa si fata de parerile sale. Dar am continuat totusi sa-l iubesc si sa-l stimez, gandindu-ma ca nici unul dintre oamenii de pe pamant nu-i desavarsit si ca pentru partea lui frumoasa caci avea si o parte frumoasa merita sa-i treci cu vederea si partea cealalta a lui, mai putin frumoasa. Mai ales ca nu stiam bine atunci cat este partea cealalta de umbra. Uneori parea mai mica, alteori foarte mare.

Dar vom mai avea ocazia sa vorbim despre el.

In timpul cat faceam serviciul militar in Bucuresti prin natura acestui privilegiu umblam adesea pe la Directia Presei. Acolo am cunoscut un func-tionar superior cu care, discutand dorinta mea de a scoate o revista literara si de informatie crestina la Beius, i-am cerut ajutorul pentru obtinerea unei astfel de autorizatii.

Cu ajutorul lui am obtinut autorizatie pentru editarea revistei Familia Crestina , cu redactia la Mizies, in casa parintilor mei.

Cu ianuarie 1941 am si inceput redactarea si tiparirea acestei reviste. Primul numar, in 24 de pagini, a fost o biruinta frumoasa.

L-am lucrat impreuna cu fratele Marini, care se stabilise acasa la noi in Mizies.

Tipaream aceasta revista lunar, in 16-20 pagini, la Tipografia Doina din Beius, cu proprietarul careia eram prieten.

De la tipografie, revista o aducea tatal meu Constantin, incarcata in carul lui, tras de cei doi boi frumosi ai lui inaintea carora mergea el, pe jos, avand toata grija sa nu se intample nimic rau. Acum, prin harul lui Dumnezeu, si tata devenise credincios si lucra pentru Domnul cu draga inima tot ce putea face si el.

Adusa acasa, revista era impaturita, impachetata si adresata pentru expeditie. La toata munca asta de obicei luau parte si cativa frati tineri din Mizies, care il ajutau pe fratele Marini.

Cand totul era gata, pachetele cu reviste si carti erau iarasi incarcate in carul cu cei doi boi inaintea carora tata mergea si mai cu grija. Fratele Marini, sus in car, sedea pe pachetele incarcate si mana boii pana la posta din Beius, de unde se expediau in toate partile tarii si ale lumii. Mai aveam inca multi abonati si in strainatate: in Europa, America si chiar si in AustraliaEra o priveliste unica, minunata sa vezi cum cei doi boi frumosi si curati leganau carul incarcat cu revistele si cartile Domnului, mergand dimineata prin soarele rasarind, abia vazandu-se prin lanuri, ducand atata lumina cata ne daruise Dumnezeu, spre cele patru parti ale lumii care o asteptau. Parea carul cu chivotul Legii stralucind, trimis poporului sfant care il asteptaAceasta a durat asa, luna de luna, pana prin anul 1943, cand, printr-un or-din al Cenzurii la insistenta vechiului nostru vrajmas a fost suspendata si Familia Crestina .

Razboiul cuprinsese toate tarile. ara noastra intrase si ea in razboi din luna iunie 1941. Unitatea de motorizate si tancuri la care eram mobilizat si eu era printre primele trimise spre front.

Primul contact cu aviatia inamica l-am luat inca inainte de a ajunge la Prut. Dupa aceea primejdiile razboiului ne-au urmarit in toate felurile, zi si noapte, umbland dintr-o parte in alta de-a lungul sectorului nostru de front. Fiind singura mare unitate de masini si blindate, eram intr-o continua miscare si lupta, cand aici, cand colo, de-a lungul liniei frontului. Fiind mai tot timpul cand in deplasari, cand in lupte, am trecut prin mii de primejdii de moarte, din care numai puterea Domnului Iisus m-a izbavit, uneori facand minuni izbitor de puternic vizibile pentru asta.

Am avut in toata vremea aceea niste experiente atat de cutremuratoare cu Dumnezeu! Primejdiile fiind nemasurate, tot asa erau si izbavirile. Nu mi-ar ajunge nici timpul si nici locul sa le insir. Nu pot alege una, caci au fost atatea! Dar din toate si zilnic se inchega tot mai fericita umblarea si partasia mea cu Domnul Iisus in asa fel, incat toate aceste nemasurate izbaviri devenisera o singura izbavire mare si continua. i toate multele minuni devenisera o unica si mare minune. Trecand prin sute de situatii grele, bombardamente de aviatie, tiruri de artilerie, ploi de gloante, am scapat totusi neatins de nici o schija si de nici un glont.

Trimis intr-o delegatie la Iasi, in iulie 1941, am trecut anume si pe strada Dancu, numarul 1, unde stiam adresa fratelui Feinstein cu redactia revistei sale Prietenul la care si eu colaborasem. Speram sa-l gasesc pe el acasa.

Insa am ajuns acolo in momentul cel mai tragic. La Iasi tocmai avusese loc, la sfarsitul lui iunie, ingrozitorul pogrom.

Mii de evrei fusesera stransi in vagoanele unui lung tren marfar, inghesuiti gramada unii peste altii, cu praf de var pe jos, fara apa, fara mancare, cu usile si geamurile legate in sarma ghimpata si acoperite, purtati zile si nopti dintr-o parte in alta a tarii, urland de sete, de foame, de chinuri, pana au murit cu totii in acest ingrozitor iad i printre ei fusese si fratele Isaac Feinstein, acel minunat copil al lui Dumnezeu, care facuse atat de mult bine pentru Numele si poporul Domnului Iisus. Sotia lui si cei sase copii erau zdrobiti de durere. I-am mangaiat si ne-am mangaiat numai cu rugaciunea si cu lacrimile.

Cat de neintelese sunt caile ingaduintei Domnului si cat de mare este uneori pretul cu care rascumparam nu numai raul, ci si binele pe care il facem pe pamant!Am mai cunoscut atunci un grup de tineri evrei crestini in casa fratelui Feinstein: Dutu Moscovici, Milan Haimovici, Bianca Bringer, Monica, Ma-lici Filip, Izi si alte multe suflete scumpe de frati in Iisus.

Pe unii i-am mai regasit dupa catva timp la Bucuresti in Biserica lor de pe strada Olteni.

Pe vaduva fratelui Feinstein si pe orfanii lor insa nu i-am mai intalnit. In-data ce au putut, au plecat in Elvetia. Dar tragedia lor, unita cu a tuturor celor-lalti evrei ucisi si chinuiti fara nici o mila de fiara apocaliptica dezlantuita, m-a infiorat si m-a strapuns pana in strafundul sufletului. Nici pana astazi groaza nu mi-a trecut, nici rana nu mi s-a inchis, nici rugaciunea nu mi i-a uitat.

De-a lungul frontului apoi si de-a lungul anilor acelora am vazut si am auzit atatea grozavii de acestea, incat mi se parea ca trec printr-un vis rau, prin tr un cosmar cumplit, printr-un iad real Fiindca nici cu ochii si nici cu mintea nu-mi puteam crede ca se pot intampla astfel de fapte.

Dar iata ca s-au putut. De-a lungul frontului, mii de oameni ucisi in luptele la baioneta. Dealurile cu grau nesecerat pana prin august, putind ingrozitor din cauza gramezilor de soldati morti si ramasi neingropati, ciuguliti de stolurile de ciori si corbi care se lasau si zburau in gramezi negre Apoi mancati de roiuri de muste mari si negre, aproape la fel si ele de mari si de negre Apoi, de viermi, misunandu-le prin ochi, prin gura, prin mateSau femei, copii, batrani si tineri nevinovati ucisi si aruncati prin santuri sau calcati de cai, de carute, de tancuri, in fuga lor ingrozita din fata frontului si a fiarelor. Toti putrezeau aruncati prin santurile drumurilor ca sa nu impiedice circulatia ca niste hoituri de caini, amestecati cu hoiturile de cai morti de povara sau de bombardamente. Vara umflati, iarna inghetatiCeva mai tarziu, din caii inca neputreziti, oamenii infometati incepura sa taie bucati de carne si sa manance.

La inceputul anului 1942, intr-un concediu, trecand de pe front prin Bucuresti pe la fratele Wurmbrandt, el mi-a incredintat un manuscris, anume Pacatele evreilor , rugandu-ma sa-l tiparesc la Beius sub numele meu, deoarece sub numele lui evreiesc nu s-ar fi putut tipari. Prigoana impotriva evreilor era necrutatoare. La toate pacatele lor si ale parintilor lor le venise o ispasire ingrozitoare.

In brosurile lui Wurmbrandt se spunea tocmai acest lucru, dar dupa asta era acolo o chemare catre toti evreii acestia incercati, ca sa se intoarca la Mantuitorul Hristos, Singurul Care ii poate salva din nenorocirea de acum Apoi totul se incheia cu o instiintare cutremuratoare despre niste necazuri si mai mari care ar putea sa vina peste ei daca nici acum nu vor vrea sa asculte glasul si instiintarea Domnului Iisus Hristos, Singurul si Adevaratul Mesia. Tipareste-o, te rog! imi zise el. Este de cea mai mare importanta acum sa le spunem acestor oameni adevarata cauza a ingrozitoarelor suferinte care au dat peste Israel Singura lor salvare din aceste necazuri este Hristos. Cei care vor asculta, Dumnezeu va avea mila de ei. Iar cei care nu vor asculta cel putin sa stie.

E acum una dintre cele mai mari datorii a voastra, a credinciosilor dintre neamuri, fata de poporul lui Israel in mostenirea caruia voi ati intrat acum prin harul pe care ei l-au respinsEra un foarte bun si frumos lucru al fratelui Richard.

Ajuns acasa, am dat-o imediat la lucru, spre a-i putea face corectura si a o putea termina si expedia la ei inainte de terminarea concediului meu. Nu voiam sa las pe fratele Marini riscul publicarii acestei carti, fiindca banuiam ca va avea niste urmari primejdioase Am scris pe ea: Tiparita de Traian Dorz .

Intr-adevar, la o saptamana dupa ce trimisesem cu cineva la Bucuresti brosura tiparita sub numele meu, iar Wurmbrandt o expediase in diferite parti din tara, m-am pomenit intr-o dimineata chemat la Politia de Siguranta din Beius.

M-am prezentat si am fost introdus imediat in biroul sefului comisarul Borza.

Pe masa lui am vazut un pachet cu vreo cincizeci de exemplare din brosura Pacatele evreilor confiscate, zicea el, la Cernauti. Revista, purtand pe ea numele meu si al tipografiei, usor au identificat-o, si cei de acolo o trimisesera pentru cercetari la Beius.

Doua ceasuri am fost anchetat pentru asta, fiind interogat asupra tuturor relatiilor, cunostintelor, legaturilor mele cu evreii, despre scopul publicarii acestei brosuri, despre numele si adresele abonatilor celor cu care aveam le-gatura.

Am vorbit cat am putut mai putin si am tacut cat am putut mai mult. Iar la urma, dupa declaratia scrisa si mai pe scurt, mi s-a dat drumul, cu amenintarea de proces si alte consecinte.

Peste trei zile va trebui sa ma prezint din nou la politie la el.

Dar peste trei zile expira concediul meu si plecam pe front. De acolo nu ma mai puteau aduce, fiind la o unitate din prima linie. Iar dupa catva timp totul s-a clasat, astfel ca pentru acele Pacate eu n-am suferit decat putin. Desi, la drept vorbind, parca nu mi-ar fi parut rau sa sufar si eu ceva mai mult pentru pacatele evreilor, deoarece atatia mari fii ai acestui popor au suferit atat de mult si pentru pacatele mele. Mai ales Cel mai mare Fiu iesit din Israel, Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru al tuturor.

Am trecut astfel in doua veri si doua ierni, pana in martie 1943, prin toate grozaviile acestui razboiZile si nopti am fost cu unitati angajate in lupte. Desi eu, fiind gradat si avand o misiune de lucru la unul din birourile Comandamentului Diviziei, totusi treceam mereu prin toate primejdiile mortii. In opriri sau deplasari, expusi mereu bombardamentelor aviatiei, tirului artileriei, focului partizanilor, moartea putea fi sigura la orice pas.

Ajunsi in incercuiri, uneori fara mancare, alteori fara apa, prinsi de ploi si de furtuni, de zapada si de ger inghetati si flamanzi, nedormiti de zile si nopti, hartuiti si amenintati in toate felurile, departe, pe un pamant strain si vrajmas numai minunile bunului Dumnezeu, Care ma insotea necurmat, mi-au salvat viata, fara sa fi fost nici atins macar de vreo schija sau glont, desi uneori am trecut printre ele, cazand ca grindina in jurul meu. De fapt, si arma cu care am luptat eu tot timpul a fost numai stiloul si masina de scris.

Unitatea cu care am fost pe front, trecand prin toata desfasurarea luptelor crancene din stepele Donului prin incercuirile si retragerile ingrozitoare din noiembrie 1942 pana in martie 1943 era doar o ruina cand am ajuns, retra-gandu-ne, pana la Nipropetrovsk. Acolo unitatea a fost oprita pentru refacere. Iar eu fiindca lucrasem la Biroul Adjuntaturii si avusesem in grija memoriile ofiterilor diviziei, precum si dosarele de avansari si decoratii am fost trimis cu aceste documente secrete si importante in tara.

Impachetate in doua lazi mari, am fost imbarcat cu ele la tren in Nipro-petrovsk, ca sa le ducem Marelui Cartier General, la Bucuresti.

Astfel mi-am luat ramas bun, i-am lasat acolo pe toti ceilalti care mai ramasesera dintre cei cu care suferisem impreuna de-a lungul razboiului pana aici si am plecat numai cu caporalul Radoi.

In timpul iernii grele prin care trecusem in aceste cumplite retrageri, ma imbolnavisem de vechea mea maladie si zaceam, tarandu-ma pe picioare, deoarece nu voiam sa raman cine stie pe unde de unitatea mea, pana ce vom ajunge cu totii undeva sa ne stabilim in refacere.

Domnul a voit sa fiu delegat astfel pentru venirea aceasta in tara. Dupa indeplinirea misiunii mele, am mers la o Comisie Medicala de la Permanenta Diviziei noastre din Bucuresti.

Aceasta comisie m-a trimis acasa intr-un concediu medical de o luna. Dupa luna aceasta, la o alta infatisare, m-a clasat inapt pentru serviciul militar din cauza bolii mele de inima care se agravase.

M-am intors de pe front decorat cu Crucea Serviciului Credincios , singura decoratie pe care o aduceam pe pieptul meu, in locul unde purtasem odata cruciulita Oastei, pe care mi-o pusese pe inima conducatorul meu duhovnicesc si parintele meu, Iosif Trifa, cu putin inainte de plecarea lui in marele concediu de odihna si de rasplata din ceruri.

Acum decoratia militara mi-o...