Aşa să te rogi Maicii lui Dumnezeu şi nu te va lăsa niciodată: Maică, eu cu păcatele mele…
Fiecare din rugaciunile noastre catre Maica lui Dumnezeu, ar putea incepe asa: Maica, eu cu pacatele mele, cu viata mea netrebnica, cu indepartarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tau, pentru toate orele de chin ale Sale din Gradina Ghetsimani, pentru toata patimirea sa de pe cruce. Maica, daca Tu ma vei ierta, si vei fi mijlocitoarea mea nimeni, nu ma va judeaca, nimeni nu ma va respinge. Oare nu e asa? Doar de fiecare data cand ne indepartam de Dumnezeu, poate nu atat prin sovaiala inimii noastre, cat prin faptele noastre, noi ne unim cu acei pentru care intruchiparea Mantuitorului a fost inacceptabila, pentru acei care nu aveau nevoie de Dumnezeu, care-si doreau sa-L elimine din viata, pentru ca sa si continuie viata dupa propria voie si bunul plac.
Dar voia omeneasca este lipsa dragostei. De atat si a fost rastignit Hristos, ca porunca Sa era despre o asa o dragoste, de la care oamenilor li si face infricosator. Doar ca sa iubesti asa cum a iubit Mantuitorul, inseamna sa-ti iubesti aproapele mai mult decat se iubeste el pe sine insusi; sa crezi in el, atunci cand nici el nu mai crede, sa ai credinta in om, in dragoste. Acesata inseamna sa iubesti asa, ca sa fii gata sa-ti pui viata, nu doar pentru ca sa traiasca aproapele tau, dar si pentru mantuirea lui. Sa iubesti ca Hristos, inseamna sa intri in adancurile vietii, in cele mai intunecate laturi ale ei, si acolo sa-i intalnesti pe acei, de cine nimeni nu se va apropia in afara de Dumnezeu, deoarece ei sunt respinsti de oameni. i in final sa iubesti ar insemna sa uiti intr-atat de tine, de parca ai fi murit pentru tine, de parca nu ai mai exista, dar au ramas doar acei pe care-i iubesti cu dragoste Dumnezeiasca.
E o dragoste grea si infricosatoare pentru noi: toate in noi se impotrivesc ei. Noi ne dorim sa traim, sa ne afirmam, sa luam,...