Dintre cele sapte operatii ale Parintelui Iosif, ultimele doua, facute in 1937, nu s-au mai inchis. Pana la moartea sa, cei doi frati, Popovici si Opris, care lucrau la administratia si libraria Oastei, ingrijeau zilnic de pansarea ranilor sale deschise si sangerande, infasurandu-l cu vata, cu multa, multa vata. Era intr-adevar nevoie de aceasta, fiindca []Dintre cele sapte operatii ale Parintelui Iosif, ultimele doua, facute in 1937, nu s-au mai inchis. Pana la moartea sa, cei doi frati, Popovici si Opris, care lucrau la administratia si libraria Oastei, ingrijeau zilnic de pansarea ranilor sale deschise si sangerande, infasurandu-l cu vata, cu multa, multa vata. Era intr-adevar nevoie de aceasta, fiindca sangele se prelingea permanent si puroiul supura continuu din aceste rani nespus de dureroase si de grele. La toate acestea, se adaugau acum si noile eforturi cerute de munca grea a intocmirii foii. Numerele de Craciun si de Anul Nou trebuia sa apara totdeauna intr-un numar sporit de pagini si cu un continut deosebit de frumos. Aceasta cerea o munca uriasa, in care parintele aducea partea cea mai mare si mai grea. Dar o facea cu toata pasiunea sufletului sau care parea ca se intareste si creste cu atat mai mare cu cat trupul slabea si se imputina din zi in zi. In ianuarie, temperatura incepu sa creasca si durerile, la fel. Patul parintelui era la etajul redactiei, intr-o camera in care intrai dintr-un antreu in care era patul lui Tit. Din camera parintelui se intra in camera unde dormeam noi, fratele Marini si eu. Asa ca toti trei eram noaptea aproape de pa rintele. Prin usile subtiri auzeam toata noaptea framantarile lui in pat si inima ne tremura si ne durea pentru el. Temperatura incepea sa se mentina foarte ridicata, si pentru durerile tot mai mari se cereau tot mai multe calmante.

Printre ultimii vizitatori ai Parintelui Iosif fusese si preotul Aurel Nanu, singurul dintre preotii din Sibiu care-i ramasese, asa mai in ascuns, prieten si apropiat. Acest suflet de om bun venea din cand in cand pe la parintele si sta langa patul sau, vorbindu-i prietenos si compatimitor. El i a si implinit, cu cateva zile inainte de moarte, cele randuite pentru ultima marturisire si impartasire cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Cu ocazia aceea, pentru a folosi si ultimul prilej din viata aceasta pentru impacare, Parintele Iosif i-a trimis mitropolitului Balan prin preotul Aurel Nanu cea din urma smerita si duioasa cerere de iertare si impacare. Dar fie ca preotului Nanu i-a fost teama sa-i spuna mitropolitului acest lucru, fie mai degraba ca mitropolitul a ramas pana la capat impietrit, nu s-a mai primit nici un raspuns nici la aceasta ultima incercareMai departe, voi consemna tot ce se va intampla, pe zile:Joi, 10 februarie 1938 Azi-noapte n-am dormit aproape deloc nici unii ai casei, desi eram cu totii foarte obositi. Starea grea in care se gasea parintele ne indurera si ne ingrijora pe toti. Camera lui de dormit era la etajul de sus al casei din Aleea Filosofilor, 18, deasupra redactiei. Libraria si compactoria se gaseau la subsol. Inainte de a intra in camera parintelui, deasupra scarilor interioare, era un mic antreu in care dupa cum am mai spus era patul lui Tit. Iar din camera parintelui se intra, la dreapta, in camera unde dormeam noi, cei doi: fratele Marini si eu. Ca sa nu-l prea deranjam pe parintele bolnav cu trecerile noastre prin fata patului sau, intinsesem un paravan de panza alba. Pe langa acest paravan paseam intotdeauna incet si cu mare bagare de seama, inauntru sau in afara Se vedea bine ca sfarsitul este foarte aproape. Durerile ii sunt neobisnuit de mari. Doctorul Manta, pe care l-am chemat la patul parintelui si care este un vechi si bun cunoscut al sau, il consulta, clatina cu intristare din cap. Spune ca ar fi nevoie de o noua operatie, a opta Dar este imposibil, constata el. Nu mai rezista. Depinde de inima si inima este foarte slabitaVineri, 11 februarie 1938 Nici noaptea aceasta n-am putut dormi aproape deloc. Suntem cu totii foarte intristati din cauza starii parintelui nostru atat de slabit si de suferind. Din camera unde dorm cu fratele Marini, aud bine adeseori gemetele retinute ale bolnavului nostru sfant. i de fiecare data aceste gemete imi strapung inima de durere. De cateva ori Titus intrase la el sa-l intrebe daca nu cumva are nevoie de ceva. I-a dat cate un calmant. Dimineata a sosit mai linistita. Dragul nostru bolnav a adormit putin, iar noi, iesind in varful degetelor, l-am lasat sa se odihneasca. Din cand in cand suiam incet pana la usa intredeschisa, unde ascultam rasuflarea sa de dupa paravanul din fata patului sau. Pe la amiaza, a luat ceva din mancarea pe care i-o adusese sora Lita, apoi s-a linistit din nou. Spre seara, noi, cei trei: Titus, Marini si eu, ne-am sfatuit sa nu-l mai lasam nici o clipa singur. Vom face toti trei de paza, cu schimbul, langa el, incepand de acum si pana dimineata, zise Titus. Care sa facem primul? Fac eu primul, raspunsei eu. Pe urma ma scoli pe mine, zise Tit. Iar fratia ta ma scoli pe mine, zise fratele Marini. Bine. De cum se apropie seara, ma asezai pe scaun langa patul parintelui, la masuta pe care scriam cand el imi dicta minunatele sale talcuri. Luai Biblia lui sa citesc. Incepu sa se intunece. Era februarie si noaptea venea repede, caci cerul era innorat. Inca nu ninsese deloc, dar era un aer moale, prevestitor de zapada. Parintele deschise ochii, ma privi bland si zise: Ce faci? Cum va mai simtiti, parinte? intrebai eu. Vazandu-ma foarte ingrijorat, imi zise: Acum ma simt mai bine. Dupa somn totdeauna inima imi este ceva mai intarita. De fapt, in mine toate madularele mi-au fost slabanoage, singura inima mi-a fost tare. Inima le-a dus pe toate. Dar acum si inima mi-a sla bit. De-abia mai poate. I-a ajuns si ei. Slavit sa fie Domnul pentru toate! Mi-am facut scaunul mai aproape, zicand: Parinte, eu as dori sa-mi vorbiti mereu. Dar n-as vrea sa va prea obositi. Aud bine, chiar daca ati vorbi cat de incet. De acum mi-a mai ramas doar putin sa vorbesc. Tot ce aveam sa spun lumii, am spus. Multumesc din toata inima Dumnezeului Care mi-a ajutat pana aici. Pentru cine va vrea sa asculte adevarul, ajunge Se opri un timp, apoi, clatinand din cap, zise: Dar mi se pare ca de acum incolo vremea adevarului s-a cam dus De ce spuneti asta, parinte? Da-mi putin paharul cu ceai. Imi este uscata gura. Sa fii cu luare aminte bine la ceea ce iti spun. Se opri iar. Statu sa odihneasca un timp, apoi incepu rar si incet: Pentru ca, o data venita lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, cum spunea Mantuitorul, pentru ca faptele lor erau rele.

Glasul ii era profund profetic. Dumnezeu a trimis Bisericii noastre si poporului nostru Lucrarea unica si vadit cereasca a Oastei. Poporul a imbratisat-o chiar de la inceput cu drag, dar mai-marii Bisericii si ai poporului au respins-o de la inceput. Daca vor continua s-o respinga, s-ar putea ca Dumnezeu sa le o ia. Iar, drept pedeapsa, sa vina peste popor necazuri, iar peste Biserica lucrari de ratacire, de dezbinari si de pierzare. Fiindca n-au primit dragostea adevarului, precum este scris, Dumnezeu le poate trimite lucrari de ratacire. Ca sa creada minciuna toti cei care n-au crezut adevarul. i astfel sa fie osanditi. Dupa cum instiinteaza Cuvantul Sfant, prin Apostolul Pavel, la Tesaloniceni Ma gandesc chiar si la fratii nostri ostasi, ce mare este raspunderea lor! Cand vedem pe ce cai intortocheate si grele trebuie sa si caute altii mantuirea sufletului lor, noi nu stim sa-I multumim indeajuns lui Dumnezeu, ca El noua ne-a descoperit calea mantuirii atat de dreapta, de limpede si de dulce Dar daca vreodata si fratii ostasi se vor dovedi nevrednici de acest mare dar, cautand spre alte cai, atunci se poate ca Domnul, drept pedeapsa si pentru ei, sa le ia aceasta Lucrare si sa-i lase fara ea. Ca sa bajbaie dezbinati dupa lucrari straine si pe cai ratacitoare Ma cutremur cand ma gandesc ce viitor poate sa astepte Biserica noastra si poporul nostru in urma acestor respingeri. Parca ne gasim in timpul cand Ierusalimul nu intelesese Voia lui Dumnezeu si vremea cercetarii Sale, iar Mantuitorul ii profetise nimicirea apropiata si de ne inlaturat. Ierusalimul Oastei, Sibiul, face acelasi lucru astazi pe care l-a facut la vremea sa vechiul Ierusalim, omoratorul de prooroci si ucigatorul cu pietre al trimisilor lui Dumnezeu.

Tacu In camera se lasase de mult intunericul. Stateam asa si nici nu simteam nevoia de lampa. Aprinde lumina, imi zise dupa un timp, incet. i mai da-mi putin ceai. Aprinsei lumina slaba de pe noptiera. Ma uitai atent la el. Ma privea cu niste ochi plini de ceva care era, adanc, si duiosie, si mila. Draga Dorz, sopti el apoi rar si miscat. Dupa mine va veni randul vostru. Mie in curand nu-mi vor mai putea face nimic, dar pe voi va vor urmari si va vor prigoni fara crutare din cetate in cetate, cu lanturi si necazuri, ca sa se implineasca tot ce este scris. Dar voi sa nu va temeti, nici sa nu va lepadati de Domnul si de Lucrarea Oastei Sale, care de la inceput a fost randuita la suferinte si la necazuri, precum a fost si Domnul nostru Iisus Hristos, in lumea aceasta. Sa stiti ca Domnul Care a fost cu mine va fi si cu voi. Acela Care ne-a dat noua...