Semnificația teologică a Întâmpinării Domnului
Sarbatoarea Intampinarii Domnului este de o deosebita importanta pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic in Biserica. Arheologia acestei sarbatori poate fi datata inca din veacul al patrulea dupa Hristos, in scrierea pelerinei Egeria . Iisus adus la Templu pentru a fi imbisericit arata continuitatea de sens a asezamintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos []Sarbatoarea Intampinarii Domnului este de o deosebita importanta pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic in Biserica. Arheologia acestei sarbatori poate fi datata inca din veacul al patrulea dupa Hristos, in scrierea pelerinei Egeria .
Iisus adus la Templu pentru a fi imbisericit arata continuitatea de sens a asezamintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos integreaza in sine toate ratiunile istoriei, iar asezamantul religios iudaic isi vadeste inteligibilitatea, dar si limitele sale in realizarea planului divin de inomenire a lui Dumnezeu. Ascultarea lui Iisus ca prunc este o paradigma a umanitatii ascultatoare de Dumnezeu ca raspuns si restaurare a razvratirii adamice. Hristos este Noul Adam care asuma in Sine toate caderile lumii si le transfigureaza prin Cruce si Inviere.
O alta dimensiune a praznicului Intampinarii Domnului este cea a imbratisarii omului de catre Dumnezeu si a lui Dumnezeu de catre om. Privegherea dreptului Simeon in negura veacurilor este paradigma asteptarii intregii istorii, iar imbratisarea Pruncului Iisus de catre batran este momentul in care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sarbatoarea este asadar si o consacrare a umanitatii Fiului in iubirea lui Dumnezeu.
Troparele praznicului sunt in majoritatea lor compuse in maniera antinomica si apofatica a unitatii contrastelor in Hristos, Cel ce imbratiseaza intregul cosmos in Sine: Nascutu-Te-ai pe pamant, Cel ce esti impreuna fara de inceput cu Tatal. Adusu-Te-ai in Biserica Cel ce esti necuprins .
Toposul acestui eveniment mantuitor este Templul iudaic pentru a arata vocatia eclesiala a persoanei umane chemate sa devina templu al Dumnezeirii: Sa se deschida Biserica! Ca Biserica lui Dumnezeu a venit acum sa ne faca pe noi biserici ale Sfantului Duh , , , . Omul nu este doar macrocosmos care asuma si transcende intregul univers, ci este si Biserica virtuala, zidire sacramentala a lui Dumnezeu si sarbatoare personala a bucuriei Creatorului.
Intampinarea Domnului, Cel ce este Soarele dreptatii, este asadar o sarbatoare de lumina a fapturii, o prelungire sacramentala a Luminii Nasterii Domnului si o consacrare a vocatiei de jertfa a Pruncului dumnezeiesc. In ea se restaureaza lumina originara a creatiei reinnoite in Lumina vesnica a Treimii: Cel ce ai rasarit lumina si ai luminat zorile si ai aratat ziua, slava Tie! , , , . De aceea, sarbatoarea Intampinarii Domnului este numit praznic al luminii celei neinserate .
Lumea devine cer prin intrarea lui Hristos in ea, vadindu-si vocatia de lumina in omul indumnezeit: Dumnezeu Cel ce S-a salasluit in pantecele Fecioarei, sta astazi in bratele lui Simeon, ca pe un scaun de foc .
Sarbatoarea Intampinarii Domnului ne invata teologia prunciei dumnezeiesti, adica a smereniei si iubirii neinteresate. Pruncul este icoana smereniei daruitoare, a dependentei totale, a fragilitatii feciorelnice si a iubirii integrale. Ratiunea de a fi a pruncului este aceea de a raspandi iubire si frumusete. Dumnezeu Isi asuma conditia de prunc pentru a arata infinitatea iubirii Sale daruitoare si smerenia Sa atotputernica: Prunc Te-ai facut pentru mine Cel ce esti vechi de zile; curatirii Legii Te impartasesti, Precuratule Dumnezeu, ca sa imi incredintezi mie trupul cel din Fecioara , , , , , . Pruncia Celui vechi de zile se vadeste astfel intelpciunea infinita si nevinovatia smerita a lui Dumnezeu in care evidentele sunt ascunse de iubire. Sf. Efrem Sirul Il numeste pe Pruncul Iisus pruncul tacut, dar in Care sunt ascunse toate cuvintele lumii.
Prin trecrea Sa prin toate varstele umane, Hristos Cel vechi de zile umple de Dumnezeire ratiunile acestora si daruieste sens vesnic tuturor oamenilor, integrandu-i pe toti in iconomia iubirii Sale. Viata lui Hristos este asadar sfintirea definitiva a vietii umane si a timpului in care omul se apropie de Dumnezeu:(Hristos n.n.) nu avea decat treizeci de ani cand a venit la Botez, El avea varsta perfecta a unui invatator (). Fiind deci invatator, El avea deja varsta unui invatator. El nu a respins, nici nu a depasit conditia umana, ci el a sfintit toate varstele prin asemanarea pe care noi o avem cu el . El devine tuturor toate si sfinteste timpul transfigurandu-l din masura a mortii in resort al nemuririi: Caci intr-adevar El a venit ca toti oamenii sa fie mantuiti prin El toti oamenii spun eu care prin El renasc in Dumnezeu: nou-nascuti, copii, adolescenti, tineri, oameni in varsta . Aceasta sanctificare a timpului prin trecerea lui Hristos prin fiecare varsta se desavarseste in moartea si Invierea Lui din morti. Hristos Cel inviat este prototipul si paradigma nemuririi eshatologice si El cuprinde deodata, simultat si intregitor toate varstele umanitatii si este destinul lor dumnezeiesc in vesnicie: In final, El s-a pogorat pana la moarte pentru a fi Intaiul nascut dintre morti, pentru a avea primatul tuturor, Incepatorul (Principiul) vietii, anterior tuturor oamenilor si precedent a toate .
Praznicul Intampinarii deschide intelegerea unor taine adanci ale lui Dumnezeu, in care El integreaza fecioria ca fidelitate si lumina interioara unitiva in taina Nasterii Sale din Tatal mai inainte de veci. Fecioria Maicii Domnului este asadar o metafora mistica a eternitatii, ca neschimbare si nestricare a firii si ca nemurirea a iubirii: Hristos S-a nascut din Fecioara fara intinaciune, precum din Tatal fara curgere de timp este Fiu mai inainte de luceafar, Care a izbavit pe Adam , , , , . Timpul este trecator si fragil, dar lumina personala care se deschide in timp si persevereaza in iubire ramane vesnic in memoria umanitatii unite cu Cel netrecator.
Ratiunile simetrice ale universului sunt asadar icoana iubirii eterne a Treimii si fiecare fenomen al acestei lumi este semnificant in ordinea acestei iubiri impartasite oamenilor: Sa se deschida astazi portile cerului, ca luand inceput sub ani Cuvantul Tatalui Cel fara de inceput, nedespartindu-se de a Sa Dumnezeire, ca un prunc la patruzeci de zile este adus de bunavoie in Tempul Legii, de Fecioara Maica si pe acesta in brate il primeste batranul, strigand: libereaza pe robul Tau, Stapane, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, Cel ce ai venit in lume sa mantuiesti neamul omenesc, Doamne, slava Tie! .
Efectivitatea antropologica a imbratisarii lui Dumnezeu este evidenta in rugaciunea dreptului Simeon. Intalnirea de taina cu Dumnezeu Cel intrupat definitiveaza si plineste toate asteptarile istoriei, iar viata muritoare a omului primeste semnul nemuririi si se inalta de la cele pamantesti la viata cereasca in har. Acesta este sensul afirmatiei lui Dumnezeu din Vechiul Testament: Nu poate vedea cineva fata Mea si sa fie viu (Iesirea...
Iisus adus la Templu pentru a fi imbisericit arata continuitatea de sens a asezamintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos integreaza in sine toate ratiunile istoriei, iar asezamantul religios iudaic isi vadeste inteligibilitatea, dar si limitele sale in realizarea planului divin de inomenire a lui Dumnezeu. Ascultarea lui Iisus ca prunc este o paradigma a umanitatii ascultatoare de Dumnezeu ca raspuns si restaurare a razvratirii adamice. Hristos este Noul Adam care asuma in Sine toate caderile lumii si le transfigureaza prin Cruce si Inviere.
O alta dimensiune a praznicului Intampinarii Domnului este cea a imbratisarii omului de catre Dumnezeu si a lui Dumnezeu de catre om. Privegherea dreptului Simeon in negura veacurilor este paradigma asteptarii intregii istorii, iar imbratisarea Pruncului Iisus de catre batran este momentul in care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sarbatoarea este asadar si o consacrare a umanitatii Fiului in iubirea lui Dumnezeu.
Troparele praznicului sunt in majoritatea lor compuse in maniera antinomica si apofatica a unitatii contrastelor in Hristos, Cel ce imbratiseaza intregul cosmos in Sine: Nascutu-Te-ai pe pamant, Cel ce esti impreuna fara de inceput cu Tatal. Adusu-Te-ai in Biserica Cel ce esti necuprins .
Toposul acestui eveniment mantuitor este Templul iudaic pentru a arata vocatia eclesiala a persoanei umane chemate sa devina templu al Dumnezeirii: Sa se deschida Biserica! Ca Biserica lui Dumnezeu a venit acum sa ne faca pe noi biserici ale Sfantului Duh , , , . Omul nu este doar macrocosmos care asuma si transcende intregul univers, ci este si Biserica virtuala, zidire sacramentala a lui Dumnezeu si sarbatoare personala a bucuriei Creatorului.
Intampinarea Domnului, Cel ce este Soarele dreptatii, este asadar o sarbatoare de lumina a fapturii, o prelungire sacramentala a Luminii Nasterii Domnului si o consacrare a vocatiei de jertfa a Pruncului dumnezeiesc. In ea se restaureaza lumina originara a creatiei reinnoite in Lumina vesnica a Treimii: Cel ce ai rasarit lumina si ai luminat zorile si ai aratat ziua, slava Tie! , , , . De aceea, sarbatoarea Intampinarii Domnului este numit praznic al luminii celei neinserate .
Lumea devine cer prin intrarea lui Hristos in ea, vadindu-si vocatia de lumina in omul indumnezeit: Dumnezeu Cel ce S-a salasluit in pantecele Fecioarei, sta astazi in bratele lui Simeon, ca pe un scaun de foc .
Sarbatoarea Intampinarii Domnului ne invata teologia prunciei dumnezeiesti, adica a smereniei si iubirii neinteresate. Pruncul este icoana smereniei daruitoare, a dependentei totale, a fragilitatii feciorelnice si a iubirii integrale. Ratiunea de a fi a pruncului este aceea de a raspandi iubire si frumusete. Dumnezeu Isi asuma conditia de prunc pentru a arata infinitatea iubirii Sale daruitoare si smerenia Sa atotputernica: Prunc Te-ai facut pentru mine Cel ce esti vechi de zile; curatirii Legii Te impartasesti, Precuratule Dumnezeu, ca sa imi incredintezi mie trupul cel din Fecioara , , , , , . Pruncia Celui vechi de zile se vadeste astfel intelpciunea infinita si nevinovatia smerita a lui Dumnezeu in care evidentele sunt ascunse de iubire. Sf. Efrem Sirul Il numeste pe Pruncul Iisus pruncul tacut, dar in Care sunt ascunse toate cuvintele lumii.
Prin trecrea Sa prin toate varstele umane, Hristos Cel vechi de zile umple de Dumnezeire ratiunile acestora si daruieste sens vesnic tuturor oamenilor, integrandu-i pe toti in iconomia iubirii Sale. Viata lui Hristos este asadar sfintirea definitiva a vietii umane si a timpului in care omul se apropie de Dumnezeu:(Hristos n.n.) nu avea decat treizeci de ani cand a venit la Botez, El avea varsta perfecta a unui invatator (). Fiind deci invatator, El avea deja varsta unui invatator. El nu a respins, nici nu a depasit conditia umana, ci el a sfintit toate varstele prin asemanarea pe care noi o avem cu el . El devine tuturor toate si sfinteste timpul transfigurandu-l din masura a mortii in resort al nemuririi: Caci intr-adevar El a venit ca toti oamenii sa fie mantuiti prin El toti oamenii spun eu care prin El renasc in Dumnezeu: nou-nascuti, copii, adolescenti, tineri, oameni in varsta . Aceasta sanctificare a timpului prin trecerea lui Hristos prin fiecare varsta se desavarseste in moartea si Invierea Lui din morti. Hristos Cel inviat este prototipul si paradigma nemuririi eshatologice si El cuprinde deodata, simultat si intregitor toate varstele umanitatii si este destinul lor dumnezeiesc in vesnicie: In final, El s-a pogorat pana la moarte pentru a fi Intaiul nascut dintre morti, pentru a avea primatul tuturor, Incepatorul (Principiul) vietii, anterior tuturor oamenilor si precedent a toate .
Praznicul Intampinarii deschide intelegerea unor taine adanci ale lui Dumnezeu, in care El integreaza fecioria ca fidelitate si lumina interioara unitiva in taina Nasterii Sale din Tatal mai inainte de veci. Fecioria Maicii Domnului este asadar o metafora mistica a eternitatii, ca neschimbare si nestricare a firii si ca nemurirea a iubirii: Hristos S-a nascut din Fecioara fara intinaciune, precum din Tatal fara curgere de timp este Fiu mai inainte de luceafar, Care a izbavit pe Adam , , , , . Timpul este trecator si fragil, dar lumina personala care se deschide in timp si persevereaza in iubire ramane vesnic in memoria umanitatii unite cu Cel netrecator.
Ratiunile simetrice ale universului sunt asadar icoana iubirii eterne a Treimii si fiecare fenomen al acestei lumi este semnificant in ordinea acestei iubiri impartasite oamenilor: Sa se deschida astazi portile cerului, ca luand inceput sub ani Cuvantul Tatalui Cel fara de inceput, nedespartindu-se de a Sa Dumnezeire, ca un prunc la patruzeci de zile este adus de bunavoie in Tempul Legii, de Fecioara Maica si pe acesta in brate il primeste batranul, strigand: libereaza pe robul Tau, Stapane, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, Cel ce ai venit in lume sa mantuiesti neamul omenesc, Doamne, slava Tie! .
Efectivitatea antropologica a imbratisarii lui Dumnezeu este evidenta in rugaciunea dreptului Simeon. Intalnirea de taina cu Dumnezeu Cel intrupat definitiveaza si plineste toate asteptarile istoriei, iar viata muritoare a omului primeste semnul nemuririi si se inalta de la cele pamantesti la viata cereasca in har. Acesta este sensul afirmatiei lui Dumnezeu din Vechiul Testament: Nu poate vedea cineva fata Mea si sa fie viu (Iesirea...
