Pan-la sfarsit Pan-la sfarsit doresc, Iisus,sa Te iubesc pe Tine,al Tau foc sfant, precum l-ai pus,sa arda alb in mine. Pan-la sfarsit sa Te slujesccu-o inima predata,cu-a mele urme sa pasescpe calea Ta curata. Pan-la sfarsit sa pot iertape-acei ce-mi poarta ura,luand mereu din Crucea Taputere si caldura. Pan-la sfarsit sa pot privica de la []Pan-la sfarsitPan-la sfarsit doresc, Iisus,sa Te iubesc pe Tine,al Tau foc sfant, precum l-ai pus,sa arda alb in mine.

Pan-la sfarsit sa Te slujesccu-o inima predata,cu-a mele urme sa pasescpe calea Ta curata.

Pan-la sfarsit sa pot iertape-acei ce-mi poarta ura,luand mereu din Crucea Taputere si caldura.

Pan-la sfarsit sa pot privica de la Tine, toate,tot ce voi da si voi primisa fie bunatate.

Pan-la sfarsit, Te rog, sa-mi daicredinta neclintitaspre starea care Tu mi-o vreaisa-nving orice ispita.

Pan-la sfarsitul luminoss-ascult smerit de Tine,sa poti fi, Domnul meu Hristos,Tu multumit de mine.* * *24. INAINTEA MAI-MARILOR NORODULUIEu ii datorez durerii o recunostinta-n veac,ca m-a invatat Cuvantul cum sa-l spun si cum sa-l tac,ca m-a dus sa aflu taine care zac cel mai afundsi-adevarurile care, cei mai multi, viclean, le-ascundDupa acesti aproape patru ani de inchisoare si surghiun, m-am intors astfel iarasi acolo la domiciliul din Simeria, de unde fusesem luat in ziua de Craciun a anului 1952. Cand am sosit aici, totul imi era ravasit si gol, familia imprastiata si serviciul meu ocupat. Nu aveam insa unde sa merg deocamdata, asa ca va trebui sa raman cum pot aici, pana mi se va deschide spre undeva un drum. Cata vreme fusesem departe de frati, pus deoparte in surghiunul meu, eram oarecum in afara luptelor Lucrarii Domnului. Fratii care veneau pe la mine nu-mi spusesera chiar totul, nevrand sa ma intristeze, dar in lunga mea lipsa se intamplasera multe necazuri de care eu nu stiam. Campania clerului impotriva fratilor luase, in foarte multe parti ale tarii, forme de-a dreptul inchizitoriale. Preotii ii denuntau cu ura pe frati ori de cate ori ii aflau ca se aduna pe undeva mai mult de trei la un loc. Ii urmareau fie direct, fie prin oameni pusi de ei si personal se duceau sa anunte militia asupra lor ca asupra unora dintre cei mai primejdiosi raufacatori. De cele mai multe ori militianul era mai de omenie decat multi preoti. Ce rau fac oamenii aceia, parinte? Sunt adunati acolo fara autorizatie! i ce fac ei acolo? Canta cantari de la Oastea Domnului si se roaga. i altceva ce mai fac? Se bat, striga, sparg ceva? Nu, asta nu fac! Atunci vezi-ti de treaba, parinte, si lasa-i in pace. Noi n-avem treaba cu oamenii pasnici. Avem destui raufacatori.

Au fost insa mult mai multe cazurile cand preotii, fie ca au dat bautura celor care ii puteau amenda si chinui pe frati, fie ca au intrebuintat alte metode, astfel ca in multe locuri fratii au fost amendati fara mila, cu amenzi grele si repetate, iar unii au avut de suferit batai, anchete si multe alte necazuri pentru credinta lor. O lunga lista de frati si de adunari din toata tara era cunoscuta despre toti cei care fusesera sau inca treceau prin astfel de incercari de ani de zile.

Toate aceste fapte adunate zi cu zi dusesera la o puternica raceala intre preoti si frati in cele mai multe parti din tara. Putinii preoti credinciosi sufereau si ei din cauza asta si cautau sa impace lucrurile pe cat puteau, dar chiar si o cat de slaba aparare a ostasilor din partea vreunui preot ii aducea acestuia o multime de necazuri pe cap, toti ceilalti ridicandu-se cu ura si cu violenta impotriva lui. Asa ca cei mai multi nici nu ridicau o vorba de aparare pentru frati.

Pe de alta parte, confesiunile neoprotestante, profitand de aceasta ura a preotimii impotriva fratilor, dadusera navala in adunarile Oastei, agitandu-i pe frati impotriva Bisericii si atragandu-i cu tot felul de promisiuni fiecare, sa adere la cultul lor.

Duhul acestei dihonii facea lucrarea cea mai primejdioasa in mijlocul nostru. Oastea Domnului trecea prin cea mai mare si mai grea ispita din istoria ei. Era pe punctul sa se piarda pentru totdeauna orientarea sanatoasa si scopul pentru care o ridicase Dumnezeu in mijlocul acestui popor si al acestei Biserici.

Ura si vrajmasia preotimii ii aruncase, cum am spus, pe multi frati in bratele credintelor straine si dezbinatoare, iar acest lucru facuse ca in intreaga Lucrare sa se infiltreze incet-incet incredintari straine si potrivnice dreptei invataturi in care fusesem noi nascuti din nou si indrumati de la inceput. Pana chiar si cei mai buni dintre lucratorii Oastei ajunsesera adanc influentati de curentul acesta. Duhul celor de la Sibiu triumfa pretutindeni si se parea ca nimic nu se mai poate face pentru a aduce totul iarasi la normal. Am luat indata legatura cu fratii cei mai apropiati, convocand, cu toata primejdia ce ne ameninta din partea autoritatilor, sfaturi fratesti pe centre, pentru oprirea alunecarii primejdioase spre nimicirea Lucrarii prin faramitarea in alte parti sau prin lepadarea de Biserica, spre care o impingea preotimea ostila si o atragea sectarismul dezbinator.

Prima mare consfatuire a avut loc indata la Simeria si Carpinis. Apoi la Galda de Sus, la Sebes, la Ighiel si din ce in ce tot mai departe, trecand in Nordul Ardealului, apoi in Crisana, Maramures, Moldova, Bucovina si in celelalte regiuni ale tarii.

In multe locuri am avut stari de vorba zile si nopti la rand, cu dezbateri foarte aprinse intre cele doua tabere care se formasera intre frati. Unii voind ruptura cu orice pret de Biserica, iar altii, pastrarea in orice conditii a liniei de la inceput. De obicei cei care voiau ruptura erau cei mai aprinsi si mai indignati.

A trebuit o lupta indelungata si grea, de peste douazeci de ani, pana sa se poata opri toata dezordinea asta si sa se inceapa iarasi alinierea ordonata, pe calea cea dreapta, sanatoasa si buna, indiferent de atitudinea clerului fata de noi.

A fost un mare har din partea Domnului ca starile din tara in anul acela se imbunatatisera foarte mult. Cu toate ca aceste sfaturi fratesti pe regiuni se inmultisera, iar cu ocazia lor aveau loc mari adunari fratesti autoritatile, contrar temerilor noastre, nu luasera inca nici un fel de masuri impotriva noastra. Nici chiar impotriva mea, care fusesem avertizat la eliberarea din inchisori si D.

O. ca nu am voie sa ma mai deplasez nicaieri fara permisiunea autoritatilor. Nici chiar impotriva mea deci nu s-a luat atunci nici o masura restrictiva, vreme de cateva luni, in 1956. In atmosfera aceasta de relaxare generala in tara, incepeam sa ne gandim la planuri din ce in ce tot mai mari. Daca lucrurile vor merge tot asa, spre bine, vom incepe sa ne organizam mai bine munca misionara in toate partile, sa facem centre de scoala biblica, adunari cu tineretul, cu copiii, cu surorile. Poate ca ni se va permite sa tiparim ceva, sa organizam conferinte religioase in orase, programe artistice si altele. Cate planuri frumoase faceam intre noi, rugandu-ne Domnului pentru realizarea lor si sperand sincer in aceasta! Faceam noi la planuri si ni se parea ca nici nu ne supravegheaza nimeni miscarile noastre dar curand aflaram ca din umbra eram urmariti peste tot, cu toata grija si atentia.

Aceasta aveam s-o aflam prima data la 6 noiembrie 1956, cand, prin Pop andor (Alexandru), a fost convocat un sfat fratesc restrans, pe tara, cu cei mai cunoscuti dintre noi. Mult mai tarziu aveam sa aflu ca acest sfat fusese pus la cale chiar de catre autoritati, prin Pop, acest om al lor intre noi. El a fost cel care a chemat pe cine, probabil, i se dictase si totul a fost aranjat in casa lui de la Feleac, langa Cluj, unde el si sotia lui erau invatatori. Acolo viitorul nostru ofiter anchetator era detasat ca sef de post, indrumandu-l pe Alexandru Pop in tot ce avea el de facut printre noi in vederea strangerii de date pentru viitoarele noastre proceseDe aici el mergea in fiecare saptamana prin tara, organizand mari adunari la care erau chemati fratii, iar dupa aceea el dadea note informative despre toti si despre toate.

Astfel ni s-au strans datele asupra carora aveam noi mai tarziu sa raspundem in lungi anchete de zi si noapte, luni de zile, la Cluj si in multe alte centre de regiuni, zeci si sute de frati. Sfatul convocat de Pop Alexandru s-a tinut pe ziua de 6 noiembrie 1956, pana in dimineata de 7. Am fost de fata zece frati dintre cei mai alesi pe tara. Dupa discutiile aprinse in legatura cu parerile lui Moldoveanu si ale altor doi care il mai sprijineau in sectarismul lui, discutii la care el a cedat cu viclesugul obisnuit cand se vedea constrans, acoperindu-se cu tacerea; dupa aceste discutii deci au urmat frumoasele noastre planuri de viitor. Ne-am lasat cuprinsi de euforia acestor planuri si n-am mai luat in seama nici iesirile pe afara ale lui Pop, care din ceas in ceas trecea pe la doua masini ce erau parcate din sus si din jos de poarta lui si nici la tacerea cu subintelesuri a lui Moldoveanu. Fratele Sergiu era foarte inventiv si vorbaret despre viitorul frumos pe care el il si vedea atat de copilaros si de apropiat.

Luati de vorbaria asta, nici n-am observat ca Pop a lipsit din camera doua ore de la miezul noptii pana la ora doua. Cand a venit in casa, avea in mana ziarul local din Cluj, care aparea in oras abia dimineata, peste cateva ore.

In acel ziar scria despre revolutia din Ungaria Cand l-am intrebat pe Pop de unde il are, ne-a zis ca, iesind in strada, l-a intalnit la ora aceea (era ora doua dupa miezul noptii) pe postasul satului, care i l-a dat. Am luat drept buna explicatia lui, fara sa ne gandim cat de imposibil era acest lucru. Nu numai ca postasul sa fie prin sat la ora aceea, dar si ca ziarul sa ajunga, direct de la tipografie, la Feleac inainte de a se distribui in oras si la posta. Numai mult mai tarziu, cand am fost pusi acolo unde aveam timp destul sa ne gandim la toate, ne-am adus aminte si de asta.

Atunci am inteles ca, in cele doua ore cat a lipsit, el fusese dus la Cluj, ca sa dea informatii despre tot ce discutasem noi pana atunci in casa lui. Acolo i se daduse ziarul luat atunci de sub tipar, ca sa ni-l aduca noua, spre a vedea cum vom comenta noi evenimentele din Ungaria si ce planuri vom face dupa aceasta, iar apoi el sa aiba ce sa le spuna despre noi.

Ni se intinsese o cursa destul de sireata, iar noi, nestiutori ca niste naivi si creduli, intram in ea cu toata usurinta nevinovatiei noastre copilaresti. Omul lor dintre noi isi facea foarte priceput meseria, predandu-ne pe toti, fara nici o problema de constiinta, desi printre noi era si socrul sau. Tot aici ni s-a spus ca in prima duminica dupa 6 noiembrie va avea loc o mare adunare frateasca a Moldovei, la Comanesti, in judetul Bacau si ca suntem invitati cu totii sa luam parte acolo. Iar in saptamana de dupa adunarea de la Comanesti, alte adunari cu tineretul la Bucuresti, apoi duminica urmatoare, la fel, o mare adunare a Munteniei, la Vulcana-Pandele, langa Targoviste. Mai tarziu ne-am convins ca si acestea erau organizateNe-am despartit hotarati sa luam parte cu totii la amandoua aceste mari adunari fratesti, fiind vorba de o incununare a eforturilor noastre spre buna orientare a Fratietatii, care parea ca reusisera cam peste tot, pana aici. In duminica hotarata pentru Moldova, adunarea s-a tinut in cea mai mare biserica de langa Comanesti, unde era preot un prieten al Oastei. Preotul, cand ne-a vazut atat de multi in biserica lui, a inceput sa tremure de frica autoritati-lor. Mai putini, ne-ar fi putut acoperi, dar eram cateva mii, biserica plina si cei mai multi pe afara, pana departePe la mijlocul adunarii a venit ordin ca preotul si conducatorii adunarii sa se prezinte imediat la militie, iar adunarea sa se imprastie in intregime.

Fratii din localitate ne-au zis noua, celor mai cunoscuti, sa plecam indata cu cate o ceata mare de frati, prin trei localitati vecine, iar ei se vor duce sa stea de vorba cu autoritatea care ne-a chemat.

Am aflat ca planul era sa fim arestati de acolo chiar atunci, dar lucrurile au decurs putin altfel si noi am scapat. Au ramas in locul tuturor sa sufere preotul si fratii localnici, care au avut de indurat destule neajunsuri, mult timp. Ne-fiind insa socotiti prea vinovati, au scapat pana la urma. tiindu-se insa de adunarea din duminica urmatoare, ni s-a pregatit lovitura cea mare la Vulcana-Pandele. Am aflat mai tarziu ca inca de vineri seara sosisera cateva masini de la Bucuresti si se postasera in diferite parti ale satului. Adunarea urma sa se tina la casa fratelui Ionescu Stan si inca de sambata seara eram acolo doua, trei sute de frati. Cam pe la miezul noptii cand adunarea era in toi si tocmai le vorbeam eu fratilor au aparut, intrand pe usa, vreo cinci, sase straini, insotiti de capitanul militiei de la raionul respectiv.

Unul civil, inalt si cu caciula pe cap, care parea comandantul, a ordonat cu glas tare: Stati asa! Nu misca nimeni. Pregatiti fiecare legitimatiile.

Apoi, adresandu-mi-se mie, care stateam inca in picioare, imi zise amenintator: Asa, domnule Dorz! De asta mi-am dat eu consimtamantul ca dumneata sa scapi din Baragan, ca sa-mi rascolesti acum toata tara? Lasa ca mai vedem noi!Dupa ce controlara pe rand buletinele de identitate de la toti, trecand numele fiecaruia si datele din buletin in niste liste, le spuse fratilor: Imediat sa plecati in ordine cu totii la gara si de acolo, cu primul tren, acasa. i sa-i opriti, intorcandu-i inapoi, si pe cei pe care ii veti mai intalni venind. Sa nu mai prind unul pe aici, ca va arestez pe toti!Iar dumneavoastra, domnule Dorz, cu domnul Sergiu si Diac, ramaneti deocamdata aici pana dimineata, sub paza noastra. Dimineata vom vedea ce avem de facut cu dumneavoastra. Cred ca suntem intelesi! Dupa ce fratii si surorile au plecat la gara petrecuti de doi militieni, noi, cei trei retinuti pe loc, am fost bagati intr-o camera aparte si pusi sa dam cate o declaratie ca nu vom mai participa la nici un fel de activitate a Oastei Domnului pana cand aceasta nu va fi legalizata.

Apoi mie si lui Sergiu ni s-a pus in vedere ca a doua zi, luni, sa facem primele demersuri la Patriarhie si la Departamentul Cultelor pentru obtinerea legalizarii Oastei. In caz contrar, vor incepe o serie de masuri aspre impotriva oricarei adunari, iar noi ii vom avea pe constiinta pe toti cei care vor avea de suferit. In afara de faptul ca, oriunde vom mai fi gasiti in adunari, vom fi arestati imediat. Cei doi mai importanti dintre ei ramasesera sa vorbeasca cu noi. Suntem de la Ministerul de Interne, zisera ei. i va punem foarte serios si pentru ultima data in vedere acest lucru. Exista vreo posibilitate reala ca sa obtinem legalizarea activitatii Oastei Domnului? am intrebat eu. De ce n-ati incercat niciodata aceasta? Ceilalti cum au obtinut? (Ceilalti erau neoprotestantii.) i cum sa incepem? Unde si ce trebuie sa facem? Interesati-va la Patriarhie la Departament. Bine, vom merge maine la Patriarhie. Dupa ce veti merge la Patriarhie si vi se va spune ce trebuie sa faceti, trebuie sa va intalniti cu noi, ca sa vedem ce ati facut. Va asteptam seara, la ora cinci, langa ceasul de la Universitate. Acolo ne vom intalni. Suntem colonelul si maiorul cutare. Cu noi veti vorbi.

Apoi au plecat, lasandu-ne acolo. Nu stiam atunci cum se facuse ca, desi fusesem intelesi de la Feleac sa vina si Pop Alexandru atat in Moldova, cat si in Muntenia cu noi, totusi el nu fusese nici acolo si nici aiciAm aflat ca a venit la Vulcana numai dupa ce plecasem noi probabil ca sa stie cum a fost si ce au vorbit fratii dupa aceea Noi, dupa ce ne-am luat ramas bun de la frati, am plecat amandoi, eu si cu Sergiu, acasa la el, intr-o camaruta undeva pe strada Putul-cu-Tei. Pana seara tarziu ne-am tot framantat ce este de facut si ce drum sa luam de la aceasta mare rascruce la care ajunsesem. Daca vom incepe sa umblam dupa legalizare pe la Patriarhie si Departament, cine stie ce grele conditii ni se vor cere si, pana la urma, cine stie cand si ce vom primi. Fiindca atat autoritatea de stat, cat si cea clericala au o atat de mare ura asupra noastra, zicea Sergiu. Iar daca nu vom cauta sa facem nimic, autoritatile vor incepe imediat sa ia tot felul de masuri aspre impotriva fratilor din toata tara, dupa cum ne-au si amenintat. Daca va fi asa, cine stie cati se vor lepada, cati vor cadea, cati vor pleca i toti ne vor face pe noi raspunzatori si vinovati pentru asta, fiindca se va zice ca ni s-a dat posibilitatea sa obtinem legalizarea, dar noi n-am vrut, ziceam euAm ramas hotarati sa pornim, in numele Domnului, inca de a doua zi dimineata la Patriarhie.

Credeam ca totul se va rezolva oarecum usor, de vreme ce mergeam trimisi de Securitate. Nici nu ne indoiam deloc de buna-credinta a celor care ne indrumasera sa incepem demersurile legalizarii. Ziceam ca si Statul si Biserica au tot interesul sa se rezolve bine problema asta care le daduse de furca, de atatia ani, tuturor. Statul da, zicea Sergiu. Fiindca statului nu-i pasa ca ne adunam, daca avem o forma legala. Dar Biserica va fi mai impotrivitoare. Biserica are niste statute dupa care functioneaza si ea in stat. Prin aceste statute noi am fost desfiintati in 1948; pe ce baza sa cerem noi legalizarea activitatii unei asociatii ortodoxe, cum este Oastea Domnului, de catre o Biserica ostila, care ne-a desfiintat si care are impotriva noastra o ura atat de neimpacata cu care ne urmareste de douazeci de ani? Daca statul le da ordin sa ne recunoasca, ne vor recunoaste, raspundeam eu. Pe ce baza sa ne recunoasca? Pe baza existentei noastre! Oastea Domnului exista. Ea este o realitate si acum a devenit o problema. Pe baza asta noi trebuie sa cerem rezolvarea buna a problemei noastre care trebuie sa intereseze in egala masura atat Statul, cat si Biserica. Cred ca mai degraba ar fi intervenit si unul si altul sa ne desfiinteze. Dumnezeul nostru va fi cu noi si ne va da izbavirea Sa. Trebuie sa incercam totul. Eu ma indoiesc de la inceput. Orice ar fi si oricat ar dura, Domnul nostru si fratii nostri asteapta sa facem totul pentru Lucrarea aceasta sfanta, am incheiat eu. Luni dimineata, inainte de a iesi din casa, am ingenuncheat amandoi si, cu sufletele pline de o mare apasare, ne-am rugat fierbinte cam asa: Doamne Iisuse, pornim la un drum greu. Singur Tu stii ce va mai urma pentru Lucrarea Oastei Tale si pentru noi. Cata vreme s-a putut merge fara aceasta legalizare, noi am mers chiar daca am avut, unii dintre noi, atat de mult de suferit. Dar acum cand toata multimea fratilor nostri este amenintata, din dragoste pentru Tine si de teama pentru Lucrarea Ta, luam acest drum pe care numai Tu ne poti insoti si indruma, ca sa nu pacatuim cu nimic, nici mergand, nici oprindu-ne. Te rugam, fii cu noi inaintea tuturor mai-marilor norodului acestuia la care ne trimiti, pentru ca ei nu ne iubesc: nici pe Tine si nici pe noi. Nu ne lasa sa facem si sa vorbim nimic din ceea ce ar fi nepotrivit cu voia Ta si cu planul Tau pe care L-ai avut de la inceput cu aceasta Lucrare a Oastei in mijlocul acestui popor si acestei Biserici. Suntem ai Tai si ne predam ie, sfinteste-ne si ne foloseste dupa cum voiesti Tu in aceasta Lucrare a Ta La Patriarhie am fost lasati sa asteptam indelung, pana cand un om urias, imbracat in haine preotesti si cu un lat brau rosu, ne-a intrebat dispretuitor si de sus, ca pe niste oameni care ar veni cine stie din ce capat al lumii si din ce secol (poate ca fusese instiintat despre noi!): Dumneavoastra ce doriti? Rugam sa fim primiti in audienta la Prea Fericitul Patriarh. In ce problema? In problema legalizarii Oastei Domnului! Ce Oastea Domnului, ma? Pai fleacul asta nu mai exista in tara noastra, ahaa, de cand! Cum va treziti voi tocmai acum sa...