Asa cum mama isi invata copilul sa mearga, ne invata si Domnul sa credem in El cu credinta vie. Mama isi pune copilul pe picioare, il lasa sa stea asa, se indeparteaza de el, apoi il cheama sa vina la ea. Ramanand singur, fara sprijinul mamei, copilul incepe sa planga, vrea sa se duca la []Asa cum mama isi invata copilul sa mearga, ne invata si Domnul sa credem in El cu credinta vie. Mama isi pune copilul pe picioare, il lasa sa stea asa, se indeparteaza de el, apoi il cheama sa vina la ea. Ramanand singur, fara sprijinul mamei, copilul incepe sa planga, vrea sa se duca la ea, dar nu incearca, de frica sa faca primii pasi, pana cand se hotaraste sa paseasca si cade. intocmai ca o mama, Domnul il invata pe crestin sa creada in El, credinta fiind ca si mersul (credinta cale duhovniceasca).

Credinta noastra este firava, lipsita de experienta, intocmai ca un copil care invata sa mearga. Domnul ne lipseste de sprijinul Sau, lasandu-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri si suparari. Ceva mai tarziu insa, cand avem mare nevoie de ajutor ca sa scapam de ele (cand nu simtim nevoia mantuirii nu suntem gata sa mergem la El), parca ne-ar indemna sa ne indreptam catre El (si trebuie, intr-adevar, sa o facem) dupa ajutor.

Crestinul isi da silinta sa faca aceasta, da drumul ochilor mintii (asa cum copilul isi da drumul la picioare), incearca sa-l vada cu ei pe Domnul, dar inima care nu este obisnuita sa-l...