La inceputul Creatiei Sale, Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! i a fost lumina. In cele cateva cuvinte ale mele, as dori sa ma refer la nevoia noastra de a avea lumina, fara de care viata noastra pe pamant nu poate exista. Eu, personal, sunt o persoana care greu povesteste viata personala si intamplarile ei, []La inceputul Creatiei Sale, Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! i a fost lumina.

In cele cateva cuvinte ale mele, as dori sa ma refer la nevoia noastra de a avea lumina, fara de care viata noastra pe pamant nu poate exista. Eu, personal, sunt o persoana care greu povesteste viata personala si intamplarile ei, dar acum voi marturisi o experienta pe care am avut-o la varsta de 13 ani. La varsta aceea vedeam destul de bine ziua si deloc noaptea, deci tot ce trebuia sa fie facut trebuia sa le fac cand era lumina. Dar, intr-o zi de sarbatoare, cand nu erau alte treburi importante de indeplinit, la indemnul parintilor mei, am luat calul sa il duc la pascut. Locul unde trebuia sa ajung era mai departe de casa si era nevoie sa stau toata ziua acolo. In ziua aceea, soarele nu si-a facut simtita prezenta, iar asfintitul a venit pe neasteptate pentru mine. Va marturisesc ca nu aveam la mine nici ceas, nici o alta sursa de lumina, asa ca nu mai stiam ce sa fac. Pana am strans toate lucrurile si am reusit sa plec, noaptea si-a facut aparitia, asa ca nu aveam altceva de facut decat sa ma urc calare pe cal si sa ma las condus de acesta. Atunci, doar el mai cunostea drumul spre casa.

Nu stiu daca voi putea relata, in aceste cateva cuvinte ale mele, toate sentimentele de groaza pe care le-am trait eu atunci, cand pe cerul de deasupra mea nu se vedea nici o stea, iar drumul meu de intoarcere era printre paduri. i teama de intuneric si de tot ce se putea intampla deja se instalase bine. Iar eu lasandu-ma condus pe unde dorea salvatorul meu, ma rugam lui Dumnezeu sa ajung acasa. Dupa cum se stie, noaptea, prin padure, zgomotele se aud mai bine, iar eu eram numai urechi si parca auzeam cum cineva ma urmareste si, in permanenta, este din ce in ce mai aproape de mine. Nu stiu cat a durat calatoria mea, dar mie mi s-a parut o vesnicie, fiindca nu simteam decat inima mea care se auzea mai tare batand in piept decat copitele calului. i asa au trecut acele momente, cand, in sfarsit, am ajuns condus numai de mila lui Dumnezeu in varful dealului, de unde se vedeau acum luminile din satul meu. Va spun ca, din momentul acela, nu ma mai temeam de nimic, putea sa se auda orice zgomot. Aveam lumina in fata si stiam ca acolo trebuie sa ajung. i am ajuns cu bine numai prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, care ma calauzise fara ca eu sa fiu constient la vremea aceea.

Dar, nu dupa prea multi ani, nu am putut sa ma mai bucur nici macar de acea lumina care venea de la soare sau dintr-o sursa omeneasca, fiindca posibilitatea de a le vedea...